Perdeaua groasă de amintiri triste, cade greu peste imaginea orizontului senin de demult…Nu mai pot vedea…Nu mai pot auzi…Dar simt. Simt prea mult uneori. Dar nu simÅ£irea mă  poate aduce mai aproape de Tine, nu raÅ£iunea mea omenească. Dincolo de durerea care îmi sfâşie inima, dincolo de raÅ£iunea mea fără justificări, mesajul Tău este: TE IUBESC!…dar nu Te mai aud…
Pot doar să relaÅ£ionez la ce văd , la ce aud, la aÅŸteptările mele fondate sau nefondate pe adevăr sau pe realitate. Se amestecă gândul cu emoÅ£ia ÅŸi produc o reacÅ£ie în lanÅ£ în persoana mea. Se numeÅŸte “factorul stres”, se numeÅŸte “îngrijorare”, se numeÅŸte “neliniÅŸte”, se numeÅŸte: RÄ‚ZVRÄ‚TIRE!

Mă simt de parcă sunt abandonată într-un vis neîmplinit.
Întrebările vin una după alta, mă asaltează şi în visul acesta, Cerul este acoperit de culori gri şi gri mai închis.
“De n-aÅŸ fi atât de singură”-zic…îmi plânge ochiul ÅŸi îmi plânge ÅŸi inima. Stau pe o grămadă de resturi, restul din tot ce mi-a mai rămas: scrum. AÅŸ vrea să mai iau ceva cu mine, aÅŸ vrea să găsesc ceva din ce era. Nu a rămas NIMIC!
Plâng şi iar plâng şi lacrimile mele sunt gri, foarte gri, sunt negre chiar. Se scurge pământul din mine, pământ din care m-ai creat. Încet, încet , albastrul senin din privirea mea se acoperă cu praful de pe picioarele trecătorilor tărâmului fără Cer. Aşa omenească trăire!

Cu un gest disperat îmi întind mâna spre locul unde ar fi trebuit să zboare pescăruÅŸii…
Mesajul Tău încă mai răsuna: EU TE IUBESC!..dar nu Te mai aud…
Mi-ai luat vederea să nu mai privesc la visele de vânzare, vise comerciale, vise fără culoare.
Mi-ai lăsat să aud doar rumoarea vieţii cotidiene, cu voci făurite, cu glasuri meşteşugite, dar fără Cuvânt.

Oh, e prea mult pământ în lumea mea, Doamne! E prea mult pământ…
Şi ceva din mine, mai puternic decât raţiunea şi mai tare decât simţirea, mă cheamă afară din acest mormânt. E Duhul de Viaţă! Suflarea cu care ai făcut un pumn de ţărână să trăiască. Sunt omul cu care ai făcut Legământ! Unde-i pământ, există şi CER! Şi de se scurge pământul, rămâne ce e etern!
Şi dacă ochii mei de ţărână nu mai pot vedea răsăritul, nu înseamnă că Soarele Dreptăţii nu străluceşte pe Cer. Dacă nu pot să simt bunătatea, nu înseamnă că bunătăţile Domnului s-au sfârşit.
Mesajul Tău încă răsună: Te Iubesc!…

“Dumnezeu a spus “Să fie lumină! Åži a fost lumină!”
Îţi iau Cuvântul, îl rostesc! Cuvântul Tău încă răsună şi se întocmeşte pentru mine. Mi-ai dat ochi de Cer şi dacă sunt, nu sunt pământ, voi fi etern. Cuvântul Tău se împlineşte pentru mine şi de va trebui, vei face chiar Ferestre în CER!

Luminița Ciuciumiș

® Flacăra Închinării Media