În anul 2006, la Sala Palatului din Bucureşti, a avut loc Cursul intensiv pentru închinători şi pentru lideri creştini: Connect Worship Tour. Invitaţii speciali au fost David Reidy (pastorul de la Hillsong Church Australia) şi o trupă de laudă şi închinare formată din cântăreţi de la Hillsong Church Australia şi Hillsong Church Londra.

La acel eveniment, am făcut tot posibilul să le luăm  un interviu celor de la Hillsong şi am reusit.

Acest interviu a mai fost publicat în anul 2006, pe vechiul site Flacăra Închinării. Recitindu-l, am luat hotărârea de a-l publica din nou, conştient fiind de valoarea pe care acest interviu o are.

Interviu cu trupa de laudă şi închinare Hillsong Church Australia & Hillsong Church Londra.

Pentru început, aş dori să vă întreb cum va simţiţi în România şi cum vi se par românii?

Scott Parker (voce): Românii sunt grozavi şi foarte prietenoşi. Trebuie, însă, să vă mărturisesc că România este un loc cultural  pentru mine, deoarece, până acum, nu am mai trecut oceanul. Locul acesta este foarte diferit de Australia şi aici este foarte frig. [Mai mult]

Gabi Ciuciumis:
Orice om doreste să fie implinit, sa fie fericit. Si atunci incearca sa faca bani sau işi caută un prieten sau o prietena sau luptă pentru renume sau o pozitie buna, crezând că lucrurile acestea ii vor da fericirea si implinirea.
Eu m-am nascut pe litoral, in Mangalia. Surorile mele mai mari m-au influentat mult in viata. Am frecventat discoteci, baruri, mi-a placut muzica, mi-a placut dansul.

Pentru ca dansam foarte mult si eu si surorile mele, tot timpul ma simteam in centrul atentiei, iar asta ma implinea, imi placea.
Eram destul de cunoscut pe litoral, cand am cunoscut-o pe Luminita – sotia mea. Lucram ca ospatar intr-un restaurant. Am crezut ca pe langa tot ce aveam inainte, chiar si bani- pentru ca aveam bani destui pe vremea aia – acum ca am si o prietena, gata asta este, fericirea in mod sigur.

Numai ca nu a fost asa. Mai tarziu, lucrurile au inceput sa se clatine , si mi-am dat seama ca juramintele de genul -vom fi pana la moarte si nedespartiti… si totul va fi ok, si ne vom iubi pana la sfarsit-, nu au tinut prea mult. Si nu stiu de ce, din ce cauza, dar ceea ce am crezut eu ca ma va implini, asa cum fiecare crede, nu a fost sa fie asa. Nici pozitia, nici banii, nici faptul ca eram un bun dansator, nici prietenia cu Luminita nu m-au implinit. [Mai mult]

Florin: Bună Sunny. Îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu.

Sunny: Bună tuturor celor care ascultă și sunt interesați de fenomenul muzical.

Florin: Te invit să începem cu începutul;). Te rog să ne spui câteva lucruri despre copilăria ta și familia în care te-ai născut.

Sunny: M-am născut în județul Iași în anul 1977 și mai am încă 3 frați. La vârsta de 6 ani ne-am mutat în Craiova unde am făcut școala generală și liceul. Cu părinții, pot spune, că nu m-am înțeles prea bine.

Florin: Stiu că de mic copil ți-ai dorit să cânți. Cine ți-a insuflat această dorință?

Sunny: Dorința de a cânta a existat în mine de când eram mic. Îmi aduc aminte că eram încântat de cei pe care îi vedeam la televizor cântând, televizor care pe atunci era alb-negru. La vârsta aceea tot ce era despre muzică mă atrăgea.

Florin: Să vorbim puțin despre anii tinereți. Stiu că nu ai fost un băiat prea cuminte, ci din contră, te-ai “inrolat” intr-o gască care te-a împins să faci lucruri de care nu ești mândru. Cum a fost adolescența și tinerețea ta? [Mai mult]

”Nu-mi aduc aminte sa fi stiut pana atunci de numele lui Isus Cristos.”

Cosmin a fost rocker, ii placea sa asculte Pink Floyd si Led Zeppelin. Era smecher, dependent de tigari, dar pe de alta parte religios – spune el. In liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.

Cosmin Arjan: Eu am iubit mult muzica rock. Cand ma gandeam la inmormantarea mea, as fi vrut sa cante Pink Floyd…

Reporter: … „The Wall”…

Cosmin Arjan: …Da, si „The Wall”, dar sa cante Pink Floyd. Eram rocker, nonconformist, cu pantalonii rupti, iar colegii ma cunosteau ca omul care purta lesa de caine la gat. Eu ma mandream ca aveam o lesa de caine la gat, dar ei radeau.
Cu toate ca aratam astfel, aveam frica de Dumnezeu si aproape in fiecare seara ma rugam lui Dumnezeu.

Reporter: Ce iti placea din muzica rock? Te implinea?

Cosmin Arjan: Imi dadea senzatia ca umple golul din inima mea. Chitara vibra puternic in sufletul meu, iar stilul de muzica Pink Floyd, fiind mai iesit din comun, s-a lipit de mine. [Mai mult]

Câţi dintre noi cunoaştem viaţa lui Jim Elliot? Despre moartea lui? Pasiunea lui de a duce Evanghelia indienilor auca prin orice mijloace, cu orice preţ…?

“…nu este nebun cel ce dă ceea ce nu poate păstra pentru ca să câştige ceea ce nu se poate pierde.” J. Elliot

Acestea sunt cuvintele care au inspirat-o pe Ramona Ciobanu să îşi dedice viaţa pasiunii fără leac: «misiunea transculturală ».

Ne-am cunoscut de curând, graţie corespondenţei electronice şi a unei singure întâlniri de post şi rugăciune organizate de PROMISSION.

Pentru Ramona, misiunea şi misionarii erau dintr-o lume mistică, una din cărţi, o « poveste » cu eroi şi balauri, cu sfinţi şi diavoli din lumi bine definite, cu uriaşi anaripaţi, cu vise ireale…cu …..şi…

Am avut privilegiul să o întâlnesc imediat după întoarcerea ei din Africa. Oooo!! Ştiu că au circulat tot felul de mesaje de genul “rugaţi-vă pentru Ramona că este pe moarte...” dar nicicum nu merita să amintesc despre asta, ci, dintr-un alt unghi, vreau să vă comunic un adevăr, altul, unul mai puţin cunoscut: Ramona s-a vindecat de ceea ce misiunea nu este şi de cea ce misionarii nu sunt. [Mai mult]

Alex face parte din categoria tinerilor pe care rar îi întâlneşti  în această generaţie. Poartă cerul în sufletul lui, este plin de dragostea lui Dumnezeu şi această dragoste dumnezeiască cruge şi în inimile celor din jurul lui. Pentru Isus , Alex a pierdut totul şi le socoteşte nişte gunoaie pentru că ştie că ceea ce a castigat acum  nu are cum să piardă. Pentru Alex , Dumnezeu reprezită Centrul, Sensul,Totul. Sunt onorată să pot împărtăşi cu voi o fărâmă din viaţa lui.

Spune-ne în câteva cuvinte cine e  Alex Bud?

Eu sunt Alex şi sunt fiu de Dumnezeu! Îmi place să declar asta…, ”fiul lui Dumnezeu” pentru că de fiecare dată când o fac ,peste viaţa mea vine puterea, acea putere care te înoieste, te împrospătează, îţi dă aripi să poţi zbura ca şi vulturii, energie să poţi alerga spre ţintă fără să osteneşti.  E minunat că El ne dă dreptul acesta-să ne numim fii!

Deşi nu este prea relevant am 21 de ani, curând 22 şi de 5 ani Domnul m-a găsit, povara mi-a luat, o povară mare care a costat mult! [Mai mult]

Mariana Soare locuieşte în Bucureşti. Împărtăşeşte cu noi povestea ei de viaţă, impresionantă şi plină de strălucirea lui Dumnezeu. Poate de multe ori cu inima însângerată, zdrobită, sfărmată dar luminată cu seninatate în suflet paşind în viaţă ca o învingătoare. Ea este o încurajare, o binecuvântare şi o inspiraţie pentru cei care o întâlnesc.

Mariana ce ne poţi spune despre tine şi famila ta?

Sunt născută în Bucureşti într-o familie modestă din punct de vedere financiar dar care adoră copiii. Sunt cel de-al 3-lea copil al lor. Când mama a rămas însărcinată cu mine îşi doreau foarte mult un băiat pentru că aveau deja două fete. Astfel ca o mare parte din copilăria mea am fost numită “băiatul lui tata” şi am petrecut foarte mult cu tata uitându-mă la meciuri de fotbal, mergând la pescuit…etc, sau chiar în timp ce stăteam la o bere împreună fără să înţeleg atunci că această manifestare este tot o formă de respingere a personalităţii unui copil. Am fost tratată în copilărie ca un om normal poate şi de aceea aveam impresia [Mai mult]

Luxxe, pe numele lui adevarat, Adi Marian, este un tanar dedicat lui Dumnezeu, un tanar care a  trecut prin incercarile provocate de o tumoare canceroasa. Credinta si dragostea adresate lui Dumnezeu l-au facut sa ramana credincios si puternic in Creatorul universului.

Va invit, asadar, sa il cunoasteti pe Luxxe, un tanar simplu si plin de farmecul Cerului.

Pentru inceput, te rog sa ne spui cine e Luxxe.

Luxxe este, defapt, Adi Marian, insa, cei mai multi ma cunosc doar ca Luxxe. M-am nascut in Campia Turzii, judetul Cluj, in urma cu aproape 23 de ani. Locuiesc de mai bine de 8 ani in Spania, in apropierea Madridului si frecventez biserica penticostala Emmanuel – Arganda del Rey si cant la chitara bass in grupul de lauda si inchinare ProDeus.

La inceputul acestui interviu, te rog sa ne povestesti despre intalnirea ta cu Isus… despre relatia ta cu El.

As putea spune ca am crescut de mic intr-un mediu crestin, desi tatal meu nu este intors la Dumnezeu. Am avut o adolescenta cu urcusuri si coborasuri, dar nu m-am departat prea mult de biserica si de Dumnezeu. In anul 2007, am luat hotararea de a-L cunoaste si urma mai indeaproape pe El. Am facut public lucrul acesta prin botezul in apa si mi-am inceput slujirea impreuna cu alti tineri din biserica. [Mai mult]

Descoperind-o ca pe o noutate, trupa “Alin Timofte band” ne-a sarit in ochi ca o revelatie, dar si ca ceva  foarte cunoscut. Cunoscand acest nume si  asociindu-l cu nenumarate proiecte din muzica crestina romaneasca, ni s-a parut foarte e interesant sa aflam de acest urmator pas in care omul din spatele lui este implicat, mai ales ca detaliile pe care le-am aflat au pus in lumina faptul ca acest proiect se va situa in zona muzicii crestine de avangarda.

CM: Spune-ne despre trupa. De ce acest nume si de ce aceasta formula acum?

Alin Timofte:   Trupa  se  numeste  Alin Timofte  Band si e o idee  de mai demult, pe care am pastrat-o de ceva vreme, asteptand circumstantele potrivite.  Pentru ca cred ca fiecare idee isi are momentul ei in care sa se  concretizeze. Numele l-am ales impreuna cu colegii mei de trupa si am decis ca el e cel mai potrivit ca sa asigure continuitatea, din perspectiva ascultatorilor care ne stiu deja, avand in vedere lumea ne cunoaste pe toti din trupa din proiectele anterioare.  Exista si varianta de a continua sub numele de `Trei, Doi, Unu` insa, fiind un proiect nou care va contine idei noi si va fi bazat pe contributia mai multor personae, ne-am decis sa incepem “fresh”. [Mai mult]

A avut loc acea tragedie… cand parintii mei au divortat. Mi-aduc si acum aminte de durerea cumplita pe care o traiam atunci. Eram in fata judecatorului si el ne intreba, pe mine si pe sora mea: ‘La cine vreti voi sa ramaneti, la mama sau la tata?’ Iar noi raspundeam: ‘La amandoi, la amandoi!’
Era un strigat al disperarii sufletului nostru de copil. Acel strigat al disperarii sufletului meu de copil nu a fost ascultat de cei mari. si atunci ceva s-a prabusit in mine.

Am devenit un copil traumatizat care priveam cu jind la copii care aveau langa ei o mama.

Mi-aduc si-acum aminte de acele scene: figura disperata a mamei, cum intindea bratele dupa noi, cum tanjeam si eu dupa imbratisarea ei…

Aveam impresia ca sunt singura pe lume, ca nu s-a scris vreodata despre copii suferinzi din pricina alegerilor gresite ale parintilor, ca eu copilul care eram asa de indurerat trebuie sa scriu, sa spun lumii intregi sa nu mai repete greselile acestea, care aduc atatea lacrimi.

Refugiul in arta scrisului nu schimba nimic in interiorul meu. Eram tot mai trista, retrasa, neputincioasa de a ma integra in societate. [Mai mult]