Doresti sa iti imbunatatesti viata de familie? Doresti sa intri in viata de famile si nu stii ce te asteapta? Nu-ti mai iubesti sotia? Nu-ti mai suporti sotul? Sau pur si simplu toate sunt perfecte, dar vrei mai mult?

Te asteptam in perioada 4 – 5 iunie 2010 la Biserica Adoram din localitatea Arad la conferinta pentru familii sustinuta de pastorul Nelu Muresan din Dej.

Taxa de participare este de 10 lei de persoana iar locurile sunt limitate – maixim 120 de persoane.

Inscrierile se pot face la Cristian Galea(0722464682). Va stam la dispozitie cu orice informatii doriti.

Cristian Galea locuieşte în Arad, este căsătorit cu Monica, au 4 copiii extrordinari împreună și este păstor în Biserica Creştină Adoram Arad. Cristi a cunoscut feţele suferinţei în mai multe faze ale vieţii sale. Ceea ce ne descoperă despre sine dovedeşte într-adevăr dependenţa lui de Dumnezeu şi sensibilitatea  lui pentru tot ce însemană CER.

Cristi, ce ţi s-a întâmplat încă de tânăr, mai exact când erai în anul 3 de facultate?

Mulţi ani la rând m-am ferit şi am încercat să nu fac public ceea ce mi s-a întâmplat. Sincer, acum nu ştiu de ce, poate de ruşine, ca şi cum aş fi fost vinovat de ceva. Îmi aduc aminte că eram la sfârşitul sesiunii de vară. Stăteam la un cămin studenţesc şi tatăl meu venise cu maşina să ducem bagajele acasă – urma vacanţa de vară. În timp ce duceam în braţe un monitor de calculator, am tuşit şi în câteva momente am simţit cum plămânii mi s-au umplut de sânge. Am lăsat monitorul jos şi în faţa căminului m-am aplecat şi am început să tuşesc sânge. Plămînii continuau să se umple cu sânge şi aveam impresia că mă sufocam. În acele momente am fost convins că voi muri. Nu ştiam ce mi s-a întâmplat, nu auzisem niciodată în viaţa mea pe cineva să i se întâmple ce mi se întâmpla mie. Tatăl meu stătea lângă mine încremenit, nu ştia ce să-mi facă. Eu, plin de pace, aplecat în jos, convins că mor în câteva clipe. A fost una din experienţele care m-au marcat pe viaţă. Nu am murit, sângele s-a oprit, au urmat 3 luni de spitalizare cu injectii zilnice şi 6 luni în care luam câte 10-12 medicamente concomitent. Diagnosticul a fost tuberculoză. A trecut, am uitat, sunt sănătos, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate. [Mai mult]

16.03.2010 – Oraşul pe apă(Ganvie) (marţi)

Când am fost data trecută nu am apucat să merg în acest oraş de pe apă. Acum a fost un moment potrivt, mai ales că şi aici se va planta o biserică. Nici nu am apucat să mâncăm dimineaţa că am şi plecat să ajungem înapoi în timp util, pentru a merge din nou seara la evanghelizare, în Guencome.

Oraşul pe apă (Ganvie) are o istorie interesantă, ca toate lucrurile de aici, legată de voodoo. Aproximativ în anii 1700, a avut loc un război între 2 triburi. Cel mai slab a fugit de cel mai tare şi singurul loc unde a putut fugi a fost pe apă. Pentru că în tribul cel tare exista teama că un demon al apelor îi poate nimic, ei s-au oprit la mal. În ziua de azi, locuiesc în acest oraş aproximativ 30.000 oameni. Aproape totul este suspendat pe pari de fasole J. M-am tot minunat cum nişte beţe înfipte într-o apă adâncă de 1-1.5 m pot să ţină deasupra apei colibele acestor oameni. Practica arată că se poate. Din loc în loc, mai este câte un petec de pământ creat artificial prin aducerea nisipului cu barca, din alte părţi. Au aici de toate: şcoli, biserici celeste, islamice, magazine, am văzut chiar şi un fel de piaţă pe apă, oamenii vindeau şi cumpărau în bărci. Fiecare bărbat care doreşte să se căsătorească este obligat să-i cumpere sau să-i facă soţiei lui o barcă scobită în trunchi de copac. O altă ciudăţenie de aici: toţi bărbaţii sunt pescari, femeile parcurg aproximativ 2-3 ore până la mal pentru a duce peştele pescuit de soţii lor. Lucrul bizar constă în faptul că soţul vinde peştii pescuiţi de el soţiei. Soţul vinde soţiei, soţia îl vinde în piaţă şi pe banii câştigaţi în piaţă, ea cumpără de mancare. Soţul, la începutul anului, din banii câştigaţi, dă bani soţiei care e obligată să îl hrănească un an de zile. Copiii sunt în grija mamei, e problema ei ce va da de mâncare copiilor. Ciudat, o lume pervertită de diavol, în care familia este o afacere, nu este loc de dragoste. Spuneam de acum 2 ani: să iubeşti pe cineva este josnic şi ruşinos. Familiile sunt constituite de părinţi, căsătoriile sunt comandate. Trist şi dureros. După vizitarea oraşului şi după încă o oră de mers cu barca, am ajuns la mal. Am mai trecut printr-o experienţă interesantă atunci când am luat fiecare câte o motocicleta pe post de taxi. Sincer, cred că aceşti oameni sunt printre cei mai buni motociclişti din lume; să mergi pe aici cu motocicleta este un risc zilnic, o aventură; am văzut şi câţiva căzând. [Mai mult]

08.03.2010 – Drumul şi aterizarea (luni)

Singurul lucru care nu îmi place la călătoria asta (cel puţin aşa cred acum) este drumul. 12 ore pe drum cu tot cu mersul la aeroport, oboseala acumulată, 8 ore de stat pe scaun, controalele din aeroport, teama că se pot pierde bagajele… îmi displac la maxim. Dar întotdeauna după ce au trecut toate, am uitat tot, la fel cum se uită durerile naşterii când femeia îşi ţine noul născut în braţe (aşa cred şi asta… nu garantez ). De data asta drumul nu a fost deloc plictisitor: chiar am reuşit să dorm în reprize bunicele, plus când am fost treaz, prezenţa lui Vladimir garantează un timp extraordinar. Cu sigurantă sunt (cel mai) binecuvântat. Am ajuns cu bine la Tony, bagajele nu s-au pierdut, de controlat nu a controlat nimeni, în schimb am fost lovit crunt de altceva: căldura de care uitasem. Va trebui să mă obişnuiesc cu asta, o voi simţi mult timp.

09.03.2010 – prima zi (marţi) [Mai mult]

Cristi, s-a născut în Arad, e căsătorit şi are 4 copiii. După o călătorie misionară în Africa avea să devină o persoană diferită. Deşi a mers în Africa cu un spirit aventurier, Dumnezeu a avut în vedere să îl înveţe realitatea prezenţei Lui şi trăirea la un alt nivel cu El. De atunci Cristi nu mai trăieşte doar teoretic ci şi practic. De atunci este un om care impactează şi face totul pentru lărgirea Împărăţiei…

 Ce ne poți spune despre tine și familia ta?

M-am născut în Arad, am 33 de ani şi dupa 9 ani de la căsă toria cu Monica avem 4 copii. Minunaţi ca ai tuturor: 1 băiat şi 3 fetiţe. Am avut o viaţă plină de peripeţii, m-am născut din nou de mic copil, am crescut într-o biserică penticostală şi pot spune că nu am cunoscut viaţa în afara bisericii. Teoretic. Practic, viaţa mea a fost o sinusoida cu Dumnezeu: când sus, când jos.

 Cum a început visul tău de a merge în Africa?

 Africa pentru mine nu a însemnat nimic pâna la un moment dat. Un fost coleg de liceu cu care am ţinut legătura, întorcându-se la Isus, după liceu, a venit la mine într-o zi şi m-a întrebat dacă nu vreau să merg în Africa ca şi misionar. Fiind aventurier de felul meu, am acceptat fără să mă gândesc prea mult ce înseamnă acest lucru. Spun asta ca şi încurajare: uneori nu cred că e necesară o chemare mai specială pentru cineva să meargă ca şi misionar, este chemarea pentru toţi cei născuţi din nou. Au trecut aproximativ 2 ani pânã s-a concretizat plecarea mea, în acest timp am crezut că acest proiect s-a anulat. Dacă iniţial am dorit să merg împreună cu soţia mea, ulterior, după 2 ani, acest lucru nu s-a mai putut, aveam deja 3 copii. Am început să mă interesez desprea această ţară, Benin, nici nu auzisem despre ea. Ne-am întâlnit cu misionarul la care aveam să ma duc, Tony. El venise în România pentru a definitiva plecarea noastră. Am rămas marcat de blândeţea acestui om înalt de 205 cm şi 150 kg, un munte de om. După scurtă vreme eu şi prietenul meu, Gabi, ne dădeam jos din avion în aeroportul din Cotonou, Benin. [Mai mult]