Eşti aici: Home // Editoriale // Nu renunţa să visezi!

Nu renunţa să visezi!

De mic copil mi-am dorit să devin cineva…ceva…undeva. Eram un puşti normal, dintr-o familie normală…un copil în care nu vedeai ceva special.

Am ajuns la vârsta adolescenţei…o perioada fericită din viaţa mea…pentru că, în acea perioadă, am cunoscut pe Cineva care mi-a dat sens vieţii. Din acel moment visele mele au luat o nouă direcţie. Dacă până atunci îmi doream să devin cineva, din momentul în care L-am cunoscut pe El mi-am dorit să devin o unealtă a Creatorului, o unealtă care să fie folosită de mâna Maestrului, de Acela care a creat întreg Universul.

De atunci visele mele au devenit visele lui Dumnezeu, vise, care au căpătat contur odată cu viziunea primită de la El. Am crezut atunci că totul va fi perfect şi, în curând, dorinţele mele se vor implini. Am constatat, însă, mai târziu că lucrurile nu stăteau chiar aşa. Mi-am dat seama că în drumul spre împlinirea viselor mele au apărut obstacole ce mi-au încetinit elanul spre ţinta care o aveam. Aceaste obstacole, care nu de puţine ori m-au aruncat la pământ şi m-au zdrobit,  mi-au adus îndoieli şi uneori chiar lipsa dorinţei de a mai continua. Am vrut să renunţ, să devin un creştin normal, să stau în banca mea şi să nu mai fiu altfel decât tinerii de vârsta mea. Astfel am început să devin normal, însa gândul de a face ceva pentru Dumnezeu a rămas viu în mintea mea.

În drumul meu de multe ori m-am târât, dar am continuat să merg cu Dumnezeu.Mi-a fost greu, însa am înţeles că pentru a ajunge să fii în voia Lui Dumnezeu, pentru a ajunge să ţi se împlinească visele, trebuie să te lupţi şi să nu te dai bătut niciodată. Un om care are vise măreţe şi vrea să fie în voia lui Dumnezeu, va avea încercări ce îl vor izbi la pământ, dar ferice va fi de acela care va trece peste încercări… pentru că doar atunci îşi va putea vedea visele împlinite. Aşadar nu renunţaţi să visaţi…indiferent ce s-ar întâmpla, rămâneţi lângă Dumnezeu, pentru că doar cu El şi prin El visele voastre vor putea căpăta aripi.

Florin Lupean

® Flacăra Închinării Media

1060 Vizualizări, 1 Azi | Etichete:

2 Comentarii la " Nu renunţa să visezi! "

  1. luminita spune:

    Îşi închise pentru o clipă ochii, anticipând un pas în necunoscut…va merge înainte! Orice ar fi, nu va abandona! Nu statea în firea ei. Era o fiică a Cerului, a Dumnezeului Preaînalt. Nu îşi putea permite să dea înapoi şi să renunţe la chemarea ei. Fiecare por al ei striga: “Îmi voi împlini destinul!”
    …e un pasaj din articol[prietenii stiu bine de ce?];)

    …cred ca visele lui Dumnezeu pt noi se implinesc si nu ne permit sa abandonam, ne motiveaza ori de cate ori e nevoie sa mergem inainte. si pentru asta pune oameni scumpi in jurul nostru, oameni care sa stea in spartura, oameni care sa te zideasca, sa te ridice, sa te iubeasca…multumesc pt ARIPI de vis;):)

  2. Ana spune:

    Amin! Domnul sa te ajute in lucrarea pe care o faci! (am auzit doar lucruri bune despre tine!) :D

Lasă un comentariu

*

© 2005 - 2012 Flacăra Închinării. Toate drepturile rezervate.

Vizite din 6 iunie 2009: