Despre Liniște

Despre Liniște

Închinare prin liniște. Închinare în liniște. La ce folos? Este necesar?

Isus ne arată un principiu al solitudinii, al initimității în relația cu Dumnezeu. Cu toții știm că înainte de a-și începe lucrarea, de îndată ce a fost botezat în apă, „imediat, Duhul l-a dus în pustie” (Marcu 1:12). El și Tatăl, unu la unu – desigur, la un moment dat a apărut și diavolul, să-l ispitească însă nu i-a mers cu Isus. Mai apoi, de fiecare dată când avea ocazia, Isus se retrăgea din toată agitația, el singur, cu Tatăl. Nu putem ști exact cât de frecvent făcea acest lucru, cât de mult stătea, dar cert este că El răspundea chemării Tatălui.

De asemenea, nu știm cum arăta timpul de solitudine a lui Isus, dar judecând după roadele acestei relații, trebuie să fi fost un timp extrem de intens – după ce a stat de vorbă cu Tatăl a umblat pe mare, nu? De fiecare dată când se întorcea de acolo nu înceta să uimească prin lucrările Lui, însă cu siguranță, nu ar fi fost posibil fără această apropiere profundă de Tatăl, fără o închinare în intimitate.

Uneori ne temem că nu avem uneltele sau circumstanțele prielnice că să putem pătrunde în adâncimi mai mari ale prezenței lui Dumnezeu. Anumită muzică, un anumit gen de predici, anumită ambianță, etc. Adevărul e că lui Isus îi trebuia un sigur lucru – liniște. Fie că era dimineața, noaptea… deja păsările și vântul se ocupau de închinare, Cuvântul era deja în inima Lui. Atât de simplu. Este bine că avem acces azi la așa de multă muzică de închinare, predici, resurse, la un simplu click sau touch. Dar ați observat că putem petrece mai mult timp „în prezența lui Dumnezeu” fără să aibă consistență? De ce?  Pe nesimțite, aceste unelte pot deveni distrageri – nu ne mai uităm direct la Cristos în timpul de „unu la unu” cu El, ci ne uităm prea insistent la cei care au primit, poate, o măsură mai mare de înțelegere, și devin astfel intermediari între noi și Cristos. Nu mă înțelegeți greșit, aceste resurse sunt bune, dar trebuie să avem grijă ca aceste unelte să nu înlocuiască relația personală cu Cristos și să nu devină un scop în sine sau principalul canal de comunicare între noi și Dumnezeu. El nu vrea să asculte cuvinte iscusite, argumente sclipitoare și sunete impecabile – în primul rând, El ne vrea pe noi. Asta înțeleg eu „principiul pustiei” – un timp în care stau în fața lui Dumnezeu, fără intermediari, fără bariere, cu toate vulnerabilitățile și temerile, așteptând să-mi vorbească, și să-i vorbesc. E o altfel de închinare – aici nu există comparație, copiere, distragere. E doar liniște. Și aceasta ne aduce odihnă.

Închinarea în duh și adevăr are multe forme. Acest fel de închinare este o invitație deschisă ce nu ne permitem să o neglijăm pentru că este adresată direct din partea Mirelui către Mireasa Lui: „Ridică-te, iubita mea, și vino cu mine, frumoasa mea” (Cântarea Cântărilor 2:10, NTR). Detașează-te, separă-ți gândurile, du-te la un loc retras, doar tu și cu El, îndreaptă-ți întreaga atenție și devotamentul complet, pentru câteva momente, doar către Regele Tău – va fi cea mai glorioasă sesiune de închinare. E un pic neobișnuit și stânjenitor, poate, la început, pentru că nu e nimeni în jur. Ce urmează? Ce trebuie să fac? Te poți întreba. Vestea bună e că tu nu trebuie să mai faci nimic, Isus deja a făcut totul pentru tine, tu trebuie doar să fii acolo. Nu ai de ce să te ascunzi, pentru că nu ai cu ce să Îl dezamagești sau să-L impresionezi. El te vrea pe tine. Atât de simplu.

În liniște ne putem odihni. Și nu doar fizic, ci este vorba de odihna lui Cristos. După ritmul vieții noastre, tânjim după odihnă și liniște dar acestea nu apar pur și simplu în viața noastră. Trebuie cultivate. În Marcu 6, Isus aseamănă împărăția lui Dumnezeu cu o sămânță care crește iar „pământul rodește de la sine” (v.28, NTR). Cred că aceasta este dorința Lui pentru noi: inima noastră să poată rodi, chiar și în momente neașteptate de noi, acea pace și odihnă ilogică dar statornică, pentru că este înrădăcinată în Însăși prezența lui Dumnezeu.

„Ridică-te, iubita Mea, și vino cu mine, frumoasa Mea… Te aștept!”

                                                                                                                                               Paula Azoică

Share this:

1 Comment

  1. Cristina2 years ago

    Ma bucur sa vad un articol despre liniste, despre solitudine si despre inchinare prin solitudine!

Leave a Reply