Fond de suflet

Fond de suflet

Cea mai bună afacere în zilele noastre e ramura cosmeticii. Se maschează orice. Azi, se vinde un gunoi împachetat bine la același preț de 30 de arginți plătiți pe Isus. Azi, de ai voință poți ascunde în inima ta tot ce ar trebui aruncat în Marea Uitărilor, sub o mască de față ieftină. Mizeria e la loc de cinste în inimi, pe când pe fețele noastre purtăm ambalaje de plastic, moca. Totul e suprafață sub măștile perfide ale aroganței și invidiei ce profanează sufletele și le pătează cu frângrea diabolică ce e amprentată în lumea aceasta. Jiinduirea după prea mult pământ copleșește purtătorii de măști. Frumosul, eleganța și noblețea sunt virtuți călcate în picioare de ieftineală și arginții plătiți pe Isus. Cosmetica a reușit să mascheze totul, astfel valoarea simplității și a frumuseții a dispărut în mizeria care covârșește lumea aceasta.                                 Lipsit de valoare, un suflet se pierde în dorințe, plăceri și așteptări umane, spun unii. Dar nu, acestea de fapt dezumanizează omul și îl face rob unei stări animalice, instinctuale, cu tendința de prădător. Și hrana lui, a prădătorului, nu e carne și sânge, e suferința aproapelui său. Ajunge să se hrănească din lipsa celui de lângă el, ajunge să sape groapa, capcana cu mult sârg și o meticulozitate uluitoare. Creștinul mizer al zilelor noastre, ascuns sub masca-i de plastic, e un fel de Haman modern care construiește spânzuratori cu dimensiuni precise, măsurate de zeci de ori, probate. Toate menite de fapt să îl înalțe pe el, oricât de mare fi-va prețul plătit de Mardoheu, smeritul de la  poarta bisericii.

Și vorbele înțeleptului răsună peste timpuri: „…un om drept pierind în dreptatea lui, iar altul nedrept continuându-și viața în nedreptatea lui.” Aparent, Haman triumfă cu zâmbetu-i mârșav și plin de venin și Mardoheu plânge. Aparent, bogatul îl disprețuiește pe săracul Lazăr călcându-i în picioare sufletul de care lumea nu era vrednică. Și profetul, glasul lui Dumnezeu pentru un popor care se prostitua uitându-și obârșia, disprețuit și hulit de acesta, își ridcă cu ultimile puteri glasul, răsunând și astăzi în toate colțurile lumii: „Îndurările Domnului nu sunt la sfârșit, mila Lui nu este la capăt. Ele se înoiesc în fiecare dimineață; mare este credincioșia Ta! Am zis sufletului meu: „Domnul este moștenirea mea și de aceea nădăjduiesc în El!”

Și glasul Lui se ridică astăzi pentru un Mardoheu care plătește prețul, pentru un Lazăr sărac și pentru un profet disprețuit și îi renaște din propria lor cenușă. Aceștia strălucind printre cele mai alese Stele, pentru că mila și credincioșia Lui nu sunt la capăt nici pentru tine!

Ramona Ciobanu și Otniel Gavrilaș

Share this:

Leave a Reply