Ideea de a alege să te închini e de foarte multe ori compromisă, de fapt coruptă, de împrejurările şi circumstanţele noastre. Recunosc, până nu experimentezi personal, sunt doar “sfaturi” pe care le dai altora, teorii sau clişee…

Există un timp pentru orice, există un timp în care El te goleşte de toate, numai ca să poată umple fiinţa ta cu ceea ce El doreşte. Şi până voinţa omului nu se supune voii Lui, lucrurile sunt deosebit de greu de îndurat. Procesul de golire, de dezbrăcare de sine, devine uneori o smulgere de tot ce ai crezut, ca o lepădare de sine în care conştiinţa ta nu mai e bună de nimic, valorile tale sunt deturnate. Ce faci în cazul acesta, când trebuie să conduci o echipă de închinare sau mai rău, când trebuie să conduci oameni spre inima lui Dumnezeu? Cum să-i duci într-un loc pe care tu nu-l recunoşti?

Închinarea este o alegere!

Noaptea mi-a fost cea mai lungă din viaţă. O luptă spirituală, un adevărat război invizibil cu mine, cu credinţele mele, cu durerile şi bucuriile mele. Războiul  era unul mai vechi, dar de data aceasta, a culminat printr-o noapte în care mintea mea a gândit mult, voci de pretutindeni mi-au invadat teritoriul, o luptă între a face bine, sau a face ce trebuie, mi-a tăvălit inima în praful tărânei, partea firească din care suntem făcuţi şi care se va răzvrăti mereu împotriva naturii noastre divine. [Mai mult]

Trăim într-o perioadă în care totul în jurul nostru se schimbă, iar principiile închinării fiecărui creştin pot cuprinde noi orizonturi spirituale, datorită Duhului Sfânt.

Bazele laudei şi închinării se văd bine în cuvântul lui Dumnezeu, atât în Vechiul Legământ, cât şi în Noul Legământ, iar în momentul în care a luat fiinţă Biserica, în ziua de Rusalii şi până în zilele noastre, fiecare generaţie de creştini a cunoscut diferite trepte în închinare, în funcţie de contextul cultural al vremii. Cu fiecare generaţie de creştini, s-a mai urcat o treaptă în domeniul adorării şi al închinării, care, pe parcursul veacurilor, s-a tot dezvoltat pentru că trupul lui Hristos, ca şi întreg, trebuie să-L cunoască pe El pe deplin.

Cum Îl putem cunoaşte pe Hristos mai profund dacă nu în mijlocul laudelor noastre, unde locuieşte şi în rugăciunea care leagă omul de Dumnezeu, prin Fiul Său ?

Voia Lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să-L cunoască pe El şi să-L slujească, în supunere faţă de planul şi voia Sa.(Ieremia 31, Evrei 8). [Mai mult]

Cea mai înaltă chemare a noastră este să-l iubim pe Domnul.

“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.”- Deuteronom 6: 5,6.

O să plec de la afirmaţia: “Mulţi au căzut în idolatrie închinându-se Închinării. Ne concentrăm prea mult asupra formelor sau stilului, şi pierdem din vedere motivaţia Închinării noastre- Dumnezeu!”

FORMELE, sunt  expresiile unor manifestari fizice,  ce pot îmbrăca Închinarea. Poate să fie muzica, instrumentele, poziţia , îmbrăcămintea, clădirea, oamenii, etc.

Închinarea nu este o expunere de forme, oricât ar fi de expresive, ci este o atitudine a inimii, o stare a inimii. Formele, inclusiv Arta, sunt doar instrumente adiţionale, care pot ajuta omul în exprimarea Închinării. Când ne închinăm, indiferent de forma adoptată, ea nu trebuie să domine starea inimii, ci trebuie să intre în controlul Duhului Sfânt şi să sprijine inima în timp ce aceasta îl laudă pe Dumnezeu. Trebuie să ne amintim mereu, aşa cum Dumnezeu poruncea lui Moise şi poporului Israel- poruncile să fie in inima lor, că Inchinarea, nu este expresia nici unei forme, ci este o stare a inimii. Prin stare a inimii înţelegem dorinţa motivatoare care se află în spatele vieţii de închinare a credinciosului. Biblia face referiri clare la starea inimii, atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. [Mai mult]

Isaia 61:1-4: “Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi “terebinţi ai neprihănirii”, “un sad” al Domnului.”

Stau în faţa foii de hârtie şi lacrimile mele curg…nu ştiu ce o să scriu, ştiu doar că inima mea e plină de prezenţa Domnului. Pasajul din Isaia 61, mă pune faţă în faţă cu identitatea mea în El. Mă înfior…Duhul se zbate în mine şi inima îmi e gata să sară din piept. [Mai mult]

Mă cheamă Luminiţa. O mare parte din faptul că mi s-a pus acest nume se datorează bunicii mele. În anul naşterii mele, o cântăreaţă cu numele acesta, câştiga un important concurs internaţional de muzică. Bunica mea şi-a dorit ca eu să fiu ca acea persoană, să devin cântăreaţă…

Deseori,  alegem numele copiilor, după identitatea unei alte persoane, plăcându-ne de ea, sau ce face ea. Din totdeauna a existat tendinţa de a găsi nume copiilor, prin asociere cu persoane, personalităţi publice, biblice, cu oameni al căror destin au ieşit în evidenţă într-un anumit fel. Nu e de mirare că pe copiii unora îi cheama “Mercedesa”, sau “ Elvis”….Mai nou, numele actorilor s-a perpetuat în generaţia de azi şi nu mai ştim dacă avem de-a face cu “titanii” sau doar cu”sosiile” lor. Zâmbesc  gândindu-mă şi la partea nostimă a acestei  realităţi, când auzi nume ca: Superman, Madona, Michael Jackson,  Tom si Jerry, Chip si Dale(într-un singur nume)şi nu mai vorbesc de cascada de nume inspirate  din siropoasele telenovele latino-americane.  Unde mai pui, că unii au dat nume copiilor lor, după dezastrele naturale: Tornada, Cutremur, etc…Ce interesant ar fi să te cheme Ionescu Tzunami…De ce se întamplă fenomenul ăsta? [Mai mult]

Lucrez de ceva timp la un curs în domeniul Laudei şi Închinării…Trec prin materia de studiu şi parcă  retrăiesc momente vechi de intimitate cu El, ca şi când prezenţa Lui ar fi aici, acum, şi mi-ar atinge clipa  cu care stau faţă în faţă. Amintirile unor părtăşii reale, mi-au activat dorinţa de a-L căuta din nou, cu aceeaşi intensitate ca pe vremuri, sau poate chiar mai mult…

” …Am nevoie de Tine, Doamne, în clipa aceasta capturată din timpul trecător al vieţii mele! Acum! Nu mai târziu! Nu pot să mă hrănesc cu ce a fost, cu o mâncare lipsită de gust, cu o ungere trecută.  Mirosul stătut al petalelor uscate de flori de iasomie nu îmi stârnesc zorii să se aprindă şi să cânte în răsăritul lor… Fără atingerea Ta nu mai pot oferi parfum proaspăt, nu mai pot fi la fel, pentru că în orice trecere, chiar şi a timpului pierdut, există un strop de moarte, o imposibilă revenire…  Prezentul meu e scris în semnul cuielor din mâna Ta, dovada că ai plătit preţul meu întreg, şi ai destulă favoare, destul de mult Har, pe care să-l reverşi din plin peste fiinţa mea. Ziua a început… încă de la mijirea ei, bunătatea Ta s-a înnoit pentru mine. Mireasma dragostei Tale izvorăşte plină de prospeţime, ca un val de tinereţe, ca zborul unui vultur care şi-a înnoit aripile şi planează în întinderea albastră a cerului, dragostea Celui ce prin moartea pe Cruce, ne-a oferit o viată; şi prin Învierea Lui, ne-a revelat veşnicia ei.” [Mai mult]

Exodul 24

v. 1.Dumnezeu i-a zis lui Moise: « Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ.»

v. 9. Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. v.10. şi L-au văzut pe Dumnezeul lui Israel.

v. 12.Domnul i-a zis lui Moise: « Suit-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor. »

v. 13. Moise s-a sculat împreună cu Iosua, care-i slujea şi Moise s-a suit pe muntele Lui Dumnezeu. v. 14. El le-a zis bătrânilor: « Aşteptaţi-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi. Dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să rămână la ei. » v.15 Moise s-a suit pe munte şi norul a acoperit muntele. [Mai mult]

Există un moment în fiecare relaţie, de fapt numeroase momente, în care realizezi că ceva s-a schimbat, că relaţia a depăşit teritoriul nou şi neexploatat. Acest moment este atât terifiant cât şi antrenant. Terifiant, din pricina faptului că tu ai pierdut naivitatea născută din lipsa familiaritaţii, antrenant pentru că experienţa ta trecută te-a învăţat că este o bogaţe şi un mister în necunoscutul care urmează să fie cercetat.

Cu cât o relaţie este mai naivă, cu atât aceasta este mai puţin dezvoltată şi din această cauză, momentele de descoperire a noului sunt adeseori neglijate sau neobservate. Ele se ivesc aşa de normal şi repede, precum un peisaj apare la o nouă curbă. Când relaţia se adânceşte, se poate întâmpla ca o întorsătură puternică si falsă să te ridice repede, lăsându-te fară aer. Dintr-o dată realizezi că aceasta este ceva diferit de ce a fost înainte şi că întoarcerea ar fi la fel de inadmisibilă cum e şi continuarea drumului vieţii fară urmele acestei experienţe. În acest moment drumul credinţei este deschis. [Mai mult]

Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. Ferice de cei ce-şi pun nădejdea în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări .  Psalmul 84 4:6

Ieri, în timp ce căutam prin pivniţă, am găsit nişte casete care erau într-o cutie nedespachetată. Îndepărtând praful depus, am realizat că sunt vechi şi, când le-am examinat mai bine, am văzut înscripţionat anul 1997. În ultimii 17 ani, am condus închinarea full time. Misiunea mea s-a centrat pe sprijinirea altora în a redescoperi sau în descoperi mai mult prezenţa Lui Dumnezeu în viaţa lor, prin închinare personală, privată şi publică. Aceste casete erau înregistrări ale unui seminar de închinare pe care l-am condus împreună cu un prieten.

Vedeţi, noi toţi trăim în trei locuri.

Avem vieţi publice -viaţa pe care o trăim la locul de muncă, în biserică, în locurile de întâlnire; vieţi private-viaţa pe care o trăim acasă şi în jurul prietenilor apropiaţi şi a familiei; vieţi personale – viaţa pe care o trăim în gândurile noastre şi în adâncul inimii noastre. [Mai mult]

Mi-e scump Doamne Numele Tău când urechea mea Îl aude…inima îmi tresare, mă pierd în adâncul maiestăţii Tale  şi gândul meu devine petală de slavă la atingerea Ta. Şi cânt… Cântă sufletul meu transformat în flori abia înflorite, flori nemuritoare, flori veşnice…Nu sunt nimic fără Tine. Cerul îmi este dor şi pământul o scârbă. Aşa îmi doresc să Te îmbrăţişez pentru totdeauna, să nu-mi dai drumul niciodată…Dar m-ai destinat să-Ţi întind Mantia de Slavă,să-I aşez faldurile divine printre gropi de noroi, să-i acopar cu ea pe cei ce nu au cunoscut graţia, bunătatea,dragostea Ta…  Să împrăştii printre cei muritori Nemurirea, să chem în fiinţă Visul Tău pentru neamuri de oameni.

Să cânte tot pământul Gloria Ta! Tu vrei sa fie “precum în Cer, aşa şi pe pământ…”

Dar cum ar putea ţărâna să Te laude dacă nu cunoaşte frumuseţea atingerii dragostei Tale, dacă ochii de carne nu pot vedea Mâinile găurite de piroane, Fruntea însângerată de spini?… [Mai mult]