Majoritatea filosofilor, dacă nu toţi, care au trăit până acum, şi care vor mai trăi, au încercat să dea un răspuns la întrebarea: Cine suntem?  Răspunsurile lor au fost mai aproape sau mai departe de adevăr. Fiecare dintre noi are capacitatea de a judeca aceste lucruri în modul lui personal. Chiar şi Isus, Dumnezeul infinit, întrupat într-un trup de carne, ne-a adus un răspuns. Răspuns care, cred eu, e adevărul absolut. Aceelaşi Dumnezeu care le-a spus în vechime poporului Israel, prin proorocul Isaia, că : “…, te-am încrustat în palmele Mele,…” şi-a demonstrat dragostea întrupându-se într-un corp imperfect, El, în care nu exista umbra de imperfecţiune.

Isus şi-a demonstrat în nenumarate rânduri dragostea, mai degraba faţă de cei mai mult imperfecţi decât de cei care, prin “sfinţenia” lor încercau să îşi adjudece vrednicia de a se apropia de El. Isus, mai mult decât faptul că predica eliberarea celor pierduţi, El ia masa cu ei, se apropie de ei. Noi nu prea realizăm lucrurilea astea cu adevărat. În ziua de azi noi înţelegem raţional aceste fapte, însă parcă trecem pe lângă ele atunci când e vorba să le luam de bune. “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” a ajuns să fie atât de înăbuşit de vuietul retoricii religioase încât suntem surzi la mesajul că Dumnezeu ar putea nutri sentimente tandre faţă de noi!” Am ajuns să încătuşăm iubirea unui Dumnezeu pasional prin faptul că alegem să nu-I credem iubirea. [Mai mult]

Trăia în urmă cu aproximativ 1000 de ani un om într-o familie modestă undeva prin Iranul de astăzi, un fabricant de corturi care cu trecerea timpului a ajuns o personalitate enciclopedică a lumii – Omar Kayyam. Pe lângă faptul că făcea corturi, se mai ocupa şi de alte lucruri – poezie, matematică, astronomie – şi una dintre poeziile sale mi-a atras atenţia şi mi-a dat mult de gândit:

“Iată singurul adevăr: suntem pionii misterioasei
Partide de şah jucată de Dumnezeu.
Ne mută, ne opreşte, ne mută iar, apoi ne-aruncă
Unul câte unul în cutia Neantului.”

Şi bineînţeles că m-am revoltat… eu?! un simplu pion?!…te rog! măcar un nebun! Mai bine un nebun!

Şi totuşi, m-am lăsat dus cu gândul la o tablă de şah cu Dumnezeu mutând piesele albe şi “altcineva” mutând piesele negre. Toată istoria Universului şi a vieţii ar părea aşa de simplă aşa…”fie ca cel mai bun să câştige!” Şi privindu-L pe Dumnezeu cum mută, am înţeles surpriza maaaare pregătită! surpriză pe care nici măcar îngerii nu au înţeles-o, surpriză la care “celălalt” nu avea nimic pregătit –  acel “ceva”, de fapt Cineva: Isus Hristos!      Şi despre asta e şahul până la urmă…surprize – surprize! Şi ca să fie surpriza şi mai mare, L-a lăsat Dumnezeu pe Isus la conducere! trei ani şi ceva învăţându’i pe alţii cum să dea şah! Şi pentru ca surpriza să fie prezentă şi de această dată, a dat Isus un şah luându-i “celuilalt” singura putere pe care o mai avea – murind pentru nebunii lui. S’a înălţat apoi la cer şi ne-a lăsat pe noi să jucăm… Ne’a învăţat prin viaţa lui pe pământ cum poţi să îţi surprinzi adversarul! Ne-a arătat cum poţi să te ridici chiar daca pari înfrânt! Ne’a arătat că şahul chiar e un sport dur cum spunea şi William Monahan: “Stai jos! Ştii să joci? Întreaga lume este ca un joc de şah. Orice mişcare îţi poate fi fatală!” [Mai mult]

Am onoarea să Îl cunosc pe Isus şi mai mult de atât, am onoarea să Îl iubesc pe Isus! Nu am nici un merit pentru asta, doar o alegere! Privesc viaţa lui Isus de aproape, observ ceea ce El a făcut pentru mine şi nu pot să fac altceva decât să Îl iubesc pentru fiecare gest care El l-a făcut pentru mine, să răspund iubirii Sale cu iubire, sa răspund dăruirii Sale cu recunoştinţă şi pentru viaţa Lui sa Îi dau viaţa mea!

Nu toată lumea răspunde la fel. E o lege a marketingului: în aceleaşi circumstanţe, aceleaşi resurse, acelaşi loc şi acelaşi timp dar cu persoane diferite, rezultatele sunt diferite. Există oameni care trăiesc în nepăsare faţă de dragostea oferită de Isus, sau oameni care răspund acestei iubiri cu ură şi există cineva care se bucură de acest lucru. Scopul vieţii lui limitate este să te împiedice pe tine să Îl iubeşti şi să crezi în Isus Cristos şi chiar îşi dă toată silinţa pentru a’şi vedea scopul îndeplinit! Dispune de mijloace pentru a te convinge să faci asta, e foarte bine antrenat pentru a face asta, are o mulţime de ajutoare şi o mulţime de oameni care îl urmează şi îi ascultă ordinele uneori fără să îşi dea seama că fac asta. Isus ne-a transmis multe învăţături în anii pe care I-a trăit pe acest pământ, iar una dintre cele mai importante e să nu ne subestimăm niciodată adversarul. Ne-a spus asta Cineva care avea toată puterea în cer şi pe pământ, care Şi-a petrecut viaţa în rugăciune continuă şi conectare la sursa puterii… [Mai mult]

“ Impulsivitatea nu Îi este deloc caracteristică lui Isus cel înfăţişat de Evanghelii, care Şi’a folosit puterile cu compasiune, pentru împlinirea nevoilor oamenilor, nu pentru a Se da în specatol. Ori de câte ori cineva Îi cerea în mod deschis să fie vindecat, El vindeca. Când oamenilor care Îl urmau li s-a făcut foame, El i-a hrănit, iar când nuntaşilor li s’a făcut sete, le-a făcut vin. Adevăratul Isus i-a mustrat pe ucenici atunci când aceştia i-au sugerat să Se răzbune pe oraşul care se arătase atât de ostil. Pe scurt, miracolele din Evangheliile autentice gravitează toate în jurul dragostei, nu în jurul puterii.” – Philip Yancey

Personal cred că unul dintre motivele pentru care printre ”prietenii” lui Isus nu erau prea mulţi rabini (sau chiar deloc) era că El nu s-a străduit prea mult să fie interesant! Nu mi-L pot imagina pe Isus îmbrăcat în verde-fosforescent încercând să atragă atenţia… a rupt tradiţii,a împlinit Legea, a făcut lucruri de neimaginat la acea vreme, într-adevăr! dar nu pentru a fi interesant! ci pentru că în inima Lui oamenii aveau un loc special. [Mai mult]

“Paştele face din El un personaj periculos. Datorită Paştelui, sunt silit să ascult afirmaţiile Lui îndrăzneţe cu privire la Sine şi nu mi se îngăduie să aleg doar ce-mi place din cuvintele Lui. Mai mult, Paştele îmi spune că EI, acum, Se află undeva, în deplină libertate de mişcare.”

Evenimentul central al creștinismului s-a desfășurat așa cum niciunul dintre noi nu ne așteptam, nici chiar ucenici Lui. Ei au uitat parcă toate cuvintele pe care El li’ le’a spus cu privire la aceste evenimente. Nu doar Toma a picat acest test, ci majorittatea dintre ei.

“niciodată nu-L vom putea ţintui, chiar dacă am folosi cuie adevărate şi lemnul pe care L-am pironi ar fi o cruce”. Frederick Buechner

Scriitorul Frederic Bruechner este surprins de simplitatea apariților lui Isus de după Duminica Învierii. Când acestea au avut loc îngerii nu cântau în cer (sau cel puțin nimeni nu I-a vazut) și din depărtare nu au venit împărați să Îi aducă daruri. Isus s-a arătat în cele mai obișnuite împrejurări – la o cină luată împreună cu doi oamenii, într-o grădină I s-a arătat unei femei și la niște pescari pe malul lacului. Evenimentele se succed de aceeaşi manieră aproape şase săptămâni: Isus e aici, apoi dispare. Apariţiile Lui nu sunt fantomatice, ci reale, în carne şi oase. Isus Îşi poate dovedi oricând identitatea… ucenicii nu-L recunosc imediat. Cu multă trudă şi răbdare, Isus coboară la nivelul lor, risipindu-le plin de bunăvoinţă scepticismul.” [Mai mult]

Ultima zi a lui Isus petrecută pe acest pământ în chip de om. Încă simţea durere, simţea foame, sete, caracteristici specifice acestui trup al nostru. În urmă cu doar câteva ore se afla călare pe un măgăruş, în mijlocul mulţimii care Îl aclamau şi îşi arătau speranţa într-atât încât îşi dădeau chiar şi hainele de pe ei pentru a-I face drumul mai uşor. Nu s-a lăsat dus de val nici măcar un moment! A făcut ceea ce avea de făcut… ceea ce trebuia făcut!

În ultimele zile ale lui Isus Cristos, un lucru mi-a atras atenţia în tot ce făcea El: continua să sădească credinţă în inimile ucenicilor, continua să îi pregătească pentru ce avea să urmeze. Unul dintre scopurile lui Isus pe acest pământ a fost să facă acest lucru! Nu şi-a ales oameni învăţaţi printre apropiaţii Lui deşi putea să facă acest lucru, dovedind de la vârsta de 12 ani câtă înţelepciune este în El. Nu Şi-a ales nici farisei cu care să discute dacă e bine sau nu să dai zeciuiala la biserică. Şi-a ales 12 oameni cu care putea lucra, în inimile cărora credinţa să poată creşte iar datorită acestei credinţe, după ce El va pleca din mijlocul lor, ei să poată duce planul Său până la capăt. În ultimele Lui clipe, El era interesat de credinţa lor. [Mai mult]

Există în fiecare dintre noi, chiar dacă vrem să recunoaştem sau nu, o anumită „lege”.  Aşa cum spune şi C.S. Lewis despre fiecare om în parte; în orice loc s-ar afla el are „…această curioasă idee că ar trebui să se comporte într-un anumit fel şi că nu se pot descotorosi de ideea aceasta”. Faptul că ne certăm uneori, dovedeşte acest lucru. Fiecare are noţiunea „lucrului corect” sau „lucrului incorect”.

„Dumnezeu este singurul sprijin, dar este şi suprema teroare: lucrul de care avem cea mai mare nevoie şi lucrul de care vrem cel mai mult să ne ascundem.”

„Gânditorii din trecut numeau Legea Binelui şi a Răului “Legea Firii”, ei aveau de fapt în vedere Legea Naturii Umane. Ideea era că, exact aşa cum toate corpurile sunt guvernate de legea gravitaţiei, iar organismele de legile biologice, tot aşa creatura numită om avea şi ea legile sale…” Fiecare dintre noi suntem supuşi anumitor legi (ex. legea gravitaţiei) şi nu putem alege să fim sau nu supuşi lor, însă această lege este diferită; putem alege să o respectăm sau doar să avem pretenţia ca ea să fie respectată. Nu vreau să vorbesc mai mult decât am făcut-o pe marginea acestui subiect, pentru că nu acesta este subiectul principal. E problema noastră dacă alegem să numim această lege aşa sau nu, dar ea există şi o să vină cel puţin un moment în viaţa noastră când vom apela la ea. [Mai mult]

„Încercând să extirpăm ruşinea, am dărâmat unul din meterezele spiritului omenesc, bucurându-ne în chip smintit de fapta noastră, aidoma troienelilor care au năruit zidurile Troiei pentru a introduce Calul în cetate.” C.S. Lewis

Legându-l pe Isus… ce paradox, oamenii simpli să îşi poată „lega” Dumenzeul atotputernic… şi totuşi, este posibil. Nu vreau să ne gândim în aceste momente la legarea propriu-zisă, materializată în ziua în care Isus a fost vândut, ci la cea pe care oamenii cei mai morali ai societăţii i-au aplicat-o lui Isus, astfel viaţa lor  neputând fi transformată de puterea Lui. Isus nu a fost oprit de un tâlhar care toată viaţa şi-a trăit-o cum a vrut şi nici măcar de o femeie prinsă în preacurvie, ci de oamenii foarte cinstiţii. Atât de cinstiţi, încât „nu aveau” nevoie de El. Mă gândesc că uneori atitudinea acestor oamenii faţă de Isus era ceva de genul: „eşti în plus!”. Aceşti oameni nu realizau faptul că, aşa cum spune Merton: „Motivul pentru care” ei nu pătrundeau „în realitatea cea mai profundă a relaţiei” lor „cu Dumnezeu este acela că” deveneau „rareori conştienţi de totala” lor „nimicnicie în faţa Lui…”. [Mai mult]

Atunci când ne gândim la coaste şi ce putem face noi cu ele, mintea ne fuge la nişte mâncăruri pe care noi bărbaţii, dacă ne-am strădui îndeajuns de mult, am fi în stare să le gătim; asta în cazul coastelor de animal. În cazul personal, pentru noi coastele nu reprezinta nimic mai mult decât acele oase-perechi care de obicei sunt arcuite şi unite cu coloana vertebrală, şi care împreună cu aceasta alcătuiesc baza scheletului axial. Nu tot aşa se întâmplă şi când pui una dintre aceste coaste în mâinile Celui care „… este atât de plin de existenţă, încât poate dărui existenţa, poate face ca lucrurile să fie, şi încă să fie realmente altele decât EL Însuşi,…” . Atunci lucrurile se schimbă pentru că din această coastă El e în stare să creeze  „… punctul culminant, ultima, grandioasa opera…. Femeia. Cu o ultimă deschidere, creaţia ajunge la capăt nu  cu bărbatul, ci cu femeia. Ea reprezintă ultima trăsătură de condei a Domnului.” Aceasta fiinţă care ne uimeşte prin faptul că este „… puternică şi tandră, neînfricată şi atrăgătoare… fermecătoare.” [Mai mult]