Dezamăgit și profund întristat de sistemul politic din propria țară, despre care a spus că este alcătuită din 22 milioane de suflete, nu din 22 de milioane de cetățeni, Octavian Paler și-a tras cu greu răsuflarea și a lăsat ultimele sale păreri despre acest vas spart și sfărâmat, numit România. ”Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic. Mai cred într-o Românie personală care nu știu dacă a existat vreodată și nu știu dacă va exista vreodată în viitor.”
În cartea ”Convorbiri cu Octavian Paler” este amintit și faimosul interviu cu Dumnezeu care aparține scriitoarei Reata Strickland. Un lucru care Îl surprinde pe Dumnezeu după cum relatează autorul, este faptul că oamenii se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel, nu trăiesc nici prezentul nici viitorul, și că trăiesc ca și cum n-ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit. Octavian Paler a trăit cu speranța că România îi va oferi o parte din ea. Spera că va trăi confortabil și veritabil în țara sa, însă patriotismul i-a produs răni adânci care nu s-au mai vindecat niciodată, de aceea s-a regăsit în acel interviu unde Dumnezeu îi sfătuiește pe copii să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc, și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece. Paler s-a stins din viață cu gândul la patria din care făcea parte, străpuns de imaginea dezastruoasă a unei țări aflată în declin, declarând astfel: ”Am trăit în comunism și nu mi-a plăcut, trăiesc în capitalism și nu-mi place. Din păcate viața mea se va sfârși pe această nulă.”
Dacă Paler, pe care eu l-am apreciat foarte mult, s-a stins pesimist pe o nulă, după cum dânsul declara, Pavel, folosindu-se de nădejdea care nu l-a înșelat și-a creat un final glorios cu următoarea declarație: ”M-am luptat lupta cea bună, am alergat cursa până la capăt, am păzit credința. De acum înainte îmi este rezervată coroana dreptății, pe care Domnul, judecătorul cel drept mi-o va da ca răsplată în ziua aceea, dar nu numai mie ci și tuturor celor care au iubit venirea Sa.”
Și eu visez la o Românie vindecată de imoralitate, crime și infracțiuni, însă până să se împlinească acest vis, eu am deja o Românie personală cu păcătoși care au devenit sfinți, cu bătrâni care au luptat lupta cea bună a credinței, cu polițiști născuți din nou, cu avocați care au devenit pastori, cu sportivi campioni dedicați lui Dumnezeu, cu profesori mai buni decât Gamaliel, cu predicatori și preoți care strâng mulțimi de oameni în jurul crucii Domnului Hristos, cu cântări din harfă și cu melodii născute în inima noii generații, cu doctori care au balsam vindecător, cu oameni pe care îi iubesc și care mă iubesc, oameni care mă urăsc și pe care eu continui să-i iubesc. Cu oameni care îmi zâmbesc și cu oameni care mă privesc încruntați, cu oameni care mă înțeleg și cu oameni care mă consideră ciudat, cu oameni care mă încurajează și cu alții care mă descurajează.
Dacă Paler a spus că ”un om normal are o singură patrie, restul sunt țări”, atunci eu trăiesc cu speranța că într-o zi voi păși fericit într-o patrie veșnică alături de Dumnezeu și de toți păcătoșii care au devenit sfinți, însă până atunci continui să trăiesc în această țară, în România mea personală.
Alin Jivan
Foto – Flavius Curescu
