Cain și Abel

Una dintre cele mai importante întrebări cu care se confruntă bisericile noastre de astăzi este una care nu ne-am aștepta. Întrebarea este simplă dar pentru unii răspunsul este ireal. Mulți păstori explică răspunsul din punct de vedere teologic, dar nu îl pot aplica. Mulți lideri de închinare se prefac că îl înțeleg, dar nu pot să-l explice. Renașterea închinării în America este de aproximativ 20 de ani și pe cum se maturizează, creștem și noi în înțelegerea închinării. Dar o întrebare totuși rămâne greu de răspuns. Noi toți ar trebui să știm răspunsul, dar nu-l știm. Noi ar trebui să știm răspunsul deoarece are implicații importante atât în viața noastră cât și în bisericile noastre. Întrebarea este, „ Ce este închinarea?”

Am auzit spunându-se că „ închinarea nu se poate defini, ci doar experimenta.” În timp ce aceasta este adevărat, nu ne putem eschiva de responsabilitatea noastră de a înțelege și a articula ceea ce am experimentat deja. Dumnezeu a venit la noi. El este cu mult peste noi și noi ca și oameni suntem copleșiți de aceasta. Noi nu avem parte doar de experiențe fără cunoștințe, și nu avem parte de experiențe doar ca un rezultat a ceea ce am studiat. Noi avem nevoie de amândouă. Noi suntem credincioși care L-am experimentat pe Dumnezeu într-un mod tangibil și pentru că noi credem că Biblia este cartea noastră de închinare, noi trebuie să dorim atât o doctrină corectă cât și misterul de a-L întâlni pe Dumnezeu. [Mai mult]

Nu îmi place toamna! Și…mai ales această toamnă. S-a prea izbit cu frigul de noi. Așa dintr-o dată și-a adus aminte că trebuie să își facă și ea apariția…și și-a făcut-o din plin.

Dar nu despre toamnă vreau să scriu…

Și totuși:)…toamna ne învață multe și ne aduce unele bucurii. Ne învață că viața se veștejește și trece. Azi suntem iar mâine…cine știe?

Printre multele lucruri bune care se întâmplă în acest anotimp, este faptul că toamna, fetele se chiar îmbracă, iar tinerii pocăiți pot răsufla ușurați până la vara viitoare, când ispitele blonde își vor etala ”frumusețile” în public, așa doar, ca să le vadă toți și să moară dușmanii de poftă.

Vorbeam o dată la o grupă celulă, într-o tabără creștină, despre pasajul din 2 Timotei 2:22, unde ni se spune să fugim de poftele tinereții. Un puștan de vreo 12 ani, cu ochii bulbucați de mirare mă întreabă: Bine, bine….dar dacă tot fugi, nu te obosești? ”Mirat” de întrebare am izbucnit în râs și am realizat că băiatul nu a înțeles despre ce este vorba…Am vrut să îi explic atunci că versetul nu se referă la a alerga, ci la o altfel de fugă pe care o va înțelege când va crește mare. [Mai mult]

În Vechiul Testament, păcatul putea fi curăţat (îndepărtat) doar prin sacrificiu, prin sânge. Când Isus Cristos a venit şi a murit pentru păcatele noastre, sângele Lui a devenit sacrificiul final pentru totdeauna. Nevoia de sacrificiu pentru a ne curăţa de păcat a fost îndepărtată pentru totdeauna.  Sacrificiul făcea parte din închinare.

Romani 12:1  “Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare spirituală din partea voastră!”

Vorbind despre închinare mă gândesc la două părţi – partea spirituală şi partea fizică. Când ne adunăm duminica ca şi o congregaţie, vedem o adunare de oameni care-I oferă lui Dumnezeu închinarea lor într-un mod fizic. Ei cântă, îşi ridică mâinile, se roagă, chiuiesc, dansează. Asta este o privelişte extraordinară care merită văzută….sute de credincioşi care se închină.

Partea sau expresia fizică a închinării noastre este o parte importantă în închinarea noastră. Făcând asta, noi de fapt murim faţă de noi înşine, şi-I oferim Domnului ceea ce este a Lui. Când ne ridicăm mâinile noastre sau cântăm, consumăm energie, implică oarecum un effort depus din partea noastră. De aceea oarecum se poate vedea ca şi un sacrificiu. Când mi-am ridicat prima dată mâinile a fost o experienţă inconfortabilă. A trebuit să-mi sacrific sentimentele mele, inhibiţiile mele ca să pot să fac ceea ce era corect în închinarea mea personală. [Mai mult]

O persoană nu poate să îl întâlnească pe Isus şi să NU aiba o schimbare a inimii sau o schimbare de atitudine. Viaţa este ascunsă în cuvintele lui Hristos, şi doar în El se poate găsi libertatea de a trăi viaţa la maxim. Smerindu-ne înaintea lui Hristos, lăsându-ne învăţaţi şi conduşi de cuvintele Sale, inimile noastre, pasiunile şi mentalitatea vor căuta în mod constant să Îl urmeze pe EL.

La un moment dat, în Evanghelia după Ioan, Isus spune: dacă într-adevăr sunteţi ucenicii Mei, veţi păstra învăţăturile Mele, şi atunci veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Isus spune: “dacă păstrezi, sau rămâi în învăţătura Mea, dacă te opreşti şi te umplii de Cuvântul Meu, dacă Îmi permiteţi să fiu temelia, dacă rămâneţi în Cuvântul Meu sau în învăţătura Mea, atunci sunteţi ucenicii Mei, veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi.” [Mai mult]

Noe – un tip ciudat și neînțeles, s-a trezit să construiască o corabie, în mijlocul uscatului, la porunca lui Dumnezeu. Nu-s de condamnat oamenii că nu l-au crezut. Sincer să fiu, nu știu dacă eu aș fi crezut în acea situație. Trebuie să fii ”dus cu pluta” să crezi un nebun ce îți spune aberații. Ceea ce susținea Noe era imposibil să se întâmple. Să plouă într-un loc arid atât de mult încât…era imposibil, înțelegeți?

Dar nu despre acest lucru vreau să vorbesc.

Când Dumnezeu îi dă detaliile lui Noe despre construcția corăbiei, îi spune, printre altele, să construiască o fereastră sus, în tavan. Deci moda cu ferestre termopan în tavan, nu e inovația lumii moderne, e o copie a ceea ce a mai fost. Noe, printre altele, a fost primul constructor care a montat o fereastră în acoperiș.

Tot ceea ce Dumnezeu i-a vorbit lui Noe era o nebunie, atât pentru el cât și pentru cei din jur. Trăirea lui cu Dumnezeu era ieșită din tiparele vremii. Noe, nu doar că avea o relație cu Dumnezeu, un timp de o oră în care își spunea rugăciunile, ci Biblia ne spune că Noe umbla cu Dumnezeu. Adică mergea la plimbare și vorbea cu El, se consulta, Îl asculta și punea în practică tot ce El spunea. Ceea ce Dumnezeu îi vorbea, erau lucruri imposibile, greu de înțeles pentru un om normal la cap. [Mai mult]

Vă scrie nebunul din orașul normalilor.

Umblam printre oameni, ca unul oarecare, până m-au prins. M-au întrebat de ce sunt nebun și de ce nu sunt ca ei și de ce nu port măști.

Vă scrie nebunul din cetatea normalilor.

Până la urmă m-au prins cu vorbe și m-au legat cu sfori. Ce durere… Și nebunii simt durerea.

-De ce mergi invers?- m-au întrebat ei.

-Cum altcumva să merg, le-am răspuns eu, decât cum m-au învățat ai mei?

-Săracii de ei, am auzit printre acei oameni. Așa deci? Și-ai tăi sunt nebuni?

M-au purtat pe străzi să mă vadă toți. Să știți că mic fiind, am mers la circ, și mă întrebam- pesemne tot din cauza nebuniei- cum se simt animalele să se tot uite alții la ele?

Strigau ceva foarte ciudat pentru mine: „Victorie asupra istoriei, victorie asupra memoriei!!“. O făceau ca și cum se bucurau că uitau ce-a fost ieri și chiar azi. Eu, nebunul, am mâncat azi prea fierbinte. Maine o să încălzesc mâncarea mai puțin. [Mai mult]

Din 19 octombrie 2011 pe site-ul nostru va apărea o nouă rubrică întitulată  ”D´ale mele…”. În cadrul acestei rubrici veți putea citi  în fiecare miercuri câte un articol scris de Florin Lupean.

” Articolele pe care le voi scrie sunt gânduri D´ale mele… Prin ele îmi doresc să-i motivez pe cei care le citesc să îl cunoască mai profund pe Dumnezeu. Ceea ce scriu în această rubrică, este ceea ce Dumnezeu mi-a pus pe inimă în ultimul timp și face parte din viziunea pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru această perioadă”.

După o vacanță lungă, Flacăra Închinării Media își reia activitatea începând cu luni, 17 octombrie 2011.

Iată cum va arăta grila articolelor care vor fi publicate în fiecare zi pe site-ul nostru:

Luni - Just a Thought (Gandul săptamanii) de Stelian Baban

Marti –  SubiEct X (diferiți autori)

Miercuri –  D´ale mele… de Florin Lupean (NOU )

Joi – Ciobanii de Alin Jivan și Articole (diferiți autori)

Vineri – Interviuri

Sâmbătă – Scrisori din locul secret de Luminița Ciuciumiș (NOU )

Duminică – Articole de Închinare scrise de diferiți autori. [Mai mult]

Poate că am să par o persoană bătrână, înapoiată şi demodată spunându-vă asta. Poate că am să-mi pierd din simaptizanţi şi poate că voi fi înţeleasă greşit. Dar nu contează, eu tot o voi spune. Nu e ok ce se întâmplă în ziua de astăzi între tinerii creştini! Pur şi simplu nu e bine!

De ce spun asta? Pentru că mă doare inima când văd că nu ne deosebim aproape cu nimic de oamenii din lume. Şi aici mă refer la relaţiile de iubire dintre tineri. Dragii mei, în acest articol am să fiu cât se poate de transparentă şi directă. Nu e bine să te oferi atât de uşor. De fapt, nu e bine să te oferi deloc înainte de căsătorie. Şi…ce e cu toată această giugiuleală cu zeci de persoane? Oare chiar nu vrei să fii inocent? Consider că Dumnezeu pune în noi dorinţe extraordinare dacă ştim să le urmăm. Îmi amintesc şi acum când am avut prima relaţie. Îmi amintesc şi acum de primul meu sărut şi cum nu am mâncat toată ziua de emoţii. Îmi amintesc toate aceste lucruri ca şi prin vis. De ce? Pentru că de atunci au trecut 5-6 ani. Şi da, de 5-6 ani mă păstrez pentru viitorul meu soţ. De 5-6 ani nu am sărutat pe nimeni, pentru că nu vreau să sărut broaşte până îmi vine prinţul! Şi asta nu mi-am propus-o eu. Recunosc. Aceasta a venit de la sine, de la Dumnezeu. Pur şi simplu am simţit că nu pot. Nu aş putea să fac acest gest atât de intim pentru mine, faţă de cineva pe care nu-l iubesc pe deplin. Faţă de cineva cu care aş vrea să-mi petrec tot restul vieţii. [Mai mult]

Iubirea neexprimatã… nu e iubire!…Sã dãruim este un principiu. Nu poţi spune cã iubeşti dacã nu arãţi asta…

Avea ochii aţintiţi în tavan şi întunericul era ascunzãtoarea ei. Nu scotea nici un sunet, chiar dacã în interiorul ei era o furtunã asurzitoare. Nimeni nu putea sa vadã râurile de lacrimi care-i udau perna… dar, pâna-n zori, cu siguranţã se vor usca! Slavã Domnului cã existã “mâine”, o zi în care “ieri” se pierde în amintiri. Gândul acesta o liniştea, îi dãdea speranţã şi în toatã negura, vedea un colţ de senin…

Inima îi bubuia atât de tare cã se temea sã nu trezeascã pe careva şi sã-i demaşte acoperirea. Nu vroia sã ştie nimeni, nu vroia sã dea explicaţii nimãnui pentru sursa durerii ei… ajungea durerea numai pt ea… A închis totul în interiorul ei şi acolo avea sã rãmânã pentru totdeauna. Îi va porunci inimii sã uite! Cãutã în întuneric colţul de senin, privind ca o nãlucã la punctul luminos ce se întrezãrea în draperia groasã, de parcã de acolo i-ar fi venit ajutorul… Îi era ciudã pe ea. Oricât se strãduise, oricât încercase sã se concentreze la lucrurile obişnuite, durerea şi dezamagirea erau mai puternice ca ea. Nu-i venea a crede cã greşise şi sentimentul vinovãţiei o fãcea sã simtã durerea mai acut. Se simţea ca şi când ar fi eşuat în misiune pentru cã nu a ascultat ordinele comandantului şi a acţionat pe cont propiu… inima i-a dictat altceva decât raţiunea. A acţionat prosteşte şi a devenit penibilã… ce scuzã putea sã aibã??? Nici una!!! Aah! da, poate exista una…iubirea. Tot ce a fãcut, era motivat de iubire. Oh, dar ce eşec!… Plângea înfundat ţinându-şi mâna la gurã sã nu cumva sã-i scape vreun scâncet. [Mai mult]