Diavolul nu se îmbracă de la Prada

Diavolul nu se îmbracă de la Prada

Când eram mic, pedepsele antrenorilor erau destul de ciudate. Pentru o notă sub nota 5 la școală, antrenorul te dezbrăca și… timp de 2-3 ore – cât dura antrenamentul –  trebuia să suporți rușinea. Am văzut părinți care își pedepseau copiii dezbrăcându-i și trimițându-i sumar goi în scara blocului. Era o rușine pe atunci. Trebuia să suporți o umilință de nedescris însă, această rușine și umilință de altădată, a devenit o mândrie pentru cei fără simțuri morale.

Diavolul nu se îmbracă de la Prada, ci își dezbracă prada. Le dezbracă pe toate cele și pe toți cei ce i-au devenit pradă. De fapt și el este dezbrăcat, dar nu de haine, ci de putere. El personal nu se poate îmbrăca de la Prada și nici nu cred că ar dori, pentru că toate brandurile din lume sunt niște știfturi pentru el – când își aduce aminte de hainele de slavă cu care a fost îmbrăcat cândva. Dar și multe dintre aceste branduri sunt ale lui.

Puterea lui constă în arsenalul de despuiați și despuiate. Obiectivul său este acela de a ne scoate pe toți dezbrăcați pe bulevarde, la televiziune, în ziare, pe panourile publicitare și, mai nou, în fotografii cu reclamă la lenjerie intimă, afișate pe mijloacele de transport în comun. Atât de acaparați sunt oamenii de această “revoluție” împotriva hainelor, încât unii chiar uită să mai urce în autobuze, rămânând vrăjiți de peisaj.

Le văd cei în vârstă, le vedem noi și le văd copiii care își primesc educația morală și sexuală de la “vedetele” care apar fără pic de bun simț în reclame la costume de baie, care valorează doar 12.90 lei, dar nu costumul, ci ele, despuiatele.

John Maxwell spune că, pe parcursul vieții sale,  un om obișnuit influențează direct sau indirect,  zece mii de alți oameni. Cei aflați în poziții de conducere influențează cu mult mai mult. Deci gândiți-vă la ce va fi în viitorul apropiat!

Lumea se află într-un mare haos moral, pentru că oamenii lovesc sălbatic în stâlpii și temelia, care, împreună, pot să construiască o lume civilizată. Credința și educația sunt la pământ.

Gustave Le Bon, în cartea sa  “Psihologia mulțimilor”, spune în felul următor: Istoria ne învață că, atunci când forțele morale – armătura unei societăți – își pierd eficiența, distrugerea finală este înfăptuită de aceste mulțimi inconsistente și brutale, pe drept numite barbare. O civilizație fixă presupune reguli fixe, disciplină, trecerea de la instinctiv la rațional, preocupări legate de viitorul ei și un nivel ridicat de cultură. Cu forța lor exclusiv distructivă, ele acționează precum microbii asupra corpurilor maldive sau asupra cadavrelor.

Toată lumea zace în cel rău (…)”, a spus Apostolul Ioan, iar, a zace, mai înseamnă și a te afla într-o stare de boală profundă.

Până și un păgân a spus că ”nu este un semn de sănătate mintală să fii adaptat la o societate profund bolnavă”.

Diavolul este adeptul publicității agresive. El se plimbă dezinhibat pe străzi, prin școli, prin Parlament și, cu ajutorul tehnologiei, și prin familiile noastre.  Nu mărul este fructul interzis, ci “Evele”.

Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”.( 1 Petru 5:8-11)

Alin Jivan

© Flacara Inchinarii Media

Share this:

Leave a Reply