De mic copil mi-am dorit să devin cineva…ceva…undeva. Eram un puşti normal, dintr-o familie normală…un copil în care nu vedeai ceva special.

Am ajuns la vârsta adolescenţei…o perioada fericită din viaţa mea…pentru că, în acea perioadă, am cunoscut pe Cineva care mi-a dat sens vieţii. Din acel moment visele mele au luat o nouă direcţie. Dacă până atunci îmi doream să devin cineva, din momentul în care L-am cunoscut pe El mi-am dorit să devin o unealtă a Creatorului, o unealtă care să fie folosită de mâna Maestrului, de Acela care a creat întreg Universul.

De atunci visele mele au devenit visele lui Dumnezeu, vise, care au căpătat contur odată cu viziunea primită de la El. Am crezut atunci că totul va fi perfect şi, în curând, dorinţele mele se vor implini. Am constatat, însă, mai târziu că lucrurile nu stăteau chiar aşa. Mi-am dat seama că în drumul spre împlinirea viselor mele au apărut obstacole ce mi-au încetinit elanul spre ţinta care o aveam. Aceaste obstacole, care nu de puţine ori m-au aruncat la pământ şi m-au zdrobit,  mi-au adus îndoieli şi uneori chiar lipsa dorinţei de a mai continua. Am vrut să renunţ, să devin un creştin normal, să stau în banca mea şi să nu mai fiu altfel decât tinerii de vârsta mea. Astfel am început să devin normal, însa gândul de a face ceva pentru Dumnezeu a rămas viu în mintea mea. [Mai mult]

Maturitatea e o dezvoltare completă, seriozitate şi profunzimea sentimentelor faţă de cineva, e responsabilitate, merg mai departe şi îndrăznesc să spun că maturitatea e dezvoltarea desăvârşită. Maturitatea nu te lasă purtat de val, maturitatea ştie ce vrea şi unde păşeşte.

Avraam, ştia că Dumnezeu are tot ce e mai bun pentru fiul său, în ceea ce priveşte partenera de viaţă. Avraam a funcţionat la un nivel înalt de credinţă. Îl pune pe slujitorul său, Eleazar, să jure că va merge la rudele lui, în casa lui, să ia o soţie, pentru Issac. Eleazar avea urme de îndoială, dar îmi place de Avraam, pentru că ştia în cine se încredea, ştia cine e de partea lui, a spus:”Îl va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, iar tu vei lua de acolo o soţie pentru fiul meu”(Geneza 24:6)

Eleazar, slujitorul lui Avraam, parcurge 800 de km până la Rebeca; parcă îl şi văd pe Eleazar mergând în credinţa lui Avraam, cu siguranţă îi cunoaştea credincioşia, ştia cum Dumnezeu îi onorează credincioşia, de fiecare dată. Ştia, că, dacă Avraam îi poruncise să parcurgă 800 de km, nu era degeaba şi astfel, el s-a rugat :”…aceea să fie fata pe care ai ales-o pentru slujitorul tău Issac” (vs.14). Ea a venit, cea aleasă de Dumnezeu pentru Issac, da, era frumoasă, era fecioară (vs.16), pentru că tot ce vine de la Dumnezeu e frumos, placut şi întodeauna îţi va plăcea, ce alege Dumnezeu pentru tine.(Iacov1 :17) Dumnezeu îl condusese, pe Eleazar, exact pe calea care a dus spre locuinţa rudelor lui Avraam (vs.27). Pentru că, atunci când Dumnezeu alege pentru tine, El te conduce exact pe drumul corect, exact spre ce El are pregătit pentru tine. Dumnezeu alesese pe Rebeca, pentru Issac. Tot ce vine din mâna lui Dumnezeu e urmat de binecuvântare. [Mai mult]

„Ava!” adică: „Tată!” ( Romani 8:15b)

Dintotdeauna mi-a plăcut să mă gândesc la Dumnezeu ca la Tatăl meu. Şi am fost bucuroasă mai târziu când am aflat că El chiar este cu adevărat Tata.

Cum spune şi Psalmul 139, El ştie când stai jos şi când te scoli şi de departe îţi pătrunde gândul. El ştie când umbli şi când te culci şi cunoaşte toate căile tale. Înainte ca să rosteşti un cuvânt, El ştie. Ori încotro mergi, El ştie dinainte pe unde vei călca. Chiar şi atunci când spui „Doamne dar vezi că îmi este greu şi nu mai pot!”, Dumnezeu – Tatăl tău, ştie.

Îmi place aşa de mult ilustraţia pe care o regăsesc în unele maxime: Dumnezeu abia aşteaptă să te trezeşti şi să vorbeşti cu El; să-i spui Lui gândurile tale, dorinţele, frământările, problemele, încercările. Apoi, vrea să îţi vorbească prin cei de lângă tine, prin tot ceea ce te înconjoară. Vrea ca să-L bagi şi pe El în seamă când eşti cu prietenii, să fie El centrul discuţiilor şi al activităţilor. Seara când obosit te aşezi în pat, El e acolo şi aşteaptă să îţi ureze: „Un somn odihnitor copilul meu!”. [Mai mult]

Mă iubește, nu mă iubește? Ți-e suficient de cunoscută expresia? Când mă gândesc la vremea copilăriei și la bietele flori , nu pot să nu zâmbesc. Ce vremuri ! Noroc aveau florile cu puține petale. Nu ne erau de folos în horoscopul dragostei. Însă nu aceeași soartă o aveau și cele înzestrate de mama natură cu cât mai multe petale.Era atât de fascinant să rupi câte-o petală și să rostești Mă iubește, și încă o petală cu Nu mă iubește, și încă una… și tot așa, până când, cu răsuflarea la gură rosteam ultima sentință. Și dacă ghinionul făcea să pice pe ultima petală formula magică cu Nu mă iubește, aruncam imediat rămășița ce-a fost cândva o floare, și începeam de la capăt ritualul, bineînțeles , sacrificând o altă biată plăntuță . Și de cele mai multe ori, continuam așa până ultima petală ne spunea ceea ce căutam și ne doream să auzim : Mă iubește.

Și cu ochii pierduți în lumea misterioasă a imaginației, visam cu ochii mai mult sau mai puțin deschiși, la Făt-Frumos sau Zâna cea bună… zâmbind satisfăcuți și oftând ușor . Nici măcar nu reușesc să-mi dau seama ce transmitea oftatul acela. Un amestec de speranță și dezamăgire în același timp, judec eu cu mintea de acum. [Mai mult]

…sunt aici. Uneori aș vrea să fiu invizibilă, să mă ascund atât de bine, departe de tot ce îmi stârnește neliniște. Dar ” a trăi” nu înseamnă să eviți trăirile. Trebuie să ne trăim fiecare clipă cu intensitate, nu să trecem peste viață ca prin vis, fără să realizăm că am trăit. Uneori mă întreb:” ce am făcut cu viața mea? Cum am trăit până acum? Ce am lăsat în urmă?”

O viață trăită cu adevărat lasă urme…Deseori ne amintim ce ne impactează negativ, știrile de la “ora 5″ ne marchează memoria, făcându-ne să ne amintim că împărăția lui satan nu doarme și că face victime. Criminali, violatori, pedofili, hoți, teroriști, chiar dacă într-un sens rău, ei au lăsat urme…au rămas în istorie.

O viață marcată de Sângele Mielului, ar trebui să lase urme.

Așa cum sângele Lui nu a fost vărsat degeaba, ci a avut rolul de a plăti păcatul întregii omeniri, lăsând marca mântuirii în viața noastră, tot așa va trebui să lăsăm urmașilor noștri, urmele trecerii noastre pe pământul acesta ca o mireasmă plăcută. [Mai mult]

De mic copil mi-a plăcut vara. Iubeam vacanţa mare pentru că nu mai aveam grija temelor, a profesoarei ce îmi zâmbea „călduros” şi a trezitului de dimineaţă. Era anotimpul perfect pentru expediţii în pădurea de la Schit (o zona cu pădure de la marginea oraşului Alba Iulia). Îmi aduc aminte că, încarcaţi de provizii (furate de acasă) o luam cu paşi grăbiţi spre pădurea unde ne simţeam în  lumea noastră. Coliba, expediţiile până în vârful muntelui şi alte năzbatii erau jocurile perfecte în lipsa jucăriilor performante de care beneficiază puştii de azi. De fapt, copiii din generaţia de astăzi nici nu mai stiu să se joace. Se plictisesc repede  de orice jucărie şi trec urgent la un alt nivel. Jucăriile lor sunt jocurile pe calculator şi Play Station. Vin de la şcoala, îşi fuşăresc temele, apasă pe butonul magic al calculatorului şi stă el, copilul, aţintit toată ziua în monitor sau în ecranul gigant al plasmei ( pentru că pe televizorul normal nu se vede prea bine imaginea). Toată lumea e mulţumită…inclusiv parinţii. Am auzit un parinte spunând: „Copilul meu e deştept tare, are doar trei ani şi ştie să pornească calculatorul.” Ce realizare, domnule!…Incredibil! Doar trei ani şi ştie stie să pornească calculatorul. Mai târziu, atunci când îl vei prinde accesând pagini pornografice, o să se vadă efectul pe care l-a avut îndobitocirea copiilor cu jocurile pe calculator şi cu tot ce înseamnă beneficiile acestei minunate descoperiri, numita calculatorul. [Mai mult]

Neînțelegerile sînt țesute în textura realităților noastre. Începînd cu cele mai banale care ne compun viața de zi cu zi și ajungînd pînă la cele ultime care ne spun ce este viața asta pînă la urmă. Chiar și neînțelegerile banale pot avea consecințe serioase. De exemplu, merg pe stradă și mi se pare că cineva se uită la mine ca și cum aș fi urît. Privirea aceea, a cărei semnificație e o interpretare a mea, mă urmărește pentru restul zilei și mă torturează. Dar neînțelegerile cu privire la lucrurile ultime sînt cele grave cu adevărat. Și pentru că dintre toate lucrurile ultime Dumnezeu este cel mai ultim, orice neînțelegere cu privire la El este mai gravă decît orice alt fel de neînțelegere din cîte formează extrem de colorata paletă de neînțelegeri a experienței umane. În măsura în care este o înțelegere omenească, orice înțelegere a lui Dumnezeu nu poate fi altceva decît o neînțelegere mai mică sau mai mare. Nu-L vedem niciodată pe Dumnezeu, ci doar reprezentările noastre despre El, care sînt rezultatul combinației dintre experiența de viață, o anumită teologie și un set de ciudățenii individuale care ne definesc ca personalități unice. [Mai mult]

Am ajuns saturat şi săturat de muzică. Tânjesc după liniştea susurului blând pe care Ilie l-a auzit, după pacea adevarată,  izvorâtă din Duhul Lui Dumnezeu. Am înlocuit aşa de uşor prezenţa lui Dumnezeu cu fiorul unor versuri, aparent mereu pe placul Lui. Oare Dumnezeu ce muzică ascultă ?  Oare o ascultă pe cea pe care eu o ascult ? Îi place să asculte încet, sau tare ? Are shuffle la playlist, sau îşi ia timp să audă fiecare cuvânt al  celui care îi închină Lui jertfa, folosind maniera aceasta… a cântecului.

De curând, am auzit o părere: « cred că Lui Dumnezeu îi place ce muzică preferă fiecare, în parte ». E cel puţin interesant să gândesti aşa, amuzant, uneori şi poate că, de multe ori, e supărător de adevărat. Vedeţi, nu mai raportăm ceea ce ascultăm la părerea Lui, ci luăm tot ce auzim şi ne formăm o părere despre Cel care inspiră fiecare suflet de pe pământul acesta. Dumnezeu iubeşte închinarea, dar e suficient de curios faptul că nu zice decât atât: în duh şi în adevăr. Am învăţat că muzica e o modalitate, un vehicul al închinării şi nu închinarea în sine. [Mai mult]

În vara anului trecut, în timp ce mă-ndreptam spre serviciu am văzut ceea ce de mult pândeam să fotografiez. O lunetă pe care scria: ”În frână și-n femei să n-ai încredere”. De data aceasta aveam și aparatul foto cu mine. Deși eram foarte grăbit, mi-am luat timp și mi-am făcut curaj să vorbesc cu proprietarul mașinii care tocmai se pregătea să plece. I-am cerut voie să-i fotografiez lunetă și să public imaginea pe care o puteți vedea în dreapta.

Ceea ce regret este că am omis să-l întreb pe domnul cu luneta personalizată  de ce crede el că frâna este pusă în aceeași categorie ”de încredere” cu femeia. Dar am înțeles asta cu puțin timp în urmă.

Acum o săptămână am trecut pe culoarea galben a semaforului. În fața mea mergea o mașină care după câteva secunde a oprit brusc pentru a lăsa pietonii să traverseze. Pentru că nu avea stop pe frână mi-a luat ceva timp să realizez că tipul din fața mea frânase . Brusc am apăsat și eu pedala mea de frână. Roțile au scârțâit, iar mașina se îndrepta din ce în ce mai încet spre mașina din față până când s-a oprit la doar o palmă de aceasta. Am răsuflat ușurat. Îmi venea să îmbrățișez pedala de frână. Dar mă întreb, dacă aș fi intrat în mașina din față ce i-aș fi făcut pedalei? Oricum nu contează, pentru că am ales partea cea bună și anume să-mi pun toată încrederea în frână. [Mai mult]

Se spune că fiecare vorbește din locul de unde se află și vede lucrurile din perspectiva din care este. Mi-e greu să încep să scriu, pentru că deși de multe ori scriu, de cele mai multe ori vorbesc despre lucrurile anormale din lumea în care trăim, lucruri care nu mă descriu în totalitate. Nu sunt o persoană care să își exprime sentimentele direct, asta pentru că sunt băiat, dar nu numai. Am încercat să-mi educ inima să asculte indicațiile raționale ale unei minți pe care am dresat-o în asa fel încât să emită judecăți drepte, bazate pe ipoteze, nu pe sentimente.

“Cărămizi fără de viață, dar cu preț în construcția Noului Turn Babel, numerele noii societăți cu valoare umană zero au ajuns, cum ar zice Jacques Prevert “ființe de hârtie și cerneala.”

Cu toții știm că nu e  bine să ne lăsăm conduși de sentimente. Putem face greșeli fatale făcând alegeri bazate pe sentimentele noastre schimbătoare. Trăim într-o lume în care nu se mai pune preț atât de mult  pe ceea ce simțim. Contează să ajungem acolo unde ne-am propus; contează să avem rezultate, nu relații. Relațiile ne sensibilizează, o relație adevărată ne face să distrugem gardurile din jurul inimi și să o lăsăm în libertate. Iar noi, locuitorii acestui sat mondial, nu ne permitem să facem acest lucru. Vorba lui MO: “totul e pe internet…”, și astfel am transformat binecuvântarea în blestem. Suntem destul de specialiști la astfel de procedee. Am devenit niște numere, spunea Dan Puric, și asta de bună voie și ajutați puțin de alții. [Mai mult]