E ciudat… am început aceste rânduri cu această contradicţie… copil mic ce schimbă o istorie mare, şi aceasta pentru că ne place nouă să ne dăm importanţi probabil. De fapt, corect ar fi, un copil mare ce a schimbat o istorie atââât de mică!

Cu aproape opt sute de ani înainte de naşterea acestui copil, Isaia profeţea în cartea sa – “Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat” – Isaia 9:6. Nu vreau să Îl privim acum pe Isus ca acel Fiu dat ci vreau să Îl privim ca şi un copil. Ar fi fost frumos, cred, să avem istoria copilăriei lui Isus… să ştim dacă atunci când s-a lovit cu ciocanul în timp ce îl ajuta pe Iosif, a plans sau dacă i-a venit vreodată să ia o piatră de jos şi să dea în cel care o necăjea pe sora Lui… nu ştiu cât de perfectă a fost copilăria lui Isus… nu ştiu nici ce reacţii avea Maria sau Iosif ştiind ce minune de copil au în casă… Se mai rugau pentru masă cand Isus era cu ei la masă?  Sunt multe alte întrebări care sunt irelevante, dar totuşi, mânat de curiozitate aş vrea să le ştiu răspunsul… am fost şi eu copil… [Mai mult]

“Mă gândesc la felul în care S-a comportat Isus cât timp a vieţuit pe pământ, într-un trup uman. Şi-a întins mâna şi a atins ochii celor fără vedere, pielea celor cu lepră şi picioarele ologilor… M-am întrebat uneori de ce îi atingea Isus atât de frecvent pe oamenii pe care-I vindeca, dintre care mulţi trebuie să fi fost neatractivi, evident mâncaţi de boli, murdari şi rău mirositori. Ar fi putut împărţi mulţimea pe grupuri de afinităţi şi să-Şi organizeze miracolele – paralizaţii de partea aceea, cei cu febră aici, cei cu lepră dincolo – să-Şi ridice mâinile şi să vindece eficient fiecare grup, în masă.” Dr. Paul Wilson Brand

Vorbeam în editorialul anterior despre interesul lui Isus faţă de oameni. Lui chiar i-a păsat de oameni! El a înţeles atât de bine valoarea omului, valoare pe care cercetătorii abea acum încep să îi cuprindă cât de cât tainele. Şi ce fac? SE MINUNEAZĂ! Suntem într-adevar o faptură atât de minunată! [Mai mult]

Isus în ecuaţia vieţii mele

Îmi repeta diriginta mea de foarte multe ori faptul că “omul a fost creat să trăiască în societate şi să se raporteze la Dumnezeu!” De ce? De ce în toată ecuaţia vieţii trebuie să existe Dumnezeu? Nu ar fi totul mai uşor dacă această ecuaţie ar fi: Flaviu –> trăieşte viaţa –> sfârşit?

Nu ajunge! E prea puţin şi prea fără scop! Numai şi doar Isus poate întregi această ecuaţie!şi e partea pe care o iubesc! Mă iubesc pe mine… îmi iubesc viaţa… dar mai mult vreau să Îl iubesc pe El! De ce?! Ei bine, în fiecare zi găsesc câte un alt motiv pentru care să fac asta!şi iubesc acest lucru!şi Îl iubesc tocmai de-asta! Dacă in fiecare zi Îl vezi pe Isus nu vei mai fi la fel! Toţi care L-au văzut au fost schimbaţi – ecuaţia vieţii lor a fost rezolvată! Să-L ascunzi însă pe Nazarineanul care te cheamă de pe vârful muntelui? Ştiţi care ar fi rezultatul? “Garduri ridicate. Teritorii îngrădite. Nu treceţi! Semnele sunt atârnate pe inimi şi pe case. Oamenii n-ar fi trebuit niciodată să locuiască în mijlocul ceţii de jos, fără o viziune despre Creatorul lor! – De aceea Dumnezeu s-a apropiat!”şi a făcut asta prin Isus! [Mai mult]

“ În mijlocul acestor evrei apare dintr-o dată un om care vorbește de parcă El ar fi Dumnezeu. El are pretenția că poate ierta păcatele. El spune că a existat dintotdeauna. El spune că va veni să judece lumea la sfarșitul vremii… Între panteiști, cum sunt indienii, oricine poate spune că face parte din Dumnezeu sau că este una cu Dumnezeu: nu ar fi nimic neobișnuit în afirmația aceasta. Dar omul acesta, întrucât era evreu, nu putea să vorbească despre un asemnea Dumnezeu [panteist]. Dumnezeu, în limbajul evreilor, înseamnă o Ființă în afara lumii pe care El a creat-o și care este infinit de deosebit de orice altceva. Când ai înțeles lucrul acesta, îți dai seama că ceea ce a spus omul acesta a fost pur și simplu cel mai șocant lucru care a fost rostit vreodată de buzele omenești.” C.S. Lewis

Am ajuns într-un punc al istoriei în care oamenii se declară a fi mai toleranții ca niciodată. Și asta mai ales când este vorba despre plăcerii. Seculariștii liberali insistă că toleranța este virtutea cea mai înaltă însă așa cum afirmă David Limbaugh : „Pentru ei, toleranța nu presupune a-i trata respectuos și civilizat pe cei cu idei diferite. Ea înseamnă a afirma validitatea ideilor afirmate de ei, ceea ce creștinii nu pot face fără să renunțe la propriile lor convingeri”. [Mai mult]