Trupa Decean a lansat în data de 14 Ianuarie 2010 primul album live, album înregistrat la conferinţa Torent din luna octombrie, 2009. Evenimentul a avut loc la Biserica Baptistă Mănăştur, din Cluj-Napoca.

Albumul conţine 13 piese, din care 5 vor fi incluse pe următorul album semnat Decean. Ne-am bucurat cu toţii de această lansare şi am aşteptat de mult un astfel de album. Cred că oricine îl va cumpăra va fi de acord că este unul reuşit.

A fost o seară de închinare perfectă în care Dumnezeu a fost prezent, iar oamenii au putut să aibă părtăşie cu Tatăl, într-un mod autentic.

La acest eveniment, Biserica a fost aproape plină, iar tinerii prezenţi au putut să se bucure de prezenţa lui Dumnezeu.

Prin mesajul Biblic pe care Ninio Decean l-a adus, tinerii prezenţi la eveniment au fost provocaţi să ia o decizie pentru Dumnezeu. A fost un mesaj relevant, de la inima lui Dumnezeu,  pentru fiecare tânăr, un cuvânt care, dacă a fost lăsat să cadă în inimi deschise, va face o diferenţă şi aceasta îi va ajuta pe tineri să fie plini de putere pentru împăraţia şi lucrarea lui Dumnezeu în aceste vremuri. [Mai mult]

Pe masa din lemn masiv, în vecinătatea vezei roşii şi a lumânării de aceiaşi culoare, are loc o expoziţie în mişcare. Spre bibliotecă, într-un loc mai întunecat, o pălărie crem, tricotată, stă aşezată alături de o altă pălărie, gri, cu o fundă mov. Acestea sunt aranjate ordonat alături. Sunt pălării de vară. Pe la mijlocul mesei, stau două băşti de blugi( una vişinie şi una albastră). Alta, din piele şi cu buline, stă pe marginea din dreapta mesei, parcă gata să cadă. În capătul cel mai luminat al mesei, spre fereastră, pălăriile sunt aşezate dezordonat. Una, de culoare maro, are căptuşeala în sus. Alături este una roşie cu un voal negru. O mână ia o pălărie albastră cu pene şi se pregăteşte să o aşeze deasupra pletelor brunete, în locul unei pălării negre, de forma celor purtate de cowboys. Pălăria neagră va fi aruncată jos, alături de o altă multitudine de nuanţe şi de modele.

Acum se stabilesc sensurile. Se pune întrebarea: care este cea mai frumoasă pălărie? Cea albastră cu pene, pentru că este cea mai spectaculoasă? Sau, cea din piele şi cu buline pentru că posesoarea pălăriilor e îmbrăcată cu nişte pantaloni ce se potrivesc perfect cu aceasta? Sau, dacă pălăria tricotată este undeva, într-un loc mai întunecat, este ea mai defavorizată în frumuseţe? Nu, toate pălăriile au bucuria şi utilitatea lor – în contextul potrivit. [Mai mult]

În perioada 30 Noiembrie – 1 Decembrie 2009, a avut loc la Alba Iulia a X – a ediţie a Conferinţei Naţionale de Tineret “Flacăra Închinării”.

A fost o Conferinţă binecuvântată de Dumnezeu, o conferinţă în care tinerii s-au putut închina într-un mod liber, în prezenţa Lui. Cuvântul lui Dumnezeu adus de Răzvan Mihăilescu, de Lucian Oniga şi de Ionuţ Dura i-a motivat pe cei prezenţi să umble în credinţă, să se ancoreze în Dumnezeu, să ceară daruri şi să lucreze în darurile date de Dumnezeu.

Lauda şi închnarea a fost condusă de trupa 4Motion, din Cluj Napoca, iar trupe ca Resonantz sau artişti ca Sunny – Vitamina C şi Luminiţa Ciuciumis au completat momentele de închinare prin muzică.

Programul a fost îmbogăţit prin aportul pe care trupa de pantomimă a bisericii Flacăra Închinării, din Alba Iulia, l-a adus la această conferinţă.

Iată câteva mărturii şi impresii ale celor care au participat în acest an la conferinţa Flacăra Închinării: [Mai mult]

Mă gândesc acum la faptul că viaţa unui om este ca şi firul de aţă care trece, de voie sau de nevoie prin urechile acului ca apoi acul să îşi croiască drum printr-o haină veche şi purtată, înaintând ca pe un drum cu multe serpentine. Am spus de multe ori, susţinut de Cuvânt, că omul nu este făcut să trăiască singur. Cineva trebuie să fie mereu lângă el, un susţinător, un sprijin, un ajutor potrivit, un suflet pereche. Unii spun că l-au găsit alţii mai caută şi parcă doar puţini au renunţat. Păstrând comparaţia, v-aţi gândit vreodată ce ar fi acul fără aţă sau aţa fără ac? Probabil, dacă nu v-aţi întrebat până acum, încercaţi să găsiţi răspunsuri citind aceste rânduri. Îndrăznesc totuşi să explic şi mai jos ceea ce cred eu că ar fi:

Să le luăm pe rând:

Acul, chiar şi cel mai gros dintre ele, mai solid şi rezistent, ar putea fi considerat subţirel şi s-ar pierde foarte uşor în carul cu fân. Singur, acul este doar un fel de instrument înţepător uşor de înghiţit sau de pierdut, unul care răneşte şi te poate face să suferi. [Mai mult]

Azi, mai mult ca niciodată, am ieșit pe străzile orașului palid, să-mi plimb sufletul și visele…

Azi, într-o zi oarecare pentru unii, am simțit strălucind diferit soarele… iar Cerul, privind tainic spre oameni, l-am simțit mai vecin ca niciodată…

Azi, mi-am agățat aparatul de fotografiat, și-am ieșit pe străzile înguste.

Am întalnit păsări grăbite… oameni alergând… câțiva copii plângând.. și flori uscate.

Pasul grăbit străbătea alei…

Mi-am atârnat privirea de petalele uscate ale unei flori. Parea atât de tristă floarea.

Vecin cu ea, cu spini scăldați în rouă, un trandafir căruia nu am reușit să-i aflu culoarea, spunea “adio” ultimei petale cenușii…

Ce bine se aseamănă azi lumea cu durerea florii, cu petala de trandafir uscată… cu lacrima ei.

Ce bine ne definesc clădirile și arhitectura “modernă”…

Am ignorat lumea oferită de Dumnezeu, și ne-am construit noi, alta, proprie, adăugând zi de zi la zidul cetății o piatră de lacrimi, alta de paie, o piatră de cenușă, alta de noroi…  Am sprijinit tavanul de coloane de scrum, și am construit astfel Eternul nostru Babel! [Mai mult]

Adevarul calatoreste in timp. Nu imbatraneste si nu sufera mutatii. Nu se inroseste si nu isi pierde hainele. Calatoreste in timp doar pe sensul viitorului dar asta nu inseamna ca trecutul ii duce lipsa. Nu. Adevarul e ca un iris al ochiului pe care se aseaza lumea si ideile ei. Nu toate ideile. Societatea seculara in care traim invoca relativismul adevarului, invoca instabilitatea si lipsa de credibilitate absoluta in numele liberului arbitru la care toti subscriem. Sunt de acord cu tot ceea ce inseamna liberul arbitru, dar nu pot sa concep lipsa unui element absolut in tot amalgamul de idei cu care sunt bombardat. Nu inteleg si momentan nu accept mii de variante despre care stim foarte clar ca sunt relative fara existenta uneia despre care cel putin istoria martusiseste ca este absoluta. Timpul este tragedia care se misca greu pentru oameni si al carui efect trebuie diminuat imbratisand absolutul despre care se stie ca “va va face liberi”. Traind in Adevar, nu te poti misca mai repede decat el, nu poti merge mai repede decat cel care este inaintea ta. Adevarul este inaintea ta. [Mai mult]

„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu…”

”Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”

”Te-am purtat pe brațe și vreau să te ma port.”

Întuneric. Nemișcare, neființă si mormânt.

Ochi pironiți pe un perete umed, departe de lumina cerului. Ruine. O rază de lumină plăpândă, plină de sfială, se face vazută într-un ungher, dar  întunericul e atât de mare!

Om fără răsuflare, zidit, îngropat în durere, pierdut în beznă, înmormântat.

Spaimă, ceață, aproape delir. Se strângea în brațe spasmodic, cu disperare.

…”De ce, Doamne?!”…

”De ce toate acestea năpustite asupra mea? Ce este tot acest întuneric?”

”Crezusem că s-a terminat. Eram omul care dansa și râdea în soare, toate acestea nu mă amenințau . Unde e el acum? Cine este străinul acesta pierdut?!” [Mai mult]

E noapte… o singurã stea vegheazã acelaşi du’te-vino continuu al valurilor mãrii…acelaşi sunet monoton, dar care la fiecare cinci secunde spune un sincer “mulţumesc”! E pustie plaja… fiecare val îşi aruncã spuma pânã sub tãlpile mele, fiecare sunet care în tãcerea nopţii parcã mã înspãimântã mulţumeşte Creatorului!… E noapte…şi privesc urmele paşilor mei, pe alocuri şterse de marea devenitã parcã tot mai furioasã… mã opresc… şi, mã gândesc la câte frumuseţi ne’a lãsat Tatãl… la câte motive de mulţumire avem şi, BANALUL -devenit religie pentru noi- ne împiedicã din când în când ca sã ne oprim din tumultul vieţii şi sã ne aţintim ochii spre cer spunând un simplu şi sincer MULŢUMESC!… Pânã ce şi marea îşi opreşte acel freamãt continuu şi împreunã cu sufletul meu lãsat pe plajã în acele urme de paşi… rosteşte “Tatã, Mulţumesc!” [Mai mult]

Un vişiniu nesfârşit. Privirea se aşează pe o parte din vişiniu. Aici există un punct alb ce se mişcă ba la stânga, ba la dreapta; direcţia lui formează cercuri, pătrate, săgeţi îndreptate diferit. Uneori dansează punctul. Câteodată stă nemişcat, parcă nehotărât.

Dacă ai vedea din afara vişiniului, ai observa un ac ce veghează punctul alb. Însă, alegerea direcţiei în care se va desena, este făcută tot de punctul alb. Numai atunci când punctul desenează cercuri din care nu mai poate ieşi, acul îl conduce spre un alt rând, unde îi schiţează un alt desen. Punctul alb alege uneori să urmeze schiţa. Desenul este următorul: o apă limpede ce curge pe tot vişiniul, aducând într-o mare comună toate punctele albe ce au desenat împreună cu acul, apa.

Punctului alb, având doar o perspectivă îndreptată spre interior, i se pare că se pierde în vişiniul din jur; dar el desenează mereu. Curând, desenul lui va fi tot ce va rămâne în urmă. Va fi desenul unul plin de cercuri şi de săgeţi sângeroase? Va fi desenul o mare, ce va avea viaţă şi după dispariţia punctului din vişiniu? [Mai mult]

Tu nu eşti printre singurii oameni care se  plâng şi zic “zilele mele de – abia se mai târăsc- o zi fără nădejde o urmeaza pe alta” sau “renunţ…sunt obosit de viaţă. Lasă-mă în pace. Viaţa mea nu mai are sens.” Iov 7:6,16

Viaţa, vrei nu vrei, este în continuă mişcare. Zile vin, zile se duc. Noi am fost creaţi de Dumnezeu ca să avem un rost, pentru că viaţa fiecăruia are o raţiune: “Totul vine numai de la Dumnezeu, totul trăieşte prin puterea Sa, şi totul este pentru gloria Sa” (Romani 11:36) .

În general, tinerii îşi doresc şi luptă să devină “ceva”,  însă uneori nici ei nu ştiu ce anume caută. În lumea de azi noi căutam  un rost, căutam să facem  lucruri care să ne  aducă împlinire, uneori prin relaţii, alteori prin renume, putere, bani, bunuri materiale, modă, droguri, sex , muzică  şi multe alte lucruri. Majoritatea însă ne trezim alergând spre un “ceva” care  să ne mulţumească şi ajungem să trăim  sub nivelul de plutire, să luptăm să avem un sens, uneori neştiind încotro ne îndreptăm…..Finalul­? Aproape întotdeauna  trăim un stres inutil, având sentimentul unei vieţi neîmplinite şi rănite, rezultatul fiind o iluzie, un drum înfundat care aduce ceaţă, debusolare sau chiar moarte. [Mai mult]