Steinhardt spune in Jurnalul fericirii: « Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica, deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei 10 : 16 :« fiti dar intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii .») si trece peste textele lui Pavel- deaceea, nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. Cum de ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da mereu sfatul de-a fi treji ca sa nu ne lasam surprinsi de Satana ? Si-apoi, tot la 1 Corinteni (14 :33), sta scris ca « Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii. » Iar randuiala se opune mai mult decat orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii optuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice si Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii sa fie intelepti. Sa stim, si ei, si noi, ca mai rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia- macar de la un punct incolo- este pacat ; pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. « Iar cand au auzit glasul Domnului…s-au ascuns ») » [Mai mult]

Voia lui Dumnezeu « este hrana pentru fiecare tesut, pentru fiecare celula a creierului » (Stanley Jones) si « poti fi sigur ca daca alegi sa umbli cu El, sa privesti la El si sa astepti ajutor de la El, El nu-ti va insela asteptarile niciodata » (George Mueller).

Pentru intelegerea egalitatii dintre acceptarea voii lui Dumnezeu, incredere si « a fi », sa ne inchipuim o aruncare in mare. Sentimentul pierderii in infinit, al micimii tale in comparatie cu absolutul, exprima trairea in proximitatea divina, deci si nevoia de a avea incredere in ceva superior tie.  Curentul care te duce intr-o anume directie este voia Lui.     A te lasa condus, presupune a fi in parametrii normalitatii ! A lupta impotriva curentului e un razboi epuizant, pierdut de la inceput pentru ca e o renuntare la a fi tu insuti- copilul care se lasa in mana Tatalui.

Egalitatea termenilor este evidenta prin largirea perspectivei. Simultana imaginii cu marea este o alta imagine : tu si Isus priviti o pictura si va sfatuiti ce sa schimbati la ea : e povestea vietii tale ! Perspectiva trimite la dublarea sensurilor cuvintelor in discutie : voia lui Dumnezeu este si voia mea- prin alinierea celei de-a doua la prima, increderea divinitatii ma vizeaza pe mine, iar eu raspund tot prin incredere, iar identitatea cereasca este si identitatea mea ! [Mai mult]

Dumnezeu te-a creat în mod unic, irepetabil. Eşti unic! Eşti diferit! Eşti preţios şi iubit! Isaia 43:4) Ai valoarea unicităţii, a autenticităţii. Eşti opera Lui de artă care a încununat creaţia. Eşti modelat de mâna iscusită a Artistului. Acolo, în Grădină, şi-aoglindit propriul chip în omul pe care-l făcuse din pulberea pământului, concepând astfel povestea Sa de dragoste cu rasa umană. Creatorul şi-a îndrăgit opera, s-a îndrăgostit de ea, pentru că reprezenta apogeul măiestriei Sale. A adunat cele mai frumoase culori, cele mai luminoase linii, cele mai sinuoase contururi şi te-a modelat cu iubire. A pus atâta pasiune în a se reprezenta pe Sine în chipul tău! Şi-a reflectat propria imagine în tine, răsturnând frânturi de cer în fiinţa ta.Te-a ţesut în mod tainic, fuzionând umanul cu divinul, celestul cu teluricul, impregnând în tine dumnezeire (Geneza 2:7) Ai ieşit direct de sub penelul Său, eşti pânza originală, nu copia. Eşti capodopera Sa! [Mai mult]

Ce ar trebui să facem noi ca şi creştini? Răspunsul teoretic poate părea destul de simplu dar practic necesită luptă zilnică. Cred că, asemenea lui Pavel, ar trebui să fim oameni care să aducem veşti bune, oameni care să aducă speranţă în sufletele celorlalţi. Iar aici nu mă refer la faptul că ar trebui să vindem “gogoaşe calde” – speranţe deşarte. S-ar putea ca din punct de vedere economic să meargă la fel de rău, dar moral cu siguranţă că se poate schimba ceva.

Dar, se pare că noi, creştinii, suferim la acest capitol. Reforma aceasta trebuie făcută în primul rând în inimiile noastre. Şi acest lucru nu este foarte uşor de realizat din cauza faptului că ne-am “împodobit” cu tot felul de “păcăţele” care ne fac să ne mişcăm destul de greu. Ce să le zicem oamenilor despre Împărăţia lui Dumnezeu când noi înşine suntem stăpânii propriilor împărăţii ale comfortului. “Dumnezeu vrea să ne dăruiască ceva dar nu poate, căci mâinile ni-s pline.* E dureros că ne aflăm astăzi unde ne aflăm… dar asta e. Nu se cuvine să mai stăm la taclale despre cine dintre noi are dreptate şi cine nu. E momentul să ne pocăim cu adevărat. Vorbele şi expresiile care au devenit clişee goale ar trebui să reînvie la puterea iniţială, fiind urmate îndeaproape de fapte palpabile. C.S. Lewis spunea că: “Nu trebuie însă să devenim victime ale metaforelor noastre”. [Mai mult]

“Incepuse să sufle un vânt uşor de miazazi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă au ridicat corabia şi au pornit…”

Aderarea la NATO şi apoi intrarea în Uniunea Europeana ca şi ţară cu drepturi depline, cam acestea au fost evenimentele care au marcat semnificativ istoria actuală a României.

Toate mergeau bine, iar preşedintele ţării, ca şi un marinar cu experienţă, a considerat că acest vânt  este prielnic  pentru o înaintare excelentă. Toată lumea era parcă stăpână pe situaţie. Însă se vede acum că această impresie a fost una greşită căci “… nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.”

Privind puţin prin România şi Europa, observi cu uşurinţă criza. Sau poate ar fi mai corect crizele prin care trece bătrânul continent şi implicit ţara noastră. Deşi prin mass-media ne sunt prezentate cu preponderenţă doar criza politică şi economică din ţară, nu trebuie să fii mare specialist pentru a observa că acestea nu sunt singurele. Suntem în toate statisticile negative, şi dacă cumva nu suntem chiar primii atunci sigur suntem “pe podium”. [Mai mult]