În 1997 Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a spus: “Vreau sã te folosesc pentru a reîntoarce inimile oamenilor Mei înspre Mine.” Atunci am zis: ”De ce, Doamne?” şi El mi-a spus:” Pentru cã au inimile împãrţite.”

Inima are nevoie sã fie cuceritã. Avem nevoie de o întâlnire proaspãtã a dragostei. Avem nevoie sã-l experimentãm pe Dumnezeu într-un aşa fel încât inimile noastre sã fie captivate de El. Doar atunci ne putem întoarce înspre El cu inimi pasionate, închinându-ne în Duh şi Adevãr. Psalmistul s-a rugat “Întoarce-ne Doamne şi inimile noastre vor fi îndreptate înspre Tine.” Cred cã Dumnezeu a lãsat muzica, ca şi un mijloc de a trezi inimile noastre înspre El. În muzicã existã puterea de a aprinde inimile noastre în închinare. Pentru aceasta a fost creatã!

Consider cã biserica este pregãtitã pentru o forţã proaspãtã a închinãrii. Se simte o foamete dupã realitate în închinare care merge mult mai departe decât am fost obişnuiţi pânã acum. Dumnezeu ne cheamã într-un mod profund sã fim cu El, şi cântecele noastre ar trebui sã reflecte asta. Dacã un anumit cântec nu ne mişcã destul de profund într-o anumitã direcţie, atunci probabil profunzimea nu e chiar aşa profundã. Doar cântecele nãscute în prezenţa Sa pot sã aducã acea prezenţã asupra noastrã. Cântecele compuse din pasiune vor aduce pasiune în închinarea din progamele noastre. Nu-mi amintesc de nici un cântec pe care l-am compus şi care sã nu-mi fi provocat lacrimi în timp ce îl scriam. În lacrimi este renunţare. Când lacrimile curg într-un mod liber, inima este deschisã şi în acest fel mult mai uşor de atins. Dacã nu avem astfel de momente în timpul serviciului de închinare, în care oamenii sã aibã libertatea de a plânge în tãcere în timp ce inima lor este deschisã înspre Dumnezeu, atunci inimile nu pot fi atinse.

Se aude un sunet nou care vine înspre pãmânt astãzi – este sunetul cerului! Cum ar fi acest ‘sunet ceresc’? Existã glorie în vocea cuiva care a fost acolo. Poţi sã faci o diferenţã şi sã spui dacã cineva a fost sau nu acolo. Personal cred cã sunt douã elemente care pot identifica acest vânt proaspãt a Duhului Sfânt în cadrul închinãrii noastre, acestea douã fiind spontaneitatea şi intimitatea. Ambele elibereazã gloria prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul nostru într-un mod în care nici un cântec construit într-o altã manierã nu ar putea. Sunetul nou poartã în sine o parte a închinãrii spontane – cântece care sunt nãscute din inimi atât de captivate de Dumnezeu, încât omul devine un instrument prin care prezenţa lui Dumnezeu se face simţitã. Existã ceva în vocea omului care are capacitatea de a purta prezenţa Domnului – este cam greu de explicat omeneşte, dar sunt sigur cã mulţi am experimentat acest lucru.

Este o foamete în inimile oamenilor lui Dumnezeu dupã mai multã intimitate în închinare şi cred cã acest strigãt este nãscut în însãşi chiar inima Lui. Domnul ne cheamã la o intimitate mai mãreaţã ca şi parte a pregãtirii noastre pentru ziua în care atât Duhul cât şi Mireasa vor spune “Vino!”. Cred cã întoarcerea lui Cristos va fi introdusã de biserica, care şi-a fãcut drum înspre încãperile de nuntã a cerului şi a cãrui pasiune necesitã desãvârşirea cãsãtoriei. “Nu va mai fi nici o amânare.” Mireasa şi-a fãcut pregãtirile.

Cred cã provocarea psalmistului din zilele noastre este de a gãsi prezenţa lui Dumnezeu, de a locui acolo şi de a scrie cântece care vin dintr-o inimã ce experimenteazã în mod evident cuvintele cântecului. În schimb, aceasta va permite adunãrii sã se simtã parte a momentului de intimitate care a dat naştere cântecului. Închinarea la nivel de bisericã nu se va ridica deasupra nivelului de umblare personalã în dragoste a liderului de închinare, sau a circumstanţelor în care a fost nãscut cântecul. Locul personal de întâlnire a lui Moise cu Dumnezeu a devenit locul în care Dumnezeu se întâlnea cu oamenii. Responsabilitatea noastrã faţã de oameni este de a avea o umblare personalã cu Dumnezeu. Nu putem conduce biserica într-un loc în care nici noi nu am fost. Ca şi compozitor, initimitatea ta cu Dumnezeu devine un loc al intimitãţii pentru alţii când o transpui într-un cântec. Cântecele primite în prezenţa Lui poartã în ele prezenţa lui Dumnezeu. Întâi trebuie sã ne hrãnim cu lucrurile sfinte ca sã putem sluji lucrurile sfinte! Întâi trebuie sã facem parte din altar ca sã putem sluji în cadrul lui. David a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinea din prezenţa lui Dumnezeu. Dupã aceea a hrãnit şi pe restul care erau cu el. Când inima noastrã este atinsã de prezenţa lui Dumnezeu, noi purtãm acea prezenţã cu noi oriunde mergem. Locul nostru de întâlnire cu Dumnezeu devine locul în care şi alţii pot sã-L întâlneascã. Este un privilegiu mãreţ dar în acelaşi timp o responsabilitate.

Este un strigãt astãzi, în inimile oamenilor lui Dumnezeu dupã mai multã intimitate în inchinare – dupã cântece care au respiraţia lui Dumnezeu, cântece care sunt nãscute într-o altã lume şi care pot aduce acea lume la noi, cântece care sunt atât de atinse de prezenţa Lui încât sã capteze fiecare inimã pentru El. Acolo în locul secret suntem captivaţi de dragostea Lui şi umpluţi cu scopul Lui pentru viaţa noastrã. Acolo, în intimitatea închinãrii, aşternem vieţile noastre trecãtoare în aşteptarea celui mai mare privilegiu oferit vreodatã unui om – de a fi iubit de Dumnezeu!

Ray Watson