Deseori mă gândesc la trecutul meu, amintindu-mi lucruri pe care obişnuiam să le fac, nu din cauză că acele gânduri mă bântuie, ci pentru că aceste gânduri îmi amintesc de cine sunt eu în Hristos acum. Amintindu-mi modul vechi de viaţă, mă ajută să înaintez în viaţa de acum. Mă ajută să mă îndepărtez tot mai tare de modul de viaţă pe care l-am avut odata. Îmi amintesc, nu cu mult timp în urmă am locuit cu un prieten care reuşea să mă enerveze până acolo încât îmi doream să dispar de pe harta prieteniei cu el. Răspunsul meu unei persoane enervante, era întotdeauna „tăcerea”. Pur şi simplu ignoram pe oricine mă deranja. Am încercat din greu să nu fiu extrem de crud, dar sincer, cred că tăcerea în momentul în care cuvintele sunt necesare poate deveni teribil de chinuitoare. De fapt, cred că tăcerea poate fi începutul sfârşitului multor relaţii. Când aş deveni foarte enervat, aş acţiona ca şi când persoana care m-a adus în acea stare de enervare nu exista. Literalmente, ar intra în cameră, ar pune o întrebare încercând să înceapă o conversaţie, iar eu aş ieşi din cameră ca şi când acea persoană ar fi invizibilă. Este o atitudine prostească şi copilărească, dar era modul în care mă confruntam cu frustrarea, enervarea şi multe alte probleme.
Îmi amintesc de o fostă prietenă; ea intra în casa mea dupa o ceartă avută şi se comporta ca şi cum totul era în ordine. Eu nu sunt genul de persoană căruia îi place să se certe, dar îmi place ca toate să fie rezolvate înainte să merg mai departe. Din cauză că nu s-a avut grijă în privinţa unor aspecte, alegeam să păstrez tăcerea, gândindu-mă că nu voi spune sau face nimic până când persoana cealaltă nu îşi va vedea partea de vină. Vroiam ca ceilalţi să îşi dea seama de propriile greşeli. Creştinii trebuie să încerce din răsputeri să nu dea voie trecutului să dicteze cum decurge prezentul. Noi nu trebuie să îi permitem trecutului să fie parte din ceea ce suntem noi acum. Cu ajutorul Domnului şi Mântuitorului nostru, tot trecutul ar trebui să fie demolat, lăsând în urmă trecutul nostru lumesc, şi avansând cu o creştere spirituală imensă prin Hristos. Permiţându-i lui Hristos să distrugă mânia, frustrarea, obsesiile nebuneşti, şi orice alte porniri scandaloase pe care noi oamenii le avem, deschidem trecerea unui nou început de drum, trăind aşa cum Hristos ne cere să trăim.
Săptămâna trecută, Dumnezeu a pus un pasaj pe inima mea, care a fost o adevărată provocare pentru oamenii cu care l-am împartaşit.
După ce au luat micul dejun, Isus l-a întrebat pe Simon Petru: „ Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” El I-a răspuns: „ Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc!” Isus i-a zis: „ Paşte mieii Mei!” L-a întrebat din nou, a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti?” El I-a ăspus: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc!” Isus i-a zis: „Păstoreşte oile Mele!” L-a întrebat a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „ Doamne, Tu le ştii pe toate, Tu ştii că Te iubesc!” Isus i-a zis: „ Paşte oile mele!”
Vreau să îndrept atenţia voastră spre câteva cuvinte din acest pasaj: „Paşte (Eng. hrăneşte) oile Mele!” Ideea acestor cuvinte are o semnificaţie mai profundă decât ceea ce cred marea majoritate a oamenilor. Sensul profund al acestor cuvinte ating însăşi esenţa a ceea ce un creştin adevărat ar trebui să fie. Ce a vrut Isus să spună când i-a zis lui Petru să pască (Eng. hrănească) oile Sale? De ce a repetat această întrebare de trei ori? „Mă iubeşti” a spus Isus –„ atunci hrăneşte (paşte) oile mele!”
În ultima vreme, aici în Spania, am văzut că mulţi oameni au câini de companie. De fapt, majoritatea prietenilor mei spanioli au câte un câine. Aceşti câini au devenit mai mult decât un simplu câine (pentru stăpânul lor), ei fac parte din familia acestor oameni. Am un prieten, care în mod special, îşi tratează câinele ca pe cel mai bun prieten. În fiecare dimineaţă el se trezeşte, îi dă micul dejun câinelui, dar înainte de asta, îl îmbrăţişează cu mult drag, ca şi cum ar fi tovarăşul său iubit. Acestui prieten al meu, nu îi pasă de câinele său o dată sau de două ori pe zi; el slujeşte acetui câine într-un mod plin de compasiune, ca şi când ei doi ar fi singurele fiinţe lăsate în viaţă pe această planetă. Cu voioşie se îngrijeşte de acest câine, ca şi cum acesta ar fi un rege ales.
Intenţia mea nu e să fac o comparaţie între noi şi câini, sau să susţin faptul că ar trebui să îi slujim, doresc doar să ilustrez ceea ce exprimă Isus când spune: „ Paşte (hrăneşte) oile mele”. Citeam acest pasaj într-o zi, iar Duhul Sfânt a vorbit inimii mele, făcându-mă să înţeleg sensul exact a ceea ce spunea. Una din traducerile cuvântului „paşte” (Eng. „a hrăni”) este „a furniza hrană” . Isus spune: „Dacă Mă iubeşti, revarsă ploaie din belşug, hrănitoare peste oile Mele! Hrăneşte-le cu dragostea pe care Am turnat-o peste tine! Dă oilor MELE onoare, smerindu-te înaintea lor, dăruind tot ce ai mai bun, ca şi cum acestea ar fi regi puşi de-o parte! Dăruieşte-te într-un mod de slujire, aşa încât acestea să cunoască Numele Meu!” Dacă Îl iubeşti cu adevărat pe Isus, nici o urmă de imoralitate, necurăţie, lăcomie, mânie, răutate, înşelăciune, ură, supărare, discriminare, sau orice altceva care nu provine de la Duhul Sfânt nu ar trebui să locuiască în noi. Apostolul Pavel scrie Efesenilor că un astfel de om nu are nici o moştenire în Împărăţia lui Dumnezeu. Nu putem să ne comportăm astfel faţă de nici una din oile lui Hristos! În schimb, noi trebuie să le hrănim cu o bunătate iubitoare, încurajându-le în funcţie de nevoile lor, slujindu-le astfel încât Dumnezeu să fie slăvit prin ceea ce facem.
Cât de des suntem atât de prinşi în propria noastră lume, încât uităm adevăratul sens al chemării noastre? Pe lângă câţi prieteni trecem de multe ori, fără să le întindem o mână sau să simţim alături de ei în nevoi? Mai bine spus, câţi Miei care au nevoie de hrană zilnică vin în contact cu noi, şi pur şi simplu trecem pe lângă ei ca şi cum nu există? Dacă Mă iubeşti, atunci paşte (Eng. hrăneşte) oile Mele!
Coloseni 2:20, 21: „Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de principiile lumii, de ce trăiţi ca şi cum aţi aparţine acestei lumi, ascultând de porunci ca: „Nu atinge!”, „Nu gusta!”, „Nu pune mâna!”? Despre ce anume vorbim cu înverşunare în ceea ce priveşte dragostea noastră profundă pentru Hristos, dar când trebuie să împlinim ceea ce spunem, nici măcar nu ne apropiem de împlinirea vieţii la care Hristos ne-a chemat? De ce ne raportăm încă la principiile acestei lumi, atingând cu mâinile noastre într-un mod disperat, gustând tot ce lumea ne oferă îmbietor, şi chiar manipulând ceea ce Dumnezeu numeşte păcat, cu propria noastră inimă, care într-o zi Îl laudă pe Dumnezeu, iar în cealaltă Îl insultă?
Diavolul cu mare grabă ne oferă o gamă variată, îmbietoare de păcate, iar noi îi îndepărtăm pe alţii din drumul nostru, doar pentru a putea gusta puţin din ceea ce ni se oferă. Iacov, fratele lui Isus exprimă cel mai bine acest lucru, spunând: de aceea, daţi la o parte orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele…
… cu limba Îl lăudăm pe Domnul, Tatăl nostru, şi cu aceeaşi limbă îi blestemăm pe oamenii care sunt făcuţi după chipul şi asemănarea Lui. Din aceeaşi gură iese şi lauda şi blestemul! Dragii mei prieteni, dacă Îl iubiţi pe minunatul nostru Domn Isus Hristos, atunci răbdarea, bunătatea iubitoare, blândeţea, umilinţa, compasiunea, etc., ar trebui să fie din abundenţă peste mieii lui Hristos, astfel încât şi ei să înveţe de la El şi să aibă parte de împărăţia cerească. Fericiţi sunt cei care hrănesc (pasc) oile lui Hristos!!
Stelian Baban
