Florin: Bună Sunny. Îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu.

Sunny: Bună tuturor celor care ascultă și sunt interesați de fenomenul muzical.

Florin: Te invit să începem cu începutul;). Te rog să ne spui câteva lucruri despre copilăria ta și familia în care te-ai născut.

Sunny: M-am născut în județul Iași în anul 1977 și mai am încă 3 frați. La vârsta de 6 ani ne-am mutat în Craiova unde am făcut școala generală și liceul. Cu părinții, pot spune, că nu m-am înțeles prea bine.

Florin: Stiu că de mic copil ți-ai dorit să cânți. Cine ți-a insuflat această dorință?

Sunny: Dorința de a cânta a existat în mine de când eram mic. Îmi aduc aminte că eram încântat de cei pe care îi vedeam la televizor cântând, televizor care pe atunci era alb-negru. La vârsta aceea tot ce era despre muzică mă atrăgea.

Florin: Să vorbim puțin despre anii tinereți. Stiu că nu ai fost un băiat prea cuminte, ci din contră, te-ai “inrolat” intr-o gască care te-a împins să faci lucruri de care nu ești mândru. Cum a fost adolescența și tinerețea ta? [Mai mult]

Stelian Baban are 24 de ani şi joacă fotbal profesionist în Spania la echipa din liga a III-a Villarejo. Are o mărturie impresionantă ce te motivează să trăieşti alături de Dumnezeu. Acest interviu aduce în atenţia cititorilor  o poveste reală din viaţa unui tânăr ajuns la capătul puterii sale dar s-a ridicat prin puterea lui Isus…o călătorie uimitoare cu Dumnezeu.

Florin: Bună Stelian…Pentru început, aş vrea să ne spui câteva lucruri despre tine.

Stelian: Numele meu este Stelian Baban şi în urmă cu un an m-am mutat în Madrid. Am făcut aceasta pentru că am vrut să ascult de Tatăl meu iubit, Creatorul a tot ce există, singurul Dumnezeu adevărat. Acum mă lupt să împărtăşesc vestea despre iubitul meu Isus către tot mai mulţi oameni şi să joc fotbal  într-un oraş, aproape de Madrid. [Mai mult]

Câţi dintre noi cunoaştem viaţa lui Jim Elliot? Despre moartea lui? Pasiunea lui de a duce Evanghelia indienilor auca prin orice mijloace, cu orice preţ…?

“…nu este nebun cel ce dă ceea ce nu poate păstra pentru ca să câştige ceea ce nu se poate pierde.” J. Elliot

Acestea sunt cuvintele care au inspirat-o pe Ramona Ciobanu să îşi dedice viaţa pasiunii fără leac: «misiunea transculturală ».

Ne-am cunoscut de curând, graţie corespondenţei electronice şi a unei singure întâlniri de post şi rugăciune organizate de PROMISSION.

Pentru Ramona, misiunea şi misionarii erau dintr-o lume mistică, una din cărţi, o « poveste » cu eroi şi balauri, cu sfinţi şi diavoli din lumi bine definite, cu uriaşi anaripaţi, cu vise ireale…cu …..şi…

Am avut privilegiul să o întâlnesc imediat după întoarcerea ei din Africa. Oooo!! Ştiu că au circulat tot felul de mesaje de genul “rugaţi-vă pentru Ramona că este pe moarte...” dar nicicum nu merita să amintesc despre asta, ci, dintr-un alt unghi, vreau să vă comunic un adevăr, altul, unul mai puţin cunoscut: Ramona s-a vindecat de ceea ce misiunea nu este şi de cea ce misionarii nu sunt. [Mai mult]

Mariana Soare locuieşte în Bucureşti. Împărtăşeşte cu noi povestea ei de viaţă, impresionantă şi plină de strălucirea lui Dumnezeu. Poate de multe ori cu inima însângerată, zdrobită, sfărmată dar luminată cu seninatate în suflet paşind în viaţă ca o învingătoare. Ea este o încurajare, o binecuvântare şi o inspiraţie pentru cei care o întâlnesc.

Mariana ce ne poţi spune despre tine şi famila ta?

Sunt născută în Bucureşti într-o familie modestă din punct de vedere financiar dar care adoră copiii. Sunt cel de-al 3-lea copil al lor. Când mama a rămas însărcinată cu mine îşi doreau foarte mult un băiat pentru că aveau deja două fete. Astfel ca o mare parte din copilăria mea am fost numită “băiatul lui tata” şi am petrecut foarte mult cu tata uitându-mă la meciuri de fotbal, mergând la pescuit…etc, sau chiar în timp ce stăteam la o bere împreună fără să înţeleg atunci că această manifestare este tot o formă de respingere a personalităţii unui copil. Am fost tratată în copilărie ca un om normal poate şi de aceea aveam impresia [Mai mult]

Descoperind-o ca pe o noutate, trupa “Alin Timofte band” ne-a sarit in ochi ca o revelatie, dar si ca ceva  foarte cunoscut. Cunoscand acest nume si  asociindu-l cu nenumarate proiecte din muzica crestina romaneasca, ni s-a parut foarte e interesant sa aflam de acest urmator pas in care omul din spatele lui este implicat, mai ales ca detaliile pe care le-am aflat au pus in lumina faptul ca acest proiect se va situa in zona muzicii crestine de avangarda.

CM: Spune-ne despre trupa. De ce acest nume si de ce aceasta formula acum?

Alin Timofte:   Trupa  se  numeste  Alin Timofte  Band si e o idee  de mai demult, pe care am pastrat-o de ceva vreme, asteptand circumstantele potrivite.  Pentru ca cred ca fiecare idee isi are momentul ei in care sa se  concretizeze. Numele l-am ales impreuna cu colegii mei de trupa si am decis ca el e cel mai potrivit ca sa asigure continuitatea, din perspectiva ascultatorilor care ne stiu deja, avand in vedere lumea ne cunoaste pe toti din trupa din proiectele anterioare.  Exista si varianta de a continua sub numele de `Trei, Doi, Unu` insa, fiind un proiect nou care va contine idei noi si va fi bazat pe contributia mai multor personae, ne-am decis sa incepem “fresh”. [Mai mult]

1) În primul rând felicitãri pentru prestaţia de la Cerbul de Aur şi pentru premiul pe care l’aţi câştigat. Cum aţi reuşit într’un timp relativ scurt sã formaţi o trupã şi sã aveţi asemenea succes?

Nu ştim, pur şi simplu am fost destinaţi pentru treaba asta, înţelegem ce trebuie sã facem şi uite cã “succesul” vine singur.

2) În România, majoritatea trupelor cântã ceea ce se vinde; voi aţi ales sã cântaţi muzicã rock, gen de muzicã pe care, românii în special, nu îl acceptã prea uşor. De ce aţi ales sã cântaţi acest gen de muzicã?

Nu am ales sã cântãm ceva anume, ne iese rock pentru cã asta e ceea ce ni se potriveşte şi o facem cu pasiune. Dacã românii în general, acceptã sau nu muzica rock, nu conteaza pentru noi atât de mult! Foarte mulţi ascultãtori de-ai noştri nu ascultã muzicã asemãnãtoare şi totuşi ne ascultã pe noi! asta e important! [Mai mult]

Cristian Galea locuieşte în Arad, este căsătorit cu Monica, au 4 copiii extrordinari împreună și este păstor în Biserica Creştină Adoram Arad. Cristi a cunoscut feţele suferinţei în mai multe faze ale vieţii sale. Ceea ce ne descoperă despre sine dovedeşte într-adevăr dependenţa lui de Dumnezeu şi sensibilitatea  lui pentru tot ce însemană CER.

Cristi, ce ţi s-a întâmplat încă de tânăr, mai exact când erai în anul 3 de facultate?

Mulţi ani la rând m-am ferit şi am încercat să nu fac public ceea ce mi s-a întâmplat. Sincer, acum nu ştiu de ce, poate de ruşine, ca şi cum aş fi fost vinovat de ceva. Îmi aduc aminte că eram la sfârşitul sesiunii de vară. Stăteam la un cămin studenţesc şi tatăl meu venise cu maşina să ducem bagajele acasă – urma vacanţa de vară. În timp ce duceam în braţe un monitor de calculator, am tuşit şi în câteva momente am simţit cum plămânii mi s-au umplut de sânge. Am lăsat monitorul jos şi în faţa căminului m-am aplecat şi am început să tuşesc sânge. Plămînii continuau să se umple cu sânge şi aveam impresia că mă sufocam. În acele momente am fost convins că voi muri. Nu ştiam ce mi s-a întâmplat, nu auzisem niciodată în viaţa mea pe cineva să i se întâmple ce mi se întâmpla mie. Tatăl meu stătea lângă mine încremenit, nu ştia ce să-mi facă. Eu, plin de pace, aplecat în jos, convins că mor în câteva clipe. A fost una din experienţele care m-au marcat pe viaţă. Nu am murit, sângele s-a oprit, au urmat 3 luni de spitalizare cu injectii zilnice şi 6 luni în care luam câte 10-12 medicamente concomitent. Diagnosticul a fost tuberculoză. A trecut, am uitat, sunt sănătos, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate. [Mai mult]

Crista Capusan locuieste in Cluj Napoca si impreuna cu sora ei, Ami Capusan au inregistrat trei albume – unul sub numele Electric iar ultimele doua sub numele Ami&Crista. A terminat Conservatorul iar momentan este profesoara de muzica.

Florin: Buna Crista. Pentru inceput vreau sa iti multumesc ca ai acceptat sa ne dai un interviu.

Crista: Buna, cu toata placerea.

Florin: Hai sa vorbim putin despre cariera ta muzicala. De cand ai inceput sa canti si care sunt formatiile in care ai cantat sau cu care ai colaborat?

Crista: Am inceput sa cant cu formatia Transilvania Gospel. La inceput aceasta formatie era practic un mare cor. Apoi am ramas doar cativa si am hotarat sa facem ceva mai deosebit. Am compus fiecare membru al trupei cate o piesa sau doua si le-am inregistrat luand astfel fiinta albumul „ Lasa cantecul liber”. In felul acesta s-au nascut piese pe care eu si Ami le mai cantam si in ziua de azi. Formatia Trnsilvania Gospel s-a destramat  la un moment dat, iar eu si Ami am inceput o colaborare cu formatia Contrast. In urma acestei colaborari s-a nascut primul nostru album Electric cu piesele compuse de cei de la Contrast. [Mai mult]

Pastorul David Reidy de la Hillsong Church, Australia a conferenţiat la Bucureşti, în perioada 15 – 17 Noiembrie 2006, în cadrul Conferinţei de închinare “Connect Worship Tour”. Împreuna cu el, a mai venit o echipă de laudă şi închinare de la Hillsong.

La acea vreme, am făcut tot posibilul să îi luăm un scurt interviu. Am îndrăznit şi am reuşit J.

Deşi nu este un interviu lung, am considerat că merită să fie publicat.

Acestea fiind spuse, vă invităm cu drag să citiţi un scurt interviu cu pastorul David Reidy.

Cum vă simţiţi în România şi ce părere v-aţi făcut despre ţara noastră?

David: Cred că e o ţară minunată şi o ţară cu un mare potenţial.

Ce v-a plăcut în mod deosebit la această conferinţă? 

David: În primul rând, entuziasmul şi bucuria celor prezenţi, apoi sprijinul pastorilor. [Mai mult]

Cristi Ungur a început să studieze pianul încă de la vârsta de 6 ani şi e absolvent al Academiei de Muzică  “Gheorghe Dima”,  din Cluj Napoca. Este lider de închinare în biserica pe care o frecventează. Este compozitor şi pot spune că lasă un ecou în urma lui, în tot ce înseamnă muzică creştină contemporană.

1.   Ce ne poţi spune despre tine?

Aş începe printr-o descriere scurtă a perioadei istorice în care m-am născut, o perioadă nu tocmai lipsită de dificultăţi pentru naţiunea noastră… se întâmpla undeva între anii 1983 şi 1985 … 1984, mai exact … o generaţie destul de reuşită, aş zice, deşi e puţin subiectivă părerea mea J.

Sunt din Târgu Mureş şi, pe 15 septembrie, anul trecut,  am împlinit un sfert de secol . Evident, mă simt mai bătrân ca niciodată, dar există şi anumite avantaje . Şcoala nu-mi mai poate fura bucuria zilei de naştere ( deşi, după o anumită vârstă, nu-ţi mai vine să sari într-un picior … rişti a-l luxa) . 12 ani, am fost “vestitorul şcolii” , cel puţin al Liceului de Artă din Târgu Mureş şi, de regulă, ploua… [Mai mult]