Privea printre zăbrele la bucata de cer ce abia se zărea. Remuşcările o cuprinseră şi doar acum realiza ce înseamnă să fii liber. Miza a fost foarte mare şi a costat-o libertatea. Încercase să dispară din peisajul traficantului care era şeful ei, cu riscul de a-şi pierde viaţa care oricum era în permanenţă ameninţată. Dar au prins-o. Scandalul creat a adus-o în locul ăsta. Nu ştia ce era mai bine, să fie aici, sau pe strada care totuşi, îi aducea o bucată de pâine? Se gândea la fetiţa ei, acasă. Nu a vrut decât să câştige un “ban cinstit”, zicea ea. Dar cum? Disperarea şi sărăcia au împins-o la una ca asta, dar pe cine să dea vina? Pe părinţii care au abandonat-o de mică? Pe cel care i-a promis că o să aibă grijă de ea şi după ce a profitat de naivitatea ei şi a lăsat-o cu “burta la gură” a dispărut ca “măgarul” în ceaţă? Pe societate? Pe sistem? Pe Dumnezeu???? Era doar o fiinţă umană, o trăsătură pe care încercase să o ascundă ani de zile în “jungla” în care trăia. Tot ce trebuia să arate era duritate: viaţa e dură! O lume a celor puternici. Cei slabi mor. Dar acum, ce folos? [Mai mult]

Trecea printr-o perioadă în care ceaţa şi culoarea gri, erau reprezentative pentru viaţa ei. Confuzia era trăsătura de bază. Nu ştia cum ajunsese aici din femeia plină de pasiune şi viaţă, din cea care mulţumea în fiecare zi pentru generozitatea pe care Dumnezeu Şi-o arătase faţă de persoana ei. În fiecare zi, indiferent de soarele strălucitor al zilei, ea rămânea pasivă, indiferentă, cu privirea departe…Întrebări fără şir, speranţe spulberate, o tristeţe fără margini îi  apăsa inima şi asta se vedea la suprafaţă. Ochii îi erau încercănaţi şi expresia lor trădau suferinţa. O suferinţă pe care nu o înţelegea, nu-i ştia rădăcina…Degeaba, prietenii încercau să o înveselească, le zâmbea din respect, dar apoi trecea la starea inertă iniţială. Gânduri veneau şi plecau ca trenurile în gară, o epuizau, consumându-i toată energia vitală. Singurul lucru pe care îl căuta, era un pic de linişte în ea. Se izolase fonic din exterior…dar zgomotul din interiorul ei era infernal. Bucuria? Ce însemna bucuria? Pierduse sensul cuvântului… Familia era tot ce-i mai rămăsese, dar nici în mijlocul ei nu se putea regăsi…Nu se regăsea în nici un loc, nu ştia ce vrea, se pierduse cu totul în gândurile ei.. [Mai mult]

O iubea. Soarele răsărea în fiecare dimineaţa şi se aşeza pe umărul lui drept, în aşteptarea surâsului din privirea ei albastră. Nu mai avea răbdare să o întâlnească să-i dăruiască împreună cu visele lui şi acel “ceva” împachetat frumos într-o cutiuţă roşie legată cu fundiţă. Legământul veşnic dintre ei. Inima i-o luase înainte fără să ţină cont că timpul lui era limitat de firele la care era conectat.

Alergând pe drum, îşi aducea aminte înfiorându-se înlăuntrul lui, de ziua când i-a întrezărit prima oară chipul, acel chip de copilă, cu obraji roşii cu privirea fragedă,  care i-a tăiat respiraţia.  Inima îi ieşea din piept. Era ca un miraj, ca un mister de femeie prins într-un trup de copilă. Şi Creatorul o făcuse atât de frumoasă! Simţea că trăieşte aproape de tărâmul viselor împlinite şi că următorul pas, îl va duce la destinaţie pentru totdeauna şi fără posibilitate de întoarcere…de fapt, niciodată nu se uitase înapoi. Ea, era  promisiunea  lui Dumnezeu pentru el! O avea în toată splendoarea înaintea ochilor lui şi privirea i se umplea de strălucire. Era fericit şi soarele strălucea pe umărul lui drept. [Mai mult]