“Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”

“Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”

În pilda fiului risipitor vedem atitudinea greşită a fratelui mai mare care din prea multă religiozitate a devenit rigid şi a adoptat o pozitie de lider, temându-se astfel pentru funcţia sa, văzându-şi fratele îmbrăcat în cea mai bună haină şi purtând pe deget inelul care simboliza încredere, putere şi autoritate din partea Tatălui.

Am observat că sărbătoarea care este dată în cinstea fiului întors acasă este foarte repede stricată de fratele cel mare din bisericile noastre.Un credincios mai în vârstă mi-a spus foarte supărat:”Bine că nouă Dumnezeu ne-a dat un car cu boi iar vouă v-a dat Ferrari. Noi am suferit greul şi zăduful zilei, iar voi care nu faceţi nimic primiţi aceeaşi răsplată.” Isus le spune acestora ca li s-a defectat  cântarul judecăţii. Fratele cel mare a primit şi el partea lui de avere. Scriptura ne spune că tatăl “le-a împărţit averea”, adică a împărţit-o amândurora.

Când fratele cel mare a auzit muzică şi jocuri în cinstea celui reabilitat, s-a mâniat şi nu a mai dorit să intre în casă nici chiar la rugăminţile fierbinţi ale tatălui său. Legalismul ucide relaţii, familii şi biserici. Cum ar fi putut “preasfinţia” sa să locuiască în aceeaşi casă cu desfrânatul care şi-a cheltuit averea?

Dumnezeu ne arată o parte sensibilă a inimii lui de Tată suprem. Mila şi îngăduinţa îl face să alerge  către  noi păcătoşii, să ne cuprindă în braţe, să ne sărute şi să ne îmbrace în slavă. Însă mai nou, se pare că fratele cel mare aleargă mai repede decât tatăl, având acelaşi scop, să sară la grumazul fratelui, să-l  sufoce şi să-i fure  curajul de a mai  înainta pe cale. Imediat scoate lista cu legi şi porunci omeneşti citindu-i astfel drepturile, precum un poliţist din filmele americane: ”Ai dreptul să nu spui nimic!”

Isus nu a reuşit niciodată în tot timpul în care a stat pe pământ să intre în Sfânta Sfintelor. Preoţii L-au împiedicat pe Marele Preot să intre în locul destinat. De aceea Isus, ca să sfinţească poporul cu Însuşi Sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. În Templu nu mai avea loc de mulţimea “sfinţilor” furioşi.

Un prieten credincios m-a întrebat odată foarte revoltat: ”De ce iartă Dumnezeu atât de uşor pe oamenii foarte păcătoşi?” I-am îndreptat atenţia către copilaşul său care va deveni  adolescent şi în dreptul căruia nu garantează nimeni că nu va greşi. Să-l ferească Dumnezeu, însă dacă ajunge să facă o prostie şi se întoarce plângând, cerându-şi iertare, nu-şi va lua oare copilul în braţe, iertându-l şi oferindu-i şanse? Prietenul meu şi-a dat seama că s-a pus în postura fratelui mai mare şi a început să simtă cum simte Dumnezeu Tatăl.

Trebuie să ne punem în postura tatălui, nu a fratelui.

Alin Jivan

® Flacăra Închinării Media

 

Share this:

2 Comments

  1. Riky5 years ago

    Amin! Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti… sa uram si sa nu ingaduim pacatul, nu pacatosul. Domnul sa te binecuvanteze Aline, faci o treaba minunata, slavit sa fie Numele Lui in veci.

  2. Naomi Grigoroiu5 years ago

    Foarte tare.

Leave a Reply