Psalmul 63:1(NIV): „ O Doamne, tu eşti Dumnezeul meu, te caut cu sinceritate; sufletul meu însetează după tine, trupul meu tânjeşte după tine, într-un pământ sec şi uscat, fără apă!”

De ce ar trebui să-l căutăm pe Dumnezeu? Avem vreo promisiune sau asigurare ca să ne determine să căutam faţa Lui? Haideţi să ne uităm la Evrei 11:6

„…oricine vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că El îi răsplăteşte pe cei ce-L caută cu sinceritate.”

Înțelegi asta? Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce-l caută cu sinceritate. Cuvântul folosit pentru „răsplăteşte” înseamnă a remunera, sau a recompensa în mod egal. Cu alte cuvinte, dacă facem un efort să căutăm sincer (cu sârguinţă, seriozitate) faţa lui Dumnezeu, atunci vom fi recompensaţi cu prezenţa lui Dumnezeu.

Acum haideţi să ne uităm în Matei 6:33

„Căutaţi dar întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da de asemenea.” [Mai mult]

Închinarea e fără valoare dacă în ascuns, în viaţa pe care o trăim cu noi înşine suntem lipsiţi de sinceritate.

‎Am descoperit că e uşor să defilăm, în timp ce în adânc, acolo unde se naşte închinarea e  putreziciune.  Cu aceleasi mâini pe care le ridicăm în închinare, cu aceleaşi mâini lovim obrazul aproapelui. Binecuvântăm pe Domnul cu gura noastra, dar tot cu ea blestemăm sau vorbim lucruri care dor, cuvinte care străpung inimi sau care acuză pline de mândrie.

Este uşor să-i iubim pe cei pe care îi vedem o dată pe săptămână, dar este cumplit de greu să iubim zi de zi pe cei cu care trăim. Ei sunt cei ”imposibili”, cei care nu se ridică la nivelul nostru şi cei care nu ne împlinesc aşteptările.

Nu mai avem sare, ne-am pierdut gustul, suntem goi. Şi nici măcar nu vedem. Am orbit la propriu. Nu vedem nevoie, durere, suferinţă, cum nu-L mai vedem nici pe Christos. Mergem ca un Titanic în variantă alb-negru.

Candelele nostre sunt goale. Dar defilăm, prea greu să ne smerim, prea greu să plecam capul, să  vedem goliciunea ce o ascundem. Avem justificare pentru orice nemernicie făptuită: ”răul este lipit de mine!”, lupta până la sange, însă, nu e pentru noi? Înfrânarea? Poate. Mă înfrânez destul de la… de la ce? [Mai mult]

Isaia 61:1-4: “Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi “terebinţi ai neprihănirii”, “un sad” al Domnului.”

Stau în faţa foii de hârtie şi lacrimile mele curg…nu ştiu ce o să scriu, ştiu doar că inima mea e plină de prezenţa Domnului. Pasajul din Isaia 61, mă pune faţă în faţă cu identitatea mea în El. Mă înfior…Duhul se zbate în mine şi inima îmi e gata să sară din piept. [Mai mult]

“ Dacă consider că ceea ce fac duminica este închinara adevărată, am pierdut semnificaţia. Dacă merg la biserică să văd ce pot să primesc, am pierdut semnificaţia.  Dacă ma închin potrivit sentimentelor mele, am pierdut semnificaţia. Închinarea semnifică trăirea unei vieţi pline de ascultare faţă de Domnul tururor lucrurilor. Închinarea nu se rezumă doar la ai-I cânta. Când Îi ascult voia in fiecare zi, când Îl caut cu toată inima mea, mintea mea şi sufletul meu, când vin înaintea Lui în închinarea mea privată şi pubilică cu tot ceea ce am(fară să caut ce pot să obţin), atunci nu numai că m-am închinat, dar am devenit un închinător. “

Stephen M. Newman – Pastor de închinare şi arte

© EXW Staff

Inima mea stă mută în prezenţa Ta. În momentele astea nu mai e nimic de spus, nimic de adăugat, nimic care să distragă atenţia mea de la întâlnirea cu Tine.
‘Îmi ridic ochii spre munţi…De unde îmi va veni ajutorul?”-(Ps121:1)
Tot ce am nevoie, e să Te aud pe Tine.
“Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură”-(Iov40:4)…Tac!

Din adâncul fiinţei mele se aude un sunet trist al disperării…strigătul mut al inimii mele. Asta e realitatea mea, Doamne… primeşte-mă aşa cum sunt! Nu vreau prin atitudinea mea egocentristă, să Te fac să pari mic..pentru că Tu, eşti un Mare Dumnezeu! “Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”
“Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – “Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” ––(Iov.42:2,3)

Dumnezeule, ţi-aduc durerea mea, pentru că numai Tu o poţi înţelege. Ţi-aduc lacrimile mele, pentru că numai Tu le poţi purta greutatea…Ţi-aduc cântecul meu trist, pentru că numai Tu poţi lega o inimă rănită. Ţi-aduc Închinarea mea din Valea Plângerii…
Muzica s-a stins, instrumentele au amuţit. Un singur sunet se mai aude şi se înalţă : un sunet de Laudă pentru Cel ce a creat muzica, cântecul mut al unei inimi predate şi zdrobite, sunetul din Valea Plângerii…
“Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire) Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inima locuieşte încrederea. [Mai mult]