Ce ar trebui să facem noi ca şi creştini? Răspunsul teoretic poate părea destul de simplu dar practic necesită luptă zilnică. Cred că, asemenea lui Pavel, ar trebui să fim oameni care să aducem veşti bune, oameni care să aducă speranţă în sufletele celorlalţi. Iar aici nu mă refer la faptul că ar trebui să vindem “gogoaşe calde” – speranţe deşarte. S-ar putea ca din punct de vedere economic să meargă la fel de rău, dar moral cu siguranţă că se poate schimba ceva.

Dar, se pare că noi, creştinii, suferim la acest capitol. Reforma aceasta trebuie făcută în primul rând în inimiile noastre. Şi acest lucru nu este foarte uşor de realizat din cauza faptului că ne-am “împodobit” cu tot felul de “păcăţele” care ne fac să ne mişcăm destul de greu. Ce să le zicem oamenilor despre Împărăţia lui Dumnezeu când noi înşine suntem stăpânii propriilor împărăţii ale comfortului. “Dumnezeu vrea să ne dăruiască ceva dar nu poate, căci mâinile ni-s pline.* E dureros că ne aflăm astăzi unde ne aflăm… dar asta e. Nu se cuvine să mai stăm la taclale despre cine dintre noi are dreptate şi cine nu. E momentul să ne pocăim cu adevărat. Vorbele şi expresiile care au devenit clişee goale ar trebui să reînvie la puterea iniţială, fiind urmate îndeaproape de fapte palpabile. C.S. Lewis spunea că: “Nu trebuie însă să devenim victime ale metaforelor noastre”.

Este nevoie ca relaţia noastră cu Dumnezeu să devină una serioasă. Să-L luăm pe Dumnezeu în serios, chiar şi atunci când ne merge bine. Faptul că Îl alegem pe El atunci când nu mai avem alte alternative decât infernul nu este deloc măgulitor pentru Dumnezeu; şi totuşi, El ne acceptă. Este timpul, aşa cum zicea Tim Keller, să ne pocăim de motivele greşite care se ascund în spatele faptelor bune.

Ne place intervenţia lui Pavel atunci când oamenii de pe corabia care trebuia să îl ducă la Roma erau disperaţi. Este într-adevăr un exemplu foarte bun pentru ceea ce ar trebui să facem noi în aceste vremuri. Însă nu vom putea să facem aceasta dacă nu ne vom întoarce cu faţa spre Dumnezeu, dacă nu vom începe să avem părtaşie reală cu El. Unde sunt acele rugăciuni în care El Îşi trimite îngerii să ne aducă mâncare, să ne dea cuvântul de care oamenii au nevoie?

Ne-am obişnuit să îi condamnăm pe acei creştini declaraţi la referendum, dar oare noi nu avem nici o vină că ei sunt aşa? Ascultam într-o zi la radio o statistică năucitoare cu privire la numărul tinerelor care au avortat în anul 2009. Este strigător la cer cum acest număr creşte, dar oare unde au fost tinerele noastre creştine? Unde au fost băieţii care să dea un exemplu bun celor de lângă ei? Noi ne ferim de unele domenii de activitate din prizma corupţiei. Ne e frica de sistemul politic şi de cel al justiţiei, în general. Spunem că sunt prea corupte şi probabil nu ar da bine în CV-ul unui creştin. Dar oare cine are nevoie de doctor? Isus a spus că “Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.”.

Biserica este speranţa lumii! Dumnezeu nu are şi un plan B, iar planul A este strâns legat de om; dacă nu eu atunci cu siguranţă alt om va duce mai departe acest plan.

Acest articol nu este scris pentru liderul de închinare, păstorul sau tânărul care stă lângă tine în biserică, nici pentru Gigi Becali sau The Marker – ci pentru tine şi pentru mine.

Ruben Precup

® www.flacarainchinarii.ro

*C.S. Lewis, Problema Durerii, p. 106