INIMA DE TATA  (Luc 15:20-24)

Am fost egoist pana la capat. M-am intors acasa pentru ca imi mergea mie rau si nu pentru ca-Ti provocasem Tie o durere imensa, odata cu plecarea mea. M-am gandit doar la mine, pana in ultima clipa, in intentia mea de a supravietui. N-am socotit nici un moment ca mai intai ar trebui sa recuperez cumva paguba ce Ti-am provocat-o; am revenit la palat pentru ca acolo era cald, gaseam hrana si adapost pentru mine. Imi repetam, in gand, ca pe o poezie, cuvintele pe care planuiam sa le rostesc in fata Ta cand, cu ochii impaienjeniti, Te-am vazut alergand in intampinarea mea. Stiam ca esti bun, dar totusi, asteptam sa ma dojenesti sau macar sa-mi pui conditii pentru viitor. Dar preocuparea Ta nu a fost pacatul meu, ci sa ma faci sa stiu ca sunt acceptat deplin si ca ma iubesti ca inainte.

SPERANTA MOARE ULTIMA  (Iud 1:24)

…Dar, totusi, moare. Ce mai fac dupa ce s-a stins complet? Sunt lucruri pe care am vrut cu ardoare sa le schimb,  dar au ramas la fel. Sunt batalii pe care le-am dus, incrancenat, pana cand mi-am dat ultimul strop de vlaga si am cazut inert, in tarana. Sunt vise la care am renuntat cu inima sfasiata, pentru ca, pe ecranul zilelor nu mai scria “va urma” asa cum ma obisnuisem, ci rece si frivol, “the end”. Ma aflu chiar acum la o rascruce de drumuri necunoscute. Nici nu mai stiu cum am ajuns aici. Stau langa trupul fara viata al Sperantei. Am asistat, neputincios si confuz, la ultima ei suflare. Fara ea,habar nu am ce sa fac si incotro s-o apuc. Cum s-o resuscitez? Prin ce metode as putea sa-i fac, din nou, inima sa bata?
Hey, ma aude cineva? Save Our Souls!!! [Mai mult]