Se întâmplă ca noi creștinii să nu dăm o importanță foarte mare evenimentelor din  săptămâna patimilor lui Isus. Îi oferim atenție însă în decursul anului, atunci când vorbim despre anumite subiecte atinse de Isus în această ultimă săptămână, însă când ne apropiem de sărbătoarea Paștelui, parcă ne grăbim să ajungem la ea ; “…relatarea biblică încetinește ritmul, nu-l grăbește când ajunge la Săptămâna Patimilor. Un comentator creștin din primele secole spunea despre Evanghelii că sunt cronici ale ultimei săptămâni din viața lui Isus cu introduceri extrem de lungi.“

Observăm de-a lungul vieții lui Isus faptul că tot ce a făcut și a spus El a avut un sens, un scop bine definit și o țintă precisă. Cu siguranță că și acțiunile din această săptămână au fost “cântărite” bine. Ar trebui să ne gândim și la ce am face noi dacă am mai avea o săptămână de trăit; cu siguranță că am face lucrurile cele mai importante și am spune lucrurile pe care le-am dori cel mai puțin ca oamenii să nu le uite. Este foarte probabil ca Isus să fi facut la fel. [Mai mult]

Trăim într’un popor ciudat şi o simplă concluzie, logică, ne dă rezultatul că noi suntem ciudaţi! Bineînţeles, nu e un adevăr absolut, pentru că fiecare dintre noi caută motive să iasă din această categorie majoritară, dar în esenţa noastră, suntem ciudaţi.

Mă gândesc, şi deja sunt câţiva ani în care m-a frământat un lucru: poate fi ucisă coştiinţa? sau măcar, poate fi înşelată? şi dacă nu ucisă sau înşelată, cel puţin adormită puţin… nu mult! doar puţin?! Şi mă frământă această problemă pentru că o întâlnesc zilnic, de mai multe ori, indiferent de locul în care mă aflu… scaun de autobuz, banca de la facultate, un simplu trotuar şi foarte trist, scaunele reci de la biserică! Trăim vremurile de astăzi aşa cum sunt ele… război în Libia, război în Coasta de Fildeş, egiptenii încă nu îşi revin după războiul lor, în Japonia oamenii nu ştiu dacă e bine că mai trăiesc sau nu, Oana Zăvoranu se împacă cu Pepe, românii dintr-un sat îl căsătoresc pe Adam cu Cristos iar pe Eva o fac fata lor, şi continui să mă întreb ce facem noi în legătură cu asta?! De ce se golesc bisericiile în loc să fie tot mai pline?! De ce oamenii nu mai vin la Dumnezeu?!  Nu ne-a plăcut niciodată să căutăm biserica pe vreme de pace… [Mai mult]

“Cine ignoră mustrarea merge spre sărăcie și rușine, dar cine primește corectarea va fi respectat.” Proverbe 13:18.

Gândiți-vă puțin la unele din cele mai mari invenții – ex. becul, telefonul, avionul. Toate acestea  au cel puțin un element comun – au fost sute de încercări nereușite înainte ca inventatorii să reușească.

Noi, soții și soțiile, suntem inventatori și inventăm unul din cele mai importante produse – intimitatea în familie. Și asemenea inventatorilor lucrurilor de mai sus, vom face multe greșeli de-a lungul drumului spre producerea intimității.

Dacă eu fac aceste greșeli, trebui să accept mustrarea și corectarea din partea soției mele. Când greșesc, trebuie să accept să ascult ce am nevoie pentru a face din relația noastră o relație mai bună. Pot să încerc și să greșesc de mai multe ori pentru fiecare pas făcut, dar fiecare cădere poate fi folosită pentru a găsi o cale mai bună.

Nu este întotdeauna ușor să auzi cuvintele – “aștept ziua când vei putea să-ți organizezi programul mai bine pentru a avea timp pentru mine și copii.” Sau “…aș dori să poți să te ocupi mai mult de copii”. De fiecare dată când aud aceste cuvinte de corectare, îmi zdruncină lumea. Dar Duhul Sfânt mă ajută să le privesc ca adevăruri. Aceste cuvinte sunt spuse cu compasiune și Dumnezeu le folosește pentru a-mi schimba viața. [Mai mult]

Am fost lovit din plin de vestea că, băiatul acela vesel cu zâmbetul până la urechi, Dragoş Moisin, a murit. Pentru început am refuzat să cred. Speram într-o eroare. Îmi doream să nu fie adevărat. Însă, curând aveam să aflu că vestea morţii lui era adevărată.

Recunosc – deşi sunt bărbat – că am plâns şi că m-am lăsat copleşit de durere.

Sentimente de tristeţe, durere şi lacrimi s-au contopit cu un sentiment de vinovăţie. M-am simţit vinovat pentru că în ultima perioadă am făcut prea puţine pentru el. Mi-am reproşat multe, iar gândul că nu mai pot face nimic m-a hărţuit. Aşa suntem noi…îi apreciem pe cei de lângă noi când nu mai sunt.

Îmaginea unei mame zdrobite de durere şi a unui tată abătut, dar încrezător în Dumnezeu, avea să mă urmărească. La un moment dat, trecând prin faţa sicriului, mama lui, cu lacrimi în ochi, mi-a prins mâna în mâna ei, şi cu glasul lipsit de vlagă mi-a şoptit: ”Te-a iubit aşa de mult Florin…” Am ieşit afară din capelă pentru că nu am mai rezistat. Ce aş fi putut să spun la o asemenea afirmaţie? [Mai mult]

“Fii motivat de dragoste în tot ceea ce faci.” Cred că toţi am auzit fraza asta, dar sinceră să fiu nu cred că atunci când profu’ îţi dă proiecte de făcut acasă, tu eşti motivat de dragoste ca să le faci, ci mai degrabă de obligaţie. Hmmm… mă întreb,  cum ar ieşi acel proiect dacă l-am  face cu dragoste, ca pentru Dumnezeu. Încearcă să faci un lucru ca să-i placă lui Dumnezeu, nu te gândi că-l faci pentru profesor. O să vezi ce  se întâmplă!

“Cine urmăreşte neprihănirea si bunătatea” spune Biblia ”găseşte viaţă, neprihănire şi slavă”. Proverbe 21:21

Ştiu că fiecare din noi a trăit (şi poate mai trăieşte) cu dorinţa de a avea mai mult şi de a fi fericit. Mă întreb însă, de ce zicem noi că  suntem nefericiţi? Oare pentru că nu avem o maşina şi trebuie să aşteptăm după autobuzul care tot timpul ne face să ajungem prea târziu? Sau poate asociem fericirea cu un dulap plin de haine cu care să ne dăm rotunzi? Sau suntem nefericiţi pentru că teneşii pe care i-am cumpărat luna trecută de la tarabă – si am scris pe ei All Star cu pixul – s-au învechit şi avem nevoie de o pereche nooă? Sau fericirea stă în a avea un partener de viaţă? [Mai mult]

Tocmai ce mi-am luat privirile de la un tablou a cărui imagine m-a sensibilizat şi totodată m-a răscolit. În acest tablou văd o femeie trecută de 65 de ani care mănâncă ceva varză călită la o cantină de bătrâni…Cu o privire bucuroasă şi plină de speranţă mănâncă ceea ce i s-a dat…parcă spune un mulţumesc. Încerc să mi-o imaginez pe această femeie în tinereţea ei, cu familia lângă ea, fără să se gândească măcar o clipă poate, la bătrâneţea care o va trăi cu aşa mare greutate. În situaţia acestei femei sunt mii sau poate zeci de mii de alţi bătrâni…bătrâni care niciodată nu au visat ca la bătrâneţe o să trăiască o asemenea dramă. Îmi aduc aminte că în vara anului trecut eram în Bucureşti şi treceam des pe lângă o bătrânică slabă, cu pielea zbârcită, care stătea pe un gard şi nu zicea nimic…trăia din mila celor ce treceau pe lângă ea… [Mai mult]

În fiecare dimineata ne suna ceasul pentru a ne anunta ca începe o noua zi si este timpul sa ne trezim.. Sunase deja ceasul si la mine sa ma trezesc, era înca devreme. M-am ridicat din pat, am facut lucrurile ce deja devenisera rutina de dimineata si m-am grabit sa ma asez la masa pentru a gusta câte ceva, iar apoi m-am îndreptat grabit spre scoala fara sa îi multumesc mamei mele pentru mâncarea pregatita, considerând acest lucru ca fiind ceva normal. De fapt consideram hrana, aerul, sanatatea, familia si toate lucrurile ce le aveam ca ceva normal, ceva ce îmi apartinea si nu constientizam faptul ca ele sunt o binecuvântare.

A trecut timpul si circumstantele vietii mele s-au schimbat. Mama s-a îmbolnavit, iar apoi a plecat la Domnul… iar eu… eu mi-am dat seama abia atunci cât de fragila si trecatoare este viata. Mi-am dat seama ca toate lucrurile sunt o binecuvântare de la El si ca nimic nu mi se cuvine.

Daca acum câtiva ani mi se parea un lucru normal ca mama mea sa îmi pregateasca masa, acum pot spune ca îmi este dor ea, mi-e dor sa ma trezeasca dimineata si sa ma cheme pentru a lua micul dejun. Mi-as dori sa mai traiesc acele momente, dar acest lucru, acum, este imposibil. [Mai mult]

Cât de încântătoare este iubirea ta, mireasa mea! Iubirea ta este mai încântătoare decât vinul…” Cântarea Cântărilor 4:10

Eram foarte ocupat. De parca n-ar fi la fel pentru toti si tot timpul…

Tocmai vorbeam cu cineva când, dintr-un gest reflex, am băgat mâna în buzunarul haine şi am dat de un biletel. Nu era prima dată. Stiam despre ce este vorba. Am asteptat cumva cu nerabdare terminarea discutiei pentru a putea citi. Era un biletel scris de sotia mea prin care-mi spunea ca ma iubeste.

Poate că pare ilogic, prostesc sau cum vreţi să numiţi faptul că primeşti biletele de felul acesta de la cineva cu care te vezi în fiecare zi, dar astfel de gesturi îmi spun mie ca soţia mea mă iubeşte.

Va intrebati cum a fost ziua mea mai departe? Incercaţi şi veţi vedea.

Iată câteva idei care ar putea să vă ajute în comunicarea dragostei pe care o aveţi unul pentru altul:

Scrieţi un mesaj pe oglinda din baie: “eşti importantă pentru mine” sau “îmi place ce vezi”; [Mai mult]

Era trecut de ora două noaptea. Somnul refuza să îmi dea târcoale, iar ochii îndrăzneau să stea deschişi. Am luat o carte în mână să mă mai cultiv, sperând ca el, somnul, să mă lovească. Citind, ecoul unei fraze rostită de o bătrânică m-a lovit…”Esti fericita?” îşi întreba bunica nepoata dusă la oraş să se facă “om mare”. Acea frază a început să nu îmi dea pace…Am început să mă întreb…sunt eu fericit? Lacrimile au început să se prelingă…le-am dat voie să curgă pe obrazul meu de bărbat pentru că nu mă vedea nimeni. Gândul mi-a fugit la dimineţile când zâmbeam către Cer în semn de recunoştinţă pentru o nouă zi, la bucuria pe care o aveam atunci când puteam ajuta pe cineva, la pacea şi fericirea pe care mi-o aduceau lucrurile mărunte ale vieţii…, iar de ceva timp uitasem să zâmbesc şi să mă bucur de tot ceea ce Dumnezeu mi-a dat.

În acea noapte, cu sufletul gol şi fără bucuria Cerului, mi-am ridicat privirea în sus şi mi-am cerut iertare pentru fiecare păcat, pentru fiecare lucru căruia i-am dat voie să îmi fure bucuria dată de El, de Dumnezeu. Atunci am înteles că tot ceea ce ne fură fericirea şi bucuria mântuirii e păcat. [Mai mult]

Este foarte simplu să te îndrăgosteşti. Un număr destul de mare de tineri se îndrăgostesc de mai multe ori înainte de a se căsători. Probabil că nu te vei căsători cu prietenul de la grădiniţă sau cu colegul de bancă cu care îţi împărţeai pacheţelul de prânz în şcoala generală sau cu nicio altă persoană de care te-ai mai îndrăgostit pasager de-a lungul timpului, dar sunt şanse foarte mari ca tu să promiţi că vei iubi şi vei onora pe cineva în următorii ani.

Sunt destul de multe persoanele care spun „DA” în fierbinţeala romantismului, doar pentru a descoperi mai târziu că dragostea lor fierbinte de vară nu a fost neapărat şi una bazată pe motive raţionale. Kay Kuzma, doctor specialist în educaţie şi viaţă de familie, spunea că „există posibilitatea să fii îndrăgostit nebuneşte de persoana nepotrivită. Iar îndrăgostirea nu este un motiv suficient pentru a te căsători”. Căsătoriile bazate doar pe dragoste pot depăşi momentul răcirii pasiunii, dar atunci când dragostea trece prin „lungile nopţi de iarnă” – şi se întoarce raţiunea – prea mulţi sunt aceia care descoperă că au făcut o investiţie pe termen lung, neînţeleaptă şi nefericită. [Mai mult]