Mircea Zamfir este campion european și mondial la gimnastică aerobică. În perioada 2005 – 2010 a câștigat cinci medalii de aur la campionatele europene și trei de aur, două de argint și una de bronz la campionatele mondiale. În anul 2007 la campionatul european de la Szombathely, a devenit singurul român care a câștigat o medalie de aur la indivitual.

Deși avea faima și era un tânăr apreciat, Mircea trăia o viață imorală și departe de principile Biblice. Apăsat de decizile pe care le luase la un moment dat, și de stilul de viață, a ajuns să trăiască dominat de frică, teamă si tristețe.

Vă invit să citiți mărturia unui tânăr iertat, salvat și restaurat de Dumnezeu.

Salutare, MirceaJ. Îţi propun să trecem direct la subiect şi să vorbim pentru început despre momentul în care te-ai apucat de gimnastică. De ce ai ales să practici acest sport?

Salut, Florin, sau, aşa cum îmi place să spun: Pacea Domnului Isus!

Tata a fost cel care m-a dus la gimnastică datorită unei probleme pe care o aveam la picioare. Am început la vârsta de 4 ani şi jumătate şi am continuat datorită unor calităţi fizice foarte bune pe care antrenorii le-au remarcat la mine. Culmea este că aceste picioare „strâmbe” cu care am fost dotat erau chiar atuul meu faţă de ceilalţi.

Spre adolescenţă, datorită practicării gimnasticii, picioarele mele au dobândind un aspect mult mai atletic.

Timp de 12 ani ai făcut gimnastică artistică, perioadă în care ai ajuns să faci parte din lotul naţional de juniori.  La un moment dat, te-ai accidentat şi ai fost nevoit să renunţi. Ce s-a întâmplat?

În aceşti 12 ani am schimbat două cluburi sportive, după care am aderat la lotul Naţional de juniori de la Reşiţa.

Prezenţa mea în lotul naţional, ţinta aşa de mult dorită pentru toţi copiii care practică gimnastică, stă „scrisă” doar pe un mic capitol din viaţa mea, căci am avut o accidentare. Acum trebuie să îţi mărturisesc ceva. În timp ce executam un element dificil la inele, am auzit o trosnitură puternică la umăr. Coborând de pe aparat, umărul a început să mă doară cumplit. Mi-am dat seama că ceva serios s-a întâmplat. Însă, am răbdat totul pentru că în acea perioadă urma să plec la lot. Nu am spus nimănui despre acel incident. Îmi doream tare mult să ajung acolo şi nu îmi permiteam să pierd această şansă. Inevitabilul s-a petrecut după 8 luni, când musculatura umărului m-a durut peste puterea mea de a rezista. Am spus antrenorilor despre durerea îngrozitoare pe care o aveam, iar în scurt timp am plecat acasă şi am aflat că îmi rupsesem o bună parte din fibrele musculare de la umăr.

Totuşi, Dumnezeu avea în vedere o altă uşă deschisă pentru mine…

Despre această „uşă” aş vrea să vorbim. Ştiu că ai fost nevoit să renunţi o perioadă la gimnastică, ca după doi ani să te reapuci, însă, de această dată, de gimnastică aerobică. Ce te-a determinat să revii?

Când am plecat de la lot, antrenorii mă propuseseră pentru lotul de Gimnastică Aerobică, dar am refuzat să mă duc. Eram prea rău accidentat şi nici tatăl meu nu era de acord.  Am stat acasa 1 an, timp în care m-am refăcut. La un moment dat, un coleg, pe nume Brazea Mircea, mi-a făcut propunearea să vin cu el la lotul de aerobică. Părăsise şi el gimastica artistică datorită unei probleme de sănătate. La aerobică mai era nevoie de un om care să întregească proba de trio. După puţină muncă de convingere, tata mi-a permis să merg. Am ajuns în Bucureşti, unde am cunoscut-o pe doamna Marcela Fumea, coordonatoarea lotului. Dânsa m-a testat şi la scurt timp am primit verdictul. Parcă şi acum îmi sare inima când îmi aduc aminte cuvintele ei: ”De mâine îl aduceţi cu bagaj cu tot, căci avem multă treabă şi vreau să avem un trio de aur mondial!!!”

Aş vrea să povestim puţin despre perioada adolescenţei. Cum  a fost această perioadă pentru tine?

Mi-aş dori să spun că totul a fost bine şi că am avut o perioadă calmă, dar nu a fost aşa. Deşi ca sportiv eram apreciat ca fiind printre cei mai buni, în viaţa de zi cu zi era altfel.

Din copilărie am fost diferit de ceilalţi. Îmi plăcea cel mai mult să petrec timpul desenând pe foaia de hârtie linii imaginare, lumi fără sfârşit şi pline cu personaje. Eram timid şi destul de împiedicat. Lumea din jur mă speria, iar orice violenţă mică mă lăsa fără glas, cuprins de o anxietate paralizantă. Eram fricos şi nu îmi plăcea fotbalul de nicio culoare J. Lumea din jur nu aprecia oamenii ca mine. De multe ori, eram respins şi luat în râs. Nu ştiu dacă a fost aşa de dramatic, dar aşa vedeam eu atunci lucrurile.

Tata încerca să mă „updateze”, să mă aducă la zi, dar de multe ori nu folosea metoda potrivită. Vreau să spun clar că îmi iubesc foarte mult tatăl şi că nu am niciun resentiment faţă de el. Realizez acum că amandoi eram victima aceluiaşi sistem.

După o lungă perioadă, în jurul vârstei de 18-19 ani, oboseala şi suferinţa că voi fi respins m-au făcut să clachez şi m-au determinat să fac un lucru pe care aveam să îl regret.

Să nu înţeleagă nimeni greşit. În acea perioadă, am fost înconjurat de oameni buni şi de colegi minunaţi. Doar că în afara acelui grup de gimnaşti eram mult prea vulnerabil. De aceea: Am hotărât să mă schimb!

Am hotărăt să fac tot ce îmi stătea în putere pentru a fi apreciat de oameni, indiferent de consecinţe.

Am hotărât să calc inclusiv pe cugetul meu, negându-mi strigătul profund ce mă atenţiona că nu acţionez bine. Am asistat pasiv la ceea ce avea să aibe un final neplăcut.

Din clipa hotărârii, metaforic vorbind, mi-am luat pixul şi foaia şi am început să îmi bifez fiecare lucru pe care lumea mi-l cerea. Fără să îmi dau seamna, am început să îmi costruiesc o mască.

Nu am realizat că tocmai bătusem palma cu „arhitectul” care avea să mă înşele (Ioan 8:44).

Am căutat să mă îmbrac cu anumite haine, să am un anumit tip de vorbire, să reacţionez şi să mă port într-un anumit mod.

Datorită acestei decizii, am început să îmi construiesc viaţa într-un mod greşit. Cu timpul, şi-a făcut loc în mine îngâmfarea şi mândria. Mi-am propus să devin un model „elevat” şi am devenit un „Don Juan” care se înşela pe sine şi pe alţii. Începusem să mă cert inclusiv cu antrenoarea mea, care îmi repeta destul de des că am început să mă schimb. Însă, când eram singur, de cele mai multe ori, cugetul mă acuza. Îmi părea rău şi îmi era ruşine de multe dintre deciziile pe care le luam.

Ai fost şi eşti o persoană apreciată. Ai avut succes, oamenii te opreau pe stradă pentru a le da autografe… ce a însemnat pentru tine acest lucru?

Îm primii ani de gimnastica aerobică, pe la vârsta de 20 de ani, am caştigat şi primele medalii în China, după care am câştigat alte două medalii la europene, una alături de băieţii de la trio şi alta la individual. Acest lucru mi-a adus aprecieri. Găseam o satisfacţie deosebită în câştigarea medaliilor, iar acest lucru mă făcea să mă simt foarte apreciat. Aş putea spune că tocmai urcasem pe val.

Având şi o probă la individual, m-am simţit mai special, făcând astfel loc în mine unei mândrii ce uşor se accentua. Am mai luat parte şi la o emisiune în Italia, pe nume Amicii. Era o emisiune de divertisment, in cadrul căreia am apărut foarte mult pe micul ecran. Acolo am cunoscut faima starurilor TV şi nu de puţine ori, ieşind pe stradă, dădeam autografe. Egoul meu a conoscut o dezvoltare masivă în acea perioadă. Firea pământescă era deseori bine hrănită.

Totuşi, în afară de capacitatea mea fragilă de a-mi gestiona caracterul, sunt foarte bucuros că am avut parte de o perioadă aşa de minunată şi plină de sclipire. Mă bucur că Dumnezeu mi-a permis un traseu de viaţă incredibil, din care pot să învăţ foarte multe lucruri.

Presupun că e greu să te menţii sus… Ce sacrificii a trebuit să faci pentru a-ţi păstra faima?

A fost foarte greu să ajung sus. Cineva spunea că un om, pentru a deveni priceput în ceea ce face, are nevoie de 7000 de ore de muncă, iar ca să devină maiestru, de cel puţin 10000 de ore. Eu cred lucrul acesta! Au trecut aproape 16 ani până când am ajuns în topul clasamentului. A fost un drum lung până am avut parte de apreciri masive.

Biblia spune că slava pe care o primeşte omul de la om trece foarte repede. Şi aşa şi este! Gloria pe care o aveam datorită medaliilor şi emisiunilor TV din Italia începea încetul cu încetul să  dispară. Mulţi mi-au spus că e mai greu să te menţii sus decât să ajungi acolo. În general, aşa este. La nivel înalt, este o competiţie foarte mare şi e normal să fie aşa.

Începusem să cad într-o capcană în care mulţi cad. Această capcană este goana după slavă deşartă!

Această dorinţă de a mă menţine sus m-a împins să fac multe sacrificii interioare, pe care le-am simţit din plin după un timp. În ceea ce priveşte sportul, jertfele erau mai puţine căci aveam calităţi ce îmi asigurau un loc înalt.

Nu după mult timp, noul meu caracter avea să îmi facă probleme. În încercarea de a ajunge plăcut, mi-am ales modele greşite. Toate „stelele”- starurile pe care nu le înşirui – îmi dădeau ghidarea către un om de succes.

Eu am o vorbă şi o cred cu putere: Suma informaţiilor care sunt în noi ne definesc. Cum puteam să devin ceva diferit, când toate informaţiile pe care le aveam proveneau din acelaşi loc?

Este greu pentru toţi tinerii din ziua de azi şi mă uit cu tristeţe la ce fel de „modele” li se propun. Ca aceste modele am vrut şi eu să fiu, însă finalul nu a fost cel pe care îl aşteptam.

Pentru faima şi obţinerea unui supranume de: „şmecher” şi „gagicar” am sacrificat mult, prea mult! Nu mai zic nimic despre cât au pătimit ceilalţi din cauza mea.

Ţin minte că atunci când am început să pierd teren în ceea ce priveşte faima şi imaginea mea, îmi dădeam toată silinţa să mă reagăţ de ceva şi încercam să „recuperez teren”. După ceva timp de la terminarea emisiunii Amicii din Italia, lumea a început să mă uite, iar eu am început să simt lipsa acestui lucru. O perioadă bună am fost destul de frustrat, după care m-am resemnat. Dacă Isus a venit cu o cale sigură, în care Dumnezeu îţi dă o importanţă deosebită în timp ce te construieşte, Satan a venit cu „10.000” de căi, de trenduri şi de cerinţe pe care i le pune omului în faţă, cerându-i să le îndeplinească. Fă „x”, ia „y”, trebuie să deţii „m” şi să ai un număr de „n” fete ca să poţi fi cotat „macho”.

Modă, imgine, glamour, fashion, lifestyle, tehnologie,  comportament… toate aceste lucruri trebuie „privite” cu atenţie pentru că ele nu te întreabă dacă ai obosit! Iar eu nu am făcut acest lucru. Din cauza oboselii acumulate, datorită alergării mele după toate aceste lucruri, m-am simţit sfâşâiat şi am căzut zdrobit la pământ, incapabil să mai ating aceleaşi valori. Obosisem tare şi simţeam nevoia de o alinare.

Aş vrea să fac o mică paranteză şi să spun un lucru:

Cred sincer că nu toţi oamenii care au ajus sus sunt şi imorali. Cred însă că modul în care bunul Dumnezeu te dirijează într-acolo e cel mai interesant: cu mult mai nobil şi mai de apreciat decât locul unde ajungi. Dumnezeu nu e împotriva bogăţiei materiale, însă  EL te vrea bogat şi în interior. Acest lucru înseamnă să fii plin de dragoste şi armonie, ca El! Iar această perspectivă nu te face să asupreşti ca să devii, ci să iubeşti ca să  culegi.

Biblia, în Proverbe 22 : 4, spune: „răsplata smerieniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava” (adică aprecierea oamenilor într-un mod deosebit).

Mă bucur tare mult că Isus mi-a dat harul de a putea cunoaşte calea Lui, cale prin care omul îşi poate câştiga aprecierea.

Cu siguranţă, ai avut multe fete care te-au curtat. Cum te comportai cu ele şi ce a însemnat pentru tine o relaţie serioasă?

Datorită medaliilor, a faimei şi a numelui pe care îl deţineam, uşile au început să mi se deschidă. Nu era nevoie să mai bat la ele, ci mai degrabă eu eram cel căutat.

FeteleJ… Fetele nu reprezentau pentru mine ceea ce bunul Dumnezeu le-a lăsat să fie, adică nişte fiinţe minunate care completează partea bărbătească.  Fetele mă ajutau la 2 lucruri.

Primul ar fi faptul că ele contribuiau foarte mult la realizarea măştii mele, la creearea unei imagini foarte „cool”, pe care majoritatea băieţilor o caută în ziua de azi. Aveam nevoie de statulul de „băiat rău”, de admiraţia (slava) superficială a celor din jur.

Of… chiar şi acum stau şi mă gândesc cât de uşor m-a păcălit Satan! Cum am căzut în plasa lui şi cu câtă credincioşie am căutat să împlinesc cerinţele lui! Îmi imaginez cât de repede completam un formular al cerinţelor lumii şi al valorilor pe care mi le-a propus ea, indiferent de ravagiile pe care le făceam în stânga şi în dreapta.

Al doilea lucru pe care îl voi spune, deşi sunt cuprins de ruşine, trebuie să îl menţionez pentru că este adevărat. Căutam fetele pentru că ele furnizau ceva ce toţi băieţii căutăm, şi anume, plăcerea.

La început, eram tare sfios şi nu mă descurcam deloc cu fetele, ba chiar îmi era ruşine de ceea ce făceam şi nu găseam acea plăcere căutată. Însă, din nou, am trecut peste cugetul interior, căci nu puteam să fiu un refuzat de societate. Am hotărât să îmi calc în picioare strigătele interioare şi ştiţi ce s-a întâmplat? Am pierdut toată sensibilitatea şi cugetul mi s-a întunecat! – Romani 1:21-22. Biblia spune că oamenii vremurilor din urmă vor fi lipsiţi exact de acest lucru. Fetele au devenit unelte, nu fiinţe, ceea ce este un lucru oribil. Îmi pare rău că astăzi acest lucru se întâmplă aşa de des peste tot.

Totuşi, cu trecerea timpului, ceva s-a întâmplat cu mine. Eu am devenit, ca şi ele, o victimă. Victima propriilor mele pofte. După trecerea timpului, pur şi simplu am devenit dependent.

Frământările poftelor, şi când eram frânt de oboseală, nu mă lăsau să dorm. Eram efectiv un om dependent. Au fost clipe cu plăceri ce uşor, uşor s-au transformat în coşmaruri. Când, într-un târziu, l-am cunoscut pe Hristos, El a rămas singurul care mi-a astupat setea – Iona 4:13-14 – şi mi-a dat pacea.

Dacă îmi este permis, aş dori să dau un sfat, în special fetelor. Aş vrea să ilustrez cât de uşor se poate călca în picioare un suflet fără apărare de către un „model” aşa de căutat cum eram eu.

Unul ca mine te prindea în mrejele pline de căldură ale unei viclenii cu gust de ciocolată, pline de o savoare romantică,  topindu-ţi zidurile, apărările şi făcându-te să îţi pierzi uşor valoarea, puritatea şi încrederea în tine însăţi. Însă, după ce  gustai „dulceaţa”, ieşea la suprafaţă gustul amar al unei minciuni premeditate perfect. Totuşi, şi acolo unde te duce unul cum am fost eu, există speranţa unei mâini întinse din partea lui Dumnezeu. Chiar dacă simţi că nu mai ai scăpare, Hristos te poate ajuta, vindeca şi restaura. Mai înainte ca să ajungi acolo, eu spun aşa: Dacă acea „casă” a fiinţei tale plină de splendoare este goala în interior şi fără aparare, să îl iei pe Hristos înăuntru şi tot ce este durere şi fără mila nu te va întina – Ioan 8:35.

Despre o relaţie serioasă nu pot spune decât că, în concepţia mea, ea însemnă să stau cu o persoană mai mult timp!

Te invit să citeşti a doua parte a interviului cu Mircea Zamfir vineri, 25 Februarie 2011. În partea a doua a interviului vei putea citi despre situaţiile critice ce au intervenit în viaţa lui, despre perioada în care a vrut să îşi pună capăt vieţii, despre o convertire spectaculoasă şi despre medaliile căştigate la Campionatul Mondial din 2010.

Interviu realizat de Florin Lupean

® www.flacaraînchinarii.ro

Citește a II-a parte a interviului cu Mircea Zamfir.

Recomandari:

Citește Interviul cu Alin Jivan - component al lotului naţional de gimnastică.

Citește Interviul cu Porime Tolan Petru – campion mondial la gimnastică aerobică.