Din pãcate, în mai multe rânduri mi-a fost dificil sã pot adormi şi sã mã odihnesc. Au fost multe dãţi în care stãteam noaptea întins în pat şi nu puteam dormi. Am ajuns la concluzia cã în timpuri ca acestea Dumnezeu are anumite lucruri pe care ar vrea sã le împãrtãşeascã cu mine. Cred în inima mea cã atunci când nu îmi fac timp sã stau de vorbã cu El în timpul zilei, mã trezeşte în timpul nopţii ca sã-mi împãrtãşeascã diferite lucruri, fie ele direct pentru mine, fie ca sã mã rog pentru cineva.

Într-o noapte eram la vânãtoare în Colorado şi mã aflam în maşinã. Nu puteam dormi aşa cã am început sã mã rog. În timp ce eram plecat în rugãciune, un gând m-a lovit ca şi un cuţit. Era o întrebare: „Este Dumnezeu mulţumit de închinarea mea?”. Dupã care a fost urmatã de o alta: „Este Dumnezeu mulţumit de felul în care biserica noastrã se închinã, şi mai important, este mulţumit de felul în care eu îi conduc în închinare?” WOW! Am fost lider de închinare 20 de ani şi niciodatã nu m-am oprit din drumul meu pentru a mã întreba asta. Întotdeauna am crezut cã ştiu ce vroia Dumnezeu şi cã eram capabil sã ajung acolo. Şi la urma urmei poate cã nu am nevoie de ajutorul Lui ca sã mã închin Lui, nu? Închinarea este defapt ceea ce îi aduc eu Lui şi nu ceea ce El îmi aduce mie. El îmi dã tot timpul, şi închinarea este expresia mulţumirii mele şi a dragostei mele pentru El, pentru tot ce a fãcut în viaţa mea.

Întrebarea continua sã persiste în mintea mea. Fãcusem ceva greşit? Am condus biserica pe un drum greşit în închinare? Am comunicat într-un mod greşit ce este defapt închinarea? A trebuit sã mã opresc şi sã mã gândesc serios la toate astea. Pentru mine închinarea era la fel ca multe alte lucruri pe care le fãceam. Intrasem într-un fel de rutinã şi rareori mã opream ca sã evaluez ce fãceam sau pe unde mã aflam. Credeam cã fac o lucrare foarte bunã în felul meu de a învãţa pe alţii despre închinare şi de a-i conduce acolo. Dar oare era chiar aşa? Aceasta era întrebarea care trebuia sã mi-o pun şi la care trebuia sã rãspund înainte de a putea merge din nou la culcare.

Am început sã evaluez mental tot ceea ce fãcusem în timp ce în mintea mea începuserã sã se ridice semne de îndoialã şi nesiguranţã. Am crezut cã am fãcut o lucrare bunã şi corectã la acest punct de conducere în închinare. Oamenii pãreau cã se închinã şi, mai mult, cresc în închinarea personalã. Ce era defapt greşit? Unde pierdusem linia? M-am întors la întrebare…”Este Dumnezeu mulţumit de închinarea ta?” Am meditat o bucatã de vreme şi am început sã mã uit la închinarea mea. Am început sã mã uit la viaţa mea. În timpul închinãrii în comunitate, şi chiar şi în timpul închinãrii personale, încercasem sã mã închin într-un mod sincer. Efortul meu sincer era sã aduc o jertfã de laudã şi sã mã dãruiesc pe mine Lui în timpul închinãrii. Mã simţeam pregãtit sã conduc în închinare şi petreceam un timp rezonabil în rugãciune pentru bisericã şi în pregãtirea pentru închinare. Sunt un om care planificã şi organizeazã şi sunt totdeauna pregãtit pentru slujire.

În urmãtorul moment, am fost nevoit sã mã uit în afara timpului meu de închinare. Cum mã raportam eu la familia mea? Ce pãrere aveau cei din jur despre mine? Vedeau oare în mine o persoanã care avea închinarea ca stil de viaţã? Eram vãzut şi respectat de cei din bisericã, ca şi un lider adevãrat şi un pãstor? Toate aceste întrebãri nu contau pentru cã mã cunoşteam, stiam cine eram eu real. Ştiam cã eram o persoanã egoistã care era interesatã doar de ea. Dorinţa mea de a fi un slujitor se deteriorase încetul cu încetul. Îmi doream sã fiu ca şi Cristos în vorbire, dar în realitate eu nu trãiam ceea ce vorbeam. Ştiam cum sã-mi comunic cuvintele însã umblarea mea lãsa de dorit. Cãzusem în jocul de-a biserica şi devenisem înspãimântãtor de confortabil acolo. Îmi jucam rolul destul de bine, aşa gândeam, dar pe dinãuntru eram un egoist.

Ce trebuia sã fac? Realizesem o parte a problemei…eu! Cum se relaţiona asta la felul în care conduceam biserica? Cred cã v-aţi dat seama. Oricât o persoanã încearcã sã parã ceea ce nu este, pânã la urmã tot este dezvãluitã. Nu este vorba cã eu, într-un mod deliberat încercasem sã induc pe cineva în eroare, ci faptul cã mã depãrtasem de la ceea ce Dumnezeu îmi cerea sã fiu. Ne-a chemat sã-I urmãm modelul vieţii Lui. A fost exemplul suprem al unui slujitor. A venit sã slujeascã, nu sã i se slujeascã. Întodeauna mi-am dorit sã fiu precum Tatãl meu ceresc şi cel pãmântesc, pentru cã erau amândoi slujitori. Am avut un exemplu extraordinar şi am fost îndreptat în direcţia corectã. Undeva în drumul meu eşuasem, dar totuşi, unde? Am crezut cã a te închina Lui înseamnã a da foarte mult. Dacã devenisem un adevãrat închinãtor atât în momentele personale cât şi în cele cu biserica, înseamnã cã Dumnezeu ar onora asta şi s-ar apropia de mine, nu-i aşa? Realitatea era cã eu nu trãiam o viaţã de închinãtor adevãrat. Un închinãtor adevãrat cautã sã trãiascã o viaţã de creştin în toate domeniile ei. Nu se închinã doar când vrea, ci se închinã prin ascultarea sa în fiecare minut al fiecarei zile…plasându-ne atenţia de pe noi, pe Dumnezeu şi pe cei din jur. Vechiul acrostih al cuvântului bucurie (JOY) este adevãrat. Pentru a avea bucurie adevaratã trebuie sã-l ai pe Isus (Jesus) pe primul loc, pe ceilalţi (Others) pe locul doi şi mai apoi pe tine (You). Din pãcate, generaţia noastrã se îndreaptã înspre individualism, şi cãutãm rãsplata pentru ceea ce facem în viaţa noastrã şi în lucrare. Dacã ne-am reorienta atenţia de pe noi înşine înspre Dumnezeu şi voia Lui, cred cã am începe sã înţelegem ce înseamnã sã fii cu adevãrat un închinãtor real. Dându-ne silinţa sã fim ca şi Cristos, închinându-ne zilnic, şi slujind celor din jurul nostru înainte de a ne sluji nouã. Acestea sunt lucrurile de care avem nevoie pentru a deveni închinãtori ai lui Dumnezeu. Cum putem sã înãlţãm Numele lui Isus şi sã-L lãudam pe Dumnezeu dacã eşuãm în a da ascultare lucrurilor simple la care ne-a chemat? Mã rog ca motivaţia noastrã pe pãmânt sã fie aceea de a auzi: ”Bine rob bun şi credincios”, şi sã nu tânjim dupã aprecierea omului aici jos pe pãmânt.

Este Dumnezeu mulţumit de tine? Este El mulţumit de închinarea ta? Faci din închinare un stil de viaţã sau aceasta se rezumã doar la o chestiune de duminica dimineaţa? Le dãm oamenilor din jurul nostru exemple demne de urmat?

Ce ar trebui sã fac? O sa încerc sã recâştig inima de slujitor pe care Dumnezeu a intenţionat sã o am. Am sã încerc sã mor faţã de mine în fiecare zi, în timp ce le slujesc celor pe care Dumnezeu mi i-a dat în grijã. O sã încep prin a-mi sluji familia într-un mod mai bun, concentrându-mi atenţia asupra lor şi nu asupra dorinţelor mele. De acolo, sper sã ajung la cei în nevoie din bisericã. Nu doar sã vorbesc despre închinare ci sã o şi trãiesc. Sã transmit tuturor un stil de viaţã din închinare care Îl reflectã pe Cristos. Isus l-a glorificat pe Tatãl Sãu din ceruri, a fost supus, L-a ascultat, L-a urmat şi a împlinit voia Lui chiar dacã aceasta a însemnat sã-şi piardã viaţa fizicã. A fost un slujitor adevãrat. Vreau sã fiu ca şi Cristos şi vreau ca cei din jur sã-L vadã pe El în mine. Vreau ca Tatãl meu ceresc sã-mi zicã: „Bine rob bun şi credincios.”

Stephen M. Newman
Pastor de Închinare şi Arte