Iona (ebraică- Yona, arabă- Yunus, latină- Ionas, numele înseamnă porumbel), fiul lui Amitai, născut în Gat-Hefer, o cetate aflată la 5 km nord de Nazaretul Galileii. Activitatea proorocului este fixată în timpul domniei lui Ieroboam al doilea (782-735 î.Cr.), singura referință pe care o avem este textul din 2 Împărați 14:25.

Iona a fost un urmaș al profetului Elisei și un precursor al profeților Amos și Osea. Timpul în care a trăit Iona a fost un timp de relativă  prosperitate în Israel. Imperiul Asirian intrase pentru o vreme în declin , astfel că Ieroboam al doilea a recucerit unele teritorii și a reîntors bunăstarea în țară. Teama de cruzimea și puterea Asiriană persista totuși în întreaga lume civilizată de atunci. (sursa: www.semnelevremurilor.wordpress.com)

Iona, în ciuda faptului că și-a dorit moartea în numărate rânduri și că a fost un profet comod, ușor iritabil, foarte mânios, asociat cu stări mentale negative de depresie și destul de iresponsabil, a avut totuși extraordinara șansă de a experimenta gingășia lui Dumnezeu. [Mai mult]

“Răsăritul soarelui bucura tot ce e viu, în bucuria lor, cocoșii sunt cei mai zgomotoși”. – Valeriu Butulescu

A fost o noapte înspăimântătoare. Luna încă reflecta lumina soarelui care se pregătea să răsară glorios pentru cea mai mare zi din viața lui. Stelele începură să-și piardă strălucirea. Îngerii, Serafimii, Heruvimii și Arhanghelii stăteau în preajma Dumnezeului Celui viu și priveau împreună spre pământ. Scribul istoriei era atent la toate detaliile. Pana era condusă maiestuos iar condeiul își cunoaștea calea precum un rău ce curge sigur în albia lui.Timpul număra cu greu secundele.

Acțiunea se desfășura în Ierusalim în jurul Celui mai mare om născut vreodată pe pământ, Mântuitorul Isus Hristos. Aproape de EL din punct de vedere fizic, dar departe din punct de vedere emoțional și spiritual, se afla Petru.

Neobservat de oameni, în curtea marelui preot a mai intrat și un cocos care a fost invitat să cânte. Si-a luat rolul în serios, și după cum îi place să fie în centrul atenției, să se exprime în public și să-i impresioneze pe cei din jur, s-a urcat pe un gard și aștepta curajos semnalul divin. [Mai mult]

Ai grijă! –  il avertiză Pavel pe Timotei. În zilele din urmă oamenii vor fi hulitori și obraznici. Adică: aroganți, impertinenți, necuvincioși, nerespectuoși, nerușinați, sfidători, trufași, tupeiști…și așa mai departe.

Ceea ce ne mai lipsea din peisajul nostru mioritic este exact intervenția lipsită de înțelepciune a scriitorului Pavel Coruț, pe un post de televiziune  în urma căreia putem fotografia acest moment istoric, la care o treime din poporul român  plutește dezorientat în deriva vorbelor goale ale unor oameni care s-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit.

Bumerangul alegerilor pe care le facem în viață s-ar putea să ne lovească mortal. În momentul în care Dumnezeu este scos din ecuația vieții noastre, atunci mintea cade sub blestemul prostiei și al ignoranței și în scurt timp devenim și păcălici și păcăliți. Apostolul Pavel ne învață că în cazul în care noi respingem dragostea adevărului ca să fim mântuiți, este foarte posibil ca noi să fim mânuiți și duși în rătăcire de oameni precum Pavel Coruț. [Mai mult]

Am intrebat odata intr-o biserica mai conservatoare,ce inseamna a fi sfant? Mai multe voci au raspuns in cor: ”Pus de-o parte.” Am spus in gandul meu ca se vede lucrul acesta. Oameni reci, inchisi, distanti si suspiciosi. Mi-am dat seama ca acesti oameni incercau sa implineasca ceea ce si-au imaginat ei ca inseamna a fi sfant.

Cand spui “pus de-oparte” te gandesti la un om singuratic care sta izolat, inchistat, manios  si vesnic nemultumit . Cel putin aceasta este imaginea pe care au incercat sa o creeze unii oameni care se cred sfinti si pusi de-oparte. Iar daca-l asociem pe Dumnezeu cu aceasta imagine atunci atmosfera din cer ar fi una apasatoare si cine si-ar dori sa stea o vesnicie tremurand de frica?

Sa nu uitam ca in cer este sarbatoare cand se intoarce un singur pacatos la Dumnezeu, si sarbatoarea cuprinde strigate de bucurie, zambete inaltatoare si o atmosfera glorioasa.

Am vazut ca imprejurul multor “sfinti pusi de-oparte “ sunt numai tunete si fulgere iar Mantuitorul i-a avertizat pe cei doi fii ai tunetului,spunandu-le: ”Voi nu stiti de ce duh sunteti insufletiti.” [Mai mult]

Această sintagmă, “crede şi nu cerceta”, aparţine unui filosof neoplatonician, pe nume Celsus, care a trăit în Roma, în sec. II al erei creştine. Acest filosof  a luptat împotriva creştinilor, pe care îi ridiculiza şi împotriva tradiţiei  întrupării  lui Hristos. “Isteţimea” unora precum Celsus a reuşit să reducă la inactivitate mentală şi spirituală o parte însemnată din biserica creştină. Scopul diavolului a fost întotdeauna să falsifice adevărul şi să-l acopere prin viclenia lui. El ţine foarte mult să devină frate cu toţi creştinii şi nu-l deranjează dacă devine religios. Apostolul Iacov ne spune că dracii cred  atât de mult în Dumnezeu, încât se înfioară, însă unii creştini rămân doar la sintagma “crede şi nu cerceta” şi astfel devin nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi şi dezrădăcinaţi.

Într-o zi, am dat un Nou Testament unei doamne care l-a primit cu bucurie, apoi, ea l-a băgat în poşetă şi mi-a spus ca Îl va purta cu dânsa, ştiind că îi va aduce noroc. Eu am sfătuit-o să-l citească, căci astfel va avea parte de ceva mai mult decât de un noroc chior. Ea mi-a răspuns că nu are curajul să-l citească fiindcă preotul i-a zis că dacă nu-l citeşte de la cap la coadă, va veni un blestem asupra ei şi a sfătuit-o să nu citească Scriptura făra un duhovnic, căci s-ar putea să devină “sectantă eretică”. Am încurajat-o să citească liniştită şi i-am spus că îmi asum toată responsabilitatea în cazul vre-unui blestem care doreşte să intre nepoftit în viaţa ei. Dumnezeul meu, în care mă încred, schimbă orice blestem într-o mare binecuvântare. [Mai mult]

RUSINE: Senzaţie sau sentiment de neplăcere, amestecată cu jenă, cauzate de o situaţie penibilă (Sursa: DEX).

Mântuitorul a spus:”Fiindcă oricui îi este ruşine cu  Mine şi cu cuvintele Mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiului omului îi va fi ruşine cu el  când va sosi în gloria Tatălui Său cu îngerii sfinţi.”

Într-o zi, după ce am devenit creştin, doi şmecheraşi au încercat să mă ia la “mişto” strigând în gura mare după mine “Robul lui Dumnezeu”, imitând astfel vocea unui preot. Ne aflam  într-un loc public unde erau peste douăzeci de persoane. Mă cerceta ruşinea văzându-i pe ceilalţi martori privindu-mă ciudat şi am început să mă rog. Imediat mi-a venit un gând şi am spus celor doi că le voi explica ce înseamnă să fii robul lui Dumnezeu. Trei sferturi din cei prezenţi au devenit curioşi şi s-au apropiat de mine să mă asculte. Urmăriţi şi voi ce am zis: ”Scriptura spune că orice lucru care pune stăpânire pe noi, ne robeşte, adică devenim sclavii acelui lucru. Eu am fost robul ori sclavul multor patimi şi vicii. Voi mă cunoaşteţi şi ştiţi bine ce vorbesc, căci împreună cu voi le-am făcut. De-asupra tuturor patimilor şi viciilor este diavolul care caută cu tot dinadinsul să-l posede pe om. Eu m-am săturat să fiu robul celui rău. Isus a spus:”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, iar în altă parte spune că vom cunoaşte adevărul şi adevărul ne va elibera de sub puterea patimilor şi a diavolului. Robul lui Dumnezeu este un om liber de toate acestea! Voi, a cui robi sunteţi? Mie nu îmi este ruşine să spun că sunt robul lui Isus Hristos…Toţi au roşit la faţă şi au băgat capul în pământ. [Mai mult]

”Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărti au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este  cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vietii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20:12-15)

M-am tot întrebat, ce face Dumnezeu în cer în tot acest timp în care Scriptura se împlinește cu precizie? Am descoperit că primește
închinare zi și noapte. Veghează să I se împlinească Cuvântul. Conduce întreg Universul însă nu mi-au fost de ajuns aceste lucruri. Doream să aflu mai mult și să știu ce IL face pe Dumnezeu să-Și arunce privirea peste pământ. Am aflat că Dumnezeu aude glasul celor ce strigă după ajutor. Strigătul oamenilor poate ajunge până la urechile Lui în Templul din cer.Dumnezeu numără pașii noștri pribegi și strânge lacrimile sfinților într-un burduf. Dumnezeu numără popoarele și le scrie. Pregătește nunta Fiului Său și mai vedem că Dumnezeu este cel mai mare Scriitor. Acest lucru vreau să-l subliniez. Nu cunosc metoda Lui Dumnezeu de a scrie, poate folosește degetul, așa cum a scris și pe tablele Legii, nu știu… [Mai mult]

Ciobanii sunt o categorie de oameni care ajung la conducere fără o regenerare spirituală, morală şi intelectuală. Nicodim, un fruntaş al iudeilor, a rămas cu gura cascată în momentul în care Mântuitorul i-a spus că trebuie să se mai nască o dată pentru ca să devină cu adevărat un fruntaş al iudeilor. Tot efortul depus de acest lider până în momentul în care l-a întâlnit pe Domnul pare să fi fost fără folos în educarea şi îngrijirea poporului lui Dumnezeu. Problema capitală nu este faptul că aceşti ciobani au ajuns la conducere făra o capacitate profesională, morală şi spirituală, ci simplul fapt că ei nu doresc să se dezvolte. Şi-au înţepenit gâtul şi au devenit astfel tari la cerbice.

Când Mântuitorul  a început să propăvăduiască Evanghelia, a atras atenţia tuturor ciobanilor, oferindu-le un model şi prin aceasta i-a dezbrăcat   de hainele lor pline cu grade ecleziastice şi i-a lăsat  goi şi descoperiţi în faţa poporului  flămând şi însetat după iubirea şi puterea lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ne spune Pavel, ci în putere. [Mai mult]