Ieri, site-ul Flacăra Închinării Media a împlinit un an de existenţă în noul format. Lansat în luna Noiembrie a anului 2005 site-ul nu a avut o ”viaţă” lungă.
În 6 iunie 2009 am relansat site-ul dornici să ne folosim de tehnologia modernă pentru a motiva şi ajuta tânăra generaţie să trăiască pentru Hristos.
După un an de activitate, cu o echipă tânără şi devotată am reuşit să creştem atât în ceea ce priveşte calitatea şi valoarea materialelor cât şi în numărul de vizitatori unici.
Am început timid, însă cu ajutorul unor tineri minunaţi am reuşit să creştem. La început publicam o dată pe săptămână, apoi de 3 ori iar din luna ianuarie am început să publicăm articole şi ştiri în fiecare zi cu excepţia zilei de duminică.
Suntem conştienţi că tot ceea ce am realizat se datorează lui Dumnezeu. Prin tot ceea ce publicăm urmărim să îl onorăm pe Împăratul nostru…pentru că despre El este vorba. Dorinţa noastră este să îl onorăm pe El şi să vă ajutăm pe voi, cei care vizitaţi acest site. Dacă un articol v-a ajutat atunci ”osteneala” noastră s-a meritat iar scopul pentru care a fost făcut acest site şi-a atins ţinta. [Mai mult]

În data de 22 Mai 2010, începând cu ora 18, sunteți invitați la o întâlnire de tineret organizată de biserica Flacăra Închinării din Alba Iulia. Tema acestei întâlniri de tineret este: ‘Alegerile campionilor’.






















