CLICK AICI PENTRU A CITI PRIMA PARTE A ACESTUI ARTICOL!

Există un pericol pentru cei care continuă să batjocorească închinarea celorlalţi, să devină sterili în propia lor închinare înainte Domnului? Putem să devenim seci în expresia noastră înaintea Domnului? În timp ce vizitam un prieten, am discutat pe acest subiect, cum poate cineva să râdă şi să se uite în jos la altcineva, care alege să se închine diferit? Am ajuns la concluzia că ar fi din lipsa lor de a înţelege, şi probabil din mândria, care îi conduce să ridiculizeze acţiunile unui altuia. Am o ingrijorare asupra căruia nu-mi atrag atenţia în timpul închinării. Aceasta este o frică validă. Totuşi dacă ne închinăm cu toţii, atunci acesta nu va fi o problemă. Dacă suntem cu toţii concentraţi pe Dumnezeu şi să-i dăm Lui toată onoarea şi lauda,  nu vom avea timp să ne îngrijorăm de ceilalţi. Te provoc să verifici termometrul vieţii bisericii tale. Unde sunt oamenii tăi în închinarea lor? Unde te afli tu? Ai devenit steril şi incapabil să-ţi exprimi dragostea ta pentru Dumnezeu? Râzi de alţi pentru că ei fac exact lucrul pe care tu doreşti să-l faci, dar îţi este frică de ce vor spune ceilalţi? [Mai mult]

O PRIVIRE LA MICAL

Am petrecut ani în biserica trandiţională ca şi creştin şi de asemenea ca şi parte din personalul bisericii. Din cauza trecutului meu, am avut o lipsă de înţelegere când era vorba despre lucrul ăsta numit închinare. Pentru mine era serviciul de închinare care era perfect în fiecare săptămână, urmat de o predică şi la final o invitaţie. Nu varia mult de la săptămână la săptămână, şi m-am trezit clasificând serviciul pe cât de mult am primit din el. Dacă muzică a fost bună atunci şi serviciul a fost bun. Dacă atât muzica cât şi predica au fost bune atunci a fost un serviciu reuşit. Cât de mult m-a mişcat şi cât de mult am primit din el, erau factorii determinanți în gradarea fiecărui serviciu de închinare.

Am avut câtiva prieteni care erau carismatici, şi biserica lor era foarte diferită de a mea. De fiecare dată când mergeam şi îi vizitam, mă trezeam râzând pentru că aceşti oameni dansau, îşi ridicau mâinile, şi păreau a fi implicaţi în ceea ce făceau. Ani la rândul am găsit lucruri de zis în apărarea mea faţă de ignoranţa faţă de carismatici. Îi vezi la televizor şi te face să te întrebi de ce sunt atât de entuziasmaţi faţă de biserică. De ce fac un spectacol în a vedea care e mai de care? Ce este în neregulă cu aceşti oameni? Unde este respectul? Unde este stăpânirea de sine? Cu siguranţă că ceea ce ei făceau nu era corect. Îmi era ruşine să fiu asociat cu ei. Nu vroiam ca lumea să ne pună pe noi şi pe ei în aceeaşi barcă. Nu voiam să fiu asociat cu aceşti creştini fanatici. Destul de îngust la minte, nu-i aşa? [Mai mult]

La începutul acestei săptămâni m-am trezit în mijlocul a ceea ce voi numi „Frenzy Valentine” (nebunie de Valentine) şi nu am făcut o treabă atât de bună….scuzele mele pentru familia mea. În această dimineaţă în timp ce reflectam asupra ceea ce comerţul numeşte „luna dragostei” am realizat că am nevoie de disciplină, acelaşi fel de disciplină ce îl aplic în timpul Crăciunului; care este să trec dincolo de comercializare, de tradiţile superficiale şi efemere şi să ajungi la esenţialul şi baza sărbătorii. Ca să ne bucurăm cât mai mult de Crăciun , ne uităm dincolo de a cumpăra daruri la cel mai mare dar – Fiul lui Dumnezeu. Într-un mod similar, în Februarie, trebuie să ne uităm dincolo de bomboane şi flori la cea mai mare demonstraţie a dragostei. Este ceva evident pentru cei care experimentează dragostea lui Cristos într-un mod regulat, că Februarie fiind marcată ca şi luna dragostei, este un substitut disperat şi superficial pentru dragostea adevărată. Aşa cum Pavel o spune: [Mai mult]

Click AICI pentru a citi prima parte a articolului “Un loc pentru închinători”.

Dar psalmistul nu se oprește aici.  În versetele 6-7 el devine intim și introspectiv. Psalmistul spune „Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului și Făcătorului nostru.” De ce zice asta? Pentru că acum el își reunoaște locul în Împărăția lui Dumnezeu în relația cu locul lui Dumnezeu. „El este Dumnezeul nostru, și noi suntem poporul pășunii Lui, turma pe care o povățuiește cu mâna Lui”. Psalmistul recunoaște în închinare, că Dumnezeu este păstorul. El este liderul, și noi suntem doar oi – slujitori.

Este în acel moment, după laudă și o închinare reflectantă, că El spune, „Nu vă împietriți inimile.” El știa că singura modalitate de a avea o inimă moale înaintea lui Dumnezeu este de a trăi o viață de laudă și închinare. Din nou, aceasta nu este un lucru ce se întâmplă o dată, este un mod de viață. Închinarea  ne menține ochii pe lucrul corect, și nu lasă nici un loc ca diavolul să intre. Atâta timp cât continuăm să recunoaștem locul nostru în relație cu locul lui Dumnezeu, nu ne putem răzvrăti, deoarece noi știm că am fi nebuni să ne întoarcem spatele la Dumnezeul cel viu. [Mai mult]

Am studia cartea Evrei, și niciodată nu am realizat până în acest moment de toate paralele pe care le face cu Vechiul Testament. Dumnezeu este un Dumnezeu uimitor. El a orchestrat istoria atât de precis încât este o oglindă a lui Cristos.

Evrei capitolul 3 este un capitol atât al încurajării cât și un capitol al avertismentului. Capitolul 3 este un îndemn de a rămâne credincioși lui Dumnezeu. Merge atât de departe încât spune că dacă nu-I suntem credincioși lui Dumnezeu, acesta este un semn că avem o inimă rea, și că ne-am depărtat de Dumnezeu în mod conștient. (versetul 12).

Pentru a pune lucrurile în perspectivă privind această chestiune, versetele 7 – 11 este un citat direct din Psalmul 95: 7-11. Spune următoarele:

-7b. „O! de aţi asculta azi glasul Lui!

-8. ,,Nu vă împetriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua dela Masa, în pustie,

-9. „unde părinţii voştri M’au ispitit, şi M’au încercat, măcarcă văzuseră lucrările Mele.” [Mai mult]

Dumnezeu are o opinie.

Ai văzut-o? În esență ceea ce avem aici sunt doi oameni care vor să-i ofere ceva valoros lui Dumnezeu (închinare).Amândoi au adus o jertfă, dar doar una a fost acceptată. Acest lucru ne sugerează faptul că Dumnezeu este preocupat de forma şi calitatea închinării noastre. Noi nu putem doar să venim duminica şi să cântăm cântece fără o evaluare sinceră înaintea lui Dumnezeu a vieţii noastre. El nu doreşte ca noi să-I dăruim doar ceea ce este mai uşor. El nu este interesat de o închinare convenabilă. George McDonald, mentorul lui C.S. Lewis a zis : „Dumnezeu este uşor de mulţumit, dar greu de satisfăcut.” Dumnezeu nu este un supraveghetor rău, dar El continuu ne cere totul, inclusiv şi în mod special ceea ce ne este greu să-I dăruim.

Noi ne aflăm în mijlocul unei contextualizări măreţe de închinare a acestei generaţii. Experimentând forme noi şi vechi are un efect pozitiv asupra psihicului închinării noastre. Acest lucru dărâmă unele din vechile noastre paradigme şi tradiţii fără scop. Cu toate acestea când venim la Dumnezeu cu modul nostru nou de închinare, haideţi să nu uităm un simplu lucru: Dumnezeu are o opinie! În Biblie avem unele directive despre închinare şi ce forme ar trebui să aibă. Trebuie să ne amintim că Biblia este harta noastră pentru închinare. Măsurăm cu Biblia fiecare decizie a unui mod de a trăi şi fiecare idee creativă asupra închinării. Nu putem să oferim doar ceea ce ne place sau ceea ce ni se pare a fi valoros. Trebuie să-i oferim lui Dumnezeu ce cere şi merită. Aceasta este esenţa a unei închinări reale -predarea vieţilor noastre şi oferindu-ne pe noi înşine ca nişte jertfe vii (Romani 12:1). [Mai mult]

Cain și Abel

Una dintre cele mai importante întrebări cu care se confruntă bisericile noastre de astăzi este una care nu ne-am aștepta. Întrebarea este simplă dar pentru unii răspunsul este ireal. Mulți păstori explică răspunsul din punct de vedere teologic, dar nu îl pot aplica. Mulți lideri de închinare se prefac că îl înțeleg, dar nu pot să-l explice. Renașterea închinării în America este de aproximativ 20 de ani și pe cum se maturizează, creștem și noi în înțelegerea închinării. Dar o întrebare totuși rămâne greu de răspuns. Noi toți ar trebui să știm răspunsul, dar nu-l știm. Noi ar trebui să știm răspunsul deoarece are implicații importante atât în viața noastră cât și în bisericile noastre. Întrebarea este, „ Ce este închinarea?”

Am auzit spunându-se că „ închinarea nu se poate defini, ci doar experimenta.” În timp ce aceasta este adevărat, nu ne putem eschiva de responsabilitatea noastră de a înțelege și a articula ceea ce am experimentat deja. Dumnezeu a venit la noi. El este cu mult peste noi și noi ca și oameni suntem copleșiți de aceasta. Noi nu avem parte doar de experiențe fără cunoștințe, și nu avem parte de experiențe doar ca un rezultat a ceea ce am studiat. Noi avem nevoie de amândouă. Noi suntem credincioși care L-am experimentat pe Dumnezeu într-un mod tangibil și pentru că noi credem că Biblia este cartea noastră de închinare, noi trebuie să dorim atât o doctrină corectă cât și misterul de a-L întâlni pe Dumnezeu. [Mai mult]

Am ales ca în această săptămână să traduc un devoţional mai degrabă decât un articol, deoarece este un an nou, şi parcă fiecare început de an ne vorbeşte de un nou sezon. La fiecare început de an avem şansa să întoarcem o pagină nouă în viaţă şi să o umplem cu ceva mai bun. Dorinţa şi rezoluţia fiecărui an nou ar trebui să fie ca noi să devenim tot mai mult ca şi ISUS.  Nu este o ţintă mai înaltă ca aceea de a trăi cu El, în El şi ca El.-Alexandra Wilson.

„Este ceva magic să priveşti cum fiica ta intră într-un nou stagiu din viaţa ei. Fiica mea împreuna cu mine am mers la un salon de manichiură deoarece eu aveam nevoie de o pedichiură şi o manichiură. Urma să cânt la o nuntă şi am vrut să arat cât mai bine. De obicei cînd mergem la salon, ea se joacă pe jocul ei „game boy” şi este mulţumită cu asta. Însă de această dată a întrebat dacă poate să aibă şi ea o manichiură ca şi a mea. Primul meu răspuns a fost „nu”, şi sincer asta pentru că nu gândeam. Răspunsul „nu”, a venit mult prea repede. Când am văzut dezamăgirea de pe faţa ei, imediat i-am spus să meargă şi să aleagă o nuanţă de roz pal, pentru ca manichiurista să-i poată face şi ei unghiile. Parcă strălucea în timp ce am mers să-şi aleagă culoarea şi se uita la mine şi zâmbea în timp ce manichiurista îi făcea unghiile. Stăteam acolo în uimire. Era cel mai extraordinar sentiment din lume. Fiica mea de 9 ani creşte, se maturizează!  Nu mă înţelegeţi greşit, ştiu câţi ani are, şi stiu că va veni ziua când ea va dori să mă imite, dar asta a fost ziua în care parcă soarele strălucea cel mai tare. Ne îmbarcăm pe un drum nou. Încep să-mi cunosc fiica într-un mod diferit. Bineînţeles că încă se mai comportă ca un copil, se ceartă cu fratele ei, dar oarecum devine un pic mai moale. Este mult mai sensibilă în legătură cu sentimentele ei; aproape că le poartă sub mânecă. Stările ei emoţionale sunt peste tot şi uneori chiar nu ştiu dacă ar trebui să o pedepsesc sau să o mângâi atunci când spune lucruri care nu îşi au locul. [Mai mult]

În Vechiul Testament, păcatul putea fi curăţat (îndepărtat) doar prin sacrificiu, prin sânge. Când Isus Cristos a venit şi a murit pentru păcatele noastre, sângele Lui a devenit sacrificiul final pentru totdeauna. Nevoia de sacrificiu pentru a ne curăţa de păcat a fost îndepărtată pentru totdeauna.  Sacrificiul făcea parte din închinare.

Romani 12:1  “Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare spirituală din partea voastră!”

Vorbind despre închinare mă gândesc la două părţi – partea spirituală şi partea fizică. Când ne adunăm duminica ca şi o congregaţie, vedem o adunare de oameni care-I oferă lui Dumnezeu închinarea lor într-un mod fizic. Ei cântă, îşi ridică mâinile, se roagă, chiuiesc, dansează. Asta este o privelişte extraordinară care merită văzută….sute de credincioşi care se închină.

Partea sau expresia fizică a închinării noastre este o parte importantă în închinarea noastră. Făcând asta, noi de fapt murim faţă de noi înşine, şi-I oferim Domnului ceea ce este a Lui. Când ne ridicăm mâinile noastre sau cântăm, consumăm energie, implică oarecum un effort depus din partea noastră. De aceea oarecum se poate vedea ca şi un sacrificiu. Când mi-am ridicat prima dată mâinile a fost o experienţă inconfortabilă. A trebuit să-mi sacrific sentimentele mele, inhibiţiile mele ca să pot să fac ceea ce era corect în închinarea mea personală. [Mai mult]

În urmă cu ceva ani, eu împreună cu familia mea am decorat bradul de Crăciun ca să reflecte o mărturie pentru Cristos. Ne-am gândit că un pom „creștin” de Crăciun ne-ar putea da posibilitatea de a mărturisi despre Cristos prietenilor și vecinilor noștri necreștini. Nu ne-am așteptat ca bradul să ne vorbească nouă.

Am ales Apocalipsa 4 și 5 pentru că este o descriere a închinării eterne în cer. Am pus o figurină de copil mic (din scena nașterii) pentru a-L reprezenta pe Cristos (Apocalipsa 4:2 – Cel ce șade pe tron). Puțin mai jos am pus patru figurine de pluș care reprezentând cele patru făpturi vii care erau în jurul tronului ( Apocalipsa 4:6-8). Cu un nivel mai jos erau 24 de globuri aurii reprezentând cei 24 de bătrâni ( Apocalipsa 4:4). Făcând încă un pas – cu vreo 45 de cm mai jos, erau o mulțime de globuri transparente reprezentând marea de cristal ( Apocalipsa 4:6). Am făcut o grămadă de îngeri și i-am pus peste tot (Apoc. 5:2).

Am început dimineața devreme. După câteva călătorii la magazinul de craft, pentru materialele de care aveam nevoie pentru planul nostru de decorare, am ajuns în punctul în care trebuia să populăm cerul cu cei mântuiți. Era ora 20:00 și asta însemna încă un drum până la magazin. [Mai mult]