Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi Împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.” – Apocalipsa 12:10

Aş dori să încep acest gând plecând de la versetul în care Hristos ne spune: “Să nu ştie stânga ce face dreapta”- ştiţi defapt nici nu apucă bine dreapta să facă ceva că deja stânga cunoaştea. Oare cum se poate întâmpla aşa ceva? Deci cineva pâreste…undeva există un pârâş, mai exact unul care întotdeauna, bârfeşte, minte, pâreşte, unul care e angajat 24/24 ”la radioşanţ”-vorba românului. Dar pârâsul acesta în secolul – XXI- e foarte bine organizat având şi cu cine să-şi facă bine treaba.  A fost aruncat jos din cer pentru că nu făcea altceva decât sa pârească, iată soarta celor care pârăsc, a celor care se ocupă numai cu lucruri slabe. Aşa că, nu e treaba noastră ce face dreapta sau stânga, important să ştim ce avem noi de făcut. Deci fie e vorba de fapte bune sau de unele greşeli din viaţa unor oameni, lucrurile acestea sunt între ei şi Dumnezeu: ”Şi tu când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta”-Matei 6:3 . Să nu dăm buzna niciodată în viaţa cuiva fără ca persoana respectivă să dorească lucrul acesta. Cu adevărat trebuie să fim oameni de încredere şi caracterizaţi de dragostea lui Dumnezeu. Deci cine pârăşte, se face una cu “pârâşul” şi cine iubeşte cu iubirea lui Hristos, se face una cu Cel care e dragostea, adică Dumnezeu :  “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” Ioan3:16. [Mai mult]

Unii zic că dragostea e oarbă. Au dreptate. Alții, mai cu seamă cei care cunosc Biblia cu de-amăruntul au citit ei în Judecători 14 că Samson a făcut pe încăpățânatul, și a luat o filisteancă zicând tatălui său: ”Ia-mi-o că-mi place”. De unde tragem învățătură că nu trebuie să ne căsătorim neapărat cu persoana care ne place, ci cu cea ”care trebuie”.

Și cum aflăm care este persoana ”care trebuie”? De ce este rău să crezi în impulsul inimii tale? De ce să nu te căsătorești cu cine îți place?

O încercare de a răspunde acestor întrebări îl aduce în centrul problemei pe Dumnezeu. Dragostea este întradevăr oarbă. Ea nu ține cont nici de vârstă, nici de etnie, nici de clasa socială pentru că izvorăște din inimă și așa cum spune Biblia „inima omului este nespus de înșelătoare; cine poate s-o cunoască?”. Cine poate să-și strunească propria inimă? E imposibil.

Acum te invit să-l înțelegem pe Samson. Cu ce a greșit el? Ar fi trebui să-și ia o fată care să nu-i placă? Evident că nu. Ba mai mult eu zic că motivul pe care l-a adus este de imbatabil. Și eu am să le spun părinților mei: o iau că-mi place. Motivul pentru o alegere potrivită este cel pe care l-a rostit chiar Samson. Singura lui problema a fost că plăcerea aceea a venit dintr-o inimă care nu era predată lui Dumnezeu. [Mai mult]

“Așadar, să urmărim lucrurile care aduc pacea și cele prin care ne zidim unii pe alții!” – Romani 14:19

A zidi înseamnă să te arăți entuziasmat de faptul că ești alături de cel drag. Înseamnă să recunoști și să apreciez creșterea pe care o vezi în viața celuilalt. Înseamnă să îndepărtezi orice cuvânt de critică și să le înlocuiești cu cuvinte care pot să construiască și să susțină dezvoltarea caracterului. A zidi înseamnă să fii fericit atunci când îl/o vezi. Înseamnă să faci complimente legate de lucrurile pe care le face bine sau să observi atunci când face orice efort de schimbare. A zidi înseamnă să faci comentarii pozitive legate de progresul făcut, oferind astfel motivații suplimentare pentru dezvoltarea caracterului.

Ce faci atunci când partenerul de viață face un lucru bun? Gândește-te la acele lucruri care de obicei nu-i stau în fire. El te întreabă cum a fost ziua ta sau ea se apropie de tine cu afecțiune. El își aduce aminte să ducă gunoiul sau ea își ia timp să spele mașina. Cum reacționezi? [Mai mult]

În ultima vreme această expresie a devenit la fel de folosită ca şi “salut”, “la revedere” sau “ce mai faci?”. Dintre toate acestea, probabil cea cu timpul este cea mai plină de adevăr pentru că nu întotdeauna chiar te interesează ce face aproapele tău la fel cum nu chiar îţi doreşti să îl revezi din nou întotdeauna.

Mai scump ca viaţa nu ai nimic! iar viaţa ta înseamnă timpul tău pe care îl ai, dar nu îţi aparţine! Motive pentru care “n-am timp!” sunt multe… cea mai mulţumitoare pentru noi e că s-a scurtat secunda. Bineînţeles, s-a scurtat insesizabil (dacă chiar s-a întâmplat asta), dar e un motiv care mă mulţumeşte îndeajuns. Prea mult de lucru, prea multă şcoală, prea mult din altele, prea puţin din timp! La găsit scuze suntem foarte ingenioşi, ne descurcăm sau mai nou, ne adaptăm. Dezvoltăm această “artă” încă de mici copii şi o îmbunătăţim pe toată durata vieţii noastre. În ceea ce priveşte soluţionarea problemei timpului… şi pentru asta găsim scuze. [Mai mult]

Era deja a doua zi de când Regele pe care ei l-au aşteptat şi pe care erau siguri că l-au primit zăcea mort…

A treia zi începe printr-o dimineaţă ca şi oricare alta; asta se anunţa în Ierusalim, sau cel puţin aşa credeau cu toţii. Nimeni nu îl crezuse atunci când a spus: “ne vom întâlni în Galileea”, nici măcar femeile, care i-au fost atât de devotate, fiind lângă El până la momentul în care trupul Îi fusese pus în mormânt; acel mormânt care avea să Îl găzduiască pentru puţin timp, în care domnia moarţii nu avea să rămână pentru mult timp. Acest mormânt avea să devină tărâmul în care moartea va fi batjocorită, sfidată. MOARTE , NU TE ÎNGÂMFA!

Pot spune că înţeleg puţin din ceea ce au simţit femeile când au dus vestea cea mare : “A înviat Domnul!”, “E viu! Mormântul Lui e gol!”. Probabil că nu găseau cuvinte pentru a exprima ceea ce se întâmplase; în sfârşit, moartea era ÎNFRÂNTĂ, era bătută pe teren propriu! O dimineaţă de neimaginat pentru întrega omenire, o dimineaţă atât de importantă, încât nici un om nu o va putea uita, după ce a primit vestea. Nimeni, dintre cei care au auzit vestea, nu poate să nu aibă o părere despre această dimineaţă; la fel cum şi în acel timp, toţi cei care au auzit ceea ce vesteau femeile, luau o decizie, adoptau o atitudine. Poţi să o numeşti cum vrei : minunea tuturor timpurilor, conspiraţia istoriei, păcăleala creştinilor, basm copilăresc ; dar niciodată nu îi vei putea nega influenţa. Nici o dimineaţă nu va mai fi la fel, datorită acelei dimineţi în care    Dragostea Însăşi a dat piatra la o parte; piatra morţii, sub al cărui jug zăceam cu toţii. [Mai mult]

“…prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa…” – 2 Timotei 1:10

Au trecut aproape patru ani de când poporul evreu începuse să spere din nou. În faţa lor stătea un om extraordinar… un lider care părea perfect pentru a conduce Israelul la prosperitate… un urmaş a lui David. Sperau din nou… credeau din nou… Îl primiseră chiar în Ierusalim, îşi aşternuseră hainele în faţa Lui şi I-au cântat din toată inima… iar acum?! totul s-a năruit! Speranţa lor zăcea moartă într-un mormânt… soldaţii romani îl păzeau iar cei care L-au urmat în timpul vieţii, stăteau ascunşi! S-a pierdut speranţa…

Cred că pentru câteva zile, chiar şi moartea însăşi a crezut asta! Îl avea pe Isus, pe Cel care a spus: “Eu sunt VIAŢA!” – ei bine, poate a fost viaţa; acum era doar o altă persoană moartă, adică fără viaţă! Dacă ar fi putut, ar fi urlat moartea de bucurie! Singura ameninţare venea din partea lui Isus… s-a dus şi El – s-a pierdut speranţa… [Mai mult]

Niciodată nu o să putem vorbi despre „dragoste” în afara perimetrului „Isus Cristos”! iar când vorbim despre dragostea lui Isus, cuvântul „dragoste” se scrie pe litere  S A C R I F I C I U !

Dragostea a fost sacrificiu în momentul în care Isus s-a lăsat prins, târât în faţa marilor preoţi, interogat, scuipat, lovit, batjocorit, interogat din nou, bătut şi condamnat la moarte. Şi-a dus crucea… a băut paharul cu păcatele mele şi a tale…

Era o noapte agitată în Ierusalim… mii de oameni veneau pentru a sărbători sărbătoarea Paştelui, pentru a aduce jertfe la Templu fără să ştie că între ei era Jertfa Supremă, era Cel care pentru noi, oameni care L-am trădat şi Îl vom trăda în continuare, s-a despărţit de Dumnezeu.

Cel care a putut să îi privească pe toţi în ochi şi să întrebe „ Cine dintre voi poate dovedi că am păcat?”, singurul până atunci şi şi de atunci încolo care a putut întreba aşa ceva – El a murit pentru mine şi a murit pentru tine! [Mai mult]

Era ultima zi din viaţa lui Isus în libertate, dar şi a lui Iuda, în acelaşi timp – “Dar Satana a intrat în Iuda…” – Luca 22:3. Aceasta a fost ziua a cărei seri a adus faţă în faţă trădătorul cu dragostea adevărată, la ultima cină! O zi tristă pentru Isus – “A început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare” – Matei 4:21 ; o făcea şi pentru Iuda. Cu siguranţă că pentru ceilalţi ucenici toate învăţăturile date de Isus la această cină au trezit în ei cele mai îndrăzneţe vise: “…vă pregătesc Împărăţia…”, “…dar, îndrăzniţi! Eu am biruit lumea”. Au fost momente sublime, însă niciunul probabil nu şi-a dat seama de adevărata valoare a momentului pe care îl trăiau. Aveau impresia ca vor cuceri Ierusalimul si romanii vor reprezenta pentru ei doar un… vis urat. Il auzeau pe Isus dar parca mintea lor era inchisa in ideiile pe care ei le credeau. N-au inteles acel moment asa cum nici noi nu il intelegem. Niciodată nu vom înţelege cum ar fi fost să fim acolo, având în vedere faptul că ne-am obişnuit aşa mult cu acest act – cel de luare a cinei. [Mai mult]

“Când Iuda a condus în grădină gloata călăilor, Isus i s-a adresat cu “Prietene”. Ceilalţi ucenici L-au părăsit şi ei, dar El a continuat să îi iubească. A fost dat la moarte chiar de către poporul lui, dar El, în vreme ce se chinuia ţintuit pe cruce, gol, în cea mai înjositoare postură, a strigat: “Tată, iartă-i…”.

Richard Wurmbrand spunea despre Iuda că dacă s-ar fi întors la Isus după trădare, noi l-am fi cunoscut astăzi sub numele de Sfântul Iuda! Cât de mult contează o alegere… trei ani de umblare zilnică cu Isus, ales la fel ca şi ceilalţi ucenici după o noapte de rugăciune, cu un rol aparte în rândul ucenicilor fiind casierul acestora… trei ani în care a primit aceaşi învăţătură ca şi ceilalţi apostoli. În momentele în care toţi l-au părăsit pe Isus în afara celor 12, Iuda a ales să rămână alături de El… [Mai mult]

Ultima zi a lui Isus petrecută pe acest pământ în chip de om. Încă simţea durere, simţea foame, sete, caracteristici specifice acestui trup al nostru. În urmă cu doar câteva ore se afla călare pe un măgăruş, în mijlocul mulţimii care Îl aclamau şi îşi arătau speranţa într-atât încât îşi dădeau chiar şi hainele de pe ei pentru a-I face drumul mai uşor. Nu s-a lăsat dus de val nici măcar un moment! A făcut ceea ce avea de făcut… ceea ce trebuia făcut!

În ultimele zile ale lui Isus Cristos, un lucru mi-a atras atenţia în tot ce făcea El: continua să sădească credinţă în inimile ucenicilor, continua să îi pregătească pentru ce avea să urmeze. Unul dintre scopurile lui Isus pe acest pământ a fost să facă acest lucru! Nu şi-a ales oameni învăţaţi printre apropiaţii Lui deşi putea să facă acest lucru, dovedind de la vârsta de 12 ani câtă înţelepciune este în El. Nu Şi-a ales nici farisei cu care să discute dacă e bine sau nu să dai zeciuiala la biserică. Şi-a ales 12 oameni cu care putea lucra, în inimile cărora credinţa să poată creşte iar datorită acestei credinţe, după ce El va pleca din mijlocul lor, ei să poată duce planul Său până la capăt. În ultimele Lui clipe, El era interesat de credinţa lor. [Mai mult]