Idealul “The One” – Partea a II-a

Idealul “The One” – Partea a II-a

Dacă în articolul anterior am vorbit despre probleme care apar cu “credința” idealului “ The One”, în articolul de față aș vrea să ating unele puncte la care să ne gândim/practicăm/întrebăm când alegem viitorul soț.

Dacă, cum am vorbit în articolul precendent, nu există “The One”, atunci se ridică întrebarea cum știu pe cine să aleg cu care să-mi petrec viața, cum îmi aleg viitorul soț? La voia întâmplării? Primul băiat care îmi place, gata, îl iau ca soț? Astăzi sper să reușesc să clarific unele lucruri în aceasta direcție.

Voi numerota întrebările la care să te gândești și care sper să te ajute să ai o imagine mai clară despre cum să-ți alegi soțul.

#1. Este creștin?

Chiar dacă nu găsim în Biblie faptul că Dumnezeu va face să cadă din cer (chiar în brațele noastre – sau mai bine zis noi în brațele lui) viitorul soț și chiar dacă nu este biblică ideea cu “The one”, totuși găsim în Biblie principii si repere după care să ne ghidăm.

Găsim scris în 2 Corinteni 6:14 “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce parteneriat poate fi  între dreptate și fărădelege? Sau ce părtășie poate fi între lumină și întuneric?” Ce semnifică acest verset? Păi, căsătoria este un parteneriat pe viață, deci nu te înjuga, nu te face partener, nu te căsători cu un necredincios.

Băiatul pe care-l vezi ca și potențial viitor soț, este creștin? Nu-mi spune că da, că merge la biserică, că mai citește din Biblie din când în când, sau – sigur, doar ce s-a botezat… Eu nu mă refer la lucrurile astea, ci dacă el are o relație autentică cu Dumnezeu (nu perfecțiune, dar un băiat care chiar îl caută pe Dumnezeu), și atunci celelalte lucruri (mersul la biserică, rugăciunea, cititul Biblie) vor curge de la sine. Vorbeam în articolul trecut, că un lucru greșit este să aveam acea listă luuuungă despre ceea ce vrem să fie soțul nostru, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem un anumit standard: să aibă o relație bună cu Dumnezeu, să fie un om al rugăciunii, sau să citească Biblia, sau să se lase condus de Duhul Sfânt sau etc., dar în articolul precendent mă refeream la faptul că noi căutăm perfecțiunea și devenim prea pretențioși în alegerea sotului.

#2. Îl accepți așa cum este?

Îl accepți așa cum este, cu tot cu defecte sau lucruri care te sâcâie? De obicei băieții întră în căsnicie cu gândul “Vreau ca soția mea să nu se schimbe niciodată, ci să rămână exact cum este”, iar fetele întră în căsnicie cu gândul “Deja am imaginea în care il voi transforma pe soțul meu”. Amândouă, astfel de mentalități sunt greșite. Adevăratul este că amândoi vă veți schimba, și chiar vă veți modela unul după celălalt. Dar unele lucruri nu se vor schimba niciodată la el, il accepți tu cu toate obiceiurile lui sâcâitoare ? Poți/ Alegi să trăiești cu aceste obiceiuri?

P.S. Aici nu mă refer la păcat (problema masturbării, pornografiei, drogurilor, alcoolismului, etc. nici nu se pun în discuție), ci mă refer doar la obiceiuri (felul în care râde, sau mănâncă mărul, sau cum sughite, sau orice alte obiceiuri care nu-ți plac).

#3. Gândește cu inima, dar mai ales gândește cu mintea

Nu te lăsa condusă de sentimente ci condu tu sentimentele tale. Cum ziceam în articolul precedent poți să ai sentimente puternice, te poți chiar îndrăgosti de persoana greșită. Așa că folosește-ți și mintea. Deschide ochii bine, vrei să-ti petreci restul vieții tale cu băiatul respectiv? Ascultă și la părerile părinților, prietenilor, liderilor/mentorilor tăi spirituali. Sunt cazuri în care părinții nu sunt de acord cu viitorul soț al ficei lor ( nu are suficienți bani, nu are facultate, etc), dar dacă și părinții, și prietenii și mentorii tăi îți spun că nu va fi o căsnicie fericită, atunci gândește-te de două ori, întrebă-i motivele pentru care au o asftel de părere. Condu-ți inima, nu o lăsa să te conducă.

#4. Aveți aceeași viziune pentru viața voastră?

Întrebarea aceasta se referă la faptul că doriți să mergeți în aceeași direcție a vieții. Să dau un exemplu să mă fac înțeleasă. Tu poate ai ca scop al vieții să-ți dezvolți o carieră, să ai o stare financiară foarte bună, și el vrea ca să meargă misionar în Africa. Ca soție, porunca Biblică este să te supui soțului tău.Mergeți voi în aceeași direcție? Nici una dintre scopurile menționate nu sunt greșite. Poți să fii un creștin foarte autentic si să te concentrezi pe a avea o cariera, afacere de succes. Problema este dacă nu amândoi vreți să mergeți în aceeași direcție. Se poate ajunge și la un compromis (compromis nu înseamnă întotdeauna ceva negativ, ci comform dictionar înseamnă: Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce ), el vrea să devină un om de carieră și tu vrei să lucrezi cu săracii, atâta timp când amândoi vă acceptați chemarea unul altuia și ajungeți la un mod în care să le faceți să funcționeze, e perfect ok. Dar verifică dacă aveți aceeași viziune, mergeți în aceeași direcție (chiar dacă aveți chemări diferite, vă acceptați chemarea reciprocă și găsiți un compromis în a le face să funcționeze).

#5. Acordă o șansă

Din cauza filmelor și a cărților de dragoste, ni s-a implementat oarecum ideea, și aud fetele spunând lucrul asta: “Păi eu nu vreau să mă căsătoresc cu nici unul dintre băieții din biserica noastră. Aștept la vreo conferință, sau când plec la facultate, să întâlnesc pe cineva pe care nu-l cunosc, și mă voi îndrăgosti nebunește, și ne vom căsători și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți”. Ce idee eronată după care să-ți ghidezi viața. Povestea și realitatea nu sunt la fel în acest caz. Cum vei ști dacă îl accepți cu defecte cu tot(când nu îi cunoști defectele)? Cum vei ști dacă aveți aceeași viziune, dacă nu ajungi să îl cunoști?

Se poate să te căsătorești cu un băiat care nu e din biserica, orașul, țara ta. Dar vreau să te rog să acorzi o șansă băieților din biserica ta. S-ar prea putea să treci pe lângă viitorul tău soț în fiecare săptămână și nici măcar să nu știi. O prietenă reprezintă bine cazul acesta. A crescut în biserică lângă băiatul pe care îl va vedea ca viitor soț (au planuri de viitor, atât doar că nu sunt logodiți încă), dar nici măcar nu l-a băgat în seamă, până într-o zi când au intrat în vorbă, discutau despre una, alta, dar ea a descoperit în el un băiat extraordinar, dar nu ar fi aflat niciodată dacă nu i-ar fi acordat o șansă. Acum nu mă refer să încerci să ai o relație cu fiecare băiat din biserica ta, dar acordă o șansă băieților din biserica ta, petrece timp în grup și observă-i, s-ar putea ca unul dintre ei să se adeverească a fi un băiat de nota 10.

Poate ar mai fi multe de spus, dar eu mă opresc la atât. Alege inteligent și nu în ultimul rând (ci chiar în primul rând), roagă-te, cere-i lui Dumnezeu înțelepciune în a alege viitorul soț.

Vă las cu un video (îmi pare rău pentru cele care nu vă descurcați prea bine cu engleza) care explică cu alte cuvinte aceleași lucruri pe care am încercat eu să le explic în aceste articole – https://www.youtube.com/watch?v=BERIOlDTk2M

Click AICI pentru a citi prima parte!

Alexandr Wilson

® Flacara Inchinarii Media

 

Share this:

Leave a Reply