Speranţă pentru cei pierduti,frumuseţe şi lumină în întuneric,o mână întinsă pentru cei  sărmani,flacăra care arde pentru cei pierduţi si bătaia inimii lui Isus pentru o lume care zace în întuneric : Nelly Langelandsvik

Pentru început ce ne poți spune despre tine?

Mă numesc Nelly Langelandsvik, am 33 de ani, sunt căsătorită cu Øyvind de 8 ani și avem 2 copii. Locuiesc în sudul Norvegiei din 2002, dar sunt românca din Onești și sunt mândră de identitatea mea. În prezent sunt studentă la Universitate “Ansgar Teologiske Høyskole” și urmează să fiu licențiată în Studii Interculturale.

Cum și când a început visul tău despre misiune, în special misiunea transculturală?

Aveam 14 ani când mi-au căzut în mână mai multe cărți de misiune, dar  una mi-a trezit atenția într-un mod deosebit. Se numea MAASAI, și este scrisă de Paul White (numit și “The jungle doctor”). E o dramă africană a vieții tribale și încercarea unui om de a prezenta evanghelia prin cuvinte și fapte. Acea carte a născut visul în mine, visul că într-o zi îmi voi pune piciorul pe pământ african și că voi fi în mijlocul tribului Maasai. Astăzi am regăsit cartea în bibliotecă și spre uimirea mea totală văd că pe ultima pagină a cărții am scris câteva gânduri, în 1996:  “Sper ca această carte să inspire pe mulți și să-i ajute să iubeasca și să slujească poporul Masaai. De asemenea, sper să ajute pe oricine care se întreabă dacă prețul urmării lui Cristos va fi prea mare, pentru că prețul neurmării e cu mult mai mare”. Acestea au fost cuvintele credinței mele la adolescență. Ele au născut în mine chemarea de-al urma pe Cristos și de-a duce lumina Evangheliei la capătul lumii. Nu a fost o chemare concretă pentru o anumită națiune, dar a fost o chemare de a-i ajuta pe cei în nevoie, de a merge oriunde mă va chema El, de-a vesti dragostea lui Cristos în orice colț întunecat al lumii. [Mai mult]

Te-ai gândit vreodată să hotărăşti ca glasul tău se se audă în cer? Rodica Bercean pur şi simplu a hotărât într-o zi acest lucru. Chiar dacă mama şi fraţii ei mergeau la o biserică baptistă, timp de treizeci de ani tatăl Rodicăi Bercean a fost prieten cu alcoolul. Astfel încât Rodica nu o dată a sărit pe geam ca să scape de scandalurile făcute de tatăl ei în familie. Dar a venit un moment când Rodica s-a hotărât să nu mai rămână pasivă.

„Doamne, eu cunosc puterea ta, şi-am făcut un legământ pentru viaţa mea. Fac un nou legământ ca Iaebeţ pentru Vlad. Doamne, îl cer pe Vlad din mâna Ta”

“Mama mea ne-a crescut în biserică. Tatăl meu a crescut şi el într-o familie de creştini baptişti, însă la puţin timp după căsătoria cu mama, şi datorită faptului că s-a poticnit în unele lucruri din biserică, tatăl meu n-a mai mers la biserică şi s-a cufundat pentru treizeci de ani în beţie, în alcool şi-n tutun. Şi-au fost treizeci de ani grei.” [Mai mult]

Alin Jivan este component al lotului naţional de gimnastică. Practică acest sport de la vârsta de 6 ani. Vârful carierei l-a atins în anul 2005, la Campionatul Mondial de Gimnastică, unde a câştigat medalia de bronz la sărituri. Tot la sărituri, în anul 2006, a câștigat medalia de argint la Campionatul European.

Deşi a fost un sportiv de invidiat, cu rezultate la competiţiile internaţionale,  Alin a avut o viaţă zbuciumată, plină de vicii şi trăită departe de Dumnezeu. Disperat şi fără speranţă, Alin cedează iubirii lui Dumnezeu, iar în anul 2007 îşi predă viaţa în mâna Divinităţii.

Bună, Alin. Îţi propun să începem acest interviu cu prezentarea câtorva lucruri despre tine.

Bună, Florin! După cum ştii… Mă numesc Alin Jivan. Am împlinit de curând vârsta de 27 ani (pe 2 decembrie). Sunt din Reşita. Fac parte dintr-o familie numeroasă. Practic gimnastică de performanţă de aproape 21 ani. Sunt căsătorit. Nu am copii. Îmi place foarte mult să citesc (poate şi din cauză că am lenevit în acest domeniu o perioadă de vreo 10 ani). Îmi place să descopăr zilnic lucruri noi despre Mântuitorul nostru drag. Prezenţa Lui mă fascinează. Îmi place să fac din fiecare zi o sărbătoare (cui i s-a iertat mult, iubeşte mult). Cânt înainte să adorm, când mă trezesc, în maşină, la antrenamente… [Mai mult]

Cristian Barbosu s-a născut, a copilărit şi a făcut şcoala în Arad. Pentru o scurtă perioadă de timp a lucrat ca şi vameş, iar în anul 1991 a plecat să studieze teologia la Moody Bible Institute din Chicago şi Dallas Theological Seminary.  Este căsătorit cu Anne şi are două fetiţe, Tara şi Fiona.

Florin: Bună, Cristi. Aş dori pentru început să ne spui care sunt pasiunile tale?

Cristian B: Salutare…Îmi place muzica şi foarte mult natura. Eram şi sunt un  pasionat de munte. Îmi place de asemenea să citesc şi acest lucru îl fac cu plăcere.

Florin: Să vorbim acum despre copilăria ta. Ştiu faptul că nu după mult timp de la naşterea ta părinţii tăi s-au despărţit. Cum ţi-a influenţat acest eveniment viaţa? [Mai mult]

Chris: “Muzica e o formă de comunicare între mine şi Dumnezeu”.

Din punct de vedere muzical, evanghelicii din România  au alternat şi înainte de căderea comunismului şi după căderea comunismului, între creaţii proprii sau traduceri din alte limbi. Multe dintre melodiile pe care le cântăm astăzi în bisericile noastre sunt adaptări, traduceri după hit-uri internaţionale. Sunt românii un popor fără inspiraţie când vine vorba de a scrie cântece adresate Creatorului? Printre miile de voci care spun răspicat NU este şi Chris. Interpret şi compozitor creştin de marcă din ţara noastră, Chris s-a zbătut ani la rând să aducă un sunet nou în muzica creştină romanească. Chris l-a descoperit  pe  Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al dragostei, al creativităţii şi ca pe un Dumnezeu vrednic de închinarea noastră.

Ramona: Chris, cum începe “melodia”  vieţii tale? [Mai mult]

Trupa Nihil Sine Deo s-a nascut in urma unei slujiri pe care cativa tineri din Timisoara o faceau in cadrul misiunii Christos pentru Romania. Desi membrii trupei s-au schimbat, viziunea pe care au primit-o la inceput a fost dusa mai departe de membrii actuali ai trupei, devenind astfel una din cele mai vechi trupe de închinare din tara.

Azi trupa Nihil Sine Deo este formată din: Florin Andrei Cornea (Flo) – clape si voce, Daniel Paul Ursu (Americanu’) – chitara acustica si voce, Ruben Tomuta (Ruby) – chitara bass si voce, Mihai Popa (Miţă) – chitara electrica si Emanuel Andrei Dorobanţ (Ema) – tobe.

Buna, baieti. De ce ati ales acest nume si care sunt membrii trupei?

In primul rand, Nihil sine Deo nu este numai un nume – vrem sa fie un mod de viata al nostru, in tot ce facem vrem sa il implicam direct pe Dumnezeu! Asa am ales numele trupei.

Membrii trupei sunt: Florin Andrei Cornea (Flo) – Clape si voce, Daniel Paul Ursu (Americanu’)  Chitara acustica si voce, Ruben Tomuta (Ruby) – Chitara bass si voce,  Mihai Popa (Mita) – Chitara electrica si Emanuel Andrei Dorobant (Ema) – Tobe. [Mai mult]

Aș vrea să încep interviul prin a te ruga să ne spui mai multe despre viața ta și cum ai înțeles că Dumnezeu te cheamă la această lucrare.

Sunt cel dintâi din cei opt copii ai părinţilor mei. M-am născut în spaţiul geografic al Munteniei, într-un oraş încărcat de istorie, capitală a acestei regiuni, Târgovişte. Aici mi-am început şi viaţa spirituală; asemeni biblicului Timotei, mama şi bunica mea (şi ca bonus şi mătuşa) au aşezat cu grijă Cuvântul lui Dumnezeu în inima mea. Lor le datorez iubirea de Dumnezeu şi ceea ce sunt astăzi.

Înţelegerea că Dumnezeu mă cheamă la o slujbă de levit, s-a aşternut peste viaţa mea în timp, pe măsură ce corzile chitarei mele vechi se acordau corzilor sufletului meu deja prinse în armonia cerului. Printre multe bătălii şi frământări de tot felul, mi-am căutat un refugiu sigur şi l-am găsit în adorarea lui Dumnezeu. Aici mi-am găsit identitatea, destinul şi împlinirea; mă consider un om fericit şi de-a dreptul peste măsură de binecuvântat. [Mai mult]

În această săptămână, așa cum știți majoritatea dintre voi, a luat parte la conferința “Creștere în Har”, Philip Yancey, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori creștini. Publicul din România este familiarizat cu cărțiile lui printre care se numără: Isus pe care nu l-am cunoscut, Dezamăgit de Dumnezeu , Biblia pe care a citit-o Isus și multe altele. Philip Yancey este în România împreună cu soția lui, cea care îl însoțește în multe dintre călătoriile sale. La sfârșitul acestei conferințe Philip a fost de-acord să ne acorde un interviu cu privire la viața lui.

Tocmai se apropie de sfarșit prima voastră experiență în România. Ce părere v-a lăsat România și oamenii de aici?

Îmi plac românii. Știu că ați trecut prin perioade dificile în istorie și cred că acestea v-au influențat să fiți mai smeriți, mai umili. Aceasta este o calitate de apreciat, pe care în țara mea nu o prea găsești. Americanii sunt mai degrabă insistenți, aroganți. De altfel, oamenii din diferite țări au caractere diferite, precum germanii. În România, smerenia a venit probabil ca și rezultat al suferinței prin care ați trecut. Dar aceasta este o calitate frumoasă. Ni se spune în Filipeni : „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus” – El era smerit. Sunt de asemenea surprins că românii sunt călduroși; nu poți folosi cuvântul călduros pentru a descrie oameni din unele țări din Europa, precum cele scandinave. Ei sunt foarte reci și distanți. În schimb, românii sunt niște oameni deschiși și prietenoși. [Mai mult]

Eram tânãr, aveam o mica afacere, eram cunoscut si apreciat de cei din jurul meu. Mã vedeam un bãiat atrãgator si destul de puternic. La un an dupã terminarea liceului am mers la mare unde am sãrit pentru ultima datã în apa pentru ca am sarit în cap…am paralizat, iar din acel moment viata mea a luat o nouã intorsãturã.

Salut Cristi. As vrea sã te prezinti pentru început si sã ne spui ce îti place sã faci?

Pãi…dupã cum ai spus, numele meu este Cristi Constantin, am 32 de ani si sunt din Alba Iulia. Îmi place sã citesc, sã lucrez la calculator, sã cãlãtoresc (desi sunt limitat acum), sã urmãresc anumite emisiuni pentru a fi informat si, nu în ultimul rand, îmi place sã-L mãrturisesc pe Domnul.

În prezent esti paralizat, ai o viatã cu greutãti si bucurii, o viatã destul de incomodã, dar în acelasi timp plinã de satisfactii spirituale…As dori sã o luãm de la îmceput, sã discutãm de copilãria ta si sã vorbim de viata pe care ai avut-o înainte de accident. Asadar, cum a fost copilãria ta? [Mai mult]

Exista un De Ce? tulburator. Unul dintre raspunsurile des oferite este cel dat de Isus lui Petru: ”Ce fac Eu tu nu pricepi, dar vei pricepe dupa aceea.”

Sa incepem cu inceputul, ce ne puteti spune despre dumneavoastra?

M-am nascut in Slaj, dar de mic sunt in Arad; am inceput scoala, iar dupa terminarea studiilor, mi-am ales o meserie mai “deocheata”: ospatar, barman; ca, pana la urma, sa ajung sef de unitate.  Am consumat mult alcool, am facut multe pacate: am mintit, am furat, toate le-am facut. Domnul m-a lasat o perioada destul de lunga sa traiesc in aceste pacate .

S-a intamplat ceva neobisnuit si neasteptat in viata dumneavoastra: ce  a urmat ???

In anul 2000, am fost diagnosticat, in Arad, cu cancer de colon. In 2000, am fost operat la Timisioara, a durat cateva luni vindecarea mea, ca dupa aceea, in organele mele sa se dezvolte alt cancer. Din anul 2000, pana in anul 2006, am facut 11 operatii de cancer si tratamente cu chimioterapie, radioterapie. In primavara anului 2006, am fost depistat cu o tumoare canceroasa in spatele rinichiului stang, de 3 cm. Am mers la  Cluj si au confirmat si doctorii de acolo diagnosticul . Mi s-a propus un tratament special si nou aparut pe piata romaneasca care, spunea un Profesor, imi va aduce vindecarea sigur. Am facut acest tratament timp de 4 luni. Dupa 2 luni de tratament, m-a sunat o cumnata din America si mi-a zis ca va veni  fratele Tipei la mine, sa se roage  pentru vindecarea bolilor mele. I-am spus ca nu am nimic impotriva. Dupa 5 zile dupa telefonul cumnatei, m-a sunat fratele Tipei pentru a veni sa se roage si sa imi faca ungerea.  A venit impreuna cu un alt frate, s-au rugat pentru mine,  dar eu nu eram convins de vindecarea mea, nu aveam incredere  ca Dumnezeu ma va atinge, credeam in Dumnezeu, dar asa, vag. Dupa 4 luni de tratament, am fost chemat in Cluj, la o comisie de medici,  care au ajuns la concluzia ca nu mai am nicio sansa de supravietuire pentru ca tratamentul pe care mi-l facusera ei timp de 4 luni nu mi-a facut bine, ci rau. [Mai mult]