Proclamare și laudă

Isus Hristos în umanitatea Lui a fost facut “cu puțin mai prejos decât îngerii” (Ev.2:9) făcând posibilă moartea Lui pe cruce (Filipeni 2:8) , fiind apoi înălțat la dreapta Tatălui (Filipeni 2:9, Ev.1:3) deasupra îngerilor din nou și încoronat cu slavă și cinste (Ev.2:9)    Acestea toate au fost făcute ca o expresie a harului Lui Dumnezeu, cu scopul ca Hristos “să guste moartea pentru toți” și să “aducă pe mulți fii la glorie” (Ev. 2:9-10).
Dumnezeu Fiul s-a supus de bunavoie Tatălui într-un legământ greu de înțeles al subordonării voluntare în eternitatea trecută; atunci Tatăl a trimis pe Fiul (Ioan 20:21) și Pavel ne spune că Fiul “s-a dezbrăcat de Sine”, (Filipeni 2:7) și a împlinit voia perfectă a Tatălui (Ioan 17:4), până acolo încât a fost făcut desăvârșit “prin suferință” (Ev. 2:10) [Mai mult]

Este uimitor pentru mine faptul că săptămână după săptămână sunt aşa de prins cu slujirea încât uit care este toată însemnătatea vieţii.Viaţa mea constă într-o rutină cu toate cerinţele job-ului meu care include planificarea şi pregătirea pentru serviciul de Duminică, lucrul cu materialele şi cântecele noi împreună cu o tonă de alte lucruri. Presat de timp să termin toate lucrurile şi să le fac bine, mă surprind prea ocupat pentru Dumnezeu Însuşi. Îţi sună cunoscut şi ţie? Dacă pui împreună lucrarea şi o personalitate puternică eşti în pericol să uiţi lucrurile de căpătâi ale vieţii. De ce ar cheltui cineva o zi întreagă lucrând şi încercând să placă Lui Dumnezeu, când, în realitate tot ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi este să petrecem întreaga zi cu El? Cum se întâmplă că nu găsim timp să şedem cu Dumnezeu şi să Îl căutăm pentru că suntem prea ocupaţi slujindu-I? Ce oximoron interesant şi trist în acelaşi timp. [Mai mult]

M-am gândit de multe ori la faptul că avem exact ce ne trebuie. Suntem creaţi să fim închinători, avem o identitate aleasă şi avem şi SURSA: Dumnezeu!…ce am mai putea face?

Am lăsat întrebările să îmi bântuie mintea. Deci: ne închinăm lui Dumnezeu, avem momente de intimitate în părtăşie, El ne vorbeşte , noi Îi vorbim.  Îi cântăm, Îl lăudăm, ne dorim mai multă apropiere de El, de inima Lui de Tată, de Sfinţenia Lui, căutăm Faţa Lui…Asta exprimă o relaţie Om-Dumnezeu! Fiecare individ în parte,  face aceasta relaţie personală.  Şi totuşi…este deajuns? Parcă ceva lipseşte din ecuaţie. Şi  la gândul acesta, inima mea a fost umplută de Cuvântul Său: MAREA TRIMITERE!!!!

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.  Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Si iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.”-(Matei 28:19, 20). [Mai mult]

Inima mea stă mută în prezenţa Ta. În momentele astea nu mai e nimic de spus, nimic de adăugat, nimic care să distragă atenţia mea de la întâlnirea cu Tine.
‘Îmi ridic ochii spre munţi…De unde îmi va veni ajutorul?”-(Ps121:1)
Tot ce am nevoie, e să Te aud pe Tine.
“Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură”-(Iov40:4)…Tac!

Din adâncul fiinţei mele se aude un sunet trist al disperării…strigătul mut al inimii mele. Asta e realitatea mea, Doamne… primeşte-mă aşa cum sunt! Nu vreau prin atitudinea mea egocentristă, să Te fac să pari mic..pentru că Tu, eşti un Mare Dumnezeu! “Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”
“Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – “Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” ––(Iov.42:2,3)

Dumnezeule, ţi-aduc durerea mea, pentru că numai Tu o poţi înţelege. Ţi-aduc lacrimile mele, pentru că numai Tu le poţi purta greutatea…Ţi-aduc cântecul meu trist, pentru că numai Tu poţi lega o inimă rănită. Ţi-aduc Închinarea mea din Valea Plângerii…
Muzica s-a stins, instrumentele au amuţit. Un singur sunet se mai aude şi se înalţă : un sunet de Laudă pentru Cel ce a creat muzica, cântecul mut al unei inimi predate şi zdrobite, sunetul din Valea Plângerii…
“Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire) Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inima locuieşte încrederea. [Mai mult]

În fiecare dimineaţă, obişnuiesc  să-mi fac cafeaua şi să mă retrag în”cămăruţa”mea pentru un timp numai eu cu El. Acest timp îmi determină atitudinea de peste zi. De foarte multe ori, am intrat în “cămăruţă” foarte apatică, după un somn agitat, cu vise nu tocmai frumoase, sau fără vreun chef de a vorbi cu cineva, în special cu El. Dar mi-am format acest obicei şi  mergând pe premiza “foamea vine mâncând”, sau din inerţie, am intrat în “spaţiul” de transformare, în “locul secret”. De ce este secret?…pentru că îmi aparţine numai mie…e intimitatea mea cu El. În locul acela, El îmi acordă toată atenţia Lui şi eu Îi dau inima mea.

Zi de zi, mă întâlnesc cu El!

Am avut experienţe extraordinare, El mi-a ridicat starea de apăsare, mi-a slujit de fiecare dată, m-a îmbărbătat, mi-a şters lacrimile, m-a purtat pe “aripi de vulture”, m-a dus pe înălţimi să pot să văd aşa cum vede El, imaginea de ansamblu-Visul Lui, mi-a împărtăşit din tainele Lui pentru mine, pentru cei pentru care mă rog, pentru generaţia de azi…Ajunsesem  să fiu mulţumită cu mine însămi, cu bunul meu obicei, crezând că este deajuns. [Mai mult]

Citeam ultima revista Worship Leader şi am văzut un articol al  lui Paul Baloche. În articol, acesta împărtăşeste cum, acum 20 de ani, el nu a avut nici o dorinţă să conducă lauda şi închinarea, cu atât mai puţin să fie ce este acum: vocea Lui Dumnezeu. Nu, de fapt, viziunea lui Paul despre viaţă a fost “Sunt doar un membru al formaţiei”. Paul continuă să împărtăşască cum această viziune s-a schimbat  într-o zi, în timp ce trupa de laudă şi închinare cânta lin şi liderul de închinare l-a îndemnat pe Paul să vină în faţă şi să conducă biserica într-un cântec, în timp ce el se ruga cu câţiva oameni în faţă. Paul nu a mai fost acelaşi după această experienţă.

Problema a fost că Paul era obişnuit să stea “pe margine” şi să nu facă nimic mai mult decât să fie “un membru al formaţiei”. Cu toate acestea, Dumnezeu a avut alte planuri cu el. Ce planuri are Dumnezeu cu tine? Paul participa la închinarea comună, fiind undeva în spate. Poate că şi tu ai o dorinţă să slujesti, dar ţi-e frică să faci un pas al credinţei, fiind ghidat de El. [Mai mult]

În 1997 Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a spus: “Vreau sã te folosesc pentru a reîntoarce inimile oamenilor Mei înspre Mine.” Atunci am zis: ”De ce, Doamne?” şi El mi-a spus:” Pentru cã au inimile împãrţite.”

Inima are nevoie sã fie cuceritã. Avem nevoie de o întâlnire proaspãtã a dragostei. Avem nevoie sã-l experimentãm pe Dumnezeu într-un aşa fel încât inimile noastre sã fie captivate de El. Doar atunci ne putem întoarce înspre El cu inimi pasionate, închinându-ne în Duh şi Adevãr. Psalmistul s-a rugat “Întoarce-ne Doamne şi inimile noastre vor fi îndreptate înspre Tine.” Cred cã Dumnezeu a lãsat muzica, ca şi un mijloc de a trezi inimile noastre înspre El. În muzicã existã puterea de a aprinde inimile noastre în închinare. Pentru aceasta a fost creatã!

Consider cã biserica este pregãtitã pentru o forţã proaspãtã a închinãrii. Se simte o foamete dupã realitate în închinare care merge mult mai departe decât am fost obişnuiţi pânã acum. Dumnezeu ne cheamã într-un mod profund sã fim cu El, şi cântecele noastre ar trebui sã reflecte asta. Dacã un anumit cântec nu ne mişcã destul de profund într-o anumitã direcţie, atunci probabil profunzimea nu e chiar aşa profundã. Doar cântecele nãscute în prezenţa Sa pot sã aducã acea prezenţã asupra noastrã. Cântecele compuse din pasiune vor aduce pasiune în închinarea din progamele noastre. Nu-mi amintesc de nici un cântec pe care l-am compus şi care sã nu-mi fi provocat lacrimi în timp ce îl scriam. În lacrimi este renunţare. Când lacrimile curg într-un mod liber, inima este deschisã şi în acest fel mult mai uşor de atins. Dacã nu avem astfel de momente în timpul serviciului de închinare, în care oamenii sã aibã libertatea de a plânge în tãcere în timp ce inima lor este deschisã înspre Dumnezeu, atunci inimile nu pot fi atinse. [Mai mult]

Am trecut prin foarte multe tulburări în ultimul timp, probleme care mi-au cam stins apetitul de a mai cânta cu bucurie, de a ridica mâini spre cer, de a-mi manifesta bucuria înaintea Domnului. Mi-am adus aminte de un pasaj din cartea lui  John Maxwell, “Atitudinea Învingătorului”, în care spunea că un vultur închis  între găini, va uita că este vultur…nu va mai şti să-şi folosească aripile să zboare. Noi avem caracteristicile vulturilor, datorită Numelui Domnului, ne înălţăm deasupra oricărei probleme, umblăm pe înălţimi! Dar vulturii, se retrag cateodata singuri între stânci si trec printr-un proces de înnoire.

A.W.Tozer a spus un lucru întelept, vizavi de atitudinea noastră la felul cum ne raportăm la verbul “a simţi”: Scopul lui Dumnezeu pentru care Şi-a trimis Fiul să moară, să învie şi să se înalţe la dreapta lui Dumnezeu Tatăl a fost de a ne restitui podoaba pierdută, podoaba închinării; Ca noi să ne întoarcem şi să învăţăm să facem lucrul pentru care am fost creaţi: să-L lăudăm pe Domnul în splendoarea sfinţeniei Lui.” [Mai mult]

În special, când ne gândim la război spiritual, ne gândim la  rugăciune. Adevărat.  Rugăciunea este cheia care deschide Cerul  pentru noi. Dar rugăciunea are mai multe componente ca să o facă valabilă. În primul rând, cuvintele.

Există rugăciuni în care nu foloseşti cuvinte(exemplul  Anei, care doar mişca buzele), sau nu foloseşti cuvintele tale ci ale Duhului. Nu ştiu dacă ştiţi, dar mai există un fel de rugăciune, care cred că Îl determină pe Dumnezeu să se implice, rugăciunea  cântată, ceea ce noi numim, Laudă şi Închinare. Biblia ne prezintă un Domn bun şi blând, un Tată iubitor, Păstorul oilor,  un Salvator, un Mântuitor…dar este şi va rămâne şi un Dumnezeu războinic, Cel ce se luptă pentru noi, Domnul Savaot. [Mai mult]