Interviu Cristian Cazacu

Interviu Cristian Cazacu

Salutare Cristi. Vreau să te felicit pentru inițiativa pe care ai avut-o și de noul videoclip. Mărturisesc că am fost marcat și provocat mult, mai ales în această perioadă a anului, când națiunea noastră este la o răscruce existențială strategică, care ar trebui să ne responsabilizeze pe fiecare să luăm atitudine. Ați făcut o treabă bună…

Mulțumim pentru aprecieri. E munca tuturor voluntarilor care au pus ”osul” la realizarea acestui videoclip. Dacă nu știați povestea din spatele videoclipului, rămăseserăm fără firma de producție video, deși aveam autorizația deja emisă de Primăria municipiului Timișoara pentru a filma în Piața Operei.  După o zi de panică și agitație, mi-a venit ideea (ultimă și nebunească), de a-i chema pe toți cei care dețin un smartphone și un DSLR să vină să ne filmeze ei, iar eu să editez tot materialul filmat.

În ziua filmării au venit destui tineri cu smartphone-uri (inclusiv trecători spontani), dar și câțiva tineri foarte generoși încărcați cu DSLR-uri. Între ei, Oti și Anca Bocșa din Arad, Oti oferindu-se să facă toată munca de editare video. Ceea ce vizionează zecile de mii de oameni pe YouTube este munca lui Oti de trei zile și trei nopți, mai ceva ca într-o poveste 🙂

 

Înainte de a te întreba de videoclip și mesajul pe care îl transmiți prin el,  aș vrea să te întreb: Ce mai face Cristi Cazacu? Cu ce se mai ocupă și care sunt proiectele de viitor?

Cristian Cazacu se ocupă cu viața de familie, cu băiețelul său, face muzică cu copiii din grădinița „Primii Pași” și încearcă să clădească câteva proiecte la intersecția dintre artă, cultură și teologie.  Mai multe, la timpul potrivit 🙂

 

Să vorbim acum de piesa  „Nouă ne pasă”. E simplu de observat că acest videoclip a apărul în preajma alegerilor prezidențiale. A fost o pură coincidență  sau ați dorit acest lucru? Și dacă nu a fost o coincidență, care este scopul acestui videoclip și a mesajului pe care-l transmiteți?

NOUĂ NE PASĂ a apărut acum, fiindcă așa am considerat că trebuie să fac.  Pentru mine nu este o coincidență deloc.  A fost deliberat, deși, până să văd videoclipul încărcat pe YouTube nu am fost 100% convins că ne vom încadra în timp.

Uneori mă gândesc că poate a apărut pe YouTube un pic târziu… 🙂

Scurt istoric: formula acustică a cântecului s-a născut complet aleatoriu (!?) într-o zi de ianuarie, în 2013.  Stăteam întins în pat, cu chitara în brațe (așa îmi vine mie de multe ori inspirația). Aveam dureri în piept, bănuiam că au de-a face cu inima.

A trecut un an de atunci și în preajma alegerilor pentru Europarlamentare din luna mai a acestui an am început să scriu câteva versuri, simțindu-mă responsabil și dator să spun ceva celor din jur vizavi de nevoia noastră de implicare civică.  Prima strofă s-a născut la finele lui mai.

Am provocat audiența de la Drumfest din vară tot cu această strofă neterminată, iar pe măsură ce toamna se apropia, am hotărât că trebuie să muncesc efectiv versurile…

…și au ieșit.

Scopul cântecului este de a provoca ascultătorii să caute adânc în ei înșiși și să reînvie acel sentiment sau acea predispoziție înspre a le păsa de ceea ce se petrece în jurul lor, dincolo de proria viață, carieră, direcție, avere, proprietăți, educație, copii, nepoți. Să le pese de cel de lângă ei, de natura din jur ai cărei administratori am fost puși de Dumnezeu… să ne pese de propriul destin colectiv, că de cel individual nu ducem lipsă de interes.

Cântecul este o radiografie: trecut – prezent – viitor.  Am fost aici de la început și fiecare în parte știe prin ce-a trecut, la câte a renunțat, de câte ori a fost descumpănit(ă), câte minciuni a înghițit din spațiul administrativ-politic.

Tot specifică istoriei recente a României este și starea de dezgust, de resemnare, de apatie, de fatalism, de renunțare, de ignoranță. Toate acestea au efecte criminale asupra unei societăți. Produc moarte morală, civică, socială, economică, politică. Azi putem vedea foarte bine astfel de efecte la nivel macro.

Cântecul nu este un afront la adresa celor ce au plecat din țară. Eu deplâng plecarea celor care au făcut-o pentru că nu mai puteau supraviețui aici. Deplâng nevoia de a-ți lăsa copiii, familia, rădăcinile în urmă, ca să ai și tu o viață mai bună, o viață normală, decentă.

Prezentul însă trebuie să însemne și luarea de atitudine, altfel apatia își va face pe nesimțite treaba și ne vom trezi într-o zi bătrâni, cinici spectatori, comentatori a tot și toate, dar neînfăptuitori ai lucrurilor care depindeau de noi.

În fața acestui Goliat numit „politică mizeră”, corupți plini de putere, influență și bani, candidați care mint în față cu nonșalanță, atitudinea nu trebuie să fie niciodată cea de resemnare, dispreț și detașare, ci aceea de implicare, de ridicare în numele adevărului, a dreptății, justiției, milei față de cei fără de voce-atribute pe care Dumnezeu le cerea în vechime israeliților, israeliți care odată ajunși îndestulați în țara promisă, le-au uitat cu desăvârșire, ducând la dezintegrarea monarhiei iudaice. Citiți Amos spre exemplu și veți vedea întocmai descrisă societatea românească (și cea a elitelor corupte în mod aparte). Însă toți suntem corupți, atunci când alegem să tăcem, deși vedem ce se întâmplă.

De multă vreme doream să fac și eu un videoclip. Mi-o luaseră mulți înainte :), acum fiind la modă videoclipurile pentru că DSLR-urile sunt mult mai accesibile decât în trecut.

Dacă tot fac însă un videoclip, nu vreau să mă promovez pe mine, ci conținutul artistic pe care un mesaj îl poate transmite (vizual, audio, etc.).

Videoclipul se dorește a fi tocmai acest manifest – că mai existăm, mai suntem aici, cei cărora ne pasă și nu doar printr-un clip mișto filmat în vremuri de libertate, ori un LIKE sau SHARE dat pe facebook.  Trebuie să ne pese în fiecare zi, în lucrurile mărunte, acolo unde suntem, atât cele interioare cât și cele exterioare nouă. O democrație nu înseamnă că ai putere într-o singură zi la 4-5 ani. Înseamnă să îți exerciți dreptul la responsabilitate în fiecare zi, timp de 4-5 ani, o viață întreagă.

 

Crezi că Biserica ar trebui să se implice mai mult în motivarea membrilor de a merge la vot și de a alege pe acei candidați care au principii sănătoase?

Inclusiv formularea întrebării denotă o logică: biserică –> membrii.   Eu cred că biserica este tocmai suma membrilor și aceștia între ei trebuie să se împingă de la spate unii pe ceilalți în a fi cetățeni responsabili, implicați, cu discernământ omenesc și duhovnicesc, oameni maturi care pot cântări lucrurile în mod critic, cu atât mai mult agendele politice ale celor ce candidează.

Problema apare când liderii religioși invită (instigă) enoriașii să voteze într-un mod sau altul (sau să nu voteze, văzându-și de cele ‘sfinte’), dar nu sunt preocupați în a forma în sânul bisericilor o gândire teologică a actului de a vota.  De ce să votez, de ce să mă implic, ce rol are votul meu din perspectivă creștină, misiologică, umană, oare este un mod de a spune că îmi iubesc semenul?  Biserica trebuie să articuleze o teologie a votului (sună ciudat, dar aceasta e formularea corectă).  Degeaba trimiți omul să voteze, dacă în prealabil nu-i explici de ce, teologic vorbind, este esențial să îmbrățiseze acest comportament civic.

 

Care ar trebui să fie rolul Bisericii și cum ar trebui să acționeze ea în această perioadă?

Rolul bisericii ar trebui să fie acela de „ață cu plumb” în societate.  Efectele politicului/executivului le resimțim toți (creștini, pocăiți, atei, etc.). Biserica ar trebui să fie un observator activ și implicat în societate, pentru binele societății (nu al agendei bisericești, deși agenda bisericii e importantă pentru membrii acesteia).

De asemenea biserica trebuie să ajute credincioșii să învețe să gândească critic, nu instinctiv, emoțional, disparat(lipsit de legătură, sau armonie) sau în turmă.  Este cel mai greu să realizezi așa ceva. Drept urmare, bisericile de multe ori se corup invitând candidați în cadrul serviciilor divine (sau doar în astfel de momente), pentru că au interese directe în a fi ajutate în cutare proiect/teren/orfelinat/clădire de biserică, etc. Am asistat în mod direct la astfel de trocuri religioase-electorare.

Sau recent, vizita candidatului Ponta la Universitatea Baptistă Emanuel din Oradea… Corpul didactic trebuia să ia atitudine, cu respect dar fermitate și să decline prezența unuia care în mod dovedit a faultat criteriile integrității academice plagiind, cu atât mai mult cu cât mă aștept ca această Universitate clădită pe fonduri din SUA să promoveze aceleași principii de integritate academică pe care am fost obligat să le respect și eu în cadrul masteratului meu din SUA, la Fuller Theological Seminary.

 

Referitor la rolul Bisericii… Crezi că Bisericile din România  își ating menirea pe care o au, și aici mă refer nu doar la latura evanghelistică, ci și la cea socială și culturală?

Cel mai mult își ating menirea evanghelistică, însă și acolo am anumite nedumeriri misiologice.

Menirea socială, per ansamblu s-a mers mult pe direcția implicării între orfani, copii de pe stradă bătrâni, oameni asistați sociali.  În ultimul deceniu am văzut însă o schimbare bună în sensul lărgirii creative a implicării sociale. Exemple pot fi multe.

Ei, aici e problema: în spațiul cultural. Aici cred că suntem foarte la început. Da, avem radiouri, avem edituri, tipografii, librării, dar cred că suntem încă în fază incipientă privind relevanța culturală.

 

Duminică au loc alegerile. De ce ar trebui tinerii creștini să meargă la vot?

Pentru că cineva a murit în locul lor, tocmai ca ei să nu se ducă la Mall după biserică sau să stea cu fundul în canapea, pe facebook sau la un film. Pentru că implicarea lor calitativă dar mai ales cantitativă de duminică are consecințe pe termen imediat dar și lung.  În anii ’90 au veniți doi „lorzi” exilați, domnul Rațiu și domnul Câmpeanu, să candideze în România “democratică”.  Masa mare a oamenilor muncii de atunci nici n-au vrut să audă de ei. Dacă le ascultați astăzi discursurile pe YouTube, veți vedea că Rațiu și Câmpeanu erau veniți din viitor, din alt film.

Au trecut 25 de ani. La revoluție aveam 12 ani. Îmi aduc aminte de primele lămâi aduse de tatăl meu acasă. Băteam covoarele în curte când cineva a strigat dintr-un Oltcit, “a fugit Ceaușescu!!!”  Sunt ani, nu Bani.  Nu mă mai întâlnesc cu acei ani. Decizile celor din ultimii 25 de ani m-au afectat mult, dar mai rău, i-au afectat pe ai mei care sunt îmbătrâniți după o viață aproape întreagă în comunism.

Acești tineri creștini, cum vor să își trăiască viața: egoiști sau altruiști? Doar pentru sine și gașca lor evanghelică sau ca oameni responsabili pe umerii cărora se va sprijini o societate în 5-10 ani, inclusiv copiii lor?

În final, a vota este obligația morală a fiecăruia care își înțelege statutul de cetățean.

 

Și ultima întrebare… Crezi că Biserica este relevantă în această perioadă? Și de ce nu este sau de ce este relevantă?

O întrebare prea grea pentru un singur om să răspundă. În cercurile mele am văzut relevanță, dar la firul ierbii, oameni care își trăiesc viața pentru împărăția lui Dumnezeu aici și acum. Îi admir pe acești oameni. Dar la nivel structural, nu îmi este cunoscută vreo atitudine mediatizată a Bisericii Evanghelice din România care să îmi arate o relevanță consistentă. Dar mai există speranță.

Mulțumesc mult Cristi

Florin Lupean

© Flacara Inchinarii Media

Share this:

Leave a Reply