Sunt în locul meu secret…baia. E locul unde îmi place să stau…să mă ascund în Tine. Zâmbesc… paradoxal, locul acesta îmi dă siguranță și liniște, pentru că știu că ești aici…e locul nostru. Aici, măstile cad… fără valuri și perdele, fără ascunzișuri. Iată-mă, Doamne!

Îmi place aici…mă simt ca în Atelierul Olarului, un lut frământat de Mâna Ta.

Visam să fiu un vas…dar…fă-mă ce vrei Tu să fiu, Doamne! Dacă vrei să fiu o cană cu care să bea apă un suflet însetat…sau poate un ghiveci de lut unde să fie plantată o floare care să crească și să-și dea mireasma, sau poate o cunună de cleștar… Nu știu…Știu doar că sunt în atelierul Tău și  orice ai face din mine am să accept, pentru că știu Doamne, că eu sunt visul Tău. [Mai mult]

Inima mea clocoteşte şi am ţinut neapărat să aşez şi în scris ceea ce gândesc..în ultima săptămână am aşezat mult în mintea mea ceea ce vreau să vă împărtăşesc. Îmi vin în minte multe gânduri şi nu ştiu cu care să încep…Dumnezeu vrea să se atingă de poporul român într-un mod special..cu totul şi cu totul special. Tot mai mulţi oameni simt asta, că în scurtă vreme va începe o TREZIRE. Şi eu cred din toată inima asta şi mai CRED că trezirea o să înceapă cu tinerii din biserica Flacăra Închinării, cu intreaga biserică, iar apoi o să se reverse peste toată Romania.

După cum cei mai mulţi dintre voi stiţi, fratele Ghiţa Dicoi a fost împlicat într-un grav accident rutier. Oare de ce el? Oare care e probabilitatea să existe un impact frontal din cauza unui şofer care a adormit la volan, deşi avea însoţitor, exact în secunda şi in locul in care se afla fratele Ghita ? [Mai mult]

În cartea Fascinanta aventură a dragostei, Ed. Wheat prezintă cele cinci tipuri de dragoste, numite prin termeni greceşti: “epituhumia”- o dorinţă puternică de orice fel; a pune la inimă, a dori cu pasiune, în mod legitim sau nu-, “eros”- poartă în sine dorinţa de romantism; nu este întotdeauna o dragoste senzuală, ci cuprinde în ea însăşi ideea dorului de a te uni cuu fiinţa iubită-, “storge”- o relaţie confortabilă ce înglobează o afecţiune naturală şi sentimentul de apartenenţă reciprocă; dragostea dintre părinţi şi copii sau dintre fraţi şi surori; oferă un refugiu emoţional; “fileo”-preţuieşte pe cel iubit şi manifestă o afecţiune pentru el, însă ea aşteaptă întotdeauna răspuns; dragostea din cadrul prieteniei- şi “agape”.

Ultimul tip de dragoste amintit-agape- poate fi exemplificat prin următorul paragraf: “Dacă le tăiem creştinilor limbile pentru a nu mai putea vorbi, ei iubesc cu mâinile, cu picioarele şi cu ochii, iubesc tot timpul şi în orice loc, până la ultima suflare. Ştie cineva cum le-am putea lua acestor nenorociţi de creştini puterea de a iubi?”(un gardian, citat de Richard Wurmbrandt). [Mai mult]

Studiu: timpul petrecut cu familia se erodeaza pe masura ce creste folosirea Internetului.

Fie că este în jurul mesei de prânz sau în faţa televizorului, familiile americane spun că petrec mai puţin timp împreună. Declinul în ce priveşte timpul acordat familiei coincide cu o creştere a folosirii internetului şi popularităţii reţelelor sociale.

The Annenberg Center for Digital Future la University of Southern California raportează că 28 de procente din americanii intervievaţi anul trecut spun că petrec mai puţin timp cu membrii familiei lor. Aceasta este aproape triplu fata de cele 11 procente care au spus acelaşi lucru în 2006.

Aceşti oameni nu spun, totuşi, că petrec mai puţin timp cu prietenii. Michael Gilbert, senior asociat la centru, spune că oamenii declară că petrec mai puţin timp cu familia odata cu explozia reţelelor Facebook, Twitter şi MySpace. Baza de useri activi a Facebook-ului, de exemplu, a ajuns la 200 milioane useri activi faţa de 100 milioane în august 2008. Şi Facebook-ul are doar 5 ani.
Între timp, mulţi oameni sunt îngrijoraţi de timpul îndelungat pe care copiii şi adolescenţii îl petrec online. În 2000, când centrul a început sondajele anuale în ce priveşte americanii şi internetul, doar 11 procente din respondenţi spuneau că membrii sub 18 ani ai familiei petrec prea mult timp online. In 2008, procentul a crescut la 28. Gilbert a spus: “Cei mai mulţi oameni cred despre viitorul nostru digital si despre Internet ca fiind nelimitat, şi acelasi lucru îl cred şi eu”. [Mai mult]

Azi, vreau să-Ţi aduc laudă, să Te înalţ Dumnezeule, ca un steag peste generaţii! Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti singurul în care  mă încred! În Tine Singur îmi pun speranţa! Te iubesc, Domnul meu!

Ai fost lângă mine în clipe în care nu m-am înţeles nici măcar eu, dar ştiu că Tu ai înţeles inima mea zdrobită. Te pironeam pe Cruce cu atitudinea mea, cu păcatele mele, dar din Mâinile străpunse de cuie  încă  mai curgea Sângele Iertării…”Iartă-i Tată, căci nu ştiu ce fac…” M-ai privit cu iubire şi compasiune, când eu însămi mă uram. Ţi-ai întins mâinile pe cruce  şi mi-ai spus: “AŞA DE MULT TE IUBESC…”

Pot să Te văd acolo, în dealul Căpăţânii, atârnat pe lemn, suferind, blestemat fiind de păcatele mele şi ale întregii omeniri. Plâng apăsată de sentimentul vinovăţiei… eu  nu am meritat un aşa pret! Dar Tu, Tu l-ai plătit pentru mine, pentru că m-ai iubit! Nimeni, nimeni nu m-a iubit ca Tine! Aş vrea să sparg “vasul de alabastru”cu parfumul închinării inimii mele, să-Ţi spăl picioarele cu lacrimile recunoştinţei mele, dar tot ce pot face este să Îţi dau inima mea toată! Îti dau inima închinării, Doamne. La cruce, Ţi-aduc inima mea. [Mai mult]

…simţea miros de verde crud

Privea în gol. Era vizibil iritat. Încerca să alunge gândul, dar revenea teribil de enervant. Oare greşise? Dar cum? Cel mai mult îl irita incertitudinea. Îşi spunea că a acţionat raţional şi matur… nici el nu era sigur, dar în orgoliul lui de bărbat, prefera să creadă aşa. Îi spusese cuvinte grele şi aproape că nu se recunoştea văzându-şi bucuria răutăcioasă. Îi vedea chipul luminos, cum îşi schimbă culoarea devenind palid, în timp ce primea vorbele lui aspre  ca şi pumnalele în inimă. Zâmbetul ei trist îi revenea mereu în minte. Nu spusese nimic, doar l-a ascultat tăcută încercând să nu arate ce simte. Asta îl enerva peste măsură. Ar fi vrut să o vadă că imploră, că plânge, sau măcar să-i răspundă la fel de răutăcios. Dar, ea, nu. Tăcea. şi tăcerea ei o îmbrăca într-o aură de demnitate. Îşi repeta în minte cuvintele tăioase pe care i le spusese intenţionat şi se gândea cum ar fi reacţionat el în locul ei. Brusc, se înroşi la faţă. “Doamne, sunt un doboitoc, am rănit-o cu bună intenţie…”, gândea el, şi scaunul în care stătea nu îl mai încăpea de agitat ce era. “Dar şi-a căutat-o cu mâna ei. Cum a putut măcar să-i treacă prin gând că aş putea să mă uit la ea? Adică…nu ştiu, este frumoasă, poate e şi deşteaptă, dar…nu e pentru mine.” Se liniştea singur gândindu-se că a procedat bine, dar nu putea să vadă decât privirea ei blândă, aproape în lacrimi. Îi venea să urle. Dacă nu ar fi fost în public, poate că s-ar fi răzbunat pe vreo uşă, lovind-o. Bătea cu piciorul în scaun într-un ritm din ce în ce mai alert, fapt care îi dovedea nervozitatea. Bătrânul de vizavi cu ochelarii pe nas îşi opri privirea asupra lui… Se opri din bătut intimidat şi schiţă un zâmbet politicos.”…plictiseala asta, nu ştiţi cât mai durează până ajungem?”…Bătrânul zâmbi şi îngăimă înţelept: “Eh, dacă aş mai fi tânăr şi de aş avea mintea de acum…nu aş mai repeta greşelile tinereţii”, râdea înfundat ca şi cum ştia el ce spune. “Ce-i cu bătrânul ăsta? De unde ştie el la ce mă gândesc eu?” Ar fi vrut să-şi vadă faţa în oglindă să se vadă cât de surprins era. Oare gândurile îi erau scrise pe frunte, libere să le vadă oricine? Zâmbetul i se transformă într-o grimasă şi se întoarse în scaun încercând să pară preocupat. Prefera să privească pe geam. [Mai mult]

…mai este mult???
Câteodată timpul mă copleşeşte. Dragul meu Iisus, mă doare Timpul. Măsor secundele şi ele nu mai încap în minute şi minutele nu vor să mai aparţină orelor…aşa că, timpul este nesfârşit de sfâşietor pentru inima mea. De ce mă simt aşa? Tu, eşti Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. De ce mă doare, scumpul meu Prieten? De ce ochii mei nu se mai desprind de linia orizontului, dorind să vadă măcar “himera” visului? Tristeţea îmbrăcată în haine negre îmi bântuie sufletul, făcându-mă să mă întreb mereu şi mereu…mai este mult???
Mi-e frică de ce îmi doresc, mă îndepărtez şi fug; dar cât de departe crezi că pot să ajung? Spaţiul este necuprins. Înainte, în urma, la stânga şi la dreapta mea, cât priveşti cu ochii, spaţiul este gol, este nesfârşit, ca şi timpul; rămân veşnice. Numai eu mă scurg… [Mai mult]

Îşi dorea echilibru. Ochii ei erau plini de lacrimi, amintindu-şi că, odinioara, ştia să râdă, că era o persoană agreabilă. Încă îi suna în urechi râsul cristalin şi o umbră de zambet îi apăru pe chip. Dar licărirea se ofili repede. Două cute adânci îi crestau fruntea. Ştia  că nimeni nu vrea ce are ea de oferit: o inimă zdrobită. Încercă să mascheze tristeţea cu fond de ten şi brush, dar ochii o trădau, erau în permanenţă umezi. Se simţea ca un animal hăituit şi nu ştia unde să găsească un loc să-şi odihnească sufletul. Frica îi paraliza intenţia de a se purta normal. Dar ce era normal? Totul în jurul ei era străin. Încercă să găsească din priviri lucruri cunoscute, stabile, care altădată îi ofereau siguranţă. Of, avea “rău de mare”…totul îi fugea de sub picioare şi era aruncată de colo colo. Furtuna din viaţa ei sfărâmase toată încrederea în ea. Era singură! Singură în faţa uraganului de probleme. Ce o să facă? Unde o să se ducă?…Tremura. Nu ştia dacă de frig sau de teamă. Înaintea ei se deschidea o mare prăpastie a necunoscutului. Privea înapoi cu încăpăţânare să găsească în amintiri ceva de care să se agaţe şi să spună: “e doar un coşmar, mă voi trezi şi totul va fi ca înainte!”…dar nu vedea decât priviri reci şi judecătoare. Parcă îi ştia pe oamenii aceştia…nu, se înşelase, erau doar asemănări. Simţea că nu poate să reusească singură. Niciodată nu i-a plăcut să fie singură, dar acum singuratatea era tovarăşa ei de drum. Ştia în adâncul ei că nu fusese destinată să fie singură, că aparţinea cuiva…dar cui??? De ce i se întâmplau toate astea? Pieptul i se zguduia de plâns. Şi dacă aparţine cuiva,  de ce nu este lângă ea, acum când are aşa de mare nevoie ca cineva să-i fie alături, acum când prăpastia e doar la un pas de ea? [Mai mult]

Ne place să stăm în prezenţa protectoare a Celui Sfânt. Este un loc care ne conferă siguranţă; şi totuşi…Mă amuz amar, locul acela nu este deloc confortabil, de aceea nu este prea căutat. Este prea greu să lăsăm la pragul uşii de la intrare “bagajul” nostru…şi ăsta este şi scopul, să fim eliberaţi de poveri. Venim şi cerem libertate, dar nu vrem să renunţăm la ce este vechi, la ceea ce ne „încovoaie spinările”. Ne spunem că ne descurcăm noi cumva…am mai făcut-o de atâtea ori ieşind din situaţii şi mai crizate. Atunci…ce căutam la această UŞA? De ce baţi dacă nu vrei să ţi se deschidă? “Bateţi şi vi se va deschide, cereţi şi veţi căpăta”. Dă-mi voie să-ţi spun dragul meu, că încă nu-l cunoşti îndeajuns pe Domnul. Nu vreau să te ofensez…dar cel mai mare păcat al omenirii nu este curvia,crima…aşa cum se spune, ci NECREDINŢA! Cineva spunea că Dumnezeul nostru este atât de mare pe cât îl vedem. Tu, cum Îl vezi? [Mai mult]

Uitandu-ma in jurul meu, vad cum totul se misca dupa un anumit tipar, oameni de toate felurile – saraci, bogati – mergand fiecare pe drumul ales de ei, intr-o lume lipsita de principii normale si morale.Ce  sa mai vorbim de crestini? Vad oameni care se lasa tarati de poftele lor pamantesti si fac orice ca sa fie impliniti pe moment de anumite placeri.

Dar nu as vrea sa ma refer la ei, ci la aceia dintre voi, care nu traiti intr-un mod vrednic de numele pe care il purtati, nume dat de Insusi Dumnezeu. Ma vad indemnat de Duhul lui Dumnezeu   sa va spun ca El va chemat la sfintire – 1Tesaloniceni 4:3. A venit momentul sa va decideti.

De fapt…ce ai de gand sa faci cu viata ta? Ma refer la tine, cel care in biserica iti pleci genunchii, te rogi si apoi canti:” Iti dau inima mea/Si tot ce am aduc/Acum ‘naintea Ta/De dragul tau Isus/Tot ce eu visez/Mandria mea ti-o dau, /Renunt la dreptul meu/caci pe Tine te doresc”… [Mai mult]