Cain și Abel
Una dintre cele mai importante întrebări cu care se confruntă bisericile noastre de astăzi este una care nu ne-am aștepta. Întrebarea este simplă dar pentru unii răspunsul este ireal. Mulți păstori explică răspunsul din punct de vedere teologic, dar nu îl pot aplica. Mulți lideri de închinare se prefac că îl înțeleg, dar nu pot să-l explice. Renașterea închinării în America este de aproximativ 20 de ani și pe cum se maturizează, creștem și noi în înțelegerea închinării. Dar o întrebare totuși rămâne greu de răspuns. Noi toți ar trebui să știm răspunsul, dar nu-l știm. Noi ar trebui să știm răspunsul deoarece are implicații importante atât în viața noastră cât și în bisericile noastre. Întrebarea este, „ Ce este închinarea?”
Am auzit spunându-se că „ închinarea nu se poate defini, ci doar experimenta.” În timp ce aceasta este adevărat, nu ne putem eschiva de responsabilitatea noastră de a înțelege și a articula ceea ce am experimentat deja. Dumnezeu a venit la noi. El este cu mult peste noi și noi ca și oameni suntem copleșiți de aceasta. Noi nu avem parte doar de experiențe fără cunoștințe, și nu avem parte de experiențe doar ca un rezultat a ceea ce am studiat. Noi avem nevoie de amândouă. Noi suntem credincioși care L-am experimentat pe Dumnezeu într-un mod tangibil și pentru că noi credem că Biblia este cartea noastră de închinare, noi trebuie să dorim atât o doctrină corectă cât și misterul de a-L întâlni pe Dumnezeu. [Mai mult]
În Vechiul Testament, păcatul putea fi curăţat (îndepărtat) doar prin sacrificiu, prin sânge. Când Isus Cristos a venit şi a murit pentru păcatele noastre, sângele Lui a devenit sacrificiul final pentru totdeauna. Nevoia de sacrificiu pentru a ne curăţa de păcat a fost îndepărtată pentru totdeauna. Sacrificiul făcea parte din închinare.
Am avut ocazia ca în patru dimineți să conducem închinarea în timpul devoțional. Nu a fost ușor să conducem în închinare o sală plină, în mod special de africani, care au un stil cu totul diferit decât noi, dar până la urmă am reușit să ne unim în duhurile noastre și să aducem lauda și închinarea noastră în fața Domnului și Tatălui nostru care ne-a creat într-un mod atât de unic și special pe fiecare! Noi suntem obișnuiți fiecare cu un anumit specific de închinare și poate uneori, nu acceptăm ca în bisericile nostre să se aducă ceva diferit de ceea ce a fost ”până acum”. Însă Domnul primește închinarea fiecăruia, indiferent de modul în care ea este manifestată. El se uită în inimile nostre, unde se vede dacă închinarea noastră este cu adevărat reală, sau este doar o formă. El ne-a deschis inimile și spre felul africanilor de manifestare și astfel ne putem bucura împreună cu acești oameni atât de minunați în modul lor de a-L lăuda de Domnul. 
Fiecare individ în parte este născut, creat să se închine! Închinarea devine închinare reală, în momentul în care Îl facem pe Dumnezeu Centrul Închinării noastre. Restul, faptul că ne place să cântăm, că avem înclinaţii artistice, în lipsa prezenţei lui Dumnezeu, este doar manifestarea abilităţilor noastre, nu este închinare! În ultimul timp, din cauza împrejurărilor, am experimentat mult închinarea individuală. Este bună! Ca şi rugăciunea în cămăruţă, închinarea individuală te zideşte personal, te ridică şi îţi asigură strictul necesar pentru o viaţă trăită în prezenţa lui Dumnezeu. Dar nu este deajuns! Lui Dumnezeu Îi plac închinătorii! Îi place închinarea ta personală şi este atras de ea..dar El Îşi manifestă Atributele în Închinarea comună. 
Un bun prieten mi-a povestit recent despre un om care l-a mustrat pentru că a descris sentimentul de bucurie care vine din cunoaşterea Lui Dumnezeu. “Se rezumă creştinismul doar la o religie care te face să te simţi bine?” l-a mustrat el. În timp ce ascultam, am început să reflectez la această afirmaţie. Ne închinăm noi Lui Dumnezeu doar pentru că aceasta ne aduce bucurie? Ar trebui să facem aceasta? Inconştient, putem de multe ori să ne gândim că este mai spiritual să Îl slujim pe Dumnezeu din datorie decât din plăcere; că Dumnezeu vrea să ne conformăm, să capitulăm şi să Îl slujim pentru că aşa se cuvine.
Trăim într-o perioadă în care totul în jurul nostru se schimbă, iar principiile închinării fiecărui creştin pot cuprinde noi orizonturi spirituale, datorită Duhului Sfânt.
Mă cheamă Luminiţa. O mare parte din faptul că mi s-a pus acest nume se datorează bunicii mele. În anul naşterii mele, o cântăreaţă cu numele acesta, câştiga un important concurs internaţional de muzică. Bunica mea şi-a dorit ca eu să fiu ca acea persoană, să devin cântăreaţă…
Există un moment în fiecare relaţie, de fapt numeroase momente, în care realizezi că ceva s-a schimbat, că relaţia a depăşit teritoriul nou şi neexploatat. Acest moment este atât terifiant cât şi antrenant. Terifiant, din pricina faptului că tu ai pierdut naivitatea născută din lipsa familiaritaţii, antrenant pentru că experienţa ta trecută te-a învăţat că este o bogaţe şi un mister în necunoscutul care urmează să fie cercetat.
Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. Ferice de cei ce-şi pun nădejdea în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări . Psalmul 84 4:6 
