Scurt istoric al problemei.
Atitudini sociale faţă de sexualitate.
Dumnezeu ne-a creat ca fiinţe sexuale – bărbat şi femeie – după chipul şi asemănarea Sa. Sexualitatea include factori biologici, de gen, include simţăminte, comportament, atitudini şi valori. Darul divin al sexualităţii a fost pervertit şi denaturat în lumea noastră.
După căderea în păcat, omenirea a comis erori grave în acest domeniu, în care desfrânarea, orgiile, uneori justificate ceremonial şi religios, au fost dublate de promiscuitate, ignoranţă, suferinţă, boli şi nenumărate vieţi omeneşti exploatate, degradate, irosite.
Din nefericire, cultura creştină, contaminată de dualismul gnostic grecesc şi neoplatonic, a evitat să se implice în acest aspect al fiinţelor umane, considerându-l nedemn.Epoca victoriană a impus adevărate tabuuri asupra sexualităţii: membre acoperite, distincţie, dihotomie între dorinţele sexuale şi dragoste, actul sexual fiind considerat degradant.
Prin 1920, dorinţele sexuale încep să fie considerate legitime dacă sunt însoţite de afecţiune. După 1945, urmează o perioadă de intensă preocupare faţă de sex. În anii ’50, comportamentul sexual începe să fie studiat ştiinţific de către Kinsey şi Hugh Hefner. Apar primele semne ale unei socializări excesive a sexualităţii: „Playboy”, femeia – obiect sexual.
Decada următoare, a anilor ’60, este martoră la o adevărată „Revoluţie sexuală”, cu consecinţe de lungă durată, societatea devenind o societate suprasaturată de sex: shopuri specializate, filme sex şi porno, show-business şi muzică, puternic asezonate şi condimentate cu sex, prostituţie, promovarea homosexualităţii etc.
După 20 de ani, prin 1980, lumea începe să înţeleagă ce a câştigat: cantitatea de sex comercial este invers proporţională cu calitatea şi intensitatea trăirii, bucuriei şi plăcerii intimităţii. Mulţi au considerat că această deşănţare sexuală le-a sabotat nevoia de intimitate şi le-a subminat aptitudinea unei relaţii autentice. Teama de afecţiunile venerice transmisibile – SIDA, sifilis, gonoree, candidoză, trichomoniază, paraziţi, viroze genitale relativ incurabile şi care te transformau peste noapte, practic, într-un inapt sexual etc. – a fost un motiv în plus pentru o schimbare de atitudine.
Determinarea socio-culturală a sexualității umane.
Există trei aspecte determinante ale sexualităţii într-o societate dată:
1. Instituţia căsătoriei – ca legătură protectoare a relaţiei sexuale.
2. Rolul celor două genuri – bărbaţii, fiind mai puternici, au mai multe drepturi şi libertăţi sexuale decât femeile.
3. Credinţele despre ceea ce este considerat normal.
În viziunea Irei Reiss, normalitatea este definită cultural: ceea ce este anormal într-o cultură poate să fie acceptat în alta. Ea consideră anormal ceea ce nu este acceptabil în nici o cultură. Acceptând că tiparele comportamentale găsite în toate culturile sunt normale, este necesar să ne întrebăm dacă ceea ce este considerat ca normal este şi corect?
Cu siguranţă că sexualitatea noastră este influenţată de factorii socioculturali în care am trăit: criteriile de frumuseţe ale corpului sau anumite părţi ale corpului au standarde sociale; de asemenea simbolurile sexualităţii, diferenţele sociale între bărbaţi şi femei au natură socială. Gradul lor de libertate sexuală este deseori determinat doar social – mai restrictiv faţă de fete decât faţă de băieţi. Tot din punct de vedere social, se consideră că băieţii trebuie să fie activi, în timp ce fetele trebuie să reziste, să refuze.
O ilustraţie nostimă a evoluţiei socioculturale faţă de sexualitate o oferă moda costumelor de baie de damă de-a lungul timpului. Etape: iniţial bărbaţii şi femeile făceau baie separat, apoi împreună. Costumele acopereau picioarele până la genunchi şi braţele până la coate. A urmat o expunere gradată, tot mai largă a corpului; dar curios, după ce o parte a corpului era dezvelită, ea îşi pierdea capacitatea de atracţie şi stimulare sexuală. În felul acesta s-a ajuns la bikini şi solarii. Imaginaţi-vă că o persoană respectabilă din 1890 ar avea posibilitatea să fie lansată pe una din plajele de astăzi!
O înțelegere teologică a sexualității.
Explicaţia umanistă a sexualităţii, bazată pe factori biologici şi socioculturali este importantă, dar incompletă. Una este să examinezi norme şi comportamente sexuale, şi cu totul altceva să emiţi judecăţi şi să iei hotărâri privind valorile morale. Este vital să facem mai întâi consideraţii asupra implicaţiilor spirituale şi teologice ale comportamentului sexual.
S-au avansat 3 tipuri de determinism ale sexualităţii umane: teistic, biologic şi sociocultural. Luaţi separat, fiecare dintre aceşti factori este incomplet, dar împreună pot alcătui o imagine completă deoarece interacţionează.
Premisa de la care pornim o găsim în prima carte a Bibliei:
Gen. 1:27 „… i-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască.”
Gen. 1:28 „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l.”
Gen. 1:31 „… erau foarte bune.”
Gen. 2:24 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa şi se vor face UN SINGUR TRUP.”
Gen. 4:1 „… Adam a cunoscut pe nevastă-sa; ea a rămas însărcinată.”
Aceste fragmente arată că bărbaţii şi femeile sunt diferiţi şi distincţi în faţa lui Dumnezeu, fiind totuşi uniţi şi egali ca fiinţe sexuate. Acceptarea sexualităţii proprii şi a celuilalt începe cu aptitudinea de a fi conştient şi recunoscător pentru ea, ca parte a intenţiei şi a creaţiei lui Dumnezeu. Sexualitatea noastră este bună, ba chiar foarte bună în ochii lui Dumnezeu!
La început, Adam şi Eva erau fiinţe sexuale desăvârşite, exact aşa cum au fost creaţi de Dumnezeu să fie, dar au pierdut această stare prin căderea în păcat. Toate fiinţele omeneşti moştenesc această natură decăzută, care include şi o sexualitate denaturată.ii Căderea în păcat a afectat în primul rând relaţia cu Dumnezeu, întrerupând-o, dar în egală măsură a afectat atât componenta biologică, cât şi socioculturală a omului. Se vorbeşte lapidar doar de naşterea dureroasă şi ceva despre dependenţa, prin dorinţă, a femeii de bărbat.
Factorii socioculturali au fost afectaţi în mod drastic prin păcat, determinând o ruptură în relaţiile interumane. Structurile familiei, împreună cu alte structuri sociale şi comunitare, joacă un rol important în distorsiunile sexuale ale unei persoane. Înţelegerea şi cuprinderea întregii semnificaţii a căderii presupune faptul că realizarea unei sexualităţi autentice implică conflict şi luptă pentru fiecare, nu se realizează de la sine.
Dumnezeu ne-a creat astfel şi a permis ca sexualitatea noastră să se dezvolte prin intermediul unor factori biologici şi socioculturali şi datorită faptului că aceste sisteme sunt imperfecte, noi înşine suntem imperfecţi în sexualitatea noastră. Unii suferă din cauza unor alterări genetice pe care le-au moştenit; altora le lipseşte o sexualitate completă şi armonioasă, fiindcă n-au avut parte de o socializare adecvată în familie şi în grupul apartenent, în timp ce alţii au devenit victime ale abuzului sexual. La un anumit nivel, fiecare are de-a face cu distorsiuni sexuale specifice acestei lumi imperfecte. Ideea soţilor Balswick este că, asemenea altor domenii, fiecare dintre noi trebuie sa ne recucerim, cu ajutorul lui Dumnezeu, normalitatea sexuală.
Vestea bună este că, în ciuda acestor obstacole şi oprelişti, intenţia lui Dumnezeu pentru noi este o sexualitate autentică, şi acesta este unul dintre scopurile pentru care merită să luptăm. Desigur că acest deziderat este mai uşor de realizat pentru cei care nu s-au născut cu tulburări genetice sau fiziologice, care au fost socializaţi într-o familie în care părinţii au manifestat atitudini sănătoase şi au trăit într-o societate în care valorile sunt congruente cu mesajul biblic.
Sexualitatea denaturată, neautentică, poate lua diferite forme, care sunt rezultatul combinaţiilor diferite ale factorilor biologici, socioculturali şi spirituali perturbaţi. Din nefericire, unele persoane au un dezavantaj redutabil prin faptul că au trecut prin evenimente care au avut un efect devastator asupra fiinţei lor sexuale, fiind profund răniţi, şi au rămas cu sechele care necesită un proces lung pentru vindecare. Vestea bună a Evangheliei este că noi putem găsi speranţă şi refacere completă în Isus Hristos, El Însuşi fiind vindecătorul rănit.
Sorin Sandulache
Foto – Flavius Curescu
