Iepuraș  versus  Măgăruș

Iepuraș versus Măgăruș

„Spune-ţi tuturor Romanilor: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” ( Matei 21:5 )

Cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul. (Proverb Românesc)

Pe când eram în clasa a IV-a , doamna învățătoare ne-a cerut să facem o compunere despre animalul preferat. Foarte repede am decis că voi scrie despre măgăruș. Mama îmi povestea des că Domnul Isus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș.  Despre câini nu mai aveam curaj să scriu fiindcă pe cățelul meu, Bobiță,  l-a călcat mașina în fața ochilor mei și eram dezamăgit că Dumnezeu nu l-a înviat. Cât despre iepurașul de Paște, este o poveste mai interesantă care merită povestită.

Tatăl meu avea un prieten de familie care era medic stomatolog. Într-o zi, acesta a venit la noi acasă cu doi iepurași. Unul a fost pentru mine iar celălalt pentru fratele meu Eugen. Nu știam pe care să-l aleg, amândoi erau frumoși. M-am decis cu greu.

Fratele meu a rămas în casă cu iepurașul lui, iar eu am alergat afară să le arat tuturor ce am primit. Îmi era tare drag și îl strângeam cu putere la piept. Când am ajuns afară, o fată pe nume Alina, a venit în fugă spre mine să vadă iepurașul. Eu mă uitam mirat la ea și nu știam de ce are ochii așa de bulbucați. A pus mana pe iepuraș și apoi am primit o veste șoc…Iepurașul murise!

L-am ucis din dragoste și de gura acelei vecine am fugit înapoi în casă să ascund iepurașul mort, fiindcă ea striga în gura mare: ”Alin a omorât iepurașul!”.

Tatăl meu a auzit, m-a chemat la el și m-a întrebat despre iepuraș. Eu îl ascunsesem deja în balcon sub un pullover,  însă am răspuns tatălui meu că nu știu unde este. I-am zis să-l caute prin casă și căutam și eu împreună cu el pe sub mobilier.Tatăl meu s-a enervat și mi-a zis: ”Știu că l-ai omorât. Spune-mi unde l-ai ascuns că te calc în picioare.”

În cele din urmă, de frica “picioarelor” tatălui meu, m-am dus în balcon și am tras puloverul de pe iepuraș. Apoi a urmat o serie de ridicări de mâini și de picioare din partea tatălui meu, iar eu m-am ferit ca în Matrix.

Poate înțelegeți acum de ce am dorit să scriu despre măgăruș. Mă deranja când un antrenor îmi spunea: ”Iepurașule!” și a început să-mi placă când învățătoarea îmi spunea:”Măgarule!”

Mă simțeam mai bine în pielea unui măgar decât în pielea unui iepuraș fricos. Știam că am mai multe șanse să mă întâlnesc cu Hristos din postura unui măgar decât din postura unui iepuraș care atunci când își vede umbra se sperie și crede că vede o nălucă, așa cum credeau și ucenicii despre Isus.

Suntem un popor de iepurași, fricoși și lași. Să nu spun că suntem măgari, că nu suntem. Eu nu am auzit până acum de nici un măgar care să pozeze nud, dar am auzit ca iepurașii sau mai bine zis “iepuroaicele”  și-au dat blana jos și au bombardat revistele pentru adulți.

Dacă spuneam că suntem un popor de măgari, cu siguranță cineva se supără pe mine, însă eu prefer ca lumea să se uite la mine ca la un măgar care îl poartă în spinarea lui pe Fiul lui Dumnezeu.

Alin Jivan

® Flacara Inchinarii Media

Share this:

Leave a Reply