Fiecare zi poartă cu sine provocările ei. Nicio situaţie nu seamănă întru totul cu alta. Cu toate acestea, ai nevoie de câteva puncte stabile în viaţa ta, faţă de care să nu faci compromisuri. Creştin fiind, prioritatea ta numărul 1 ar trebui să fie ascultarea de Dumnezeu. Începe-ţi ziua rugându-L să-ţi arate care este voia Lui pentru tine, să te îndrume şi să îţi poarte de grijă.

Familia, prietenii, munca ta sunt alte valori importante în care trebuie să investeşti. Nu uita: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”. (Eclesiastul 9:10)

Ierarhizează

După ce ai stabilit care îţi sunt priorităţile, ia în consideraţie şi activităţile zilnice, cele de rutină, care poate nu ţi se mai par atât de importante. Ele intră totuşi în categoria lucrurilor mici, fără de care nu am putea trăi şi care, într-o anumită măsură, ne definesc pe fiecare în parte. De asemenea, nu uita să păstrezi un loc şi pentru neprevăzut: un proiect nou, o persoană nouă în viaţa ta sau o problemă care solicită rapid rezolvare. [Mai mult]

….si pentru ca, imi place sau nu, din inertie sau nu, traiesc in aceeasi lume ca si … o parte din voi (nu toti, pentru ca nu vreau sa ii jignesc in vre-un fel pe cei care nu se regasesc deloc in cele ce urmeaza), mi-am permis sa zic ce am de zis. O lume simpla, dar pe care o complicam noi ori de cate ori avem ocazia, o lume plina de culoare, de emotii, de reactii si relatii…de relatii ‘ca si cum n-ar fi’..,pentru ca se pare ca aceasta sintagma unanim acceptata de generatia noastra ne caracterizeaza foarte bine in doar 5 cuvinte.

O sa astern pe hartie cateva randuri despre ce cred despre acest ‘fenomen’ fara a avea pretentia ca ideile mele sa fie considerate un articol intr-o revista. Priviti-l doar ca pe o pagina de jurnal, pe o insiruire de trairi ce vin ca si o reactie a revoltei mele interioare. O simpla constatare ca superficialitatea a fost adusa la rang de cinste, iar ignoranta la rang de virtute. Si, … , de ce ? Se poate ca o atitudine, justificata uneori, cum ar fi teama de responsabilitate sa fie considerata vinovata pentru acest tip de socializare- ‘relatiile ca si cum n-ar fi’ -ce au devenit sport national. Si pentru ca am fost obisnuiti ca : ‘toate-s posibile’, putem accepta un raspuns pe cat de simplu pe atat de tragic. Da ! se poate. [Mai mult]

Creştinii… o grămadă de oameni la un program de biserică!!? Parcă tot mai mult această idee îşi face loc în minţile celor din jurul nostru. Tot mai puţini creştini fac o faptă bună şi tot mai puţini îndrăznesc să vorbească celor din jur despre Prinţul inimii lor. Ce să mai vorbim despre planuri mai îndrăzneţe sau mai bine zis, de planuri concrete? E tragic şi dureros să vezi pocăiţii mulţumindu-se să se retragă şi să se piardă în mulţime în timp ce atâţia mor şi nu ştiu Adevărul. Suntem ca şi Petru, când îl urmărea pe Isus la judecata Lui. S-a ascuns în mulţime, neavând curajul să spună adevărul: că şi el este unul din ucenicii Domnului. Prinţul suferea şi el spunea că nu-l cunoaşte. Tragic, nu?

E şi mai tragic, însă, că noi, creştinii, am devenit comozi, mulţumindu-ne cu programele bisericii, cu câte o seară de tineret în care Dumnezeu “ne atinge”, însă a doua zi dimineaţă, la şcoală, la locul de muncă, între prieteni, ne ascundem şi ne pierdem în mulţime. Să râzi… Să plângi! Am devenit pocăiţi de doi bani, de duzină? În inima noastra flacăra închinării nu mai arde şi scrumul e bătut de vânt. Ici şi colo, câte o inimă care mai fumegă şi tot mai puţine inimi care mai ard pentru Isus.
Suntem chemaţi să ieşim din comoditate, să ne pocăim şi să plângem pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Să facem ceva pentru lumea în care trăim, să nu mai fim percepuţi doar ca nişte oameni simpatici, ci să vadă cei din jurul nostru că suntem ai lui Isus. Să nu ne mai vadă doar cu Bibliile sub braţ duminica şi joia, ci să vadă că trăim cu  adevărat pentru El. Spune şi să nu taci, lucrează şi să nu stai… roagă-te şi cere o inimă plină de pasiune pentru El. Dumnezeu are nevoie de tine! [Mai mult]

“Cine sunt?”, “ De unde vin?” sunt întrebări la care fiecare filosof a încercat să răspundă sau își expună punctul de vedere, iar daca te aștepți ca în râdurile de mai jos să găsești vreun comentariu cu privire la aceste intrebări sau vreun răspuns, nu vei găsi. Însă, problema spre care cred că este nevoie să ne îndreptăm privirile în aceste vremuri și în privința căreia “fieacare dar, să se cerceteze pe sine însuși…” și să vadă în ce măsură este afectat, este problema vieții duplicitare, problema inimii a cărei sinceritate este schilodită de masca pe care uneori o purtăm. Mi-ar plăcea să cred că există oameni care nu se confruntă cu această problemă, însă sunt destul de sceptic; personal, cred că fiecare dintre noi avem maști pe care le purtăm mai des sau mai rar, iar unii nu mai suntem siguri dacă este vorba despre noi înșine sau dacă am “devenit” masca pe care am purtat-o de atatea ori cu mare satisfactie, însă de care acum simțim că nu mai putem scăpa. [Mai mult]

Oglindă oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară? Că cel mai frumos sunt eu!

“Fiecare din noi este pictorul propriei sale vieţi. Sufletul este ca o pânză, virtuţile sunt culorile, Hristos este modelul pe care trebuie să-l pictăm” – Sf.Grigorie de Nissa

Aproape orice om modern, când iese din casă, pe lângă alte obiceiuri, se uită în oglindă. Poate nu toţi bărbaţii dar, cu siguranţă toate femeile fac acest lucru. Timpul variază de la 2-3 minute pâna la 30 de minute (poate mai mult?). V-aţi gândit vreodată serios de ce oare facem aceasta înainte de a ieşi din casă? De ce nu procedăm invers ? De ce nu, când venim de la şcoală, de la biserică sau din oraş, să ne uităm în oglindă, ne aranjăm, după care să ne punem în pat să dormim? Pentru că e logic, o facem cu un motiv: ne pasă de ce cred ceilalţi despre felul în care arătăm. Corect? Nu o să cred niciodată explicaţia dată de unele fete, cum că ele vor să fie frumoase “pentru ele însele”. Daca ar fi aşa, oamenii s-ar îmbrăca şi aranja la fel de frumos când repară maşina, spală pe jos sau gătesc. Vă imaginaţi o gospodină care, ştiind că nu vine nimeni pe la ea în vizită, să-şi întindă părul şi să se rujeze înainte să gătească fasole? Daca da, vă felicit, înseamnă că n-am eu o imaginaţie prea bogată. Aşadar, concluzia e simplă şi logică: oamenii se uită în oglindă, se consultă, pentru că vor să arate cât de cât bine (dacă nu impecabil) când ies pe stradă şi zeci de priviri sunt aţintite asupra lor. Pentru felul în care arătam, oglinda ne este cel mai bun sfătuitor. [Mai mult]

Au trecut 20 de ani de când calda ei privire s-a revărsat pentru prima dată asupra chipului meu…  Nu ştiu care a fost prima ei reacţie. Mie personal nu îmi plac copiii mici… dar sunt sigur că m-a strâns cu căldură la pieptul ei deşi în adâncul sufletului şi-ar fi dorit să fiu fată.

Şi totuşi… nu este despre mine. E despre…mama!

E despre acea căldură din privirea ei… despre acea siguranţă pe care o simţeam când strigam pe stradă: „te zic la mama!”… despre bunătatea simţită când, lovit fiind, îmi curăţa rănile şi îmi cânta „să treacă”… despre sfaturile pline de mângâiere pe care le primeam când mă aflam la răscruci de căi… despre rugăciunile pe care le auzeam de-a lungul nopţii… şi adormeam fericit fiind că mama veghea!

E totodată despre bătaia primită când am minţit… despre asprimea din ochii ei când am încercat să o înşel… despre bătaia primită… şi despre bătaia primită…

E de asemenea despre iubire! Consider că mama este una dintre cele mai bune dovezi ale dragostei pe care Dumnezeu ni le-a lăsat pe pământ! Ea a ştiut întotdeauna ceva… întotdeauna a dorit ce e bine pentru mine şi nimic nu a stat între ea şi această dorinţă. [Mai mult]

Dragă suflete nemântuit, iţi scriu cu speranţa că vei citi şi ne vei ierta pe noi, toţi care se presupune că suntem mântuiţi, dar uităm că trebuie să şi demonstrăm acest lucru.

Cât contează ce iţi doreşti în adâncul sufletului, prin mintea ta plină de neînţelesuri ascunse, de idei care ar fi putut să fie puse în practică şi să ajute la ceva în lume? Dar, tu de unde să ştii adevărul? Noi, sufletele mântuite, trecem pe lângă tine şi ne gândim că poate vei veni la biserică şi vei afla scopul şi modul  în care poţi fi salvat, iar, dacă ne atragi atenţia, te pomenim în rugăciunile noastre, când ne amintim, dar, cum ispita e mare, în două cuvinte terminăm, pentru că avem nevoie de timp să cerem: o viaţa mai bună, maşină, soţ, soţie şi  toate celelalte pentru noi. Ne gândim că suntem tineri şi dacă nu cerem noi, nu o va face nimeni. Şi mai zicem că ne este milă de tine, suflet nemântuit.

Am fost creaţi din ţărână şi a fost pus un suflet în noi, dar cum să ştii că nu trupul trebuie lucrat să arate impecabil, ci sufletul? Prea puţin au contat pentru mine strigătele tale de neputinţă, te-am lăsat singur, când puteam face ceva pentru tine. Cine să-ţi spună, dacă noi, sufletele mântuite, suntem preocupate de cum să fim mai buni şi mai populari? Noi suntem: “100% pentru Hristos.” [Mai mult]

Mergeam spre serviciu într-o dimineaţă şi admiram în tăcere cerul şi frumuseţea răsăritului, când deodată atenţia mi-a fost atrasă de un anunţ de la radio: Suntem în luna lui Cupidon! Suntem în luna Iubirii!!! Entuziasmul celui ce rostea asemenea vorbe mai că te prindea şi te convingea că aşa este cu adevărat.

Dintr-odată mi s-a tulburat duhul şi inima- de când şi până când acest Cupidon este sursa iubirii???!!! Cât de departe de adevăr se află unii oameni, cât de repede şi de gratuit este transmisă o asemenea minciună! Dacă pe Cupidon îl avem ca model în relaţiile noastre, nu trebuie să ne mai mirăm că există dezamăgiri şi eşecuri, lacrimi şi inimi zdrobite…fetele se transformă din prinţese în Cenuşărese, iar băieţii nu mai prea au nimic în comun cu Făt-Frumos. Totul se transformă dintr-un vis, într-un coşmar ce nu-ţi dă pace zi şi noapte. Apar regrete, remuşcări, răni…Cam asta face săgeata lui Cupidon! [Mai mult]

„căci glasul Tău, atomii Îl cunosc…!”

M-am cutremurat auzind acest vers, cântat într-un mod extraordinar, într-o seară foarte dificilă pentru mine… şi am rămas surprins de avalanşa de gânduri pornită în mintea mea…

Am început să mă gândesc la momentul începutului… întuneric…apă… şi Duhul lui Dumnezeu! de aici a început totul… tot ceea ce ne înconjoară, fiecare lucru de care noi ne bucurăm! Şi din acest nimic care era, Dumnezeu a început să creeze… şi la glasul Lui, glas pe care atomii L-au cunoscut, a început să fie lumina, cerul, soarele, luna, stelele… toate acestea apărute din nimic… toate acestea create la Cuvântul Lui…

Sute de ani mai târziu, psalmistul îndemna: „veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Dumnezeului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru… O! de aţi asculta azi glasul Lui!”… după alţi ani trecuţi, cred că acel oftat „O!” a devenit mult mai accentuat! Dacă este vreun lucru care nu-i place nimănui acela este să aştepte… ne trăim viaţa la o viteză aşa de mare încât să aşteptăm în tăcere răspunsul Lui ni se pare o utopie, ceva de neatins… şi, poate, problema nu e la aştepta… [Mai mult]

La o oră, profesorul prezintă următoarea situaţie: „ Eşti lângă o şină de tren. Alături de tine se mai află o persoană necunoscută. Mai jos, este un grup de 9 oameni. Pe şină va veni în 5 secunde un tren care, dacă nu va fi oprit, va ucide cei 9 oameni. Singura soluţie pentru ca oamenii să fie salvaţi este aceea de a o arunca în faţa trenului pe persoana necunoscută. Nu există o altă alternativă. Alegerea trebuie făcută: vor trăi cei 9 oameni, ori persoana de alături? Ce ai alege?”

Multe răspunsuri, de toate felurile. Unii s-au mulţumit cu situaţia prezentată şi au ales. Cineva a spus că nu s-ar implica în situaţie, pentru că puţin îi pasă dacă un om sau mai mulţi mor. Alţii au spus că se vor arunca ei sau că e imposibil de ales pentru că valoarea umană nu poate fi măsurabilă. Oricum, dacă o astfel de situaţie ar fi reală, care ar fi cea mai bună soluţie? Ar exista ea?

Singura rezolvare de care sunt sigură e o alegere făcută cu Dumnezeu. Nu ştiu ce aş alege, dar ştiu că aş alege cel mai bine, cu El. [Mai mult]