Tineri cu pasiune… în ce zile am ajuns… ce vremuri trăim! Vremuri în care tinerii ajung bătrâni la 20-21 de ani. Am ajuns să fie nevoie să vorbim despre pasiune unor credincioşi care slujesc unui DUMNEZEU de nedescris. Asta şi’a propus cea de-a 11-a ediţie a conferinţei Flacăra Închinării – să vorbească despre tineri cu pasiune. La urma urmei diferenţa dintre slujirea,implicarea oamenilor o face nimeni alta decât: PASIUNEA.

Aşa cum ne-au obişnuit organizatorii, în data de 30 Noiembrie a fost ajunul conferinţei iar conferinţa propriu-zisă a început abia miercuri – 1 Decembrie.

Sunetul ne-a fost asigurat de către OpenSky şi a fost unul bun.

Tinerii au fost parcă prinşi mai uşor, în acest an, în angrenajul închinării. Încă de la început echipa de închinare a bisericii Flacăra Închinării ne’a amintit,cu ajutorul cântării “Fii Binecuvântat”, că un om cu pasiune îşi binecuvintează Dumnezeul în orice împrejurare s’ar afla. Programul de închinare a continuat apoi prin laudă la adresa ” Celui mai frumos dintre oameni…”. Pe lângă trupa de laudă şi închinare, în această primă seară au mai cântat: Callatis Praise şi Ovidiu Jidveian. [Mai mult]

O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele (Proverbe 17:22).

Era una dintre acele zile obişnuite în care lumea păşea grăbită prin oraşul aglomerat şi gri. Claxoanele, zgomotul maşinilor, lătratul câinilor şi murmurul oamenilor umpleau aerul. Nu demult, s-a mutat în noul oraş, la bunica. Un oraş mare, poate prea mare pentru un copil. Obişnuită să exploreze locurile şi să descopere mereu ceva interesant în vechiul ei orăşel, aici totul i se părea uriaş, iar secolul vitezei o sufla parcă din loc.

Avea doar zece ani când a descoperit cu tristeţe mizeria în care se poate trăi, într-un oraş plin de oportunităţi şi extreme. Dar niciodată nu s-a dat bătută. Gândul că cineva trebuie să facă ceva şi pentru oamenii atât de trişti pe care-i vedea a crescut odată cu ea, frumos şi puternic.

Aştepta împreună cu bunica tramvaiul care o ducea spre noua ei şcoală. Cu vocea ei limpede, povestea entuziasmată despre locul natal şi despre tot ce descoperise acolo, împreună cu prietenii ei. O întreagă aventură. Niciodată nu era prea obosită să se oprească din joaca ei. Pe când aventura se precipita, a sosit şi tramvaiul. N-a mai mers demult cu el şi abia aştepta să exploreze. Era destul de plin şi, deşi pe unii s-ar putea să îi fi deranjat aglomeraţia aceasta, ea era cu atât mai încântată. Putea să-i privească pe oameni, să le vadă chipurile şi să se întrebe: oare care mai e şi povestea lor? A trecut o zi, au trecut două, s-au adunat şi călătoriile ei cu tramvaiul şi, împreună cu acestea, în inimioara ei de copil a început să încolţească un gând: de ce oamenii ei au feţele atât de triste, zi de zi? [Mai mult]

Dintre toate ființele care trăiesc pe pământ, omul este poate cea mai egoistă. Vrea totul pentru sine, iar atunci când nu obține ce își dorește sau consideră că merită, luptă cu toate armele sale. Iar una dintre armele în fața căreia chiar nu știi cum să reacționezi este plânsul.

Totuși, de ce plânge omul? În mai mult de 90% dintre cazuri, motivele sunt egoiste. Plângem pentru că nu ne stă bine părul atunci când ne grăbim la o întâlnire, pentru că nu avem bani să ne cumpărăm ce ne dorim, pentru că suntem nedreptățiți, neînțeleși, singuri, pentru că ne-a părăsit partenerul sau durerea despărțirii e prea mare, plângem de frustrare sau de neputință.

Totuşi, pentru femei, plânsul poate fi o adevărată descărcare, izvorâtă din sensibilitatea feminină și din emoțiile trăite cu intensitate.

Mai plângem de bucurie, atunci când realizăm că în sfârșit s-a terminat cu bine un episod plin de încărcătură emoțională (plângem că am scăpat de un examen sau de întreaga sesiune, că am reușit să mă căsătoresc sau că am obținut un post bine plătit la care candidaseră mulți). [Mai mult]

Îi vezi pe bănci, în parc sau în curtea bisericii. Vorbesc, vorbesc, dar nu cugetă. Oriunde priveşti în jur, vezi oameni „transparenţi”. Nu din aceia maxim de sinceri, care n-au nimic de tăinuit, ci din aceia străvezii de goi, ale căror vorbe sunt lipsite de miez. Societatea noastră parcă e blestemată să fie superficială. S-a făcut o dogmă din satisfacţia imediată, care a devenit o problemă „spirituală”.

Care-i baiu’?

Societatea nu duce lipsă de tineri inteligenţi sau talentaţi, ci de tineri profunzi. Cele mai mari probleme ale zilelor noastre nu sunt cele tehnologice (care pot fi încă controlate), nici măcar cele de natură politică sau economică. Cele mai serioase probleme apar prin îngroparea moralităţii şi a spiritualităţii. În acest mod s-au prăbuşit multe dintre civilizaţiile avansate ale trecutului.

Dumnezeu caută oameni „grei”, care depăşesc mediocritatea pentru a cunoaşte adevărata profunzime a trăirii. Sunt convins că de undeva, din trecut sau din adâncul fiinţei tale ai primit invitaţii stăruitoare la o viaţă mai serioasă, pentru că ai consumat până la ultima picătură experienţe superficiale şi dogme sterpe. Din când în când zăreşti din ce în ce mai desluşit o altă realitate decât aceea pe care o cunoşti şi vrei să te arunci până în adâncimea lucrurilor pentru descoperirea sensului adevărat al vieţii. [Mai mult]

Lumea mereu discută despre vreme. Probabil la fel de mult şi despre filmul de aseară de la TV, premiile Oscar, ultimul film apărut pe piaţă şi ce actriţă mai joacă în James Bond. Inevitabil un litigiu s-a format. Unii susţin că influenţa filmului asupra omului şi a societăţii este puternică, alţii că este superficială. Între timp, filmul devine un domeniu tot mai fascinant, mai complicat şi o primă opţiune atunci când vine vorba de timp liber.

Ai văzut cartea şi ai citit filmul?

Dintre cele 80 de premii Oscar pentru cel mai bun film oferite până în prezent, 55 sunt ecranizate sau inspirate dintr-o carte.

Argumentul acesta îi pune pe unii în situaţia dificilă de a recunoaşte că, filmul, pe lângă o sursă de distracţie, face parte din cultură şi este considerat pe bună dreptate cea de-a şaptea artă. Operele celor mai mari scriitori ai tuturor timpurilor au fost ecranizate şi câteodată cele mai bune filme pe care le-aţi vizionat erau inspirate din cărţi, fără să vă daţi seama de acest lucru. În acest context, filmul poate fi văzut ca o extensie a cărţii, un fel de update, care ne oferă, pe lângă lectură, şi plăcerea unor imagini, a unei muzici şi a unor sunete. Astfel, filmul devine extensia, prelungirea omului modern care nu vede în el doar o formă de distracţie, ci şi una de evadare într-o altă lume, culturalizare şi chiar sursa unor noi informaţii. Filmul, de cele mai multe ori aduce în discuţie diferite probleme ale societăţii, probleme pe care nu tot timpul le conştientizăm la adevărată lor valoare. Aşa ar fi, de exemplu, cazul filmului Copiii nevăzuţi (2005), care subliniază condiţia copiilor din toată lumea în secolul al XXI-lea. [Mai mult]

Prima conferinta a unuia dintre cei mai cunoscuti scriitori crestini, Philip Yancey, este pe cale de a se încheia. Conferinta a fost organizată de catre fundatia Noua Speranta, în parteneriat cu Big Impact, organizatie cunoscută pentru calitatea conferintelor pe care le realizează.

Conferinta „Crestere in Har” a avut loc in sala de conferinte a Hotelului Napoca, din Cluj Napoca. Sala are capacitatea de 1000 de locuri, insa participanii nu au ocupat toate locurile. Sunt destule motive pentru care am putea presupune ca acestia nu au venit, unele fiind  plauzibile. Sa organizezi o conferinta in timpul saptamanii se pare ca nu e cea mai buna idee, si asta nu pentru ca asa zic carcotasii, ci pentru ca statistica o demonstreaza.

Philip Yancey este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori crestini din Statele Unite, cu peste 15 milioane de carti vandute in intreaga lume, acestea fiind traduse in 25 de limbi; doua dintre carti fiind alese drept Cartile Crestine ale Anului, de catre prestigioasa organizatie ECPA ( Evangelical Christian Publishers Association). Este minunat sa stai in prejama unui astfel de om, avand in vedere modestia de care da dovada in fiecare moment. Participantii au avut ocazia sa il auda pentru prima data luni, de la ora 17:30. Apoi, dupa aproximativ o ora, cei care au dorit sa schimbe cateva vorbe cu Philip, au reusit, singura conditie fiind aceea de a putea vorbi limba engleza. Seara s-a incheiat cu un minunat moment muzical, avand in prim plan Grupul Continental. [Mai mult]

Celor îndrăgostiţi deseori li se întâmplă să aducă în discuţie subiectul timpului nesupus nici unei presiuni – timp să te plimbi în voie prin pădurile primăvăratice, timp să contemplezi frumuseţea, timp să priveşti lung, asemenea oilor pe câmp. Tot acest timp poate fi „clipe preschimbate în eternitate”, clipe lipsite de presiunea timpului – clipe fără de timp.

Însă în acest timp fără de timp există presiunea timpului: conştientizarea inevitabilă a apropierii de punctul terminus: sfârşitul vacanţelor sau sunetul clopoţelului care ne cheamă din nou la şcoală. Uneori mă gândesc să evadez într-o călătorie în sălbăticia muntelui, pe care o văd ca o cale de evadare din toată această presiune – deşi nimeni nu poate scăpa niciodată de ea aici pe pământ, pentru că viaţa înseamnă şi moarte, punctul terminus. Socrate refuza să-şi amâne propria moarte cu câteva ore. Probabil ştia că acele câteva clipe sub presiunea timpului nu meritau osteneala. Oricât mi-aşi dori să scap de această presiune a timpului, trăiesc în timp, acel timp creat de Dumnezeu. [Mai mult]

„De ce îndură Dumnezeu foametea, de ce îndură Dumnezeu ca milioane de copii să moară deshidratați și malnutriți? Dacă poate opri toate astea, dar nu vrea, atunci este rău voitor. Dacă dorește să le oprească, dar nu poate, atunci nu este omnipotent.” Dar, dacă Dumnezeul creștin există, atunci El este binevoitor și omnipotent. Dar nu numai atât. Pentru că dacă acest Dumnezeu există, atunci se pare că una dintre cele mai potrivite întrebări este „Cum justificăm faptul că omenirea întreagă le refuză acestor oameni rezolvarea problemei foametei, apei potabile și a serviciilor medicale?” Și pe bună dreptate, omenirea – mai ales că un procent minoritar din populație deține majoritatea resurselor existente – poate rezolva această problemă. De fapt, chiar și cei mai săraci dintre noi, care abia ne permitem un laptop și un grătar tot la a doua lună, trăim o viață de lux când ne gândim la felul de viață pe care-l duc cei pe care – pretindem – că-i compătimim. [Mai mult]

Se îndoieşte cineva? Nu! E mai mult decât evident! Suntem blestemaţi! Loviţi de soartă! Ghinionişti din cale-afară! Bântuiţi de molime şi dezastre naturale! Nefericiţi! Săraci! Nenorociţi! Disperaţi! Manipulaţi! Frustraţi! Depresivi! Sortiţi eşecului! Altfel spus, fatalismul mioritic e în floare!

Săracul om modern

Este societatea contemporană dominată de negativism? Întrebare dificilă.Vaste sujet… vorba franţuzului!

În ultimii ani au apărut numeroase cărţi care tratează această problemă. Mike Robbins – Puterea aprecierii, Donald O. Clifton – How Full Is Your Bucket? (Cât de plină ţi-e găleata?), Martin E.P. Seligman – Optimismul se învaţă sau Robert Anthony – Dincolo de gândirea pozitivă sunt câteva dintre volumele care propun diverse soluţii menite să risipească aura de negativism care ne înconjoară. [Mai mult]