E titlul unei cărţi pe care, din păcate, nu am citit-o încă, dar care îmi sună adeseori în minte.

Trăiesc într-o lume care a pornit pe un mare topogan, în jos.. şi nu se mai poate opri. De la guverne care cad, la oameni care se sinucid- sau iau viaţă altora- sex, violuri, furturi, înşelăciune, mizerii, păcat, păcat, păcat… Uneori am impresia că nu mai există nimic bun în lumea asta şi aştept în orice moment să ia totul foc. Oricum asta e şi destinul ei, şi a tot ce agonisim cu atâta lăcomie pe pământ…

Şi totuşi…

Dumnezeu încă mai are răbdare cu noi, cu mine. Încă ne mai da timp să ne revenim din orbirea noastră şi să ne uităm la cer, nu să mergem spre iad…

Sunt aşa mulţi oameni în lume care nu au auzit de existenţa Celui care poate ierta păcatele ascunse, care poate da PACE şi LINIŞTE. Care i-a iubit atât de mult că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru că ORICINE crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Un verset pe care îl ştiu de mică, şi care poate da viaţă unui om pierdut şi fără speranţă…

Pe aceşti oameni mi i-a pus Domnul pe inimă. Şi astfel a început ideea de « Misiune » în gândul şi apoi în inimă mea.

După câţiva ani de aşteptare, întrebări şi rugăciune, a venit o prietenă cu o întrebare simplă : « Ce zici să mergem în Africa la vară ? » Era iarnă, şi ea tocmai venise din Africa, unde a fost să înţeleagă ce are Dumnezeu pregătit pentru viaţă ei mai departe. Aşa a început. Cu o simplă întrebare. Răspunsul meu a fost la fel de simplu : « Mergem ! » Şi de-aici…a început aventura relaţiei mele cu Tatăl.

Mă gândeam de curând de ce Africa, de ce eu, de ce acuma..Şi am aflat răspunsul după un an de când m-am întors din Kenya. Răspunsul stă în Geneza, unde se vorbeşte într-un pasaj scurt, despre Enoh. În Geneza 5 :24 scrie : « Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. »

Enoh a umblat cu Dumnezeu.

Dumnezeu m-a ales şi pe mine spre slava Lui. Cerurile şi pământurile spun Slava Lui. Cu atât mai mult noi trebuie să o facem. Într-o zi, a fost un moment în care am conştientizat cât sunt de păcătoasă şi faptul că nimic din ce credeam eu nu mă poate mântui : nici biserica, nici repetiţiile, misiunile, taberele. Doar Isus Hristos. M-am pus pe genunchi şi mi-am plâns amarnic păcatul meu. Şi am fost eliberată. Astfel a început umblarea mea cu Dumnezeu. Nu eu Îl conduceam, nu mergeam înainte, ci eu umblam cu EL. Şi în umblarea mea cu Dumnezeu, m-a condus spre oameni care aveau inimă pentru misiune şi care m-au provocat şi pe mine.

Aşa am ajuns în Africa. Umblând cu Dumnezeu. Şi sub nici o formă nu a fost dorinţă mea visătoare de a vedea Africa. Nici nu visam la aşa ceva măcar.

Am avut parte de tot felul de reacţii din partea oamenilor când le ziceam de misiunea… De ce Africa ? Tu şti cât costă ? De ce să daţi aşa mulţi bani când puteţi folosi acei bani mult mai aproape şi pentru mai mulţi oameni ? De ce să mergi acolo când în ţara ta e aşa mare nevoie de misiune ? Şi altele care m-au tulburat mult timp şi m-au făcut să îmi pierd chiar scopul.

Dar răspunsul e atât de simplu… De ce costă atât de mult ? Pentru că pe Dumnezeu L-a costat ce a avut mai preţios şi scump. Isus Hristos. Ce sunt banii noştri în comparaţie cu sângele vărsat pe cruce ? Când Dumnezeu te trimite într-un loc, El îţi dă şi resursele. Nu a fost numit nimeni contabilul banilor din toată lumea. Al Domnului e Pământul,cu tot ce este pe el. Evident că în ciuda preconcepţiilor şi necredinţei multora, s-au obţinut toţi banii necesari pentru misiune, şi încă ceva pe deasupra din care s-a construit o sală de clasă pentru copii.  :)

Africa m-a învăţat să trăiesc cu adevărat. Nu pentru mine, ci pentru Gloria lui Dumnezeu. Oricât de cliseic sună asta. Am învăţat să iau în braţe prunci care tânjesc după afecţiune, am învăţat să iubesc cu adevărat, văzând dragostea necondiţionată a oamenilor de acolo ; am putut să iau în braţe copilul unei mame care avea Sida… am învăţat să fiu dependentă de Dumnezeu. Cum altfel să trăieşti într-un loc în care eşti înconjurat de o sărăcie lucie, de păcate şi bolile cele mai periculoase din lume ? Oamenii aceia nu au nimic. Şi când spun nimic, mă refer chiar şi la siguranţă zilei de mâine, pe care probabil majoritatea o avem. Nici măcar casă nu le aparţine-plătesc chirie pe ea. Şi când spun casă, închideţi ochii şi imaginaţi-vă o baracă de chirpici cu acoperiş de tablă în care dorm de la 5 persoane în sus. Şi e un miros cu care greu m-am obişnuit..Şi eu am cameră mea proprie, acasă…

Vrei să-l experimentezi pe Dumnezeu ? Coboară din barca ta, din locul tău de comfort, din cerculeţul în care te învârţi- la şcoală, acasă, la biserică şi înapoi- şi mergi prin credinţă. Dacă e ceva ce e cel mai greu în perioada asta, e să trăiesc aşa. Nu am siguranţa a nimic din ce va urma, însă CRED. Aleg să cred şi să mă ţin tare de promisiunile Lui.

La vara, pe 18 iulie, după ce dau licenţa, plec iar în Africa. Rugaţi-vă pentru mine şi pentru echipa care va merge. Dar mai întâi, rugaţi-vă pentru oamenii de acolo şi pentru inimi deschise să audă despre dragostea lui Dumnezeu.

Vom merge în Kenya, în slumul Kibera( google it). E printre cele mai mari şi cele mai sărace. Suntem 33 de oameni ce vom fi împărţiţi în 3 echipe.

Cred că există oameni ai rugăciunii şi sunt gata să audă motive de rugăciune, aşa că vă las 33 de nume care au nevoie de toată susţinerea voastră :

*Dani Grecu, Sami Andea, Dinu, Ştefan Frenţ, Alex Bud, Nitza, Matzu Pavel, Alex Gherghina, Alex B., Lari Negrau, Dani Raspop, Mari, Suzi, Renate, Mihaela, Alexandra Bulzan, Adela, Lavi, Clau Pop, Consi, Andrei, Diana P, Florina, Dea Nemes, Geta, Daniela, Manu, Mel, Ada Anca Ciuciu, Ani Mabda, Giorgi Herbei, Anca Gogu.

Dacă ştiţi pe cineva de pe lista, sunaţi-l, rugaţi-vă pentru el. Avem nevoie de sfinţire, unitate în echipă, înţelepciune în lucrare şi în luarea deciziilor, oportunităţi de a vorbi despre Dumnezeu, putere, protecţie fizică şi spirituală.

Dacă vrei să umbli pe ape, trebuie să cobori din barcă…

Anca Gogu – Deva