O întrebare pe care tinerii şi nu numai şi-o pun. O întrebare care este populară şi pe buzele tuturor membrilor dintr-o biserică. O întrebare care nu a dat pace unor generaţii întregi. O întrebare la care fiecare a răspuns pe limbajul lui.

În primul rând, dacă ai o relaţie personală cu Dumnezeu, eşti şi dornic să îţi păstrezi curată cărarea. Dacă tânjeşti după Duhul Lui, după Slava Lui şi după măreţia Lui, atunci faci tot posibilul pentru a te păstra curat. Indiferent de consecinţe, de preţul care trebuie plătit şi de lucrurile la care trebuie să renunţi.

Domnul nu doreşte tineri cu inima împărţită. El nu tânjeşte după oameni care să stea cu picioarele pe două hotare. El doreşte tineri dedicaţi, cu inima predate Lui în totalitate şi cu sufletul plin de Har.

Ca să-ţi păstrezi curată cărarea, trebuie să te fereşti de locurile în care te-ai putea murdări. Degeaba spui, dacă ai hainele albe şi mergi undeva unde este numai praf şi mizerie, tot te murdăreşti. De tine depinde ce alegeri faci în viaţă şi unde alegi să-ţi petreci timpul. Ca şi creştini, am ajuns să punctăm atât de mult unele locaţii, încât altele sunt trecute cu vederea. Uneori să ţineţi minte că omul face locaţia. [Mai mult]

Poate că am să par o persoană bătrână, înapoiată şi demodată spunându-vă asta. Poate că am să-mi pierd din simaptizanţi şi poate că voi fi înţeleasă greşit. Dar nu contează, eu tot o voi spune. Nu e ok ce se întâmplă în ziua de astăzi între tinerii creştini! Pur şi simplu nu e bine!

De ce spun asta? Pentru că mă doare inima când văd că nu ne deosebim aproape cu nimic de oamenii din lume. Şi aici mă refer la relaţiile de iubire dintre tineri. Dragii mei, în acest articol am să fiu cât se poate de transparentă şi directă. Nu e bine să te oferi atât de uşor. De fapt, nu e bine să te oferi deloc înainte de căsătorie. Şi…ce e cu toată această giugiuleală cu zeci de persoane? Oare chiar nu vrei să fii inocent? Consider că Dumnezeu pune în noi dorinţe extraordinare dacă ştim să le urmăm. Îmi amintesc şi acum când am avut prima relaţie. Îmi amintesc şi acum de primul meu sărut şi cum nu am mâncat toată ziua de emoţii. Îmi amintesc toate aceste lucruri ca şi prin vis. De ce? Pentru că de atunci au trecut 5-6 ani. Şi da, de 5-6 ani mă păstrez pentru viitorul meu soţ. De 5-6 ani nu am sărutat pe nimeni, pentru că nu vreau să sărut broaşte până îmi vine prinţul! Şi asta nu mi-am propus-o eu. Recunosc. Aceasta a venit de la sine, de la Dumnezeu. Pur şi simplu am simţit că nu pot. Nu aş putea să fac acest gest atât de intim pentru mine, faţă de cineva pe care nu-l iubesc pe deplin. Faţă de cineva cu care aş vrea să-mi petrec tot restul vieţii. [Mai mult]

Ce fel de muscă ești?

Noi oamenii suntem ca niște muște prinse într-un borcan. Analizăm fundul borcanului, ne plimbăm de colo-colo și atunci când vedem că nu este nici o cale de ieșire, începem să ne cățărăm pe pereții borcanului.

Nu știu dacă ați văzut o așa imagine, dar eu am în fața mea, chiar acum, una. Ore întregi, ne chinuim să ieșim din acel borcan, să ajungem la suprafață, acolo unde vom putea zbura din nou liberi. Urcăm pereții, cădem și o luăm de la capăt. Și tot așa în nerepetate rânduri. Dacă suntem musculițe curajoase, ajungem să urcăm chiar și până la jumătatea borcanului. Unele dintre noi, se învârt în cerc. Se învârt și tot se învârt, mereu și mereu în același loc. Nu realizează că aceasta doar le obosesc. Le extenuează și dispare dorința de a se salva și de a ieși să zboare.

Un alt fel de oameni reușesc să urce trei sferturi, mai au foarte puțin, și atunci se hotărăsc să renunțe. Atunci decid că niciodată nu vor ajunge în vârful borcanului, nu vor ajunge să fie liberi și să-și trăiască viața. Și își dau drumul și se prăbușesc până la fundul borcanului, cu picioarele în sus și…stau așa până când nu mai au putere să se ridice și mor. [Mai mult]

Să ierţi nu este uşor. Mai ales când ai de iertat pe cineva care ţi-a rupt inima în sute de bucăţele. Nu e uşor să ierţi atunci când inima îţi tremură la amintirea trădării, stomacul ţi se întoarce pe dos şi ochii ţi se umplu de lacrimi. Nu e uşor pentru că suntem oameni. Pentru că am iubit şi pentru că am fost înşelaţi. Pentru că am descoperit la cineva o altă faţă. Am descoperit ceva ce nu am fi dorit niciodată să descoperim.

Partea cea rea este că orice ar spune persoana care a greşit după aceea, este în zadar. Pentru că doare. Şi doare îngrozitor de tare. Numai tu ştii cum te-ai strâns ghem ca să nu mai simţi acea durere care parcă îţi răscolea inima şi ţi-o smulgea de la locul ei. Nimeni nu înţelege cât te lupţi şi te zbaţi ca să poţi ierta. Nimeni înafară de tine.

Şi eu m-am luptat cu aceste sentimente. Şi eu m-am luptat cu neputinţa de a ierta. Cu durerea din inimă care-mi strângea stomacul şi abia reuşeam să stau în picioare. Mi-a fost enorm de greu să iert o prietenă pe care o aveam de 10 ani. Mi-a fost greu să iert bărbatul care mi-a frânt inima, mi-a fost greu să iert persoana care m-a trădat şi…cu fiecare încercare…am fost tot mai dezamăgită. Mi-am pierdut tot mai mult încrederea în persoane. Dar…nu mi-am pierdut puterea de a ierta. Pentru că da…am realizat că omul cu adevărat puternic, este acela care are curajul să calce pe urmele lui Hristos. [Mai mult]

Ca şi tânără de multe ori ma vrut să strig şi să bat din picioare. De multe ori am vrut să spun că mai bine nu mă năşteam şi că nu are nici un rost viaţa. De multe ori nu am înţeles planul lui Dumnezeu şi am alergat să-i cer socoteală. Cine e El să decidă ce e mai bine pentru mine?  Ca şi tânără, m-am privit în oglindă şi în privirea mea s-au aprins scântei de mândrie. Ca şi tânără am vrut să râd la bancuri nepotrivite, să caut şi eu plăcerea în lucrurile lumii. Am avut acel gol în inimă, m-am simţit tristă şi neînţeleasă de nimeni.

Numai că am descoperit că, uneori ca şi tânără creştină am vrut să fac bine şi să îmbrăţişez pe cei în suferinţă. De multe ori m-am bucurat că m-am născut şi am mulţumit lui Dumnezeu pentru acest har. Ca şi tânără creştină ştiu exact ce rost are viaţa. Chiar dacă nu înţeleg de multe ori planul Lui, rămân tare şi ştiu că El ştie ce e mai bine. El e Tatăl meu de aceea ar trebui să decidă pentru mine. De câte ori mă privesc în oglindă, doresc ca El să se vadă pe faţa mea. Ca şi tânără creştină nu mai am timp să ascult bancuri nepotrivite şi nu îmi găsesc plăcerea în lucrurile lumii. Golul din inimă e umplut de Dumnezeu şi sunt fericită şi mulţumită că El mă înţelege. [Mai mult]

Noi femeile tânjim să fim iubite. Căutăm afecţiune oriunde. Atenţie. Dorim să ştim că suntem dorite, că cineva ne-a observant, că nu trăim în zadar. Sentimentele acestea se accentuează în mod special la fetele care nu au avut parte de acea dragoste de tată. De relaţia tată-fiică. Ne trăim viaţa încercând să acoperim golurile din ea, cu alte lucruri. Şi uite aşa, se formează tot mai multe goluri. Treptat, ne aruncăm în braţele oricărui bărbat care ne oferă afecţiune, profităm de orice armă avem pentru a obţine un gram de atenţie…şi la sfârşitul zilei ajungem să ne simţim tot nedorite.

Ne bate inima tot mai tare de câte ori ne spune cineva că suntem frumoase. Nu ne vine să credem asta, suntme convinse că un gest frumos făcut, trebuie să fie înapoiat cândva. Suntem suspicioase şi ştim că orice favoare are un preţ. Suntem rănite şi tot ce am dorit este să găsim pe cineva care nu doreşte să profite de slăbiciunea noastră. Şi uite aşa, alergăm dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul, din braţele cuiva, în braţele altcuiva. E greu să fii vulnerabilă din punct de vedere sentimental. Ajungem să ne distrugem viaţa noastră şi mai apoi, pe a altora. Privim în trecut şi vedem câte compromisuri am făcut,câte păcate şi cât de mult am coborât valoarea propriei noastre persoane. Şi totul a pornit de la un simplu gând. Am dorit să ne simţim iubite. Abia într-un final, când am făcut atâtea greşeli, ne gândim să apelăm la Dumnezeu. Abia când aceasta rămâne ultima obţiune, când bărbaţii au profitat din plin de noi, alergăm la ultima sursă. La singura persoană care ne-ar dărui iubirea fără nici un gând ascuns: Isus. Acolo, ne aruncăm la persoanele Lui şi-I strigăm: spune-mi ce vrei să-Ţi dau ca să mă iubeşti! Atunci aflăm că El nu vrea decât inima noastră…că El oricum ne iubeşte, indiferent de ce-I oferim. Noi femeile tânjim să fim iubite. Dar nu realizăm că avem de cine. De Dumnezeu. [Mai mult]

Trăim pentru noi. Trăim pentru plăcerile noastre, pentru succesul nostru, pentru corpul nostru şi pentru omul din noi. Trăim şi apoi murim. Murim şi apoi ni se pune întrebarea „Lui ce i-ai dat?”. Nu ştiu tu ce vei răspunde la această întrebare, dar eu vreau să am un răspuns aici. Vreau să pot să deschid gura, fără să fiu nevoită să las ochii în pământ şi să-mi număr degetele de la picioare.

Nu este uşor să trăim într-o societate în care totul se face numai pentru propria persoană şi noi să încercăm să facem ceva pentru Dumnezeu. Nu este uşor deloc să rezişti tentaţiilor cărora eşti supus zi de zi. Nu. Dar nu e imposibil. Nu este imposibil să te trezeşti dimineaţa şi să-ţi spui: „astăzi vreau să fac o schimbare în această lume. Astăzi vreau să fiu diferit. Astăzi vreau să trăiesc pentru El. Astăzi, nu mâine”. De multe ori ai avut impresia poate că ceea ce faci tu nu este observat de alte persoane. Te-ai zbătut să trăieşti exemplar şi totuşi nu ai primit nici o laudă pentru asta. Şi tu vrei aprecierea oamenilor, aşa e? Vrei ca ei să observe cât de minunat eşti tu. Dar oare de câte ori te-ai zbătut să te faci atât de observat şi de El? De câte ori ţi-ai dorit să fii apreciat de Dumnezeu? [Mai mult]

Dumnezeu vrea ca noi să ne folosim talanţii. Acesta este şi motivul pentru care ni I-a dat. Când a fost ultima oară când te-ai întrebat ce talant ai? Când a fost ultima oară când I-ai mulţumit Lui pentru ceea ce ai, pentru fiecare calitate a ta şi pentru fiecare defect? Tu realizezi cât eşti de special, de talentat, de diferit? Şi totul datorită Domnului, datorită Dumnezeului minunat care te-a creat cu iubire şi multă migală.

Data viitoare când vei spune că nu te pricepi la nimic, că nu eşti special, că nu ai nimic de oferit, înseamnă că spui de fapt că Dumnezeu este incompetent şi nu a ştiut cum să te creeze. Oare chiar vrei să spui asta? Oare chiar consideri că nu a ştiut El de ce te-a construit aşa? De ce ţi-a dat aceşti ochi, aceste mâini, acest corp, acest defect de vorbire, acest deficient de mers? Crezi că El nu are un plan bine trasat de dinainte?

Opreşte-te. Uită-te în oglindă! Observă ce frumos desenezi, cânţi, faci calcule matematice, conversezi, socializezi, etc. Caută adânc şi ai să vezi ce multe calităţi şi aptitudini ai. Numai să le foloseşti! Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în sac. Nici nu bănuieşti ce binecuvântări vei avea în viaţă o dată ce te pui total la dispoziţia Domnului. Eu aşa am făcut. Eu m-am ridicat de jos, din abis şi m-am abandonat în mâinile Lui. Nici nu ai idee pe unde m-a dus El! Nici nu ai idee prin ce case m-a purtat, ce uşi mi-a deschis şi ce multe binecuvântări mi-a revărsat în viaţă. Tu ce talant ai? Cum îl foloseşti? [Mai mult]

Câte relaţii ai avut până acum? De câte ori ţi-a fost inima frântă? Cât din tine ai dat persoanei iubite sau persoanelor iubite? Nu ştiu ţie, dar mie mi-a pus Dumnezeu în inimă dorinţa de a avea grijă cui îi dau iubirea mea. Nu pot să zic că este uşor să trăieşti singur, să duci o viaţă de aşteptare. Dar ştiu şi sunt convinsă că se va merita!

Deşi este un subiect TABU în rândul creştinilor, astăzi vreau să fiu cât se poate de deschisă. Tu de ce ai o relaţie? Pentru a nu te simţi singur, pentru a putea să-ţi petreci timpul cu cineva, pentru a nu fi diferit, pentru a te putea săruta sau pentru a experimenta? Dumnezeu nu vrea ca noi să trăim vieţi ipocrite, în care să iubim mediocru şi să ne vindem ieftin. Nu vrea să renunţăm la principiile noastre pentru câteva săptămâni de plăcere. Tu nu ţi-ai dorit niciodată să iubeşti dezinteresat, matur şi să atingi apogeul? Cum ai putea face asta când nici măcar nu te concentrezi pe tine însăţi, ci te concentrezi pe relaţiile tale de iubire care-s din ce în ce mai eşuate? Cum ai putea să ştii cine eşti tu cu adevărat, dacă ieşi dintr-o relaţie şi intri în alta? De unde ai putea şti ce îţi doreşti pe viitor dacă tot ce te interesează este să ai un prezent cât mai amoros? Poate că acum îţi place, poate că trăieşti din plăcere în plăcere. Dar, oh, crede-mă, va sosi clipa în care îţi vei dori să nu fi trăit aşa cum ai trăit. [Mai mult]

De multe ori îmi este  greu să-i iubesc pe toţi. Îmi este greu să reuşesc să nu am sentimente de mânie, invidie, gelozie sau alt fel de sentimente. Da, îmi este greu pentru că sunt om şi omul trece prin astfel de sentimente. Dar, după ce mă lupt cu mine însămi, dacă cer ajutor de la Dumnezeu şi îl las pe El să trăiască în mine, realizez ce mult lucrează El la inima mea şi că îmi este mult mai uşor să îi iubesc pe cei din jurul meu.

Ieri a fost conferinţa Peniel, conferinţă la care au venit în jur de 2.000 de tineri. Nu ştiu motivul pentru care au mers acolo, nu ştiu dacă scopul lor principal a fost să-L întâlnească pe El, dar ceea ce ştiu este că au fost provocaţi la o iubire a semenului. Au fost provocaţi să se iubească unul pe altul, să se apropie mai mult şi să lupte împreună pentru ţinta comună: Cerul.

E greu să iubeşti o persoană când te vorbeşte pe la spate. E greu să iubeşti pe cineva atunci când te urăşte. E greu să nu fii invidios când vezi că cel de lângă tine are mai mult succes. E greu să nu fii gelos când observi că eşti iubit mai puţin ca alţii. E greu să te abţii de la mânie atunci când eşti provocat. Cunoşti aceste sentimente nu? Cunoşti aceste greutăţi…. Ştii că după ce aceste sentimente îţi cuprind inima, lacrimile îţi apar în ochi şi te simţi mizerabil. Te simţi departe de Dumnezeu, simţi că te-ai dezamăgit singur şi că l-ai lăsat pe diavolul să îşi bată joc de viaţa ta. Nu e nimic, acesta este un pas spre pocăinţă. Acesta este un pas spre dorinţa de a-i iubit pe toţi. De a-ţi iubi semenul. Tu cât de mult îi iubeşti pe cei din jurul tău? [Mai mult]