Ne întrebăm adesea ce rol ar putea avea furtuna în viaţa noastră…Nu putem găsi nimic frumos în ea…

Adesea, în mijlocul prăpădului nu putem vedea decât valuri…sau lacrimi!?

Şi totuşi…ce rol mai măreţ ar putea avea furtuna…decât să ne înveţe să privim drept…drept la Cristos!?

Şi tot în furtună găsim lecţia păcii dumnezeieşti, pace care ramâne dincolo de bucuria de moment… pacea care stăpaneşte inima care stă să ne îngheţe în faţa falimentului, bolii sau chiar morţii…

În cea mai grea furtună putem învăţa să mergem pe ape, ca şi Petru. Şi tot aici învăţăm să ascultăm vocea Stăpânului furtunii. Ne ascuţim inima şi stăm gata să ne prindă de mînă.

M-am întrebat dacă mersul pe ape lasă urme…?

“Cu sigurantă” mi-a răspuns blând Duhul Sfînt. Mersul pe ape lasă urme adînci în caracter, pentru că furtuna ciopleşte în special caracterul. [Mai mult]

Inca din vechime,  diavolul a luptat sa intoarca oamenii impotriva locului in care Dumnezeu i-a asezat.  A folosit si foloseste planuri diabolice, ceea ce bineinteles,  il caracterizeaza, dar in special isi foloseste asiduu tertipurile pervertind locul femeii in familie. Dupa cum observam,  in zilele noastre si nu numai, diavolul loveste in familii, pentru a distruge, pentru a aduce ura, egoismul…intr-un cuvant sa aduca IADUL in Institutia familiei , apoi in sufletul fiecarui partener.  Diavolul lupta din rasputeri sa distruga  familia in unicitatea si complexitatea ei de la Dumnezeu!

Odata, imparatul Ahasveros i-a lasat un mesaj imparatesei Vasti, prin oamenii lui , spunandu-I sa se infatiseze inaintea Imparatului . Ea, insa a refuzat. Imparatul a discutat cu oamenii sai acest lucru. Era o probabilitate ca comportamentul ei sa fie luat drept “exemplu” si astfel sotiile sa isi necinsteasca sotii: “si astfel lucrul acesta va da nastere la mult dispret si neintelegere”(Estera 1:17). Asa au dat decretul in ceea ce o privea pe imparateasa Vasti:”…Vasti nu va mai putea intra niciodata in prezenta imparatului Ahasveros, si ca demnitatea ei de imparateasa va fi data, de catre imparat, alteia, mai vrednica decat ea” (Estera 1:19). Acest decret s-a raspandit peste tot ca sa se stie ca:” toate sotiile le vor da cinste sotilor lor, de la cel mai mare pana la cel mai mic” (vs.20)si “…vestind ca barbatul este stapan in familia sa”(vs.21b). [Mai mult]

Astăzi iubiţi, dragilor, iubiţi şi flori şi clipe şi cuvinte. Astăzi spuneţi tot ce trebuie, faceţi tot ce trebuie, scrieţi, citiţi, bucuraţi-vă. Astăzi faceţi tot ce vreţi, poate pentru că doar astăzi se vede, poate pentru că este necesar acest avânt de zile şi flori. Dar nu doar pentru astăzi, nu doar pentru acum, nu doar pentru o singură zi, ci pentru un infinit de acum.

Iubiţi, dragilor, iubiţi astăzi pentru că mâine, mâine vom purta din nou doliu şi vom jeli, vom jeli si vom tăcea pentru toţi cei dragi care au ştiu iubirea pe inimi.

Vali Balcan

Cred că în spatele tăcerii, se afla dragoste…tăcerea e o formă de a iubi! Oamenii sunt lăsaţi lângă noi pentru un singur lucru: să îi iubim! Avem tendinţa, atunci cînd apare cineva mai “grozav”, pe cei din urmă să îi aruncăm la gunoi. Nu e o noutate , Pavel şi Barnaba s-au despărţit…după a urmat  tăcere din partea amândurora- actul de iubire pe care prea puţini îl înţeleg! Respingerea este calea spre o nouă direcţie! Uşa strâmtă prin care uneori treci, ea de fapt duce înspre un loc mult mai larg- alt nivel! Eşti aruncat la gunoi sau pleacă unele persoane din viaţa ta, poate că doare uneori, dar ştiu că Dumnezeu e gata să îţi ofere altceva mult mai bun…se aplică şi în cazul acesta- tăcerea ta ! Mulţi vor să iubească, ei iubesc, nu e nimic de zis… însă e important să ştii cum să administrezi darul dragostei, cu intelepciune, altfel tinzi să mergi spre control şi gelozie şi o astfel de dragoste dărâmă, distruge!

Cine iubeşte, ştie să tacă, şi această tăcere, linişte, este “iubire“. Uneori tăcerea are glasul ei de inţelepciune…îmi place sa ascult melodia tăcerii care de fapt şopteşte iubire şi înţelepciune. [Mai mult]

Aproape de casă, la doar cațiva pași grăbiți, se întinde o mare de ape cu un modest port. Vara mergeam să văd bărcile cum părăsesc portul, să privesc răsăritul, să citesc sau pur și simplu să ascult unduirea apelor. De multe ori eram singur, ca apusul acesta încântător de nord. Pe atunci apele adunau căldura și o risipeau spre orașul înțepenit de basme. Un oraș alb cu un port superb.

Acum marea este înghețată, cuprinsă de albul zăpezii și teribilul ger. Vara îmi imaginam mersul pe ape, cu pași mărunți, înfricoșați de instabilitate. Era doar o emoție a ceva ce nu se putea împlini într-o viață de om. Acum pășesc plin de curaj pe gheața solidă ce a cuprins apele. Trișez mersul pe ape și știu că nu despre asta e vorba în poveste, însă uneori credința bobului de muștar poate fi atribuită și acestei noi pături de gheață. Cumva sunt primii pași către adâncul peste care a pășit Petru. La el a fost și nebunia momentului, însă rațiunea îmi întinde idealul spre metaforă. O iau ca atare și consider mersul pe ape o provocare intelectuală, căzând apoi pradă credinței și împlinirii ei. [Mai mult]

Recunosc, pentru că vreau să fiu recunoscut de El

Scriu… nu pentru că vreau… sunt obligat să spun cea ce trăiesc acum…

Azi 26 August o zi grea pentru mine… părăsit de cei apropiaţi, trădat de prieteni şi lăsat pentru un timp în încercarea cu care mă confrunt… de către El. Dar de fapt întrebarea corect pusă ar trebui să sune cam aşa: “Oare n-am contribuit chiar eu la acest impas?”

Sunt om şi atât… asta înţeleg acum, sunt un om care nu-şi respectă angajamentele faţă de Dumnezeu, care de cele mai multe ori falimentează grosolan… şi nu ştiu de ce! Am crezut că sunt cineva , că sunt puternic, că sunt oameni mult mai răi decât mine şi necredincioşi, dar de fapt eu sunt cel dintâi, atâta timp cât în ecuaţia vieţii mele nu există Dumnezeu 100%. Nu sunt special şi nici cineva anume. Sunt doar un om care se luptă zilnic cu neajunsuri, nervi, disconfort, necaz Asta sunt! Dacă există ceva special în mine acela e Dumnezeu, chiar dacă trupul acesta nu e mereu Templul Duhului Sfint; pentru că aşa doreşte Dumnezeu să fie ca să poată locui în el. [Mai mult]

În luna februarie se promovează  SUPRAVIEȚUIREA… Câteva gânduri ale unor ÎNVINGĂTORI. Ei au supraviețuit cancerului…Exemplele lor îmi dau putere, de cele mai multe ori, să merg mai departe!

“Din toate lucrurile avem de învățat câte ceva, iar suferința ne face mai buni, mai înțelegători, mai răbdători, mai tari. Cu mult timp înainte ca încercarea să vină peste noi Dumnezeu începe să pregătească ieșirea din aceasta. Îngrijorarea nu-și are loc în inimile copiiilor lui Dumnezeu.” (Luxxe)

“Un lucru foarte important pe care l-am învăţat prin această încercare este că, “toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Chiar dacă de multe ori nu ştim şi nu înţelegem multe lucruri, trebuie să ne încredem în Domnul. Încredeţi-vă în Domnul orice ar fi.” (Sergiu Cristea)

“Suferința îți schimbă perspectiva! Nu va fi ușor, știu, dar atât cât voi mai avea zile pe acest pământ aleg să învăț să fiu dependentă de El, să lupt, să iubesc, să ajut, să zâmbesc, să plâng, să îmbrățisez, să visez, să mă dăruiesc, să mă consum pentru ceea ce contează cu adevărat, să slujesc, să cred, să mă bucur de viață, să mă pun la dispoziția Celui care mi-a dat (și redat) viața.”(Manuela Trif) [Mai mult]

M-am săturat de noapte, nu neapărat ca şi concept, ci ca realitate. Când am ajus aici iubeam ploile de vară şi lungile zile care se terminau doar într-o uşoară înserare. Nu cunoşteam bezna decât în timpul furtunilor. Atunci parcă tot cerul se închidea şi oraşul părea de cremene. Doar câteva lumini vegheau acea furie a naturii, dar totul era fals, mecanic, artificial. Nu exista motiv să te îndoieşti de lumină, pentru că toată negură se risipea în câteva ceasuri. Adormeai pe lumină şi te trezeai în lumină. Acum am parte de echilibrul verii. Lumina e rară şi o întâlnesc foarte târziu, când dă să apună. Nu ştiu cât voi mai suportă lipsa ploilor de nord. Marea e îngheţată şi nu înţelegi mare lucru din valurile ei. Doar o barcă părăsită şi un pescăruş suficient de nebun care a uitat fugă se străduiesc să păstreze amintirile drumului spre casă.

Uneori cazi într-o melancolie teribilă, soră cu depresia, fără un motiv concret. O iei ca atare şi cauţi planeta celor doi sori, de parcă aşa ar fi mai uşor să aştepţi primăvara. Îţi cuminţeşti nervii şi îţi asumi nespusul, ca semn de normalitate. [Mai mult]

Am învățat numele tuturor nopților de iarnă, a trebuit sa o fac, a trebuit să le iau ca atare și să le adun cu ceva. A trebuit să le împart din amiază până în dimineață, a trebuit să accept că se întind atât de mult încât au uitat și ele de geneză. Lumina artificială păzește pașii și astâmpără o fugă tenebră, dar nu reușește să îmbuneze soarele de primăvară.

Am învățat despre frumusețea nopții, despre o plimbare în pasul grăbit al stelei de nord. O liniște infinită adună gânduri pentru Dumnezeu, o pace cumplită câștigă sufletul ca o fredonare de vals. E pentru prima oară când nu mă satur de noapte, e prima oară când accept întinderea ei exagerată. Nu mă îndoiesc de lumină, doar că liniștea nopții e ca un balsam peste cuvintele ce rănesc sufletul, cuvinte din guri acum adormite de noapte.

Lumina pe care eu o știu nu tremură în fața nopții, ci adună în ea fiecare secundă din veșnicie, ca o împlinire a timpului din rai. [Mai mult]

Oameni mor in fiecare zi in jurul nostru si multi, cei mai multi dintre ei raman morti pentru Dumnezeu o vesnicie. Cel mai inspaimantator lucru, insa, e faptul ca suntem inconjuraji de morti, morti din punct de vedere spiritual. In fiecare zi ne intalnim cu ei, vorbim cu ei, pur si simplu ne petrecem vietile printe ei. Ii urmarim cateodata si descoperim cum cauta cu disperare ceva sau mai bine zis pe Cineva. In adancul constiintei lor ei stiu ca acel ceva sau Cineva le va aduce implinirea si tot cauta peste tot pe unde cred ca ar putea gasi. Unii o fac automat, fiiindca asa toata lumea face, altii cred sincer ca odata ce vor realiza ceva sau vor obtine ceva, vor fi impliniti. Oamenii se lupta pentru o cariera buna, bani, succese, slava, frumusete, placeri, dar cu cat mai mult au, cu atat vor si mai mult. Asa poate sa dureze o viata si pana la urma raman totusi neimplini, raman goi in interior.

Cred ca daca am putea vedea ce se petrece in inimile multora dintre oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu si care sunt in permanenta cautare prin intuneric, am vedea suferinta absentei Cuiva, am auzi strigatul sufletului obosit si disperat: “Scoateti-ma din aceasta mocirla, salvati-maaaaaaaaaa!” Posibil ca multi dintre acesti oameni nu-si dau seama in ce mocirla si gunoi se afla, nu simt mirosul puturos al iadului si nu stiu ca bajbaie prin intuneric, dar ar ramane uimiti cand s-ar apropia de ei careva in haine albe, curate, care emana lumina si care raspandeste o mireasma a Cerului. Poate ca de la inceput i-ar durea ochii de la lumina, fiindca s-au obisnuit cu intunericul, poate ca ar ramane uimiti cum poti sa traiesti fara sa te patezi si ar ramane incantati de acel miros placut care i-ar face sa tanjeasca dupa Cer… [Mai mult]