Matei 26:36-41: ” Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor: “Staţi jos aici în timp ce Eu Mă voi duce acolo să mă rog!” I-a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să se întristeze şi să se mâhnească. Atunci le-a zis: “Sufletul meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine!” S-a depărtat puţin, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat: “Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!” Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: “Aşadar, n-aţi putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!”

Când ne rugăm, deschidem un potenţial nelimitat pentru ca Dumnezeu să lucreze în vieţile noastre. Îmi amintesc de nenumărate ori când Dumnezeu a intervenit miraculos în viaţa mea doar pentru că m-am apropiat pe genunchi, în umilinţă de Tronul harului lui Dumnezeu. Din ziua în care I-am cerut lui Dumnezeu să vină în viaţa mea, El m-a salvat, m-a chemat, m-a sfătuit şi m-a condus direct la harul Său. Trebuie să ne dorim să ne rugăm constant, deoarece atunci când eram doar la un pas de moarte, El ne-a mântuit, doar El ne-a iubit necondiţionat. Mare parte din puterea rugăciunii, nu constă în cantitatea de timp alocată, ci în consecvenţa acesteia. Trebuie să ajungi la un moment în care rugăciunea ta să fie constantă în fiecare zi. Dacă noi, copiii lui Dumnezeu nu învăţăm să ne rugăm constant, Satan va trimite armata sa pentru a distruge speranţa, credinţa şi dragostea  noastră pentru Hristos. Cea mai mare ambiţie a lui Satan este să facă să crească spini pe drumul care duce înspre odaia de rugăciune. Provocările rugăciunii vin atunci când permiţi trupului să vorbească în locul duhului tău. Biblia spune că Dumnezeu este Duh, de aceea trebuie să venim la El în Duhul. Amintiţi-vă de farisei, şi modul în care se rugau ei. Se rugau în trupul lor, cu voce tare, pentru a putea fi recunoscuţi, şi glorificaţi. Se rugau astfel, pentru ca mulţi din jur să audă rugăciunile lor complexe, arătând sfinţenia lor.Galateni, 5:16 spune: “Vă spun: umblaţi prin Duhul şi astfel nu veţi împlini pofta firii. Căci firea pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul doreşte împotriva firii. Acestea sunt lucruri care se opun unul altuia, pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi. “ [Mai mult]

„Credinţa este o încredere în lucrurile nădăjduite, o certitudine cu privire la lucrurile nevăzute.”- Evrei 11:1

Când eu şi amicul meu (Brent) am venit în Spania, eram foarte siguri că Dumnezeu va deschide toate uşile pentru noi, imediat. Aveam credinţa că visele noastre vor deveni realitate în prima lună după ce ajunsesem în Madrid.  Noi nu ştiam că Dumnezeu urma să ne modeleze, printr-un proces extrem de transformare, înainte de a începe să trăim cu adevărat. Fiecare din noi trebuie să treacă printr-un cuptor de foc, pentru a fi transformaţi şi modelaţi în creaţia dorită de El, înainte de  a începe să gustăm din visele noastre.

Nişte oameni au venit la mine recent şi m-au întrebat: „ Stelian, dacă ai credinţă aşa de mare, de ce nu îti dă Dumnezeu ceea ce ţi-a promis? Susţii că ai credinţă cât un „bob de muştar”, dar nu te vedem mutând munţi sau făcând minuni!” Eu le-am raspuns:  „ Credinţa mea este în Dumnezeu, şi numai în Dumnezeu. Eu cred că El poate muta munţii. Eu cred cu toată inima că la cuvântul Său, soarele poate să se oprească pe cer. Cred că toate lucrurile sunt posibile prin El! Dar, doar pentru că anumite evenimente din viaţa mea nu au început încă, nu dovedeşte faptul că nu am suficientă credinţă în El, sau credinţa mea este prea mică.  Înseamnă doar, că deocamdată nu sunt pregătit pentru ceea ce se va întâmpla în curând. Dacă Dumnezeu ar împlini acum visele şi dorinţele mele, cu siguranţă aş putea distruge totul, îndepărtându-mă de Dumnezeu. Regelui David i-a luat 22 de ani să devină rege, nu din cauza credinţei lui prea mici în Dumnezeu, ci din cauză că nu era timpul potrivit pentru ca el să strălucească. În timpul acestui proces de modelare prin care toţi trecem (dacă îi permitem lui Dumnezeu să ne modeleze), vom începe să strălucim tot mai mult în fiecare zi, până când în cele din urmă vom fi atât de rafinaţi (purificaţi), încât cei din jurul nostru vor rămâne uimiţi. Ei se vor uita la noi şi vor fi uimiţi de splendoarea creaţiei lui Dumnezeu. Poate am să aştept doi, trei sau chiar zece ani pentru ca promisiunile Lui să se împlinească, dar credinţa mea în Dumnezeu va fi neclintită pentru totdeauna!” [Mai mult]

“ În lumea aceasta cum este El, aşa suntem şi noi. În dragoste nu există frică, ci dragostea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are de-a face cu pedeapsa. Cel ce se teme n-a fost făcut desăvârşit în dragoste. “

De multe ori mă rugam cerându-i lui Dumnezeu înţelepciune. Într-una din săptămâni am avut de confruntat o serie întreagă de provocări. Fiecare provocare în parte trebuia examinată îndeaproape şi tratată cu atenţie. Mi-a fost mai uşor să mă ocup de unele provocări decât de altele, dar în general mi-a fost greu să iau decizia corectă. Nu din cauza lipsei înţelepciunii pentru a ştii diferenţa dintre bine şi rău, sau pentru luarea deciziei corecte, ci pentru faptul că eu doream să aleg ce era mai bine din punctul meu de vedere. Alteori, ignoram pur şi simplu binele pe care trebuia să îl fac. Dumnezeu ne dă înţelepciunea cu generozitate. Îmi amintesc multe zile în care mă confruntam cu provocări peste provocări şi ispite peste ispite. Şi chiar dacă ştiam “binele” pe care trebuia sa îl fac, de multe ori, pur şi simplu ignoram să îl fac. Alegeam să fac ceea ce era greşit. Uneori chiar alegeam să nu fac nimic. Dar am descoperit că există ceva chiar mai bun decât înţelepciunea. [Mai mult]

Sângele unui super-erou curge în tine.

În  grabă  mare, ca şi când întreaga lume depinde de el, băieţelul apucă pelerina de super-erou, ieşind repede pe uşă, auzind în şoaptă glasul mamei spunând: „ Tommy, nu sta afară prea mult! Cina va fi gata în 10 minute!” , cu un zâmbet pe faţă, întorcându-se către soţul ei spune:  „Băiatul ăsta e gata să salveze din nou pe cineva! Când îi vei spune că super-eroii nu există? E destul de mare acum ca să afle asta…nu vreau ca ceilalti copii să se distreze pe seama lui!”

Nu era distractiv atunci când erai copil şi îţi era permis să îţi foloseşti imaginaţia fără limite? Ce se întâmplă însă, pe masură ce înaintăm în vârstă, începem să trăim într-o lume înconjurată de teamă. Dar copiii au acest dar uimitor de a nu ştii când trebuie să le fie frică. Cumva, ei găsesc curajul şi puterea să continue în cele mai întunecate ore ale vieţii, atunci când adulţii uită de mult care le este menirea cu adevărat. [Mai mult]

Deseori mă gândesc la trecutul meu, amintindu-mi lucruri pe care obişnuiam să le fac, nu din cauză că acele gânduri mă bântuie, ci pentru că aceste gânduri îmi amintesc de cine sunt eu în Hristos acum. Amintindu-mi modul vechi de viaţă, mă ajută să înaintez în viaţa de acum. Mă ajută să mă îndepărtez tot mai tare de modul de viaţă pe care l-am avut odata. Îmi amintesc, nu cu mult timp în urmă am locuit cu un prieten care reuşea să mă enerveze până acolo încât îmi doream să dispar de pe harta prieteniei cu el. Răspunsul meu unei persoane enervante, era întotdeauna „tăcerea”. Pur şi simplu ignoram pe oricine mă deranja. Am încercat din greu să nu fiu extrem de crud, dar sincer, cred că tăcerea în momentul în care cuvintele sunt necesare poate deveni teribil de chinuitoare. De fapt, cred că tăcerea poate fi începutul sfârşitului multor relaţii. Când aş deveni foarte enervat, aş acţiona ca şi când persoana care m-a adus în acea stare de enervare nu exista. Literalmente, ar intra în cameră, ar pune o întrebare încercând să înceapă o conversaţie, iar eu aş ieşi din cameră ca şi când acea persoană ar fi invizibilă. Este o atitudine prostească şi copilărească, dar era modul în care mă confruntam cu frustrarea, enervarea şi multe alte probleme. [Mai mult]

Coloseni 2:14-15 „ El a şters însemnarea cu tot cu regulile ei, care era împotriva noastră şi ni se opunea, a luat-o şi a pironit-o pe cruce. A dezbrăcat de putere stăpânirile şi autorităţile şi le-a făcut de ruşine în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce.”

Câteva gânduri au început să îşi facă loc în inima mea, amintindu-mi de victoria lui Isus Hristos. Evanghelia după Ioan ne redă ultimele cuvinte ale lui Isus în timp ce atârna pe cruce. Isus a stat pe cruce în acea zi aproximativ 6 ore. El a fost ţintuit pe cruce la ora 09:00 (aproximativ) şi la un moment dat, în timpul dimineţii, Isus a făcut prima Sa declaraţie, care era o rugăciune pentru oamenii care îşi băteau joc de El. Isus a spus: „ Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac!”. Împreună cu mulţi oameni care Îl batjocoreau, citim că de o parte şi de alta a lui Isus au fost crucificaţi doi tâlhari, care s-au alăturat mulţimii, batjocorindu-l. Pe parcursul următoarelor ore, inima unuia dintre tâlhari este schimbată şi începe să creadă în cine este Isus;  după care îi cere lui Isus să îl amintească atunci când va intra în Împărăţia Sa. Isus i-a răspuns: „ Adevărat îţi spun că azi vei fi cu mine în rai!”. La ora amiezii, ceva şocant se întâmplă, care ar fi fost extrem de înspăimântător nu doar pentru oamenii de acolo, ci şi pentru noi, dacă s-ar fi întâmplat în zilele noastre. [Mai mult]

Nu pot fi altfel decât bucuros, ştiind cine este Hristos pentru mine. Dumnezeu a revărsat harul Său asupra mea, iar acum experimentez o viaţă plină până la limită, sau aş putea spune chiar, o viaţă inundată de bucurie! Mulţi oameni consideră bucuria şi fericirea două cuvinte foarte asemănătoare, dar eu le vad ca două cuvinte cu înţeles diferit. Când mă gândesc la cuvantul „fericire”, încep să îmi imaginez cursul meu preferat de golf, sau vacanţa într-un loc de vis. Îmi vin în minte imagini cu copii fugind frenetic într-un parc de joacă. Mă văd chiar şi pe mine împărtăşind momente preţioase cu cei pe care îi iubesc. Alteori, gândindu-mă la fericire, îmi vin în minte acele momente de râsete neînfrânate împărtăşite cu prietenii de-a lungul vieţii. Fiecare persoană doreşte să fie fericită;  urmărim această idee misterioasă şi încercăm să o facem ţinta căutărilor noastre pe viaţă: căutăm experienţe inovatoare, înfrumuseţându-ne, unii merg aşa de departe, încât cheltuie sume mari de bani sperând că vor găsi piesa lipsă a puzzle-lui.  Dar dacă fericirea noastră depinde de situaţii, ce se întâmplă atunci când câmpul de golf este inundat, sau când lipsesc râsetele? Ce se întâmplă atunci când cei dragi mor sau vacanţele noastre se transformă în cele mai urâte coşmaruri ale noastre? Adesea fericirea trece cu viteza luminii iar chinul se stabileşte în noi. De aceea eu cred că bucuria depăşeşte (e mai mare decât) fericirea. Spre deosebire de fericire, bucuria rămâne. Bucuria este liniştea şi siguranţa dragostei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa noastră, ştiind că El va fi acolo, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Fericirea depinde de ceea ce ni se întâmplă, bucuria depinde de Hristos! [Mai mult]

Un tânăr domn a venit la mine, cu câteva întrebări care păreau să îl deranjeze. El era blocat pe ideea că nu cunoaşte planurile pe care Dumnezeu le are în prezent pentru el. Confuzia lui cu privire la direcţia vieţii sale, părea să îi genereze cu trecerea timpului, tot mai multă incertitudine. El nu era doar  rătăcit, el era pierdut în păcatul lui. Iacov 4:17 spune: “ Deci, cine ştie să facă  ce este bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Nu violenţa din lume mă sperie…ci tăcerea multor creştini. Sunt atât de mulţi creştini care pur şi simplu nu fac ceea ce Dumnezeu doreşte ca ei să facă.

Romani 3:23 spune: “Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”; Romani 6:23 spune: “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Ceea ce ne spune acest pasaj, este faptul că toţi ne aflăm în aceeaşi stare…Suntem cu toţii frânţi şi toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Acest pasaj spune că viata a fost creată pentru un anumit obiectiv şi cu o anumită direcţie, dar fiecare dintre noi trăim în afara obiectivului pentru care Dumnezeu ne-a creat. Trebuie să înţelegem cum să acceptăm realitatea păcatului şi modul în care acesta ne separă de planul pentru care Dumnezeu ne-a creat. Ţinându-ne de această realitate şi înţelegând importanţa ei, aceasta poate creea în noi schimbarea şi transformarea de care avem nevoie cu disperare. Păcatul ne aminteşte că există o distanţă între ceea ce suntem şi ceea ce putem deveni! Păcatul descrie cel mai bine diferenţa dintre realitatea pe care am creat-o şi  realitatea pe care Dumnezeu a intenţionat să o creeze. Pavel scrie în Romani, spunând: “căci  toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Viaţa ta se presupune a fi o săgeată care se avântă cu elan înspre un obiectiv mult dorit. Şi de fiecare dată cand nu trăim pentru scopul pe care Dumnezeu îl are pentru viaţa noastră, păcătuim. Trebuie să ştim că am fost creaţi cu un anumit scop (intenţionat, nu din greşeală)… Am fost creaţi cu intelect, am fost creaţi cu o ţinta şi viaţa noastră ar trebui să aibă o direcţie, un scop şi un motiv. Câţi creştini trăiesc viaţa lor cu un ţel (obiectiv)?  Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de “ţelul” (obiectivul) lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Cred că una dintre cele mai mari catastrofe este faptul că mulţi dintre voi nu conştientizează faptul că aţi fost creaţi pentru mai mult decât vă puteţi imagina. Când Dumnezeu te-a creat, El nu ţi-a dat doar o formă, aşa la repezeală, El te-a creat în mod specific, cu un scop. El te-a creat cu măreţie!!! Mulţi dintre noi nu ne dăm seama de asta! Viaţa ta ar trebui sa fie o săgeată care se avântă cu elan înspre un obiectiv excepţional. Ai fost creat să fii mai mult decât îti poţi imagina! Când Dumnezeu te-a creat, a imprimat măretia Lui în tine!  Am fost creaţi pentru a Visa şi pentru a trăi Vise dimensionate de însusi Dumnezeu. Am fost creaţi pentru a merge şi a trăi imposibilul, prin Domnul nostru Isus. Dumnezeu a pus în noi capacitatea de a face TOATE LUCRURILE pentru slava Lui. O persoană dedicată complet în lucrarea Domnului, înţelege că deşi ar putea exista un număr restrâns de resurse pentru un anumit proiect, există întotdeauna un număr nemăsurat de posibilităţi. Scopul este de a vedea evenimentele şi oamenii din perspectiva lui Cristos. Credinţa în Cristos este combustibilul care păstrează viziunea ta, şi face călătoria ta spirituală să meargă! [Mai mult]

Săptămâna trecută am dat peste un verset care s-a lipit de inima mea ca şi glazura de prăjitură. Nu conta cât de mult încerca diavolul să distrugă ceea ce construia Dumnezeu, acest verset rămânea adevărat…a devenit „glazura” care îţi lăsa gura apă, a săptămânii mele. Atunci când momente de severă dificultate se apropiau, versetul acesta acţiona ca o delicatesă dulce care întâmpina cu plăcere amărăciunea şi dezgustul, ştiind că este suficient pentru a depăşi orice gust oribil. Acesta mi-a dat o dorinţă intensă de a continua umblarea cu El şi a umplut inima mea de o nouă savoare. O aromă inimaginabilă, pe care poate doar Willie Wonka şi echipa sa de Umpa Lumpa (personaje din filmul Charlie şi Fabrica de Ciocolată) ar putea-o crea. Aceasta cred că era o parte a esenţei, ingredientului şi aromei lui Isus Hristos. „ Noi ştim că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi în conformitate cu planul Său. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte El i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.” Ştiu că acest verset din Biblie este foarte des citat, dar a întreţinut focul din inima mea şi se adaugă la temelie, consolidând stâlpii şi cadrul de bază din centrul fiinţei mele. Ideea de a şti că Dumnezeu lucrează toate lucrurile spre binele celor ce Îl iubesc, este uluitoare! Dar gândul de a fi creat asemenea lui Isus este uimitor pentru mintea omenească şi inspiră veneraţie. [Mai mult]

“Ştiţi care este cel mai tragic dintre toate personajele biblice? Dumnezeu… ale cărui fiinţe Îl trădează şi Îl dezamăgesc atât de des!”

Dumnezeu iubeşte cu o dragoste care costă! El a ales să ne iubească şi în fiecare moment în care ne iubeşte, Dumnezeu şi-a asumat riscul de a fi dezamăgit! iar noi oamenii, facem ce ştim cel mai bine – Îl dezamăgim iar El trece peste ele şi continuă să ne iubească chiar dacă Îl costă!

E interesant cum pe noi ne întristează un cer înnorat, o notă rea, sau ne supărăm din cauza unui prieten care nu ne îndeplineşte aşteptările pe care le avem! Dacă ar fi şi Dumnezeu la fel ca şi noi, ar fi tot înnorat cerul dar El continuă să facă soarele să răsară!… pentru că iubeşte chiar daca Îl costă!

Mulţi oameni au ajuns să apeleze la metode drastice şi disperate motivaţi fiind de dezamăgirile pe care le-au trăit… Dumnezeu are la activ cel puţin 6 miliarde pe zi, aproximativ 70.000 dezamăgiri/secundă! 70.000 pe secundă!!! Nici un om nu ar putea face faţă atâtor dezamăgiri! De foarte multe ori nu e vorba de dezamăgirile mărunte pe care, poate, şi noi le-am ierta şi le-am trece cu vederea… de cele mai multe ori e vorba despre dezamăgiri grave însă, dezamăgiri prin care suntem gata să Îl răstignim din nou! [Mai mult]