”Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” – Ioan.14:27

Nu-ți trebuie să fi maiestru și să ai un spirit de observație puternic, să vezi că majoritatea oamenilor se agită pentru orice lucru, iar pacea…pacea lipsește cu desăvârșire.

Lipsa păcii o vezi lesne pe fețele celor din jur, în pesimismul draconic al multor oameni și în actiunile lor disperate și dornice de a deține controlul.

Și dacă la cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu, putem spune că lipsa păci se datorează faptului că nu au fost răscumpărați în jertfa lui Isus Hristos, ce motiv găsim pentru noi creștinii?

Isus, împreună cu ucenicii, pornesc cu barca pe marea Galileii. Obosit, Isus adoarme. Din senin se pornește o furtuna puternică iar ucenicii luați prin surprindere de amploarea furtunii, încearcă să rezolve situația. Disperați că nu reușesc să facă față situației, se năpustesc asupra lui Isus și îl trezesc. [Mai mult]

Nu îmi place toamna! Și…mai ales această toamnă. S-a prea izbit cu frigul de noi. Așa dintr-o dată și-a adus aminte că trebuie să își facă și ea apariția…și și-a făcut-o din plin.

Dar nu despre toamnă vreau să scriu…

Și totuși:)…toamna ne învață multe și ne aduce unele bucurii. Ne învață că viața se veștejește și trece. Azi suntem iar mâine…cine știe?

Printre multele lucruri bune care se întâmplă în acest anotimp, este faptul că toamna, fetele se chiar îmbracă, iar tinerii pocăiți pot răsufla ușurați până la vara viitoare, când ispitele blonde își vor etala ”frumusețile” în public, așa doar, ca să le vadă toți și să moară dușmanii de poftă.

Vorbeam o dată la o grupă celulă, într-o tabără creștină, despre pasajul din 2 Timotei 2:22, unde ni se spune să fugim de poftele tinereții. Un puștan de vreo 12 ani, cu ochii bulbucați de mirare mă întreabă: Bine, bine….dar dacă tot fugi, nu te obosești? ”Mirat” de întrebare am izbucnit în râs și am realizat că băiatul nu a înțeles despre ce este vorba…Am vrut să îi explic atunci că versetul nu se referă la a alerga, ci la o altfel de fugă pe care o va înțelege când va crește mare. [Mai mult]

Noe – un tip ciudat și neînțeles, s-a trezit să construiască o corabie, în mijlocul uscatului, la porunca lui Dumnezeu. Nu-s de condamnat oamenii că nu l-au crezut. Sincer să fiu, nu știu dacă eu aș fi crezut în acea situație. Trebuie să fii ”dus cu pluta” să crezi un nebun ce îți spune aberații. Ceea ce susținea Noe era imposibil să se întâmple. Să plouă într-un loc arid atât de mult încât…era imposibil, înțelegeți?

Dar nu despre acest lucru vreau să vorbesc.

Când Dumnezeu îi dă detaliile lui Noe despre construcția corăbiei, îi spune, printre altele, să construiască o fereastră sus, în tavan. Deci moda cu ferestre termopan în tavan, nu e inovația lumii moderne, e o copie a ceea ce a mai fost. Noe, printre altele, a fost primul constructor care a montat o fereastră în acoperiș.

Tot ceea ce Dumnezeu i-a vorbit lui Noe era o nebunie, atât pentru el cât și pentru cei din jur. Trăirea lui cu Dumnezeu era ieșită din tiparele vremii. Noe, nu doar că avea o relație cu Dumnezeu, un timp de o oră în care își spunea rugăciunile, ci Biblia ne spune că Noe umbla cu Dumnezeu. Adică mergea la plimbare și vorbea cu El, se consulta, Îl asculta și punea în practică tot ce El spunea. Ceea ce Dumnezeu îi vorbea, erau lucruri imposibile, greu de înțeles pentru un om normal la cap. [Mai mult]

Din 19 octombrie 2011 pe site-ul nostru va apărea o nouă rubrică întitulată  ”D´ale mele…”. În cadrul acestei rubrici veți putea citi  în fiecare miercuri câte un articol scris de Florin Lupean.

” Articolele pe care le voi scrie sunt gânduri D´ale mele… Prin ele îmi doresc să-i motivez pe cei care le citesc să îl cunoască mai profund pe Dumnezeu. Ceea ce scriu în această rubrică, este ceea ce Dumnezeu mi-a pus pe inimă în ultimul timp și face parte din viziunea pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru această perioadă”.

După o vacanță lungă, Flacăra Închinării Media își reia activitatea începând cu luni, 17 octombrie 2011.

Iată cum va arăta grila articolelor care vor fi publicate în fiecare zi pe site-ul nostru:

Luni - Just a Thought (Gandul săptamanii) de Stelian Baban

Marti –  SubiEct X (diferiți autori)

Miercuri –  D´ale mele… de Florin Lupean (NOU )

Joi – Ciobanii de Alin Jivan și Articole (diferiți autori)

Vineri – Interviuri

Sâmbătă – Scrisori din locul secret de Luminița Ciuciumiș (NOU )

Duminică – Articole de Închinare scrise de diferiți autori. [Mai mult]

Vladimir Pustan este pastor, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei “Cireşarii”. Este căsătorit cu Florica şi are patru copii: Vlăduţ, Emanuela, Beniamin şi Florin.

El este un pastor marcant pentru generaţia tânără din zilele noastre. Iubit de majoritatea evanghelicilor români, dar şi criticat în anumite perioade ale vieţii, pastorul Vladimit Pustan a rămas credincios lui Dumnezeu şi viziunii primite de la El. Este un model de perseverenţă, loialitate şi dedicare.

Vă invităm să citiţi un interviu provocator despre viaţa pastorului Vladimir Pustan, despre generaţia tânără din zilele noastre, dar şi despre momentele în care a fost criticat pentru acţiunile sale.

În primul rând, aş dori să vă salut şi să vă mulţumesc pentru că aţi acceptat propunerea noastră şi v-aţi făcut timp să ne acordaţi un interviu.

Pentru început, v-aş ruga să ne spuneţi câteva lucruri care v-au marcat copilăria. [Mai mult]

“Fereşte-te de invidiosul cavaler şi loial” – Nicolae Iorga

Invidia e sora egoismului. Oamenii sunt invidioşi datorită sucesului sau situaţiei bune pe care un camarad, o cunoştinţă sau un duşman le are.

Vladimir Pustan spunea că “invidia e o formă de dobitocire pentru că ea cere lucruri care nu pot fi stăpânite şi nici folositoare ; ale altuia… E pasărea din mână, dată pe cioara vecinului”. Şi tind să îi dau dreptate când văd atâţia tineri care stau în faţa blocului, mâncând seminţe şi ascultând manele la telefonul mobil. Sunt o formă de prostie şi aceste manifestări care duc la lene, apoi la bârfă şi, în final, la invidie.

Invidia iţi provoacă insomnie. Ea te macină încet, dar sigur şi te face să te preocupi de bunăstarea celuilalt. Deci invidia, bat-o focu`, nu iţi dă pace să te preocupi de viaţa ta pentru că ea te face să priveşti spe ceilalţi.

Lorenzo Stramusoli avea dreptate când a afirmat că “invidia este pedeapsa ce se biciuieşte singură”.  Din păcate, românul nu face altceva decât să işi holbeze ochii la nevasta, la maşina, la casa şi sucesul celuilalt. O viaţă întreagă invidează şi rămâne cu gustul amar al eşecului, cu buza umflată că nu a putut avea nimic din ceea ce a invidiat. [Mai mult]

De mic copil mi-am dorit să devin cineva…ceva…undeva. Eram un puşti normal, dintr-o familie normală…un copil în care nu vedeai ceva special.

Am ajuns la vârsta adolescenţei…o perioada fericită din viaţa mea…pentru că, în acea perioadă, am cunoscut pe Cineva care mi-a dat sens vieţii. Din acel moment visele mele au luat o nouă direcţie. Dacă până atunci îmi doream să devin cineva, din momentul în care L-am cunoscut pe El mi-am dorit să devin o unealtă a Creatorului, o unealtă care să fie folosită de mâna Maestrului, de Acela care a creat întreg Universul.

De atunci visele mele au devenit visele lui Dumnezeu, vise, care au căpătat contur odată cu viziunea primită de la El. Am crezut atunci că totul va fi perfect şi, în curând, dorinţele mele se vor implini. Am constatat, însă, mai târziu că lucrurile nu stăteau chiar aşa. Mi-am dat seama că în drumul spre împlinirea viselor mele au apărut obstacole ce mi-au încetinit elanul spre ţinta care o aveam. Aceaste obstacole, care nu de puţine ori m-au aruncat la pământ şi m-au zdrobit,  mi-au adus îndoieli şi uneori chiar lipsa dorinţei de a mai continua. Am vrut să renunţ, să devin un creştin normal, să stau în banca mea şi să nu mai fiu altfel decât tinerii de vârsta mea. Astfel am început să devin normal, însa gândul de a face ceva pentru Dumnezeu a rămas viu în mintea mea. [Mai mult]

De mic copil mi-a plăcut vara. Iubeam vacanţa mare pentru că nu mai aveam grija temelor, a profesoarei ce îmi zâmbea „călduros” şi a trezitului de dimineaţă. Era anotimpul perfect pentru expediţii în pădurea de la Schit (o zona cu pădure de la marginea oraşului Alba Iulia). Îmi aduc aminte că, încarcaţi de provizii (furate de acasă) o luam cu paşi grăbiţi spre pădurea unde ne simţeam în  lumea noastră. Coliba, expediţiile până în vârful muntelui şi alte năzbatii erau jocurile perfecte în lipsa jucăriilor performante de care beneficiază puştii de azi. De fapt, copiii din generaţia de astăzi nici nu mai stiu să se joace. Se plictisesc repede  de orice jucărie şi trec urgent la un alt nivel. Jucăriile lor sunt jocurile pe calculator şi Play Station. Vin de la şcoala, îşi fuşăresc temele, apasă pe butonul magic al calculatorului şi stă el, copilul, aţintit toată ziua în monitor sau în ecranul gigant al plasmei ( pentru că pe televizorul normal nu se vede prea bine imaginea). Toată lumea e mulţumită…inclusiv parinţii. Am auzit un parinte spunând: „Copilul meu e deştept tare, are doar trei ani şi ştie să pornească calculatorul.” Ce realizare, domnule!…Incredibil! Doar trei ani şi ştie stie să pornească calculatorul. Mai târziu, atunci când îl vei prinde accesând pagini pornografice, o să se vadă efectul pe care l-a avut îndobitocirea copiilor cu jocurile pe calculator şi cu tot ce înseamnă beneficiile acestei minunate descoperiri, numita calculatorul. [Mai mult]

Crista Capusan locuieste in Cluj Napoca si impreuna cu sora ei, Ami Capusan au inregistrat trei albume – unul sub numele Electric iar ultimele doua sub numele Ami&Crista. A terminat Conservatorul iar momentan este profesoara de muzica.

Buna Crista. Pentru inceput vreau sa iti multumesc ca ai acceptat sa ne acorzi un interviu.

Buna, cu toata placerea.

Hai sa vorbim putin despre cariera ta muzicala. De cand ai inceput sa canti si care sunt formatiile in care ai cantat sau cu care ai colaborat?

Am inceput sa cant cu formatia Transilvania Gospel. La inceput aceasta formatie era practic un mare cor. Apoi am ramas doar cativa si am hotarat sa facem ceva mai deosebit. Am compus fiecare membru al trupei cate o piesa sau doua si le-am inregistrat luand astfel fiinta albumul „ Lasa cantecul liber”. In felul acesta s-au nascut piese pe care eu si Ami le mai cantam si in ziua de azi. Formatia Transilvania Gospel s-a destramat  la un moment dat, iar eu si Ami am inceput o colaborare cu formatia Contrast. In urma acestei colaborari s-a nascut primul nostru album Electric cu piesele compuse de cei de la Contrast. [Mai mult]