Din pãcate, în mai multe rânduri mi-a fost dificil sã pot adormi şi sã mã odihnesc. Au fost multe dãţi în care stãteam noaptea întins în pat şi nu puteam dormi. Am ajuns la concluzia cã în timpuri ca acestea Dumnezeu are anumite lucruri pe care ar vrea sã le împãrtãşeascã cu mine. Cred în inima mea cã atunci când nu îmi fac timp sã stau de vorbã cu El în timpul zilei, mã trezeşte în timpul nopţii ca sã-mi împãrtãşeascã diferite lucruri, fie ele direct pentru mine, fie ca sã mã rog pentru cineva.

Într-o noapte eram la vânãtoare în Colorado şi mã aflam în maşinã. Nu puteam dormi aşa cã am început sã mã rog. În timp ce eram plecat în rugãciune, un gând m-a lovit ca şi un cuţit. Era o întrebare: „Este Dumnezeu mulţumit de închinarea mea?”. Dupã care a fost urmatã de o alta: „Este Dumnezeu mulţumit de felul în care biserica noastrã se închinã, şi mai important, este mulţumit de felul în care eu îi conduc în închinare?” WOW! Am fost lider de închinare 20 de ani şi niciodatã nu m-am oprit din drumul meu pentru a mã întreba asta. Întotdeauna am crezut cã ştiu ce vroia Dumnezeu şi cã eram capabil sã ajung acolo. Şi la urma urmei poate cã nu am nevoie de ajutorul Lui ca sã mã închin Lui, nu? Închinarea este defapt ceea ce îi aduc eu Lui şi nu ceea ce El îmi aduce mie. El îmi dã tot timpul, şi închinarea este expresia mulţumirii mele şi a dragostei mele pentru El, pentru tot ce a fãcut în viaţa mea. [Mai mult]

Până acum, am văzut conducerea ca o manifestare a caracterului nostru şi a ceea ce suntem noi ca lideri. Prin urmare, conducerea este o caracteristică internă. Am discutat, de asemenea, modul în care conducerea poate fi identificată, pe măsură ce conducerea apare în diferite trăsături de caracter sau mănunchiuri de daruri. În ultima secţiune, vom discuta influenţa liderului de închinare asupra adunării şi aşteptările înalte pe care le are de la liderii săi. Acum ne vom îndrepta atenţia asupra diferitelor stagii ale conducerii din momentul în care apare şi până când liderul înmânează ştafeta, încheindu-şi misiunea.

Apariţia liderului

Mulţi lideri spirituali ştiu că sunt chemaţi, dar se află într-o nebuloasă încercând să înţeleagă ideologia şi filozofia chemării lor specifice. Din această cauză, liderii emergenţi au dificultăţi în a discerne ceea ce este nevoie pentru a maturiza eficienţa darului lor şi modul în care ei vor împlini scopul lucrării lor şi destinul propriu. Sunt două motive pentru care este greu de determinat direcţia şi chemarea liderului. Primul, însăşi spiritualitatea este definită prin termeni abstracţi, precum sfinţirea, justificarea, slujitor dedicat lui Hristos, o făptură nouă în Hristos; toate au înţelegeri diferite în funcţie de persoană şi context. Al doilea, viziunea noastră despre viitor este, în cel mai bun caz, în ceaţă. (1 Cor. 13:12)  Pentru că nu vedem toate detaliile, căutăm zilnic călăuzire de la Dumnezeu într-o trăire vie şi vitală. Această disciplină zilnică formeaza contextul chemării liderului emergent. Totuşi, deşi spiritualitatea liderului originează în relaţia lui cu Dumnezeu, ea este văzută în afară de cei din jurul său.  Spiritualitatea liderilor este suma experieţelor lor într-o relaţie destinată, hăruită şi plină de putere cu Dumnezeul cel viu. Liderii spirituali devin oglindiri tangiblile, identificabile ale viziunii, scopului destinat şi a spiritualităţii lor. Ei, la rândul lor, inspiră pe alţii să-şi caute propria maturitate spirituală. [Mai mult]

Introducere la partea a 4-a

În ultima secţiune, am discutat despre modul în care conducerea este confirmată şi se afirma în diferite trăsături de caracter. Am accentuat faptul că abilităţile liderului vor reflecta mai mult decât un singur dar, mai exact ceea ce numim un ciorchine de daruri.   În această secţiune, vom discuta despre asteptările personale, familiale si sociale înalte cu privire la lideri. Întâi să aruncăm o privire asupra influenţei pe care o are închinarea şi liderul de închinare asupra congregaţiei.

Liderul de închinare în procesul de maturizare

Pe de o parte, aşa cum am discutat, chemarea Lui Dumnezeu este suverană. Totuşi, pe de altă parte, cel chemat trebuie să fie matur spiritual şi cu discernământ ca să împlinească ceea ce Dumnezeu i-a încredinţat şi să fie atent să nu se descalifice singur. 1 Tim. 3 şi Tit 1 discuta caracteristicile (sau semnele maturităţii spirituale) necesare conducerii bisericii.   Deşi aceste pasaje vorbesc specific despre prezbiteri şi diaconi, putem aplica aceleaşi cereri şi celor ce conduc poporul Domnului în prezenţa Lui prin închinare. Când vei lua în considerare faptul că predicatorii şi învăţătorii le spun creştinilor cum să trăiască pe pământ şi liderii de închinare îi învaţă cum să trăiască în eternitate, vei începe să înţelegi importanţa integrităţii spirituale a liderilor de închinare. [Mai mult]

Exemple biblice de conducere

Introducere

În secţiunea precedentă, am discutat ideea că nu ceea ce face liderul este conducere, ci mai degrabă conducerea este o manifestare a caracterului nostru şi a ceea ce suntem noi ca lideri. De asemenea, te-am provocat să te examinezi pe tine însuţi având în vedere că vei manifesta conducere după caracteristicile interne în care crezi. Acest proces de autoexaminare este dificil, însă necesar. Beneficiul este că vei învăţa care sunt punctele tale tari în conducere şi care sunt darurile în care te simţi confortabil în timp ce te dezvolţi ca lider. De asemenea, tu poţi recunoaşte domeniile vieţii tale spirituale, caracterul şi darurile pe care le-ai putea folosi în timp ce te maturizezi luând în considerare nevoile lucrării tale speciale sau cum vezi lucrarea ta în viitor. [Mai mult]

Proclamare și laudă

Isus Hristos în umanitatea Lui a fost facut “cu puțin mai prejos decât îngerii” (Ev.2:9) făcând posibilă moartea Lui pe cruce (Filipeni 2:8) , fiind apoi înălțat la dreapta Tatălui (Filipeni 2:9, Ev.1:3) deasupra îngerilor din nou și încoronat cu slavă și cinste (Ev.2:9)    Acestea toate au fost făcute ca o expresie a harului Lui Dumnezeu, cu scopul ca Hristos “să guste moartea pentru toți” și să “aducă pe mulți fii la glorie” (Ev. 2:9-10).
Dumnezeu Fiul s-a supus de bunavoie Tatălui într-un legământ greu de înțeles al subordonării voluntare în eternitatea trecută; atunci Tatăl a trimis pe Fiul (Ioan 20:21) și Pavel ne spune că Fiul “s-a dezbrăcat de Sine”, (Filipeni 2:7) și a împlinit voia perfectă a Tatălui (Ioan 17:4), până acolo încât a fost făcut desăvârșit “prin suferință” (Ev. 2:10) [Mai mult]

Este uimitor pentru mine faptul că săptămână după săptămână sunt aşa de prins cu slujirea încât uit care este toată însemnătatea vieţii.Viaţa mea constă într-o rutină cu toate cerinţele job-ului meu care include planificarea şi pregătirea pentru serviciul de Duminică, lucrul cu materialele şi cântecele noi împreună cu o tonă de alte lucruri. Presat de timp să termin toate lucrurile şi să le fac bine, mă surprind prea ocupat pentru Dumnezeu Însuşi. Îţi sună cunoscut şi ţie? Dacă pui împreună lucrarea şi o personalitate puternică eşti în pericol să uiţi lucrurile de căpătâi ale vieţii. De ce ar cheltui cineva o zi întreagă lucrând şi încercând să placă Lui Dumnezeu, când, în realitate tot ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi este să petrecem întreaga zi cu El? Cum se întâmplă că nu găsim timp să şedem cu Dumnezeu şi să Îl căutăm pentru că suntem prea ocupaţi slujindu-I? Ce oximoron interesant şi trist în acelaşi timp. [Mai mult]

Citeam ultima revista Worship Leader şi am văzut un articol al  lui Paul Baloche. În articol, acesta împărtăşeste cum, acum 20 de ani, el nu a avut nici o dorinţă să conducă lauda şi închinarea, cu atât mai puţin să fie ce este acum: vocea Lui Dumnezeu. Nu, de fapt, viziunea lui Paul despre viaţă a fost “Sunt doar un membru al formaţiei”. Paul continuă să împărtăşască cum această viziune s-a schimbat  într-o zi, în timp ce trupa de laudă şi închinare cânta lin şi liderul de închinare l-a îndemnat pe Paul să vină în faţă şi să conducă biserica într-un cântec, în timp ce el se ruga cu câţiva oameni în faţă. Paul nu a mai fost acelaşi după această experienţă.

Problema a fost că Paul era obişnuit să stea “pe margine” şi să nu facă nimic mai mult decât să fie “un membru al formaţiei”. Cu toate acestea, Dumnezeu a avut alte planuri cu el. Ce planuri are Dumnezeu cu tine? Paul participa la închinarea comună, fiind undeva în spate. Poate că şi tu ai o dorinţă să slujesti, dar ţi-e frică să faci un pas al credinţei, fiind ghidat de El. [Mai mult]

În 1997 Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a spus: “Vreau sã te folosesc pentru a reîntoarce inimile oamenilor Mei înspre Mine.” Atunci am zis: ”De ce, Doamne?” şi El mi-a spus:” Pentru cã au inimile împãrţite.”

Inima are nevoie sã fie cuceritã. Avem nevoie de o întâlnire proaspãtã a dragostei. Avem nevoie sã-l experimentãm pe Dumnezeu într-un aşa fel încât inimile noastre sã fie captivate de El. Doar atunci ne putem întoarce înspre El cu inimi pasionate, închinându-ne în Duh şi Adevãr. Psalmistul s-a rugat “Întoarce-ne Doamne şi inimile noastre vor fi îndreptate înspre Tine.” Cred cã Dumnezeu a lãsat muzica, ca şi un mijloc de a trezi inimile noastre înspre El. În muzicã existã puterea de a aprinde inimile noastre în închinare. Pentru aceasta a fost creatã!

Consider cã biserica este pregãtitã pentru o forţã proaspãtã a închinãrii. Se simte o foamete dupã realitate în închinare care merge mult mai departe decât am fost obişnuiţi pânã acum. Dumnezeu ne cheamã într-un mod profund sã fim cu El, şi cântecele noastre ar trebui sã reflecte asta. Dacã un anumit cântec nu ne mişcã destul de profund într-o anumitã direcţie, atunci probabil profunzimea nu e chiar aşa profundã. Doar cântecele nãscute în prezenţa Sa pot sã aducã acea prezenţã asupra noastrã. Cântecele compuse din pasiune vor aduce pasiune în închinarea din progamele noastre. Nu-mi amintesc de nici un cântec pe care l-am compus şi care sã nu-mi fi provocat lacrimi în timp ce îl scriam. În lacrimi este renunţare. Când lacrimile curg într-un mod liber, inima este deschisã şi în acest fel mult mai uşor de atins. Dacã nu avem astfel de momente în timpul serviciului de închinare, în care oamenii sã aibã libertatea de a plânge în tãcere în timp ce inima lor este deschisã înspre Dumnezeu, atunci inimile nu pot fi atinse. [Mai mult]