Proclamare și laudă

Isus Hristos în umanitatea Lui a fost facut “cu puțin mai prejos decât îngerii” (Ev.2:9) făcând posibilă moartea Lui pe cruce (Filipeni 2:8) , fiind apoi înălțat la dreapta Tatălui (Filipeni 2:9, Ev.1:3) deasupra îngerilor din nou și încoronat cu slavă și cinste (Ev.2:9)    Acestea toate au fost făcute ca o expresie a harului Lui Dumnezeu, cu scopul ca Hristos “să guste moartea pentru toți” și să “aducă pe mulți fii la glorie” (Ev. 2:9-10).
Dumnezeu Fiul s-a supus de bunavoie Tatălui într-un legământ greu de înțeles al subordonării voluntare în eternitatea trecută; atunci Tatăl a trimis pe Fiul (Ioan 20:21) și Pavel ne spune că Fiul “s-a dezbrăcat de Sine”, (Filipeni 2:7) și a împlinit voia perfectă a Tatălui (Ioan 17:4), până acolo încât a fost făcut desăvârșit “prin suferință” (Ev. 2:10)

Chiar în starea Sa glorificată, există un fel în care Isus Hristos rămâne (de bunăvoie) în poziție de subordonare în relația cu Tatăl; de exemplu, Isus explică ucenicilor Săi că, chiar înălțat fiind El va continua să ceară Tatălui să trimită pe Duhul Sfânt. Tindem de multe ori să gândim că lucrarea de mediere și de reprezentare a Lui Isus a fost desăvârșită la cruce, și că acum, redobândindu-și expresia deplină a slavei Sale ca Dumnezeu (Ioan 17:5; Filipeni 2:9), El se relaționează cu noi doar ca de la Dumnezeu la om, și că mijlocirea Lui pentru noi înaintea Tatălui (Ev.7:25) este într-un anumit grad o tranzacție divină între doi membrii ai Trinității.

Totuși, este un lucru minunat că Isus Hristos este încă pe deplin uman tot așa cum este și pe deplin divin chiar în poziția în care este înălțat la Tatăl, și continuă să joace un rol unic în medierea între Dumnezeu și om. Isus mijlocește relația noastră în desfășurare cu Tatăl nostru ceresc, ceea ce înseamnă că mediază viața noastră de închinare (care însumează tot ceea ce trebuie să fim și să trăim sub harul Său înaintea Lui – cf.Ioan4:23; Rom.12:1; 1 Cor. 10:31).
Scriitorul epistolei către Evrei portretizează această relație în desfășurare între Dumnezeu și credincios, și rolul Lui Hristos în această relație, într-un mod minunat în cap. 2:12.

Contextul lui Evrei 2:12

Descriind umilirea Lui Hristos și înalțarea care a urmat în 2:9-10, asa cum am văzut, autorul face în versetul 11 o declarație uimitoare: că Hristos în golirea de Sine s-a subordonat pe Sine Tatălui și s-a indentificat pe Sine cu noi astfel că se poate spune că Isus Hristos (care sfințeste) și credincioșii (cei ce sunt sfințiți) vin amândoi din același Tată și nu doar atât, ci identificarea Lui Hristos cu noi iși găsește împlinirea cea mai profundă în faptul că “Lui nu ii este rușine să ne numească frații Lui”. Acesta este un adevar profund, să fii sigur: că El, pe care Tatăl “l-a pus moștenitor peste toate lucrurile, și prin care a creat și veacurile” (Ev. 1:2) , și care este “oglindirea slavei Lui și întipărirea ființei Lui” (1:3), să dorească să ne numească frații Lui!

Conținutul lui Evrei 2:12

De la Dumnezeu la Om

Făcând acea declarație uimitoare, scriitorul continuă în 2:12 să descrie rolul continuu de mijlocitor, în cuvintele Mesianice citate din Psalmul 22:22. întâi Hristos spune (prin Psalmist),
“Voi vesti Numele Tău fraților mei”

La fel ca și în lucrarea Sa pământească, prima preocupare a Lui Isus este să glorifice pe Tatăl, și rolul Său este să medieze adevărul despre Dumnezeu pentru noi, să înalțe reputația Lui și să laude caracterul Său înaintea oamenilor Săi.

Închinarea implică declararea revelației Lui Dumnezeu și răspunsul mulțumitor al poporului Său. Scripturile sunt înregistrarea revelației Lui Dumnezeu pentru oameni. Isus Hristos proclamă gloria Tatălui mediind comunicarea adevărului biblic către inimile oamenilor. În acest mod, cu ajutorul Duhului Sfânt care ne-a fost dat să ne conducă în adevărul despre Dumnezeu (Ioan 16:13), Isus într-adevăr proclamă pentru noi Numele Tatălui (suma atributelor Lui glorioase și caracterul Lui).

Această înțelegere are implicații profunde în ce privește modul cum privim ceea ce se întamplă în închinarea corporativă. Lucrarea de predicare este văzută ca fiind extraordinar de importantă și ca fiind o acțiune sfântă în momentul în care predicatorul își ia în serios responsabilitatea de a fi un canal pentru lucrarea Lui Hristos de a proclama Numele Tatălui pentru frații Lui. Într-un anume sens, predicatorul îndeplineste o funcție de ”sub-preot” reprezentând pe Hristos înaintea congregației în rolul Lui de Mare Preot (Ev.7:23-8:2) ce mijlocește voia divina a Tatălui pentru oamenii Lui. Fiul Lui Dumnezeu vorbește prin predicatorul dedicat prezentând minunile slavei Lui Dumnezeu.

Sunt, desigur, și alte căi pe langă predicare în care comunicarea revelației poate avea loc în închinarea corporativă, alte căi prin care Isus proclamă Numele Tatălui pentru noi: prin prezentarea Scripturii (citită, ca și chemări la închinare, citire în unison, cântând, cuvintele Scripturii puse pe muzică, în mod vizual, tipărit în reviste, prezentate pe bannere, etc.) sau prin comunicarea fidelă a adevărurilor scripturale, parafrazări ale Scripturii sau comentarii ale Scripturii (ca și în comentariile liderului de închinare, mărturii, textele cântecelor). Bineînteles că Isus poate lucra prin toate acestea (și mai mult) în afara programelor de închinare sau a timpului individual de închinare.

De la Om la Dumnezeu

Cealaltă parte a lucrării de mijlocire a Lui Hristos în închinare ne este, probabil, mai puțin familiară.

”În mijlocul adunării voi cânta laudele Tale” (Ev.2:12b)

Isus Hristos în plinătatea umanității Sale, nu mijlocește doar revelația Lui Dumnezeu pentru om, ci mediază și răspunsul omului către Dumnezeu. În închinarea noastră (fie ea corporativă, individuală sau în umblarea de zi cu zi), Hristos nu doar primește închinarea noastră ca un co-egal cu Dumnezeu, ci și în calitate de om perfect El Însuși este închinătorul suprem și perfect. (cf. 2:12b ”Voi cânta laudele Tale”)!  Și mai mult de atât, El conduce pe frații Săi în toată închinarea lor către Dumnezeu Tatăl (”voi cânta laudele Tale în mijlocul adunării”). El nu este mulțumit să primească închinarea la dreapta Tatălui de la cei pe care i-a răscumpărat prin harul Său; El dorește să rămâna cu frații Săi și cu surorile Sale; și nu doar alăturându-li-se, ci de fapt conducând corul de răspunsuri mulțumitoare față de Tatăl pentru Harul Său.

Acest adevăr uimitor înseamnă că în închinarea corporativă nu doar predicatorul este cel care are slujba înălțătoare de a reprezenta sau a sta în locul Lui Hrisos, sau de a fi un canal al lucrării Sale pentru Trup: același lucru îl face și liderul de închinare. Liderul de închinare conduce, cântă și dirijeaza, însă Hristos este cel care de fapt conduce închinarea – pentru și împreună cu frații Săi!

La fel cum predicatorul chiar este un canal pentru lucrarea Lui Hristos de proclamare de la Dumnezeu la om, tot așa, liderul de închinare trebuie să fie un canal pentru lucrarea de laudă a Lui Hristos la adresa Tatălui! Și din fericire, asa cum adevărul Lui Dumnezeu poate străluci și își poate face lucrarea în ciuda unui predicator uman, cu slăbiciuni – din cauză că este chiar Hristos cel care proclamă în cele din urmă – tot așa expresiile de laudă limitate și plăpânde ale liderului de închinare sunt ridicate în sus, absorbite și transformate în jertfa de închinare perfectă a Lui Hristos Însuși. Închinarea noastră este vrednică și acceptabilă din cauză că El e vrednic și acceptabil. Închinarea noastră este perfectă prin faptul că se conectează și se sprijină pe perfecțiunea Lui Hristos.

Acesta este harul aplicat la cel mai adânc nivel al umblării noastre creștine. Aceasta este împuternicire divină pe care o primim pentru viața de credință în toată plinătatea ei. Fie în închinarea corporativă, închinarea individuală sau în umblarea noastră zilnică (care trebuie să fie închinare Rom.12:1) , nu există nici o frântură din adevărul Lui Dumnezeu pe care să o înțelegem fără să fie mediată pentru mintea și inima noastră prin lucrarea Lui Hristos de a proclama Numele Tatălui pentru frații Săi. În același mod, în fiecare context din cele de mai sus (corporativ, individual sau ca mod de viață) nu există răspuns de adorare sau mulțumire, sau dedicare înălțată către Tatăl care să nu fie inițiată și făcută posibilă prin lucrarea de laudă a Fiului către Tatăl în compania fraților Săi.

Ce i-ar putea da Tatălui o plăcere mai mare, în relația cu cei pe care i-a creat după imaginea Sa, decât aceea să ii vadă că primesc adevărul pe care El îl revelează și îi răspund în dragoste și închinare? Și prin felul Său de a fi, minunat și plin de har, El dă putere de înfăptuire în ceea ce cere de la  noi, pentru că El este Cel ”ce lucrează în noi ceea ce este plăcut în ochii Lui, prin Isus Hristos (în lucrarea Sa mediatoare de Proclamare și Lauda),  a Lui să fie slava în veci de veci! Amin! (Ev.13-21)

articol de Ron Man
courtesy of EXW