Până acum, am văzut conducerea ca o manifestare a caracterului nostru şi a ceea ce suntem noi ca lideri. Prin urmare, conducerea este o caracteristică internă. Am discutat, de asemenea, modul în care conducerea poate fi identificată, pe măsură ce conducerea apare în diferite trăsături de caracter sau mănunchiuri de daruri. În ultima secţiune, vom discuta influenţa liderului de închinare asupra adunării şi aşteptările înalte pe care le are de la liderii săi. Acum ne vom îndrepta atenţia asupra diferitelor stagii ale conducerii din momentul în care apare şi până când liderul înmânează ştafeta, încheindu-şi misiunea.

Apariţia liderului

Mulţi lideri spirituali ştiu că sunt chemaţi, dar se află într-o nebuloasă încercând să înţeleagă ideologia şi filozofia chemării lor specifice. Din această cauză, liderii emergenţi au dificultăţi în a discerne ceea ce este nevoie pentru a maturiza eficienţa darului lor şi modul în care ei vor împlini scopul lucrării lor şi destinul propriu. Sunt două motive pentru care este greu de determinat direcţia şi chemarea liderului. Primul, însăşi spiritualitatea este definită prin termeni abstracţi, precum sfinţirea, justificarea, slujitor dedicat lui Hristos, o făptură nouă în Hristos; toate au înţelegeri diferite în funcţie de persoană şi context. Al doilea, viziunea noastră despre viitor este, în cel mai bun caz, în ceaţă. (1 Cor. 13:12)  Pentru că nu vedem toate detaliile, căutăm zilnic călăuzire de la Dumnezeu într-o trăire vie şi vitală. Această disciplină zilnică formeaza contextul chemării liderului emergent. Totuşi, deşi spiritualitatea liderului originează în relaţia lui cu Dumnezeu, ea este văzută în afară de cei din jurul său.  Spiritualitatea liderilor este suma experieţelor lor într-o relaţie destinată, hăruită şi plină de putere cu Dumnezeul cel viu. Liderii spirituali devin oglindiri tangiblile, identificabile ale viziunii, scopului destinat şi a spiritualităţii lor. Ei, la rândul lor, inspiră pe alţii să-şi caute propria maturitate spirituală.

Robert Clinton, în cartea sa “The Making of a Leader”, se focalizează pe experienţele anterioare ale liderului, ca indicatoare pentru lucrări sau influenţe viitoare. El recomandă liderului în curs de dezvoltare să-şi facă linia timp-viaţă cu scopul de a descoperi nivelul la care se află cu pregătirea. Clinton afirmă că există şase faze ale maturităţii în conducere. Mai jos sunt primele 3 stagii ale dezvoltării liderului.

1. Fundamente suverane unde Dumnezeu, în mod providenţial, încă de la naştere, lucrează prin familie, mediu şi evenimente istorice pentru a crea personalitatea şi caracteristicile liderului.

2. Creşterea vieţii interioare unde liderul învaţă importanţa rugăciunii şi a auzirii glasului Lui Dumnezeu. Liderul va creşte în discernământ, înţelegere şi ascultare.

3. Maturizarea lucrării, când liderul în curs de dezvoltare învaţă să slujească altora. Focalizarea lui este pe lucrare. Prin diferite oportunităţi de a sluji şi a lucra, liderul îşi poate identifica darul sau mixul de abilităţi. De asemenea, e introdus în a sluji pe o secţiune mai variată a Trupului Lui Hristos, astfel permiţându-i-se să-şi exprime darurile în diferite stiluri şi culturi.

În timpul acestor trei faze, Dumnezeu întăreşte caracaterul liderului, testându-i integritatea, ascultarea şi autoritatea. Pe măsură ce cresc, liderii dezvoltă elementele fundamentale ale lucrării, chemării si ale focalizării lor.

În timp ce se dezvoltă, Edwin Friedman adaugă că liderul, pentru a fi eficient, trebuie să devină “auto-diferenţiat”. Auto-diferenţierea înseamnă că cineva este oarecum separat, rămânând în acelaşi timp conectat cu grupul pe care îl conduce; aceasta crează o barieră ce defineşte unde se termină conexiunea cu grupul şi unde începe independenţa faţă de grup, ca lider. Pe de o parte, faptul de a fi auto-diferenţiat de un grup intră în conflict cu însăşi natura fundamentală a grupului de a dori să rămână împreună.  Pe de altă parte, liderul, pentru a conduce, nu poate rămâne un simplu membru al grupului. În consecinţă, liderul trebuie să echilibreze măsura de separare de grup şi rămânerea împreună cu grupul pentru a fi “separat” suficient de mult ca să poată conduce şi suficient de “împreună” pentru a rămâne parte din grup.

Friedman sumarizează acest concept în cartea sa Generation to Generation – Family Proces in Church and Synagogue: “Dacă un lider îşi va lua responsabilitatea pentru poziţia sa de “cap” şi va munci pentru a-şi defini scopurile şi pe sine rămânând în acelaşi timp apropiat de restul organismului, există o posibilitate foarte reală ca trupul să-l urmeze. Poate exista o rezistenţă iniţială, însă, dacă liderul poate rămâne apropiat de cei ce se împotrivesc, în mod normal, trupul îl va urma.” Această rezistenţă de grup, care de obicei este exprimată ca o teamă, aplică presiune înspre homeostază (tendinţă a sistemelor autoreglabile de a-şi menţine constante anumite stări sau coordonate de definiţie – DEX, în cazul nostru, o tendinţă ca lucrurile să rămână la fel şi înspre unitate). Această anxietate va continua să crească atâta timp cât poate afecta sau manipula liderul. Oricum, liderul nu trebuie să răspundă anxietăţii, ci trebuie să arate ceea ce Friedman numeşte o prezenţa “fără teamă”, să permită şi să accepte tensiunea anxioasă pe care o proiectează grupul. Făcând aşa, grupul îşi pierde puterea de a-l manipula pe lider spre a nu se diferenţia de grup.

De multe ori, fazele de dezvoltare încep şi se termină în ceea ce Robert Clinton numeşte “condiţii limită”. El defineşte condiţiile limită ca pe un instrument care aduce o schimbare de la o fază la alta, rezultând în creşterea sferei de influenţă, împreună cu o lecţie de principiu, asociată cu o valoare a conducerii. De exemplu, grupurile aproape întotdeauna se împotrivesc schimbării. Totuşi, grupul trebuie să se schimbe pentru a creşte, altfel va deveni disfuncţional şi va muri. Opoziţia grupului la schimbare şi efectul pe care îl are opoziţia asupra liderului este o condiţie limită. În acest exemplu, condiţia limită îl învaţă pe lider că poporul Lui Dumnezeu câteodată se opune indicaţiilor Sale spre schimbare. Limite comune includ:

1. Admiterea  – Dumnezeu călăuzeşte şi provoacă liderul la lucrare.

2. Training-ul – Dumnezeu dezvoltă abilităţile liderului şi darurile sale spirituale pentru a-i îmbunătăţi eficienţa. Aici, liderul în dezvoltare îşi descoperă darul sau mănunchiul de daruri. Adeseori, Dumnezeu provoacă liderul cu conflicte care au rolul de a întări convingerea chemării lui.

3. Învăţarea relaţională – Dumnezeu îl abilitează pe lider să se relaţioneze la autoritate şi la alţi oameni, motivăndu-l şi influenţându-l pe diferite căi. Liderii câteodată au probleme în a se supune autorităţii, în special autorităţii care le probează maturitatea. Provocările liderului, care pot fi obişnuite în această fază de creştere, sunt uneori instrumentul Lui Dumnezeu prin care ne învaţă perseverenţa, dedicarea şi claritatea viziunii şi credinţei.

Discernământul – Dumnezeu îl ajută pe lider să discearnă şi să aplice principiile spirituale ce guvernează lucrarea. A cunoaşte strategiile războiului spiritual şi având discernământ între domnii şi puteri, cunoscând influenţa spirituală prin opresiune şi posedare, armele spirituale şi folosirea lor sunt chei pentru conducere. Dumnezeu îl învaţă pe lider să se roage pentru protecţia spirituală a lucrării lor şi a oamenilor din sfera lor de influenţă. În definitiv, scopul este schimbarea de la a face lucrare la a fi lucrător, ceea ce va elibera autoritate spirituală prin lider.

A învăţa diferite căi prin care vine călăuzirea este foarte important pentru liderul în devenire. Multe căi pentru discernerea voii Lui Dumnezeu vin prin mai mulţi consilieri (Prov. 15:22), prin Cuvântul Lui Dumnezeu (Psalmi 119:105), prin revelaţie directă (Psalmi 48:14), înţelegând căile Sale (Prov. 3:5), prin umilinţă (Psalmi 25:9), prin Duhul Sfânt (Ioan 16:13), prin lâni – semne (Jud. 6:36-40) sau confirmare dublă (o confirmare suplimentară care vine printr-o altă persoană sau eveniment), prin intervenţie sau contact divin, prin mentori sau consilieri spirituali, prin conflict (ca atunci când se opune scopurilor Lui Dumnezeu) sau confirmare divină. Ceea ce contează este că liderul trebuie să caute în mod activ călăuzirea prin toate formele prin care vine ea. Surse posibile pot include părtăşia cu prietenii, citirea cărţilor şi a revistelor, în mod particular, biografiile liderilor creştini şi disciplina tăcerii şi a solitudinii.

După ce liderul s-a desprins din grup, s-a dezvoltat. Robert Clinton schiţează trei stagii ale vieţii liderului. Acestea sunt:

1. Maturizarea vieţii apare acolo unde liderul este într-un stadiu satisfăcător al lucrării şi el învaţă cum să fie eficient. El învaţă ce să facă şi ce să nu facă.

2. Convergenţa- unde Dumnezeu îl mişcă pe lider într-un rol ce se potriveşte cu darurile sale şi experienţa sa, astfel încât lucrarea sa este maximizată.

3. Strălucirea de după – când liderul deja a zidit o viaţă întreagă contacte şi acum continuă să exercite influenţă in relaţiile sale.

Scopul nostru fiind liderul în curs de dezvoltare, vom lăsa acest subiect al liderilor ce se maturizează pe altă dată. Cu toate acestea, este nevoie să spunem că a te menţine sănătos spiritual ese de importanţa primară în fiecare stadiu al conducerii. Aceasta include a-ţi menţine un echilibru între lucrare şi întreţinerea vieţii spirituale şi un echilibru între relaţiile unde exerciţi influenţă şi relaţii unde trebuie să te supui înfluenţei altora. Aceasta este exact ceea ce a făcut şi Isus. Ca lideri, noi observăm lucrarea Lui Isus şi comunicarea Lui, trecând cu vederea perioadele Sale de solitudine, odihnă, izolare şi recreere. Îmi place această vorbă: “Cum te aştepţi să faci lucrurile pe care le-a făcut Isus, dacă nu faci lucrurile pe care le-a făcut Isus ?”

Noi ne menţinem sănătatea spirituală disciplinându-ne să facem exerciţii, să ne odihnim, să avem o dietă adecvată şi controale medicale regulate. Ne menţinem sănătatea emoţională monitorizându-ne sentimentele, vorbind cu prietenii despre sentimentele noastre, învăţând despre răspunsurile noastre emoţionale şi exersând disciplina personală şi limitele ce ţin sub control influenţele oamenilor şi a evenimentelor vieţii din jurul nostru. În acelaşi mod în care ne menţinem sănătatea fizică şi emoţională prin disciplină, ne menţinem sănătatea spirituală prin discipline spirituale. Acestea includ:

1. Studiul biblic – citirea zilnică a Bibliei, reflecţie şi timp personal de studiu exegetic.

2. Rugăciune zilnică cu accent pe a fi tăcut un anume timp pentru a permite vocii interioare să comunice cu vocea blândă a Lui Dumnezeu.

3. Închinare – corporativă şi privată.

4. Părtăşie – aceasta include timp cu adunarea Lui Hristos şi cu cercul restrâns de prieteni.

5. Solitudinea şi izolarea – unde petreci timp mai lung singur şi despărţit de oameni.

6. Lucrarea – unde dai din resursele pe care le-ai primit.

7. Postul – negare de sine temporară pentru a rupe strânsoarea lumii din caracterul şi identitatea ta (mâncare, bani, muncă, sex- pentru persoanele căsătorite, etc).

Înainte să părăsim subiectul disciplinelor spirituale, ar trebui să înţelegem că este imposibil să îndeplinim fiecare disciplină în fiecare zi, fiecare week-end şi fiecare an. Accentele se schimbă cu respect pentru nevoile vieţii şi perioadele spirituale în care te afli. Ca un exemplu, dacă eşti într-o perioadă spirituală de vară, focalizându-te zilnic sau săptămânal pe disciplina izolării, va fi contra productiv. Chiar dacă această disciplină nu trebuie uitată, ar fi mai potrivit un accent pe lucrare şi părtăşie. Pe de altă parte, va fi la fel de neproductiv să accentuezi disciplina lucrării într-o perioadă de iarnă spirituală; ar fi mai bine să te focalizezi pe solitudine, izolare, post şi rugăciune.

Ca să sumarizăm, conducerea după voia Lui Dumnezeu este o manifestare a darurilor interne şi a caracteristicilor liderului pe care Dumnezeu l-a ales în mod suveran, ca el să se exprime în contextul unui grup, îndeplinind misiunea acestuia. Nu doar că Dumnezeu îi alege pe lideri, ci El, de asemenea, îi şi împuterniceşte ca să ducă la îndeplinire chemarea sa în vieţile lor. Totuşi, împreună cu chemarea la conducere, vine şi responsabilitatea de a trăi în acord cu principiile pe care le găsim în 1 Timotei şi Tit. Deşi de multe ori este dificil, liderul în curs de dezvoltare poate avea un sentiment definit clar despre chemarea sa şi recunoaşte reasigurările conducerii pe care o exercită. Reasigurările vin în multe forme, de la cele foarte spirituale şi probabil de natură subiectivă, până la cele foarte tangibile şi concrete.  Conducerea este împuternicită prin slujire continuă şi ascultare. În final, liderul trebuie să caute darul şi chemarea de a conduce şi la alţii. Liderul eficient care se maturizează, va dezvolta darul conducerii şi în alţii.

De meditat:

1. Formează-ţi o linie a timpului care arată primii trei paşi ai lui Robert Clinton pentru liderul emergent. Include situaţii (condiţii limită) care testează şi securizează fiecare din cei trei paşi.

2. Din propria experienţă (şi ca lider şi ca unul care urmează un lider), descrie în detaliu conflictul de conducere în echilibrarea autodiferenţierii şi a rămâneri în grup- pentru a fi parte din el. Cum s-a exprimat anxietatea grupului? Cum a rămas liderul “non-anxios” în situaţia respectivă?

3. Cum ţi-a vorbit Dumnezeu (prin rugăciune, scriind un jurnal, prin meditaţie, închinare, prin alţi oameni…)? Care a fost modul predominant? Să începi să îţi pui la punct viaţa devoţională, astfel încât să fie un accent pe metodele predominante de comunicare.

4. Când a fost ultima dată când ai petrecut 3-4 ore singur cu Dumnezeu, pur şi simplu pentru a fi cu El? Să începi să îţi planifici disciplina spirituală. Scrie un program zilnic pentru următoarea săptămână care să includă citirea devoţională a Bibliei şi un timp de linişte înaintea Lui Dumnezeu (de preferat, când eşti treaz :) ). Scrie un program săptămânal care să includă zeciuiala, lucrarea, postul şi un timp personal de studiu biblic ce nu este pregătire pentru vreo lucrare. Scrie un program lunar ce include cel puţin un timp în care vei petrece minimun 3 ore separat de tot din jurul tău, pentru a fi doar cu Dumnezeu. La final, notează-ţi în calendarul anual cel puţin 4 zile pe care le vei dedica în întregime Domnului, să stai doar cu El singur, departe de orice altceva. Să începi să înregistrezi ceea ce Dumnezeu îţi vorbeşte şi căile prin care discerni vocea Lui.

Citește și părțile: I, II, III, IV