Voia lui Dumnezeu « este hrana pentru fiecare tesut, pentru fiecare celula a creierului » (Stanley Jones) si « poti fi sigur ca daca alegi sa umbli cu El, sa privesti la El si sa astepti ajutor de la El, El nu-ti va insela asteptarile niciodata » (George Mueller).

Pentru intelegerea egalitatii dintre acceptarea voii lui Dumnezeu, incredere si « a fi », sa ne inchipuim o aruncare in mare. Sentimentul pierderii in infinit, al micimii tale in comparatie cu absolutul, exprima trairea in proximitatea divina, deci si nevoia de a avea incredere in ceva superior tie.  Curentul care te duce intr-o anume directie este voia Lui.     A te lasa condus, presupune a fi in parametrii normalitatii ! A lupta impotriva curentului e un razboi epuizant, pierdut de la inceput pentru ca e o renuntare la a fi tu insuti- copilul care se lasa in mana Tatalui.

Egalitatea termenilor este evidenta prin largirea perspectivei. Simultana imaginii cu marea este o alta imagine : tu si Isus priviti o pictura si va sfatuiti ce sa schimbati la ea : e povestea vietii tale ! Perspectiva trimite la dublarea sensurilor cuvintelor in discutie : voia lui Dumnezeu este si voia mea- prin alinierea celei de-a doua la prima, increderea divinitatii ma vizeaza pe mine, iar eu raspund tot prin incredere, iar identitatea cereasca este si identitatea mea !

Ideea care se desprinde din aceasta egalitate este urmatoarea : infinitatea voii lui Dumnezeu poate avea sens pentru umanitate : prin incredere si prin acceptarea lui « a fi ».

Ruth Seman

® Flacara Inchinarii Media