„fiindcã iubea pe ai Sãi, care erau în lume, i-a iubit pânã la capãt!”-Ioan 13:1b

Oricât şi orice s-ar spune, s-ar cânta sau s-ar desena, acest subiect – IUBIREA – nu poate fi epuizat. E complicat sã vorbeşti despre dragoste într-o lume indiferentã, e dificil sã oferi iubire într’o lume care oferã la schimb urã…şi totuşi, avându’l pe Isus ca exemplu, exact aceste lucruri trebuie sã le facem. Aş vrea în câteva cuvinte sã privim dovada dragostei lui Dumnezeu pentru cã de prea multe ori se întâmplã sã uitãm ceea ce Isus a fãcut pentru noi! Uitãm detaliile crude ale agoniei prin care a trecut…uitãm cã Fiul lui Dumnezeu a fost dezbrãcat, batjocorit, scuipat, atârnat pe o cruce şi lãsat sã moarã lent…Ne amintim de aceste lucruri odatã pe lunã sau mai rar, odatã pe an când e difuzat la TV – „Patimile lui Hristos”! Nici mãcar acele imagini nu pot descrie întunecimea acelui moment…toate pãcatele omenirii erau asupra Sa, Dumnezeu întorcându-şi faţa de la acea privelişte groteascã…şi prin toate acestea El ne’a arãtat cã ne iubeşte pânã la capãt, indiferent cât costã acest lucru! [Mai mult]

Suntem deja obişnuiţi cu ideea că ritmul dezvoltării şi al schimbării din societatea de astăzi este cu mult mai rapid decât cel din vremurile trecute. Trecerea timpului a adus în mod inevitabil schimbări care au fost apreciate, de cele mai multe ori, ca fiind progres şi dezvoltare benefică societăţii. Astfel, s-a ajuns ca realitatea şi ceea ce era considerat drept normalitate să sufere schimbări serioase.

Cu cât gradul de dezvoltare al unei societăţi este mai ridicat, cu atât tot mai multă lume tinde spre acea societate. Acest fapt se datorează stilului de viaţă imprimat de către societatea respectivă, stil care prinde foarte bine, prin împlinirea şi satisfacerea acelor plăceri mai mult sau mai puţin bune. Confortul, siguranţa şi independenţa sunt printre primele aspecte ale societăţii moderne care au impresionat şi au atras tot mai multă lume.

Dintotdeauna, viaţa omului a fost formată din mai multe domenii distincte, însă, în mod accentuat în perioada recentă, acestea tind să fie văzute ca independente unul de celălalt. Pot fi luate ca exemplu cariera sau serviciul, familia, domeniul financiar, hobby-urile şi, undeva printre altele, viaţa religioasă. În mod inevitabil, fiecare domeniu are o anumită prioritate în viaţa omului. Unele au un loc foarte important, altele mai puţin. Priorităţile din viaţa omului sunt cele care determină calitatea vieţii sale. Dacă pe primul plan se află hobby-urile, celelalte domenii vor fi afectate şi se va crea în timp un gol care va cere foarte multă energie pentru a fi suportat sau rezolvat. Aceeaşi situaţie apare şi când lipseşte unul din domenii. O viaţă echilibrată necesită acordarea unei importanţe adecvate fiecărui domeniu şi prezenţa tuturor acestora. [Mai mult]

Una dintre dorinţele copilăriei mele a fost să văd un urs în timpul hibernării. Mi se părea atât de fascinant să vezi un animal atât de mare, cum doarme pentru un timp atât de lung fără să îi pese de ceea ce se întâmplă în jurul lui… stomacul lui să fie asigurat! Chiar dacă plouă, chiar dacă ninge – conştiinţa lui adormită trece prin stomac! Mare mi-a fost uimirea când am început să îi văd în biserică… acum, dacă stau şi mă gândesc, nu înţeleg de unde atâta mirare?!

“Este o adevărată provocare pentru noi să fim capabili să recunoaştem momentul miraculos, atunci când avem parte de el. Şi singurul mod în care îl putem recunoaşte este acela de a sta în gardă tot timpul. Trebuie să fim întotdeauna gata să primim ceea ce vrea Dumnezeu să ne dea. Pentru a fi disponibil, mai întâi trebuie să fii în VIAŢĂ! Vestea bună este că… eşti în viaţă!” – T.D. Jakes

Şi tot mai puţini realizăm că suntem încă în viaţă, iar cei din afara bisericii realizează asta şi mai puţin decât noi! Şi când mă gândeam la lucrurile acestea, mă gândeam ce bine e că la mine la biserică nu e aşa! La noi toţi suntem cu capul sus, “în viaţă”, toţi cu toate actele în regulă. Şi de fapt, tocmai aici e problema. Fiecare dintre noi “ne-am scoate” biserica… dar nu asta vreau să subliniez! Scopul este să îţi faci o introspecţie şi să vezi tu în ce stadiu de hibernare te afli. Dacă dormi, dă’te cu capul de pereţi! Trezeşte-te! Afară e vară încă… [Mai mult]

“Creştinii…o grãmadã de oameni la un program de bisericã?! Parcã tot mai mult aceastã idee îşi face loc în minţile celor din jurul nostru. Tot mai puţini creştini fac o faptã bunã şi tot mai puţini îndrãznesc sã vorbeascã celor din jur despre Prinţul inimii lor. Ce sã mai vorbim despre planuri mai îndrãzneţe sau, mai bine zis, de planuri concrete! E tragic şi dureros sã vezi pocãiţii mulţumindu-se sã se retragã şi sã se piardã în mulţime, în timp ce atâţia mor şi nu ştiu Adevãrul. Suntem ca şi Petru când îl urmãrea pe Isus la judecata Lui. S-a ascuns în mulţime neavând curajul sã spunã adevãrul: cã şi el este unul dintre ucenicii Domnului. Prinţul suferea şi el spunea cã nu-L cunoaşte. Tragic, nu? E şi mai tragic însã cã noi, creştinii, am devenit comozi, mulţumindu-ne cu programele bisericii, cu câte o searã de tineret în care Dumnezeu “ne atinge”, însã a doua zi dimineaţa, la şcoalã, la locul de muncã, între prieteni, ne ascundem şi ne pierdem în mulţime. Sã râzi…sã plângi! Am devenit pocãiţi de doi bani, de duzinã?! În inima noastrã flacãra închinãrii nu mai arde şi scrumul e bãtut de vânt. Ici-colo, câte o inimã care mai fumegã şi tot mai puţine inimi care ard pentru Isus.” [Mai mult]

Pe cand eram încã un mic copil, fotbalul a devenit o parte din mine. Visam fotbal, jucam fotbal, respiram fotbal… şi întotdeauna exista o întrebare: “te ajutã cu ceva fotbalul ãsta? cel puţin înveţi ceva din el?”…Dupã ce am auzit aceste întrebãri, fiecare meci de fotbal a devenit o lecţie deschisã din care mã strãduiam sã rãmân cu ceva… dar nu rãmâneam cu nimic!poate doar condiţie fizicã.

Au trecut ceva ani de atunci şi de ceva vreme am învãţat în sfârşit ceva din toate acele momente în care jucam fotbal. Sunt fotbalişti care muncesc şi prin muncã devin fotbalişti de valoare, dar mai sunt o categorie care se nasc aşa. De foarte multe ori, mai ales în România, am auzit “viitorul fotbalului românesc”, “noul Hagi”, şi multe alte sintagme de genul… Dupã o perioadã toţi uitau de acele titluri, şi atunci am învãţat cã în fotbal, la fel ca şi în viaţã, nu ajunge sã te naşti speranţã.

Fiecare pãrinte când îşi ia pentru prima datã copilul în braţe, prin fiecare por al fiinţei sale îi transmite copilului iubire şi toate speranţele sale se revarsã în acel trup firav… fiecare copil e un “bagaj de speranţe”… dar acest lucru nu face din acel copil o certitudine. Şi trec anii, şi acel bagaj de speranţe rãmâne aşa cum s’a nãscut… [Mai mult]

Din nou dimineaţă. …deşi nu mai cred pare un nou început pentru aceleaşi dorinţe care mă leagă de existenţa mea. Parcă am uitat lupta pierdută ieri şi gustul eşecului de a fi s-a pierdut în noaptea ce tocmai s-a stins. Ieri a trecut, a rămas în urma mea dar…azi? ce se va întâmpla cu azi? Ce apus va avea azi în goana după a fi? De ce aş mai încerca din nou această enigmă pentru mine? De ce? Dar dacă…
Am încetat să mai caut soluţii dar raţiunea mea tânjeşte după răspunsuri. Şi totuşi nu acestea par a fi soluţia. În căutarea mea  nu am găsit decât…tăcere. Aud voci care-mi strigă în ureche „vor trece toate” , „aşa trebuie să fie” sau „nu eşti singur”…sunt enervante. Sunt cei care raţionează cu inima şi nu cunosc profunzimea şi durerea gândului. Cu cât îmi doresc mai mult de la viaţa asta în goana de a fi , mă fac tovarăş de drum cu singurătatea.
A fi este un război care trebuie câştigat. Acest război se dă în mine şi cu mine, un război ce mi i-a făcut duşmani şi pe cei pe care îi credeam prieteni. Îmi doresc să fiu pe un ţărm îndepărtat pentru a câştiga măcar o lupta dar…aş trişa. Nu aş avea împotriva cui să lupt. Adevărata bătălie trebuie câştigată pe câmpul de luptă…aici şi acum.
Nu mă uit în urmă la cât am pierdut, să pot vedea în faţă dar …ce a fost în urma mea e prezent în lupta mea de azi şi lupta de azi îmi aminteşte de gustul amar al înfrângerii de ieri. Azi…ca şi ieri sau restul zilelor trecute, nu am putere de a lupta, nu am nici strategie, nici motivaţie, abia răsuflu. Şi totuşi ceva în mine mă ţine…nu pe linia de plutire şi nici în amorţire ci…în luptă. Şi nu  e dorinţa mea, pentru că aceasta s-a stins încă de la primele lupte pierdute. E ceva puternic, nefiresc….divin. Deşi simt uneori că „mă fac că trăiesc” o voce mută în interiorul meu strigă: Toate au un rost în lupta pentru a fi!
Nu înţeleg încă rostul eşecurilor dar…îl voi înţelege. Probabil că mintea mea ar trebui să privească la război, nu la luptă. Să fie oare eşecul o strategie pentru a câştiga războiul??…Uneori asta gândesc. Nu ştiu cum va arăta azi lupta pentru a fi, poate va fi ultima zi şi voi câştiga războiul sau poate va fi… încă un eşec spre victorie. [Mai mult]

…din categoia articolelor “Râia societății – nesimțiții nu se nasc, se fac”

Pentru mulți dintre noi Duminica este una din cele mai așteptate zile ale săptămânii. Ne bucurăm că în sfârșit vom avea timp să ne bătucim fundurile în pat și să ne potrivim coloana la orizontală după ce am alergat o săptămână care pe unde a trebuit: ”în sfărșit mă pot îngriji și de mine” ar spune frustrată românca, muncitoare în trei schimburi (dintre care două acasă la ea). Asta bineînțeles împreună cu satisfacția că am scăpat de gura pocită și fața hidoasă a șefului sau de notorii nesimțiți de care ne-am izbit zilnic peste tot și oricând. Acestea și poate încă câteva ne sunt dorințele pentru “sfânta zi odihnitoare de Duminică”. Și pentru că unii dintre noi nu vrem să neglijăm sufletul, măcar Duminica facem efortul și ne târâm trunchiurile către Sfânta Biserică: un Doamne ajută în vremurile astea de criză, ne poate scăpa de multe belele. [Mai mult]

E bine ştiut că proverbele şi zicalele din popor sunt pe atât de adevărate, pe cât sunt de ironice şi amuzante. De la „vorba dulce mult aduce” la „frate, frate, dar brânza-i pe bani”, folclorul românesc s-a dovedit o mină bogată în vorbe gen Păcală. Veridicitatea acestor vorbe s-a dovedit prin diferite experienţe personale sau prin… teorii matematice. Ce au în comun un fluture şi o buturugă? Acelaşi element ca şi proverbele din popor şi teoriile matematice. Şi totuşi… o legătură există.

Fluturele mic răstoarnă carul mare

În anul 1961, Edward Lorenz, profesor de matematică şi meteorolog, a creat pe calculator un program care să simuleze vremea. Într-o zi, din greşeală, a schimbat nişte zecimale reprezentând condiţiile atmosferice de la 0,506127 la 0,506. Acea mică greşeală a creat schimbări pe termen lung în prezicerile vremii. Acest lucru l-a determinat pe Lorenz, în anul 1972, să scrie într-un ziar ceea ce va fi denumit „efectul fluturelui”: „Există vreo posibilitate ca bătaia din aripi a unui fluture în Brazilia să cauzeze o tornadă în Texas?”. Iată deci buturuga şi carul românesc sub forma unui cataclism meteo. [Mai mult]

” Acum îndurarea şi harul Tău mă impresioneaza mai mult decât sfinţenia şi măreţia Ta. Isus a facut acest lucru pentru mine, cel puţin aşa cred. El Te-a îmblânzit, cel puţin suficient de mult ca să putem trăi împreună în aceaşi cuşcă fără ca eu să fiu obligat să mă refugiez permanent într-un colţ. El a facut din Tine o Persoană atrăgătoare, demnă de a fi iubită.” Philip Yancey

Privind în lumea creştină din jurul nostru nu se poate să nu te întrebi: Oare chiar îl cunoaştem pe El? Am o idee despre Isus ca parte a trinităţii, dar despre acel Isus personal?

Avem idei despre El, dar cât de mult oare îl chiar percepem? Am impresia uneori că tot ce înţelegem despre cine este El cu adevărat este atât de mult cât înţelegem un cuvant din cel mai necunoscut dialect.

Cine este Isus? Un profet? Mântuitor? Mântuitor şi Domn? Prietenul cel mai bun? Ni’L “apropiem” mai uşor pentru că a trăit printre oameni ca şi noi? În absenţa lui Isus pe care să Îl poţi vedea, ţi’L imaginezi exact aşa cum ai nevoie? Atât!? [Mai mult]