Nu pot fi altfel decât bucuros, ştiind cine este Hristos pentru mine. Dumnezeu a revărsat harul Său asupra mea, iar acum experimentez o viaţă plină până la limită, sau aş putea spune chiar, o viaţă inundată de bucurie! Mulţi oameni consideră bucuria şi fericirea două cuvinte foarte asemănătoare, dar eu le vad ca două cuvinte cu înţeles diferit. Când mă gândesc la cuvantul „fericire”, încep să îmi imaginez cursul meu preferat de golf, sau vacanţa într-un loc de vis. Îmi vin în minte imagini cu copii fugind frenetic într-un parc de joacă. Mă văd chiar şi pe mine împărtăşind momente preţioase cu cei pe care îi iubesc. Alteori, gândindu-mă la fericire, îmi vin în minte acele momente de râsete neînfrânate împărtăşite cu prietenii de-a lungul vieţii. Fiecare persoană doreşte să fie fericită;  urmărim această idee misterioasă şi încercăm să o facem ţinta căutărilor noastre pe viaţă: căutăm experienţe inovatoare, înfrumuseţându-ne, unii merg aşa de departe, încât cheltuie sume mari de bani sperând că vor găsi piesa lipsă a puzzle-lui.  Dar dacă fericirea noastră depinde de situaţii, ce se întâmplă atunci când câmpul de golf este inundat, sau când lipsesc râsetele? Ce se întâmplă atunci când cei dragi mor sau vacanţele noastre se transformă în cele mai urâte coşmaruri ale noastre? Adesea fericirea trece cu viteza luminii iar chinul se stabileşte în noi. De aceea eu cred că bucuria depăşeşte (e mai mare decât) fericirea. Spre deosebire de fericire, bucuria rămâne. Bucuria este liniştea şi siguranţa dragostei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa noastră, ştiind că El va fi acolo, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Fericirea depinde de ceea ce ni se întâmplă, bucuria depinde de Hristos! [Mai mult]

“Ştiţi care este cel mai tragic dintre toate personajele biblice? Dumnezeu… ale cărui fiinţe Îl trădează şi Îl dezamăgesc atât de des!”

Dumnezeu iubeşte cu o dragoste care costă! El a ales să ne iubească şi în fiecare moment în care ne iubeşte, Dumnezeu şi-a asumat riscul de a fi dezamăgit! iar noi oamenii, facem ce ştim cel mai bine – Îl dezamăgim iar El trece peste ele şi continuă să ne iubească chiar dacă Îl costă!

E interesant cum pe noi ne întristează un cer înnorat, o notă rea, sau ne supărăm din cauza unui prieten care nu ne îndeplineşte aşteptările pe care le avem! Dacă ar fi şi Dumnezeu la fel ca şi noi, ar fi tot înnorat cerul dar El continuă să facă soarele să răsară!… pentru că iubeşte chiar daca Îl costă!

Mulţi oameni au ajuns să apeleze la metode drastice şi disperate motivaţi fiind de dezamăgirile pe care le-au trăit… Dumnezeu are la activ cel puţin 6 miliarde pe zi, aproximativ 70.000 dezamăgiri/secundă! 70.000 pe secundă!!! Nici un om nu ar putea face faţă atâtor dezamăgiri! De foarte multe ori nu e vorba de dezamăgirile mărunte pe care, poate, şi noi le-am ierta şi le-am trece cu vederea… de cele mai multe ori e vorba despre dezamăgiri grave însă, dezamăgiri prin care suntem gata să Îl răstignim din nou! [Mai mult]

Dumnezeu e mare! De fapt, Dumnezeu e cel mai mare şi acest lucru e un adevăr absolut! “El este atât de plin de existenţă, încât poate dărui existenţă, poate face ca lucrurile să fie, şi încă să fie realmente altele decât El Însuşi… El este inefabil nu pentru că e indefinit, ci pentru că este prea definit pentru inevitabila imprecizie a limbajului.”

Toată această măreţie a Lui poate fi influenţată de credinţa sau necredinţa noastră “… tot atât de mult cât poate un nebun să alunge soarele zgâriind cuvântul “beznă” pe zidurile chiliei sale”.

Când spun că Dumnezeu e un Dumnezeu infinit, de necuprins, nu ştiu la ce să mă gândesc. Mă gândesc la univers şi ajung parcă până la limitele lui, iar Dumnezeu e puţin mai departe; dacă ajung şi acolo, El e şi mai departe puţin.

Dar ce mă miră şi mă intrigă  e ingeniozitatea oamenilor, calitate pe care, ironic, ingenioşi fiind, am transformat-o în defect! Şi astfel, am reuşit noi, micile genii, să ne ascundem în Infinit… un fel de struţi cu capul doar în nisip – şi nu e compliment! Am început noi oamenii să ne croim propriul drum, propriul scop pe acest pământ. Iar cei care nu am făcut-o ne supărăm atunci când voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră nu este exact cum am crezut noi şi devenim pretenţioşi. Dar cine a spus că ar trebui să facem aşa??? – şi la fel ca ceilalţii struţi ne ascundem cu capul în nisip. [Mai mult]

„În Norvegia am primit absolut toate dovezile că Dumnezeu există cu adevărat.”

După ce au ascultat piesa „Repentance” („Căinţă”), compusă şi interpretată de Bogdan, membrii juriului i-au spus că este genial. De vorbă cu Bogdan în exclusivitate, am aflat povestea vieții tânărului compozitor care, în semifinală, a spus că prima lui sursă de inspiraţie în muzică este Dumnezeu.

Bogdan Alin Ota își amintește cum, atunci când și-a prezentat compozițiile caselor de discuri din România, a fost refuzat de fiecare dată. Și-a luat însă revanșa, ajungând într-adevăr departe – tocmai în Norvegia, unde a intrat în finala concursului “Norvegienii au talent”.

Unul din membrii juriului a zis că viaţa ta este demnă de un film. Care e povestea ta, Bogdan?

M-am născut în Botoşani, acolo am copilărit. Tot acolo am început să studiez pianul, după ce, la o serbare şcolară, o fostă elevă a învăţătoarei mele a cântat la pian tema lui Kirculescu, de la Teleenciclopedia. Mi-a plăcut atât de mult, încât de cum am ajuns acasă le-am zis părinţilor că vreau să ne luăm şi noi un pian. Am insistat foarte mult să avem un pian în casă. Părinţii mei au cumpărat pianul, considerând că voi fi un doctor strălucit şi cult. [Mai mult]

Trăim într-o perioadă în care totul în jurul nostru se schimbă, iar principiile închinării fiecărui creştin pot cuprinde noi orizonturi spirituale, datorită Duhului Sfânt.

Bazele laudei şi închinării se văd bine în cuvântul lui Dumnezeu, atât în Vechiul Legământ, cât şi în Noul Legământ, iar în momentul în care a luat fiinţă Biserica, în ziua de Rusalii şi până în zilele noastre, fiecare generaţie de creştini a cunoscut diferite trepte în închinare, în funcţie de contextul cultural al vremii. Cu fiecare generaţie de creştini, s-a mai urcat o treaptă în domeniul adorării şi al închinării, care, pe parcursul veacurilor, s-a tot dezvoltat pentru că trupul lui Hristos, ca şi întreg, trebuie să-L cunoască pe El pe deplin.

Cum Îl putem cunoaşte pe Hristos mai profund dacă nu în mijlocul laudelor noastre, unde locuieşte şi în rugăciunea care leagă omul de Dumnezeu, prin Fiul Său ?

Voia Lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să-L cunoască pe El şi să-L slujească, în supunere faţă de planul şi voia Sa.(Ieremia 31, Evrei 8). [Mai mult]

Stelian Baban are 24 de ani şi joacă fotbal profesionist în Spania la echipa din liga a III-a Villarejo. Are o mărturie impresionantă ce te motivează să trăieşti alături de Dumnezeu. Acest interviu aduce în atenţia cititorilor  o poveste reală din viaţa unui tânăr ajuns la capătul puterii sale dar s-a ridicat prin puterea lui Isus…o călătorie uimitoare cu Dumnezeu.

Florin: Bună Stelian…Pentru început, aş vrea să ne spui câteva lucruri despre tine.

Stelian: Numele meu este Stelian Baban şi în urmă cu un an m-am mutat în Madrid. Am făcut aceasta pentru că am vrut să ascult de Tatăl meu iubit, Creatorul a tot ce există, singurul Dumnezeu adevărat. Acum mă lupt să împărtăşesc vestea despre iubitul meu Isus către tot mai mulţi oameni şi să joc fotbal  într-un oraş, aproape de Madrid. [Mai mult]

Trăiesc vremuri unice!

Doamne, nu ştiu ce va fi, dar  Duhul Tău vorbeşte inimii mele şi ea acceptă că vor fi lucrări şi mai mari pentru sezonul în care doar am păşit. Cu Tine vom face mari isprăvi! Este o aşteptare, o foame mistuitoare a sufletului meu după revelaţiile Tale, o căutare asiduă a chipului şi a inimii Tatălui, o reîntoarcere la natura din care provin, natura Dumnezeească. Şi când la Scaunul de Domnie din Ceruri se aude glasul de tunet al Celui ce şade pe Tron:” venise vremea celor răscumparaţi ai Mei!”-(Isaia 63:4b), inima mea percepe acest sunet la unison cu inima Tatălui şi înţeleg că ESTE TIMPUL! Timpul să mă regăsesc în adâncul inimii Tale, acolo unde visul Tău se impregnează adânc în inima mea, acolo unde nu pot fi despărţit de dorintele Tale, doar de ale mele…Şi lucrul acesta nu mai pare greu de făcut când sunt acoperit de căldura blândă a bătăilor inimii Tale. Şi poate dorinţele şi visele mele nu erau rele, chiar le aveam de la Tine, dar şi acestea, uneori, sunt pervertite de lumea în care trăim şi de înţelegerea noastră omenească. Le dăm valenţe omeneşti, şi le vedem aşa cum trăim. Dar visele Tale nu sunt omeneşti, nu ne aparţin, ele sunt date să împlinească destine împărăteşti, să ne ajute să învaţăm cum să trăim în Visul Tău, domnind în viaţă împreună cu Tine, nu predestinaţi, ci fiind oameni al destinului…A Te căuta, înseamnă să redau viselor de la Tine viaţa din nou! Redescoperirea viziunii Tale pentru viaţa mea! Acum înţeleg ce Pavel spune Filipenilor: [Mai mult]

Universul nu a apărut în urma unui „accident”, iar creştinii ar trebui să respingă din start această idee, a declarat Papa Benedict al XVI-lea.

„Contemplându-l [Universul], noisuntem invitaţi să citim ceva profund în paginile sale: înţelepciunea Creatorului, creativitatea fără margini a lui Dumnezeu“, a spus suveranul pontif, ieri, în timpul predicii pe care a prezentat-o în biserica Sf. Petru, în prezenţa a 10.000 de credincioşi.

Papa a precizat că teoriile ştiinţifice cu privire la originile şi formarea Universului şi a fiinţei umane nu sunt neapărat în conflict cu credinţa creştină, dar lasă multe întrebări fără răspuns. „În frumuseţea lumii, în tainele sale, în măreţia şi în raţiunea ei… nu putem să facem altceva decât să ne lăsăm călăuziţi către Dumnezeu, creatorul cerurilor şi al pământului.”

Benedict al XVI-lea a vorbit uneori despre evoluţie, însă s-a referit destul de rar la concepte precum evenimentul Big Bang, despre care unii oameni de ştiinţă presupun că ar fi condus la apariţia Universului în urmă cu 13,7 miliarde de ani, notează Reuters. [Mai mult]

Până acum, am văzut conducerea ca o manifestare a caracterului nostru şi a ceea ce suntem noi ca lideri. Prin urmare, conducerea este o caracteristică internă. Am discutat, de asemenea, modul în care conducerea poate fi identificată, pe măsură ce conducerea apare în diferite trăsături de caracter sau mănunchiuri de daruri. În ultima secţiune, vom discuta influenţa liderului de închinare asupra adunării şi aşteptările înalte pe care le are de la liderii săi. Acum ne vom îndrepta atenţia asupra diferitelor stagii ale conducerii din momentul în care apare şi până când liderul înmânează ştafeta, încheindu-şi misiunea.

Apariţia liderului

Mulţi lideri spirituali ştiu că sunt chemaţi, dar se află într-o nebuloasă încercând să înţeleagă ideologia şi filozofia chemării lor specifice. Din această cauză, liderii emergenţi au dificultăţi în a discerne ceea ce este nevoie pentru a maturiza eficienţa darului lor şi modul în care ei vor împlini scopul lucrării lor şi destinul propriu. Sunt două motive pentru care este greu de determinat direcţia şi chemarea liderului. Primul, însăşi spiritualitatea este definită prin termeni abstracţi, precum sfinţirea, justificarea, slujitor dedicat lui Hristos, o făptură nouă în Hristos; toate au înţelegeri diferite în funcţie de persoană şi context. Al doilea, viziunea noastră despre viitor este, în cel mai bun caz, în ceaţă. (1 Cor. 13:12)  Pentru că nu vedem toate detaliile, căutăm zilnic călăuzire de la Dumnezeu într-o trăire vie şi vitală. Această disciplină zilnică formeaza contextul chemării liderului emergent. Totuşi, deşi spiritualitatea liderului originează în relaţia lui cu Dumnezeu, ea este văzută în afară de cei din jurul său.  Spiritualitatea liderilor este suma experieţelor lor într-o relaţie destinată, hăruită şi plină de putere cu Dumnezeul cel viu. Liderii spirituali devin oglindiri tangiblile, identificabile ale viziunii, scopului destinat şi a spiritualităţii lor. Ei, la rândul lor, inspiră pe alţii să-şi caute propria maturitate spirituală. [Mai mult]

„De ce îndură Dumnezeu foametea, de ce îndură Dumnezeu ca milioane de copii să moară deshidratați și malnutriți? Dacă poate opri toate astea, dar nu vrea, atunci este rău voitor. Dacă dorește să le oprească, dar nu poate, atunci nu este omnipotent.” Dar, dacă Dumnezeul creștin există, atunci El este binevoitor și omnipotent. Dar nu numai atât. Pentru că dacă acest Dumnezeu există, atunci se pare că una dintre cele mai potrivite întrebări este „Cum justificăm faptul că omenirea întreagă le refuză acestor oameni rezolvarea problemei foametei, apei potabile și a serviciilor medicale?” Și pe bună dreptate, omenirea – mai ales că un procent minoritar din populație deține majoritatea resurselor existente – poate rezolva această problemă. De fapt, chiar și cei mai săraci dintre noi, care abia ne permitem un laptop și un grătar tot la a doua lună, trăim o viață de lux când ne gândim la felul de viață pe care-l duc cei pe care – pretindem – că-i compătimim. [Mai mult]